Procedura de exequator

„Având în vedere că, prin hotărârea judecătorească a cărei recunoaştere se cere, s-a constatat calitatea creditorului P.A. de fiu al apelantului, şi că, potrivit art.1097 din N.C.pr.civ., în procedura de recunoaştere a hotărârii străine, instanţa română nu poate proceda la examinarea în fond a cauzei, depunerea certificatului de naştere al minorului nu ar fi constituit o probă necesară evaluării asupra temeiniciei cererii pendinte. Pentru înlăturarea erorii derivate din traducerea defectuoasă a hotărârii străine au fost avute în vedere documentele oficiale transmise prin intermediul Ministerului Justiţiei din România de către autoritatea solicitantă, aceste probe satisfăcând cerinţele stabilite prin art.1099 şi 1104 din N.C.pr.civ. în privinţa conţinutului cererii de recunoaştere a hotărârii străine şi de încuviinţare a executării unei astfel de hotărâri”.

Domeniu  - procedura de exequator

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A III-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE – DOSAR NR.26535/3/2013 – DECIZIA CIVILĂ NR.237A/03.06.2014)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a III-a Civilă sub nr.26535/3/31.07.2013, reclamantul Baroul Bucureşti, în numele minorului F.A., cu domiciliul în Rogozin 17/21 Ashdod, Israel, prin reprezentant legal F.H.R., prin avocat Teodor Popescu a chemat în judecată pe debitorul F.A., născut la 26.10.1955, domiciliat în Bucureşti, pentru ca prin hotărârea care se va pronunţa să fie recunoscută şi încuviinţată executarea silită a hotărârii pronunţată la data de 06.11.2011 de Tribunalul cu probleme de familie Ashdod din Israel în dos. nr.36993-01-11, şi încuviinţarea ajutorului public judiciar în formele prevăzute de art. 6 lit. a şi c din OUG nr.51/2008, respectiv plata onorariului de avocat şi plata executorului judecătoresc.

În motivare, s-a arătat în esenţă că, prin hotărârea Tribunalul cu probleme de familie Ashdod din Israel pronunţată în dos. nr. 36993-01-11 din 06.11.2011 s-a stabilit domiciliul stabil şi permanent al minorului A.F. la mama sa F.H.R., iar tatăl minorului, pârâtul F.A. a fost obligat să plătească suma de 2200 shekeli lunar, cu titlul de pensie de întreţinere, cu începere de la 20.01.2011 până la data când acesta va împlini vârsta de 18 ani.

Reclamantul a arătat că debitorul se sustrage de la plata pensiei de întreţinere stabilită de instanţa israeliană, şi până în prezent nu a achitat nici o sumă din debitul restant.

În temeiul art.38 şi urm. din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 şi al prevederilor Convenţiei de la New York din 1956 privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate, ratificată de România prin Legea nr. 26/1991, a formulat prezenta cerere.

S-a arătat că Baroul Bucureşti a fost desemnat pentru a exercita atribuţiile de instituţie intermediară, prin art. 2 din Legea nr. 26/1991, iar conform art. 6 par. 1 din Convenţie „instituţia intermediară, în numele creditorului, ia toate măsurile potrivite pentru asigurarea obţinerii pensiei de întreţinere. În special, ea încheie tranzacţii, iar atunci când este necesar intentează şi susţine o acţiune privind pensia de întreţinere şi face demersuri pentru executarea oricărei hotărâri, ordonanţe sau altui act judiciar”.

Reclamantul a invocat şi prevederile art. 41 teza a doua din Regulament, art. 81 şi art. 8 alin. 3 din OUG nr. 51/2008. A mai indicat că, potrivit prev. art. 9 din Convenţie „în procedurile reglementate prin prezenta convenţie, creditorii beneficiază de tratamentul şi de scutirile de taxe şi cheltuielile acordate creditorilor care îşi au reşedinţa în statul unde este intentată acţiunea sau ai cărei cetăţeni sunt”. A mai arătat că, în aprecierea condiţiilor prevăzute de art. 81 şi art. 8 alin. 3 din OUG nr. 51/2008 trebuie avut în vedere şi faptul că scopul Convenţiei este acela de a facilita obţinerea pensiei de întreţinere, în raport de „urgenţa soluţionării problemei umanitare care se pune pentru persoanele în nevoie al căror susţinător legal se află în străinătate”, după cum se prevede în însuşi preambulul acesteia.

