Încredinţarea copilului minor unei terţe persoane ...

2.încredinţarea copilului minor unei terţe persoane în cadrul procesului de divorţ

La data de 05.06.2009, s-a înregistrat sub nr.582 adresa Judecătoriei Rm. Vâlcea prin care s-a declinat spre îndrituită rezolvare cererea formulată de reclamanta N.M., din comuna Dăeşti, satul Dăeşti, judeţul Vâlcea, împotriva pârâtului N.D., din comuna Diculeşti, satul Diculeşti, judeţul Vâlcea, având ca obiect desfacerea căsătoriei încheiate, din vina exclusivă a acestuia, încredinţarea spre creştere şi educare a minorilor rezultaţi din relaţie, cu obligarea celuilalt părinte la pensie de întreţinere în favoarea lor raportat la veniturile din muncă, şi revenirea la numele purtat anterior. Corelativ, s-a solicitat restituirea cheltuielilor de judecată avansate.

S-a susţinut de către reclamantă în justificarea cererii promovate că s-a căsătorit cu pârâtul la 03.05.1991, în speranţa întemeierii unei familii bazate pe înţelegere şi ajutor reciproc. La început, relaţia de convieţuire, din care s-au născut doi copii, ambii băieţi, actualmente în vârstă de 14 şi respectiv 6 ani, a decurs în mod civilizat, apoi pârâtul a început să o supună unui regim de insulte şi denigrări greu de suportat, să vină acasă în stare de ebrietate, să-i aplice corecţii fizice pentru care a obţinut certificat medico-legal şi a trebuit să sesizeze organele judiciare competente. S-a învederat în continuare că pârâtul a manifestat un comportament violent inclusiv faţă de fiul cel mare, care s-a mutat cu ea în comuna Dăeşti, la părinţi, cel mic rămânând la Diculeşti în îngrijirea unei rude a acestuia. A conchis că, din cauza brutalităţii de care a dat dovadă, pârâtul nu prezintă garanţia că va exercita o influenţă binefăcătoare asupra educaţiei copiilor, iar încredinţarea lor către persoana sa s-ar impune cu necesitate, acesta urmând să contribuie la întreţinere funcţie de veniturile realizate.

În drept s-au invocat dispoziţiile art.38 alin.1, 40 şi 42 C.fam.

Cererea s-a timbrat conform reglementărilor în vigoare.

În dovedire, reclamanta a administrat probatorii scrise, depunând în copie, certificate de stare civilă, un certificat medico-legal şi proba testimonială, constând în audierea a doi martori.

În apărare, legal citat, pârâtul nu a înaintat întâmpinare, adoptând pe parcursul desfăşurării judecăţii o poziţie contradictorie, mai întâi, prin afişarea unei totale opoziţii faţă de demersul judiciar al reclamantei, ulterior, prin acceptarea pronunţării divorţului din culpă comună şi al încredinţării copiilor în maniera convenită.

Probatorial a depus adeverinţa de salariu eliberată de S.C. ,,Cristal Serv” S.R.L., cu sediul în Craiova, dispoziţia nr.117/21.09.2009 emisă de primarul comunei Diculeşti, şi a uzat complinitoriu de depoziţiile aceloraşi martori

La termenul de judecată din 13 noiembrie 2009, ambele părţi au învederat că minorul F.S., în vârstă de 7 ani, se află din luna august 2009 în îngrijirea numitei O.M., din municipiul Bucureşti, care a fost desemnată între timp şi curator al acestuia. S-au arătat de acord ca minorul să-i fie încredinţat spre creştere şi educare, cu argumentul că acesta refuză sub orice formă să locuiască cu reclamanta şi cu celălalt frate la bunicii materni, iar pârâtul nu-i poate oferi supravegherea şi îndrumarea de care are nevoie din cauza serviciului prestat într-o altă localitate.

La proxima dezbatere, determinat de împrejurările şi înţelegerile intervenite, reclamanta şi-a precizat petitul cererii, în sensul desfacerii căsătoriei din vină comună şi luării în custodie numai a minorului N.D.

