Prin încheierea pronunţată în Camera de consiliu din 19.09.2009 Judecătoria Pucioasa a admis propunerea parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa privind arestarea preventivă a inculpatului B.D.I. cercetat pentru infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 şi 87 alin. 5 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. b cod penal şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.
Prin încheierea nr. 21 din 11.06.2010 Tribunalul Dâmboviţa a admis recursul declarat de recurentul inculpat B.D.I. , a casat încheierea şi a respins propunerea de arestare preventivă , dispunând punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză, anulând mandatul de arestare preventivă.
Propunerea de arestare preventivă a fost soluţionată cu procedura de citare neîndeplinită, astfel încât instanţa a pronunţat o încheiere bazată pe un act lovit de nulitate absolută conform art. 197 alin. 1 cod procedură penală , întrucât vătămarea nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului .
Când minuta în care s-a consemnat rezultatul deliberării lipseşte din dosar, astfel că nu se poate verifica compunerea completului de judecată şi participarea la deliberare a judecătorilor încheierea este lovită de nulitate absolută conform art. 197 alin. 2 cod procedură penală, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 3 cod procedură penală.
Lipsa menţiunii privind publicitatea şedinţei de judecată conduce la nulitatea absolută prevăzută de art. 197 alin. 2 cod procedură penală.
Tribunalul Sibiu
Menţinerea in recurs a măsurii arestului preventiv. Neintrunirea condiţiilor lăsării în libertate a inculpaţilor.
Tribunalul Maramureș
Propunere de arestare preventivă. Încălcarea dreptului la apărare al inculpaţilor cu interese contrare prin desemnarea aceluiaşi apărător care să asigure asistenţă juridică cu ocazia judecării cererii având ca obiect luarea măsurii arestării preventi...
Curtea de Apel Iași
Lipsa consimțământului la predare. Condiții necesare pentru predare în baza unui mandat european. Scopul recunoașterii hotărârii judecătorești străine de condamnare
Tribunalul București
Trafic de influenta
Tribunalul Harghita
Propunere de arestare preventivă