Avansarea cheltuielilor de executare de către creditorul pensiei de întreţinere ar constitui o piedică în asigurarea unui acces efectiv la justiţie, care cuprinde şi faza de executare silită, ajungându-se la o încălcare a art. 6 par. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Statul român, parte la tratat, are obligaţia de a asigura măsurile adecvate şi eficiente pentru executarea hotărârilor judecătoreşti. Acordarea ajutorului public judiciar în cauză urmează a fi raportată la prevederile şi scopul Convenţiei de la New York, la însăşi natura obligaţiei ce constă în pensie de întreţinere şi la împrejurarea că creditorul se află în străinătate.

Starea de nevoie trebuie, de asemenea, raportată şi la faptul că debitorul se sustrage de la plata pensiei de întreţinere.

Reclamantul a mai invocat prevederile art.15 alin.1, art.26 alin.1 şi 2 din OUG nr. 51/2008, art.82 alin.2 din Legea nr.51/2008, art.2 şi art.7 din Protocolul nr. 113928/1693/2008 încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România.

Prin cererea depusă la dosar la 13.08.2013, debitorul pârât P.A. a arătat că există unele dubii în sensul că hotărârea îl priveşte, întrucât numele său este „P” şi nu „F”, existând identitate numai în ceea ce priveşte prenumele.

Din adresa nr. 54902/2012/12.06.2012 a Ministerului Justiţiei – Direcţia de Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară – Serviciul Cooperare Judiciară internaţională în materie civilă şi comercială, depusă la dosar la termenul din data de 02.09.2013, a reţinut instanţa că numele minorului, al mamei sale şi al tatălui debitor este „P”, şi nu „F”, cum s-a menţionat în cererea de chemare în judecată.

A fost depusă la dosar, de către debitor, şi copia a cărţii de rezidenţă pentru membrii de familie. A învederat debitorul că există o eroare în titlul executoriu.

Prin adresa dispusă prin încheierea din 02.09.2013, instanţa a solicitat Ministerului Justiţiei depunerea la dosar a originalului hotărârii traduse, şi să se efectueze o nouă traducere a acesteia.

Ministerul Justiţiei a transmis aceste documente, astfel cum i-au fost comunicate de către Ministerul Justiţiei din Israel.

Ulterior, debitorul, prin avocat, deşi a continuat să susţină că nu este vorba despre persoana sa în hotărârea a cărei recunoaştere şi punere în executare se solicită, a solicitat în acelaşi timp amânarea judecăţii pentru încheierea unei tranzacţii, cerere care a fost admisă.

Prin sentința civilă nr. 2108/02.12.2013 a fost admis cererea formulată de către Baroul Bucureşti; s-a dispus recunoaşterea pe teritoriul României a efectelor hotărârii pronunţată la data de 06.11.2011 de Tribunalul cu probleme de familie Ashdod din Israel în dos. nr.36993-01-11; a fost încuviinţată executarea silită a titlului executoriu reprezentat de hotărârea pronunţată la data de 06.11.2011 de Tribunalul cu probleme de familie Ashdod din Israel în dos. nr. 36993-01-11 la cererea creditorului P.A. prin reprezentant legal P.H.R. împotriva debitorului P.A. pentru suma de 69.564 lei plus accesorii (reprezentând echivalentul sumei de 2200 shekeli israelieni lunar începând cu data de 20.01.2011), plus accesorii şi, pe cale de consecinţă, a autorizat creditorul să treacă la executarea titlului.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că:

Din hotărârea tradusă depusă la dosar, din cererea în limba engleză şi traducerea acesteia formulată de Ministerul justiţiei din Israel şi din cererea formulată de Ministerul Justiţiei din România către Baroul Bucureşti, coroborate cu menţiunile din cartea de rezidenţă a debitorului şi cererile depuse de acesta la dosar, rezultă că cererea de sesizare a instanţei care constituie obiectul de soluţionare al prezentei cauze se referă la minorul creditor P.A. prin reprezentantul său desemnat în persoana mamei P.R. şi la debitorul P.A., tatăl minorului reclamant.