Cu privire la garanţiile morale şi materiale oferite de părţi la domiciliu, dar şi de numita O.M., conduita acestora faţă de minori, modul de creştere şi îngrijire acordat, autorităţile tutelare competente au întocmit informativ referatele de anchetă socială  de la  filele 17, 20, 38, 39 dosar.

Examinând coroborat ansamblul probatoriul administrat, instanţa reţine în fapt că părţile s-au căsătorit la data de 03.05.1991, stabilindu-şi domiciliul conjugal iniţial pe raza localităţii Laloşu, în gospodăria părinţilor pârâtului, pentru ca mai apoi să se mute într-o locuinţă achiziţionată fără forme legale pe teritoriul  comunei Diculeşti. Din cauza certurilor, violenţelor fizice şi verbale exercitate de pârât, consumului de băuturi alcoolice la care acesta a început să recurgă, în urmă cu un an, după un nou scandal, reclamanta a plecat cu cei doi copii minori rămaşi în îngrijire la părinţii săi în comuna Dăeşti. Refuzând coabitarea, ultimul dintre minori, mult mai ataşat de pârât, a trebuit să fie adus la puţin timp acasă, astfel că, neavând cu cine să-l lase, acesta s-a văzut nevoit să-l ia cu el la Bucureşti, unde îşi găsise temporar un loc de muncă. Faptul a constituit un bun prilej pentru ca pârâtul să o cunoască pe familia Olteanu, lipsită de copii, care s-a arătat de acord să se ocupe de minor începând cu luna august 2009.

Potrivit art.38 alin.1 C.fam, instanţa judecătorească va putea dispune desfacerea căsătoriei prin divorţ, atunci când, datorită unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.

În speţă, degradarea morală în care pârâtul s-a complăcut adeseori, limbajul neadecvat uzitat, agresiunile corporale la care s-a dedat în special pe fondul acestei stări, momentele de aflicţiune provocate, dar şi conduita reclamantei de a părăsi cu prea multă uşurinţă domiciliului conjugal, asociată cu o serie de alte acţiuni de menţinere a unei situaţii tensionate, după cum a recunoscut la finalul judecăţii, reprezintă manifestări reprobabile, incompatibile vieţii de familie, ce se circumscriu cu elocvenţă textului de lege citat.

Prin prisma celor expuse, instanţa a apreciat ca deplin fondată cererea principală, cu precizarea consecutiv adusă, şi a admis-o corespunzător, căsătoria părţilor, lipsită de prietenie, devotament, afecţiune şi respect reciproc, sprijin moral şi material, comunitate de trai, fiind iremediabil compromisă, impunându-se desfacerea prin divorţ, din culpă egală.

Ca efect imediat, în lipsa oricărei solicitări, s-a stabilit că reclamanta va redobândi vechiul nume, în concordanţă cu art.40 alin. ultim C.fam.

Referitor la cererea subsecvent formulată în temeiul art.42 C.fam., probele testimoniale administrate şi referatul de anchetă socială a reliefat că, din relaţia de căsătorie a părţilor s-au născut trei copii, primul dintre ei adoptat de o terţă persoană, ceilalţi doi, N.D., actualmente de 14 ani, şi N.F.S., de 6 ani, convieţuind cu aceştia până la momentul despărţirii într-o casă construită din lemn, din comuna Diculeşti, compusă din trei camere parţial mobilate, iluminate electric şi minimal igienizate.

Ulterior, minorul N.D. a locuit cu reclamanta în gospodăria bunicilor materni, deţinători în comuna Dăeşti a unei case cu trei camere şi dependinţe, modest mobilate şi utilate, fiind înscris la o unitate de învăţământ de aici, precum şi la un club sportiv din Rm. Vâlcea.

