Fara titlu

Sentinţă penală 67 din 08.09.2008


Sentinţa civilă nr. 67/08.09.2008, pronunţată de Judecătoria Baia de Aramă, în dosarul nr. 326/181/2008.

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă nr. 549/P/2007 din 20-03-2008, înregistrat pe rolul acestei instanţe cu nr. 326/181/2008 din 04-04-2008 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului T. N. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 32 pct. 3 din OG nr. 96/1998 cu aplicarea art. 41-42 c. p.

S-a reţinut în actul de sesizare că, în baza titlului de proprietate nr. 4843/07-10-2003, inculpatul T. N. deţine de la autorul său T. V. o suprafaţă de 1 ha pădure, situată în pct. „Tîlva”, .

La data de 13-03-2007 organele de control silvice din cadrul  ITRSV Vâlcea, au efectuat, în prezenţa inculpatului, un control al parcelei de pădure  deţinută de acesta în proprietate, ocazie cu care au constatat că  există tăiaţi un număr de 103 arbori de esenţă fag care nu prezentau marca organelor  silvice şi ale căror cioate s-au marcat cu ciocanul de delict AP 07-15, inculpatul neprezentând nici un fel de documentaţie valabilă pentru exploatarea masei lemnoase, împrejurare în care  au fost sesizate organele de urmărire penală.

Pe parcursul urmăririi penale, prin  probatoriului administrat, s-a constatat că  aceşti arbori au fost tăiaţi de pe picior de către inculpatul T. N., la diferite intervale de timp, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în perioada 2005-2007.

Se concluzionează că fapta învinuitului T. N. descrisă în modalitatea reţinură întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 32 pct. 3 din OG nr. 96/1998 cu aplicarea art. 41-42 c. p.

Se reţine că fapta pentru care  s-a solicitat tragerea la răspundere penală a inculpatului este demonstrată cu: înscrisuri ( acte de control ale organelor silvice, proces-verbal de cercetare la faţa locului), declaraţii martori ( f. 14-19 dosar) şi declaraţiile învinuitului, ( f. 26-28 dosar).

În instanţă,  a fost audiat inculpatul, martorii din acte, iar la dosarul cauzei  s-a înaintat fişa  privind antecedentele penale ale inculpatului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată şi reţine următoarele:

Prin Titlul de proprietate nr. 4843/07-10-2003, Comisia Judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea inculpatului, asupra terenului cu vegetaţie forestieră în suprafaţă de 1 ha .

În această calitate, dar cu nerespectarea regimului silvic, inculpatul în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a tăiat în perioada 2005-2007 un nr. de 103 arbori de esenţă fag, de pe terenul menţionat în titlul de proprietate nr. 4843/07-10-2003, potrivit constatărilor făcute de  ITRSV Vâlcea.

De asemenea, din adresa nr. 606/07-03-2008 înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia de Aramă, Ocolul silvic Baia de Aramă, a precizat că în perioada 2005-2007, inculpatul nu a formulat cerere de marcare din pădurea proprietatea sa.

Fapta inculpatului, recunoscută de altfel de acesta şi  confirmată în modalitatea reţinută de instanţă de martorii audiaţi, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, încriminată în prezent de disp.art. 108 pct.1 lit. d din Legea nr. 46/2008, motiv pentru care va dispune condamnarea acestuia, constatând, totodată,  vinovăţia acestuia.

În ceea ce priveşte temeiul de drept în baza căruia se va dispune condamnarea inculpatului, se constată că în prezent, fapta reţinută este incriminată de disp.art. 108 pct.1 lit. d din Legea nr. 46/2008 însă, aceasta a fost săvârşită sub incidenţa OG nr. 96/1998.

Astfel, în situaţii tranzitorii, art. 13 c.p. instituie obligativitatea aplicării legii penale mai favorabile. Pentru determinarea legii penale mai favorabile, trebuie comparate legile penale succesive ( cea din momentul săvârşirii faptei, cea din momentul judecării faptei ca şi cele intermediare) în raport cu  normele şi instituţiile care guvernează răspunderea penală în cauza concretă dedusă judecăţii.

Prin compararea legilor şi determinarea celei mai favorabile infractorului, nu trebuie să se ajungă la  combinarea dispoziţiilor mai favorabile din legile succesive – la o aşa numita Lex tertia. De aceea, legea mai favorabilă în întregul ei, trebuie aleasă pentru a fi aplicată inculpatului dintre legile penale succesive.

Din examinarea legilor succesive, ( cea din momentul săvârşirii faptei şi cea din momentul judecării acesteia) care incriminează fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, sub aspectul cuantumului pedepsei, instanţa constată că dispoziţiile O: G. nr. 96/1998 sunt mai favorabile, motiv pentru care, faţă de cele reţinute, va aplica inculpatului în întregime aceste dispoziţii, urmând a dispune condamnarea sa, în baza art. 32 pct. 3 din acest act normativ.

La stabilirea cuantumului pedepsei ce urmează a fi aplicat inculpatului, instanţa va avea în vedere disp.art. 74 lit. a şi c c.p.( conduită bună a infractorului înainte de săvârşirea faptei şi atitudinea acestuia după săvârşirea acesteia rezultând din prezentarea sa în faţa autorităţii şi comportarea sinceră în timpul procesului), urmând, ca pe cale de consecinţă, să facă aplicarea disp.art. 76 lit. d  c.p.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a executării pedepsei, instanţa constată că în cauză se impune aplicarea art. 81 c.p., apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar şi fără executarea pedepsei ce urmează a fi aplicată, urmând a stabili, astfel, un termen de încercare.

În baza art. 359 c.p.p, instanţa va atrage atenţia inculpatului asupra disp.art. 83 c.p.

În baza art. 191 al.1 c.p.p. instanţa va obliga inculpatul la cheltuieli judiciare către stat