Instanţa nu a reţinut obiecţiunea debitorului, în sensul că hotărârea pronunţată la data de 06.11.2011 de Tribunalul cu probleme de familie Ashdod din Israel în dos. nr. 36993-01-11 nu se referă la persoana sa, apreciind că această susţinere a debitorului este pur formală şi nesinceră, atitudine rezultată de altfel şi din poziţia sa procesuală formulată prin apărător, în sensul că a solicitat amânarea judecăţii pentru încheierea unei tranzacţii cu mama minorului.

Ministerul Justiţiei din România a fost desemnat ca autoritate transmiţătoare, iar Baroul Bucureşti ca instituţie intermediară, conform art. 2 paragrafele 1 şi 2 din Convenţie, prin art.2 al Legii nr.26/1991 pentru aderarea României la Convenţia privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate.

Aşa fiind, având în vedere şi calea oficială prin care a fost transmisă cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii străine, prin Ministerele de Justiţie din Israel şi România, respectiv prin înaintarea acesteia Baroului Bucureşti, faptul că în hotărâre se menţionează că pârâtul din dosar, debitor în prezenta cauză a fost citat şi i s-a înmânat citaţia în România, menţiunilor de reciprocitate existente în adresele transmise de Ministerul de Justiţie din Israel, conform prev. art. 1099 alin. 3 N.C.proc.civ., rap. la prev. art. 1095 şi art. 1096 N.C.proc.civ., instanţa a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a fi recunoscute pe teritoriul României efectele hotărârii pronunţată la data de 06.11.2011 de Tribunalul cu probleme de familie Ashdod din Israel în dos. nr. 36993-01-11.

Întrucât din actele dosarului rezultă că debitorul P.A. nu s-a conformat obligaţiilor care îi revin conform titlului executoriu, potrivit art. 1102 N.C.proc.civ, s-a reţinut că Tribunalului Bucureşti îi revine şi competenţa pentru a dispune încuviinţarea executării silite a hotărârii recunoscute, având în vedere reşedinţa în România a debitorului.

Instanţa a apreciat dovedit caracterul executoriu al hotărârii având în vedere faptul că aceasta a fost pronunţată la data de 06.11.2011, a fost înaintată pe cale oficială prin Ministerul de Justiţie din Israel, iar caracterul executoriu al acesteia nu a fost contestat, ci chiar recunoscut prin intenţia debitorului de încheiere a unei tranzacţii, expusă în faţa prezentei instanţe.

Prin urmare, în temeiul art.1105 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, prin hotărâre instanţa a admis cererea, care va fi valabilă şi pentru obligaţiile scadente în viitor, iar în ceea ce priveşte sumele deja scadente se va face conversia acesteia în moneda naţională.

În consecinţă, instanţa a încuviinţat executarea silită a titlului executoriu reprezentat de hotărârea pronunţată la data de 06.11.2011 de Tribunalul cu probleme de familie Ashdod din Israel în dos. nr. 36993-01-11.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâtul P.A.

În motivarea apelului se arată în esenţă că:

Prin cererea introductivă intimatul a solicitat instanţei de judecată ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună recunoaşterea şi încuviinţarea executării silite a hotărârii pronunţate de Tribunalul cu probleme de familie Ashdod din Israel.

Această cerere a fost făcută în numele minorului F.A. prin reprezentant legal F.H.R., persoană ce se presupune că este fiul apelantului P.A.

În faţa primei instanţe, apelantul a formulat întâmpinare prin care a arătat că numele debitorului obligaţiei de întreţinere, menţionat în sentinţa Tribunalului din Israel, nu este unul şi acelaşi cu numele apelantului, motiv pentru care apreciază că nu are calitate procesual pasivă.

Instanţa de fond a făcut o serie de adrese către autorităţi în vederea clarificării acestei diferenţe cu privire la numele debitorului, însă la dosarul cauzei nu s-a primit nici un înscris care să confirme că numitul „F” din cadrul cererii de chemare în judecată şi apelantul – pârât sunt una şi aceeaşi persoană.

