Reabilitare judecătorească

Sentinţă penală 2339 din 14.12.2009


REABILITARE JUDECĂTOREASCĂ

Sub nr. 18303/180/12.11.2009 s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe  cererea formulată de petentul LB prin care a solicitat instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să dispună reabilitarea judecătorească cu privire la pedeapsa de 1(un) an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 196/09.12.1999 a Tribunalului Militar Iaşi pentru săvârşirea infracţiunilor de violare de domiciliu şi furt calificat prev. de art. 192 alin 2 Cpen şi art. 208 alin 1-209 alin 1lit. a,g,i Cpen

La termenul din data de 14.12.2009 instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale, excepţie ce urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit art.  494 Cprpen „Instanţa competentă”

Competentă să se pronunţe asupra reabilitării judecătoreşti este fie instanţa care a judecat în primă instanţă cauza în care s-a pronunţat condamnarea pentru care se cere reabilitarea, fie instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie domiciliază condamnatul.

Având în vedere că petentul a fost condamnat în primă instanţă de Tribunalul Militar Iaşi, iar petentul domiciliază în raza de competenţă a Judecătoriei Podu Turcului,  instanţa constată că în conformitate cu dispoziţiile art. 35 Cprpen „ Dacă dintre instanţe una este civilă, iar alta militară, competenţa revine instanţei civile.

Dacă instanţa militară este superioară în grad, competenţa revine instanţei civile echivalente în grad cu instanţa militară.” competentă din punct de vedere teritorial este Judecătoria Podu Turcului , instanţă civilă egală în grad cu Tribunalul Militar Iaşi.

Pentru considerentele expuse anterior, văzând şi dispoziţiile art. 42 Cprpen instanţa va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Podu Turcului - instanţă în a cărei rază teritorială se află domiciliul petentului, căreia i se va înainta dosarul. 

1