Majorare pensie de întreţinere

Hotărâre din 12.10.2009


majorare pensie de întreţinere – pârâtul angajat

Pe rol, se află soluţionarea cererii, ce are ca obiect majorare pensie de întreţinere, formulată de reclamantul P.M., domiciliat în  …, satul …, judeţul …,  cu încuviinţarea mamei sale, D. D. în contradictoriu cu pârâtul P.A., domiciliat în …,  satul …, judeţul ….

La data de …, s-a înregistrat sub nr. …, cererea formulată de reclamantul  P.M., domiciliat în  …, satul …, judeţul …,  cu încuviinţarea mamei sale, D.D. în contradictoriu cu pârâtul P.A., domiciliat în …,  satul …, judeţul …., prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună majorarea pensiei de întreţinere la care a fost obligat pârâtul, prin S.c. nr. …, pronunţată de Judecătoria ...

S-a susţinut, în motivarea cererii că, prin hotărârea sus menţionată, pârâtul a fost obligat să plătească lunar suma de … lei, pentru fiecare dintre minorii P.M., născut la data de … şi P. A,  la stabilirea acestei  sume avându-se în vedere  nevoile minorilor şi posibilităţile materiale ale pârâtului la data respectivă. Mai arată că, în prezent, pârâtul este angajat la …., iar nevoile reclamantului, în vârstă de 16 ani, au crescut.

În drept au fost invocate pe disp. art. 44 Codul familiei rap. la art. 94 Codul familiei şi, potrivit reglementărilor în materie, este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

În dovedire, s-au administrat probatorii scrise, depunându-se la dosar: carte de identitate reclamant, S.c. nr….., pronunţată de Judecătoria … (f.5-7 dosar).

Deşi legal citat, iar procedura completamente îndeplinită, pârâtul nu a formulat întâmpinare şi nu s-a prezentat la instanţă pentru a combate pretenţiile afirmate.

În complinirea probatoriului, s-au solicitat, din oficiu, relaţii la …., răspunsul fiind comunicat în cuprinsul adresei de la fila 12 dosar.

Examinând coroborat ansamblul probelor produse în cauză, instanţa reţine, în fapt, că, prin S.c. nr…., pronunţată de Judecătoria …, în dosarul nr. …, s-a majorat contribuţia de întreţinere stabilită în sarcina pârâtului, în favoarea minorului reclamant P.M., născut la data de … şi în favoarea minorei P.A., născută la data de …, de la câte … lei/lună la câte … lei/lună, începând cu data înregistrării cererii- … şi până la majoratul acestora sau intervenirea unei cauze legale de modificare ori stingere a obligaţiei. La stabilirea unei atari contribuţii s-au avut în vedere veniturile salariale obţinute de către pârât la acea dată, respectiv suma de  … lei.

Potrivit art. 94 Codul familiei, instanţa va putea mări sau micşora obligaţia de întreţinere sau hotărî încetarea ei, după cum se schimbă mijloacele celui care dă întreţinerea sau nevoia celui ce o primeşte.

În speţă, veniturile cu caracter de continuitate de care pârâtul beneficiază, în prezent, se concretizează într-un salariu net mediu care se ridică actualmente la suma de … lei/lună, majorându-se, aşadar, faţă de veniturile care iniţial s-au avut  în vedere la stabilirea cuantumului contribuţiei de întreţinere.

Prin prisma considerentelor de fapt şi de drept ce preced, instanţa apreciază cererea reclamantului  ca deplin fondată,  urmând să o admită pe cale de consecinţă şi să dispună creşterea ratelor de pensie lunare anterior stabilite funcţie de mijloacele materiale actuale ale pârâtului şi plafonul maxim de 1/3  instituit de acelaşi text de lege.

Contribuţia astfel fixată va fi datorată începând cu data înregistrării cererii şi până la majoratul reclamantului sau intervenirea unei cauze legale de modificare ori stingere a obligaţiei.

Astfel:

Admite cererea formulată de reclamantul P.M., domiciliat în  …, satul …, judeţul …,  cu încuviinţarea mamei sale, D. D. în contradictoriu cu pârâtul P.A., domiciliat în …,  satul …, judeţul …..

Majorează obligaţia de întreţinere stabilită în sarcina pârâtului prin sentinţa civilă nr. …, pronunţată de Judecătoria …, în favoarea reclamantului P.M., născut la data de …, de la … lei/lună la … lei/lună, începând cu data înregistrării cererii - … şi până la majoratul acestuia sau intervenirea unei cauze legale de modificare ori stingere a obligaţiei.