Consideră apelantul că în mod greşit instanţa a concluzionat că, din actele dosarului rezultă că cererea de sesizare a se referă la minorul creditor P.A. prin reprezentantul său desemnat în persoana mamei P.R., apelantul P.A. fiind debitorul obligaţiei.

Întregul material probator aflat la dosarul cauzei atestă, în susţinerea apelantului, că atât numele minorului cât şi al mamei sale este acela de „F”.

Dacă între numele de „F” şi „P” exista doar o literă diferenţă ar putea fi îmbrăţişată opinia instanţei de fond, şi anume a existenţei unei erori de traducere, însă în situaţia dată diferenţa nu se poate concluziona că este vorba de o eroare.

Consideră că se impunea emiterea unei adrese către Ministerul Justiţiei din Israel, care să depună la dosar înscrisuri noi pentru elucidarea acestei diferenţe. Prin depunerea unei copii a certificatului de naştere al minorului s-ar elucida în mod incontestabil acest diferend.

Dacă eroarea s-a strecurat însă la momentul redactării hotărârii din Israel, apelantul consideră că se impune efectuarea unei cereri pentru îndreptarea erorii, astfel încât orice fel de discuţii pe marginea acestei probleme să ia sfârşit.

Dacă instanţa de apel va respinge apelul motivat de aceleaşi aspecte, executarea silită rămânând încuviinţată, apelantul arată că se vede nevoit a promova o nouă cerere, cel mai probabil o contestaţie la titlu pentru clarificarea acestor discordanţe.

Această clarificare se impune cu atât mai mult cu cât apelantul arată că nu a primit niciodată vreo citaţie din partea instanţelor israeliene cu privire la existenţa unui litigiu ce avea ca obiect pensie de întreţinere.

Apelantul arată că nu poate fi considerat debitor, câtă vreme în hotărârea Tribunalului Israel este menţionat numele altei persoane.

Invocând prevederile art. 663 Cod procedură civilă, precizează apelantul că legiuitorul a prevăzut obligativitatea anexării titlului executoriu tocmai pentru a verifica identitatea de părţi şi obligaţiile de plată menţionate în cadrul titlului executoriu, şi cele menţionate de către creditor în cererea de executare silită.

Apelantul aduce în atenţia  instanţei şi dispoziţiile art. 665 alin 5 Cod procedură civilă, prin care se prevede că instanţa poate respinge cererea de încuviinţare a executării silite numai dacă: ( .... ) 6. titlu cuprinde dispoziţii care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită sau / 7. există alte impedimente prevăzute de lege.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.663, art.665, art.453, art.466 şi următoarele Cod  procedură civilă.

Apel scutit de taxa de timbru.

Intimatul – reclamant Baroul Bucureşti, în numele minorului P.A., a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului formulat; obligarea apelantului pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate la instanța de fond cât si în apel, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, suportat din fondurile Ministerului Justiției; încuviințarea ajutorului public judiciar sub forma plății onorariului avocatului din oficiu potrivit dispozițiilor art.14 alin.(4) din Legea nr.36/2012.

Apelul declarat este nefondat întrucât din adresa nr.54902/2012/12.06.2012 a Ministerului Justiției - Direcția Drept International si Cooperare Judiciara, depusa la dosar la termenul din 02.09.2013, rezulta ca numele minorului creditor al obligației de întreținere, al mamei sale si al tatălui debitor este „P" si nu „F", astfel cum s-a menționat din eroare in cererea de chemare in judecata.

Din analiza actelor depuse la dosarul cauzei, rezulta ca în mod corect a reținut instanța fondului ca cererea de sesizare a instanței care constituie obiectul de soluționare a prezentei cauze se refera la minorul creditor P.A. prin reprezentantul sau in persoana mamei P.R. si pe debitorul P.A. tatăl minorului reclamant.

Intimatul – reclamant apreciază că susţinerile apelantului-pârât sunt formale si nesincere, urmărindu-se tergiversarea soluționării cauzei.