Determinat de anumite circumstanţe, minorul N.F.S. a trecut de câteva luni în grija numitei O.M. din municipiul Bucureşti, persoană cu studii superioare, pensionată din motive medicale, care are în administrare o firmă privată şi posedă împreună cu soţul, tehnician la Institutul de Ştiinţe Spaţiale, un apartament cu două camere şi dependinţe, mobilate şi întreţinute corespunzător, ambii afişând un comportament civilizat în relaţiile cu vecinii şi la locul de muncă. Din toamna anului curent, minorul frecventează cursurile de clasa I-a al unei instituţii şcolare din localitate.

Faţă de legăturile de afecţiune statornicite, unităţile de învăţământ la care minorii sunt înscrişi, dorinţa exprimată cu ocazia ascultării, condiţiile materiale şi morale existente la domiciliul reclamantei şi al curatorului O.M., inapte de a periclita în vreun fel viaţa, integritatea corporală şi sănătatea, dezvoltarea fizică, mentală şi spirituală a acestor copii, climatul protectiv, de stabilitate şi armonie oferit, aptitudinea persoanelor nominalizate de a le asigura o mai bună supraveghere şi îndrumare, de a se preocupa şi implica efectiv în formarea lor socio-profesională, instanţa a opinat pentru dispunerea măsurii încredinţării în modalitatea convenită.

În concluzie, minorul N.D. va trece sub creşterea şi îngrijirea reclamantei, iar custodia minorului N.F.S. va fi preluată de O.M., soluţie ce corespunde în mare măsură cu dorinţa acestor copii, se subordonează şi răspunde cu prioritate interesului lor superior.

S-a specificat că măsura de încredinţare luată are caracter provizoriu, vremelnic, oricare dintre părţi putând solicita modificarea acesteia atunci când împrejurările pe care s-a întemeiat nu mai subzistă.

Conform art.43 C.fam., în calitate de părinte divorţat căruia i s-a încredinţat copilul, reclamanta va exercita cu privire la acesta toate drepturile părinteşti, adică atât cele personale cât şi cele de natură patrimonială.

În schimb, O.M. va avea faţă de copilul încredinţat numai drepturile şi îndatoririle strâns legate de persoana acestuia, respectiv dreptul şi obligaţia de a-l creşte, în semnificaţia de a se îngriji de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, de instruirea lui educaţională, de a-i asigura paza şi supravegherea, dreptul de a lua anumite măsuri disciplinare împotriva sa, de a-l cere de la orice persoană ce l-ar ţine în afara legii şi de a-i stabili locuinţa.

Prin prisma gradul de ataşament, pârâtul a fost desemnat să exercite drepturile şi îndatoririle părinteşti cu privire la bunurile minorului N.F.S., mai exact de a administra aceste bunuri şi de a-l reprezenta în actele juridice civile până la vârsta de 14 ani ori de a i le  încuviinţa între 14 şi 18 ani.

Evident că, în virtutea principiului egalităţii ce guvernează ocrotirea părintească, atât reclamanta cât şi pârâtul au dreptul de a ţine legătura cu minorii neîncredinţaţi, de a veghea la creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea lor profesională, fie prin vizitare la domiciliul unde se află, fie prin luare la locuinţa lor, în cadrul unui program bine stabilit, de comun acord cu cel căruia i-au fost încredinţaţi sau, pentru ipoteza unui refuz, de către instanţa de judecată.

Având în vedere statuările art.86 şi 107 C.fam., s-a învederat părinţilor că trebuie să participe în continuare la cheltuielile de creştere şi educare a minorilor, desfacerea căsătoriei neconstituind o cauză de încetare a obligaţiei de creştere ce le incumbă nu numai în baza legii ci şi a moralei.

Întrucât referatul de anchetă socială a relevat că pârâtul contribuie voluntar la întreţinerea minorului N.F.S. cu diverse sume, iar reclamanta acordă îngrijire exclusivă minorului N.D., instanţa a considerat compensate obligaţia de întreţinere pe care fiecare o are în sarcină faţă de copilul neprimit în grijă, cu consecinţa constatării acestor situaţii juridice.

~ 1 ~

Domenii speta

Spete similare