JUDECĂTORIA BACĂU
Î N C H E I E R E
DIN 18.05.2009
Obiect: menţinerea arestării inculpatului la primirea dosarului(art.300/1 Cpp)
Inculpatul IB a fost trimis în judecată, în stare de arest
preventiv , prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău nr. 2497/P/2009 din 14.05.2009 , pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie art.211 al.1,2 lit.c din C.p.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei la data de 15.05.2009 şi s-a fixat termen pentru judecarea pe fond a cauzei la data de 23.06.2009.
În timpul urmăririi penale inculpatul a fost arestat preventiv de către Judecătoria Bacău prin încheierea din 05.05.2009, conform art. 148 lit.e, f din C.p.p., pe o perioadă de 25 de zile , până la data de 29.05.2009 inclusiv.
Conform prevederilor art. 3001 al.1 din C.p.p. , în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest , instanţa este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, înainte de expirarea duratei arestării preventive.
I . Sub aspectul legalităţii , instanţa constată că luarea acestei măsuri faţă de inculpat a avut loc cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în vigoare, atât în ceea ce priveşte condiţiile de fond cât şi a condiţiilor de procedură şi a întinderii în timp a măsurii.
II. Sub aspectul temeiurile care au determinat privarea de libertate a inculpatului , se reţine că acestea există în continuare, probele administrate reflectând existenţa unor indicii care pot fi echivalate cu motive verosimile de bănuială că inculpatul ar putea fi autorul faptei de care este învinuit, iar împrejurările care au dus la stabilirea pericolului concret pentru ordinea publică şi că acesta a exercitat presiuni asupra părţii vătămate nu s-au modificat.
Sunt îndeplinite ambele condiţii prevăzute de art.148 lit. f , precum şi condiţia de la lit. f a aceluiaşi articol , temeiurile de drept al luării măsurii arestării preventive.
Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de care este acuzat inculpatul este mai mare de 4 ani , iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Totodată nu au intervenit modificări în ceea ce priveşte indiciile referitoare la exercitarea de presiuni asupra părţii vătămate.
La aprecierea acestui pericol instanţa a avut şi are în vedere natura faptei de care este suspectat, sfera relaţiilor sociale lezate ( patrimoniul şi integritatea fizică a persoanei ) , circumstanţele concrete în care se presupune că a fost săvârşită fapta - locul săvârşirii ( loc public , respectiv staţia de autobuz ) , cu violenţă , asupra unui minor, în prezenţa unor minori .
În consecinţă, constatând că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, în temeiul art. 3001 din C.p.p. raportat la art.148 lit. e,f din C.p.p. instanţa va menţine starea de arest preventiv a inc. IB.
Curtea de Apel Timișoara
Înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive. Condiţii.
Judecătoria Filiasi
Viol - art. 218 alin. 1 C.p. şi Violare de domiciliu - art. 224 alin. 1 şi 2 C.p. - condamnare în regim de detenţie
Tribunalul Dâmbovița
PENAL-Lipsa în cauză a exigenţelor luării măsurii arestării preventive conformă art. 5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi Jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului
Curtea de Apel Galați
Incompatibilitate
Curtea de Apel Iași
Revocarea măsurii arestării preventive. Temeiuri (Codul de procedură penală, art.139 alin. 2)