În apel, instanţa a dispus din oficiu administrarea probei cu înscrisuri, respectiv s-a solicitat autorităţii solicitante (Ministerul Justiţiei din Israel) să transmită dovada caracterului definitiv al hotărârii ce constituie titlul executoriu în privinţa căruia s-a solicitat, în speţă, recunoaşterea efectelor şi încuviinţarea executării lui pe teritoriul României.

Ca răspuns la această solicitare a instanţei a fost transmisă hotărârea pronunţată la data de 06.11.2011 în dosarul nr. 36993-01-11 al Tribunalului cu probleme de familie Ashdod  purtând menţiunea conform căreia nu s-a exercitat apel împotriva acesteia.

Analizând apelul în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate, şi de limitele stabilite prin art. 477 alin. 1 şi 479 alin. 1 N.C.pr.civ., Curtea reţine următoarele:

Apărarea formulată de apelantul debitor în faţa primei instanţe, în sensul că nu ar avea calitatea de debitor în raport de cuprinsul hotărârii pronunţate de instanţa din Israel - în privinţa căreia s-a solicitat recunoaşterea şi punerea în executare pe teritoriul României - a fost analizată prin sentinţa apelată şi, urmare a analizei efectuate, s-a reţinut caracterul ei nefondat.

Această concluzie a instanţei este justă, ţinând seama de ansamblul probelor administrate.

Menţiunile din cererea de chemare în judecată potrivit cărora numele de familie al debitorului, dar şi al creditorului şi al reprezentantului legal al acestuia din urmă, ar fi „Farcik” constituie în mod neechivoc erori datorate preluării acestui nume din traducerea iniţială, defectuos realizată, din limba ebraică în limba română, a hotărârii străine.

Ulterior, în urma solicitării formulate de prima instanţă – în contextul verificării apărării formulate de debitor sub aceste aspect, dar şi a exercitării atribuţiilor conferite prin art. 22 alin. 2 din N.C.pr.civ. (de a stărui prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză) – Ministerul Justiţiei din Israel – autoritatea transmiţătoare – a realizat o altă traducere a hotărârii în privinţa căreia a formulat cererea de recunoaştere şi punere în executare, pe care a înaintat-o instanţei sesizate, iar din această traducere şi din documentele care o însoţesc (aflate la filele 78-90 din dosarul primei instanţe) reiese cu evidenţă faptul că numele debitorului este p.A., cel al creditorului este P.A., iar reprezentantul legal al acestuia din urmă (mama) se numeşte P.H.R.

Mai mult, data naşterii debitorului indicat în cererea formulată de Ministerul Justiţiei din Israel (pg. 57 dosar fond) este aceeaşi cu data naşterii menţionată în cartea de rezidenţă pe care apelantul a depus-o (pg. 51), respectiv 26.10.1955.

Astfel, Curtea constată caracterul vădit nefondat al susţinerii apelantului în sensul că prima instanţă ar fi hotărât cu privire la identitatea între apelantul debitor şi persoana obligată la plata pensiei de întreţinere prin hotărârea instanţei din Israel, fără a primi vreun înscris care să confirme o atare identitate.

Mai mult decât atât, şi exemplarul de hotărâre tradusă comunicat, în etapa apelului, de aceeaşi autoritate transmiţătoare atestă că numele părţilor între care s-a purtat procesul finalizat prin hotărârea a cărei executare se solicită în speţă este „P”.

Având în vedere că, prin hotărârea judecătorească a cărei recunoaştere se cere, s-a constatat calitatea debitorului P.A. de fiu al apelantului, şi că, potrivit art. 1097 din N.C.pr.civ., în procedura de recunoaştere a hotărârii străine, instanţa română nu poate proceda la examinarea în fond a cauzei, depunerea certificatului de naştere al minorului nu ar fi constituit o probă necesară evaluării asupra temeiniciei cererii pendinte. Pentru înlăturarea erorii derivate din traducerea defectuoasă a hotărârii străine au fost avute în vedere documentele oficiale transmise prin intermediul Ministerului Justiţiei din România de către autoritatea solicitantă, aceste probe satisfăcând cerinţele stabilite prin art. 1099 şi 1104 din N.C.pr.civ. în privinţa conţinutului cererii de recunoaştere a hotărârii străine şi de încuviinţare a executării unei astfel de hotărâri.

Atâta vreme cât traducerea comunicată de Ministerul Justiţiei din Israel atestă fără vreun echivoc faptul că numele părţilor este „P”, nu există temei spre a se reţine existenţa unei erori strecurate la momentul redactării hotărârii străine, astfel că teza avansată de apelant cu privire la procedura ce ar trebui urmată într-o astfel de situaţie este una care are caracter ipotetic, şi, în raport de prevederile art. 5 alin. ultim din N.C.pr.civ. – care interzice judecătorului să se pronunţe pe cale de dispoziţii generale – nu poate forma obiect al analizei în apelul pendinte.

În ce priveşte susţinerea potrivit căreia apelantul nu a primit citaţie în procesul în care a fost pronunţată hotărârea a cărei recunoaştere se cere în speţă, Curtea constată că şi aceasta este nefondată, faţă de menţiunile care se regăsesc în cuprinsul respectivei hotărâri, menţiuni potrivit cărora instanţa israeliană a constatat existenţa la dosar a adeverinţei de trimitere a citaţiei care i s-a înmânat debitorului (pârât în acel proces).

Cum hotărârea menţionată constituie un act oficial şi, ca orice hotărâre judecătorească definitivă, se bucură de prezumţia de adevăr şi incontestabilitate, Curtea apreciază, prin prisma dispoziţiilor art. 1099 alin. 1 lit. c) teza finală coroborat cu art. 1107 alin. 1 din N.c.pr.civ., că există dovada neîndoielnică a faptului că debitorului apelant i-a fost comunicată citaţia în procesul finalizat prin respectiva hotărâre.

În ce priveşte calitatea de debitor a apelantului, Curtea notează că aceasta este dată de existenţa obligaţiei sale de plată a pensiei de întreţinere în favoarea creditorului P.A., obligaţie stabilită prin hotărârea judecătorească executorie a cărei executare s-a solicitat în speţă.

Prevederile art.663 din N.c.pr.civ. – care constituie dreptul comun în materia formulării cererii de executare silită – nu îşi găsesc aplicare în cauză pentru că cererea pendinte este una supusă reglementărilor speciale instituite prin art. 1102 şi urm. din N.C.pr.civ., iar caracterul special al acestor din urmă reglementări antrenează incidenţa principiului general de drept specialia generalibus derogant, în raport de care cererea de încuviinţare a executării silite formulată împotriva debitorului apelant a şi fost analizată. Astfel, titlul executoriu a fost transmis instanţei de către Ministerul Justiţiei din Israel pe cale oficială, prin intermediul Ministerului Justiţiei din România, purtând menţiunea caracterului executoriu (filele 43-51 dosar apel), situaţie faţă de care se verifică cerinţa instituită în acest sens prin dispoziţiile art. 1104 din N.C.pr.civ.

Având în vedere considerentele expuse şi dispoziţiile legale menţionate, Curtea constată caracterul nefondat al criticilor aduse de apelant hotărârii primei instanţe, urmând a dispune, în conformitate cu prevederile art.480 alin.1 C.pr.civ., respingerea ca atare a apelului astfel susţinut.

Având în vedere că reprezentarea în cauză a intimatului creditor s-a realizat de către Baroul Bucureşti, în temeiul prevederilor art. 14 alin. 3 şi 4 raportat la art. 8 ind. 1 din OUG 58/2001, Curtea urmează a încuviinţa cererea formulată de reprezentantul avocat al intimatului, de acordare a ajutorului public judiciar, cuantumul acestuia fiind de 200 lei – conform art. 2 lit. m din Protocolul încheiat între Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Barourilor din România privind stabilirea onorariilor avocaţilor în cadrul sistemului de ajutor public judiciar.

Reţinând că, faţă de soluţia pronunţată asupra apelului, are calitate de parte căzută în pretenţii apelantul, Curtea urmează a dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 18 din OUG 51/2008, obligarea acestuia la plata către stat a sumei de 200 lei, sumă ce a fost avansată din fondul constituit la dispoziţia M.J. conform art. 22 din OUG 51/2008, cu titlu de onorariu pentru asistenţa juridică de care a beneficiat intimatul.

Domenii speta

Spete similare