Contract de ipoteca. Stingerea ipotecii. Act autentic. Forta probanta.

Contract de ipoteca. Stingerea ipotecii.

Act autentic. Forta probanta.

Stingerea  ipotecilor se poate realiza pe cale  accesorie, când creanţa principală se stinge prin plată, novaţie, compensaţie, confuziune, remiterea de datorie, anulare.

Numai în aceste situaţii, dispare şi ipoteca care garanta creanţa, cu precizarea că stingerea creanţei produce stingerea ipotecii doar dacă  este totală. În cazul în  care aceasta este parţială, ipoteca va continua să existe în întregime datorită caracterului său  indivizibil.

Potrivit art.1800 Cod civil, stingerea ipotecii poate avea  loc şi pe  cale principală,  prin stingerea obligaţiei principale,  renunţarea creditorului la ipotecă,  prescripţia, pierderea lucrului grevat, stingerea dreptului ipotecat, rezoluţia  sau rezilierea dreptului  de  proprietate a  constitutorului, consolidare.

Din actele şi lucrările  dosarului, nu s-a probat că a intervenit vreo cauză de stingere a ipotecii pe cale accesorie sau principală. Creditoarea AVAS nu şi-a recuperat în cadrul proedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 creanţa, procedura fiind stinsă în baza art.117 alin.1 din lege, ca urmare a lichidarii averii debitorului, şi nu datorită acoperirii integrale a pasivului.

Închiderea procedurii prevăzută de Legea nr.64/1995 nu înseamnă stingerea obligaţiei principale.

Pârâta AVAS, în calitate de  creditor  al SC  S.T. SRL nu a recuperat în totalitate creanţa sa, astfel că, în  temeiul art.39, art.40 şi art. 41 din OUG nr.51/1998, republicată, s-a îndreptat cu o cerere  de  executare silită împotriva  garanţilor ipotecari.

Actul autentic, potrivit art.1171 Cod civil, este acela care s-a făcut  cu solemnităţile cerute de lege, de un funcţionar public, care are dreptul de a funcţiona în locul unde actul s-a făcut.

Înscrisul autentic are o forţă probantă deosebită şi cel care  invocă un înscris autentic, în speţă AVAS, este dispensat de sarcina probei; sarcina probei revine persoanei care contestă exactitatea sau autenticitatea înscrisului, în speţă reclamanta.

Pe de altă, parte,  se reţine că menţiunile  înscrisului privitoare la faptele materiale petrecute în faţa notarului, ca  de exemplu, semnăturile părţilor fac dovada până la înscrierea în  fals, 

În speţă,  reclamanta nu a  probat că semnătura  nu-i aparţine şi nu a înţeles să se  înscrie în fals, potrivit  procedurii  prevăzută de  art 180-185 Cod procedură civilă.

(Sentinţa comerciala nr. 90/03.05.2007, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a comercială)

Prin acţiunea înregistrată la 13.11.2006, reclamanţii Ş. N. şi Ş. I. au chemat în judecată pe pârâta A.V.A.S., solicitând radierea inscripţiei ipotecare efectuată în favoarea BASA Constanţa asupra imobilului proprietatea  reclamantei, situat în Constanţa,  ipotecă transcrisă în  registrul de transcripţiuni şi inscripţiuni imobiliare sub nr.11264/21.10.1996.

În motivare, s-a arătat că reclamantul  a deţinut calitatea de  administrator şi asociat  al SC S.T. SRL şi  a contractat un împrumut în valoare de 217.878 USD în numele SC S.T. SRL, garantându-l cu bunurile aparţinând societăţii şi cu imobilul situat în Constanţa. În anul 1999, creditul a  fost cesionat către AVAS.

Ulterior, prin încheierea din 19.04.2001, pronunţată de Judecătorul  sindic  în dosarul nr.2994/com/2000 al Tribunalului Constanţa s-a deschis procedura falimentului împotriva SC S.

În  cadrul procedurii de  executare silită colectivă a debitoarei, creditoarea AVAS s-a înscris la masa credală cu valoarea creditului neperformant, iar după valorificarea bunurilor din patrimoniul societăţii, sumele  de  bani rezultate au fost distribuite  către aceasta.

După parcurgerea procedurii de faliment,  creditoarea AVAS a formulat la  6.10.2005 cerere de  atragere  a răspunderii patrimoniale şi a celor  doi administratori, însă A.V.A.S a renunţat la judecata cauzei.

Prin încheierea nr.666/20.02.2006, s-a dispus închiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului şi radierea SC S. T. SRL.

La 27.03.2006, cu adresa nr.8378, A.V.A.S a transmis comunicarea titlurilor executorii constatatoare ale  creanţei  preluate de la B.A., în calitate de cedent prin contractul de  cesiune  de creanţă nr.728518/3.12.1999 şi actul adiţional, creanţa în valoare  de  246.738,46 USD a debitoarei SC S.T. SRL pentru care  reclamanţii au  calitate de  garant.

Se  susţine că obligaţia principală a  fost stinsă prin  închiderea procedurii falimentului şi radierea firmei falite din registrul societăţii  comerciale, şi prin urmare,  obligaţia accesorie  de  garantare a fost  stinsă.

Reclamantul Ş.A., în calitate de administrator, a fost exonerat de responsabilitatea  acoperirii pasivului firmei falite cu averea  personală, deoarece cauzele declinului firmei falite nu îi sunt imputabile, situaţie de fapt stabilită prin Decizia civilă nr.6439/19.12.2000.

În drept, se invocă art.53  alin.1 din Legea nr.7/1996, art.136,  art.137 alin.1 Legea nr.85/2006.

La data de 1.02.2007, reclamanta Ş. I. a formulat cerere  modificatoare a acţiunii principale,  în contradictoriu cu pârâţii A.V.A.S. şi pârâtul Ş.N.,  solicitând, în principal, să se constate nulitatea absolută a contractului de garanţie imobiliară autentificat sub  nr.10605/18.01.1995 şi, în subsidiar, anularea contractului de  garanţie imobiliară, constatând că obligaţia accesorie de garantare a fost stinsă şi prin urmare, contractul de garanţie imobiliară este lipsit de  efecte.

În motivarea cererii, se arată că la data încheierii contractului de garanţie imobiliară, bunul imobil se află în proprietatea exclusivă a  reclamantei şi pentru valabilitatea acestuia, erau necesare consimţământul şi semnătura acesteia, în calitate de proprietar. Din contractul de garanţie imobiliară rezultă că  există două semnături, una  este a  pârâtului Ş.A., însă  a  doua nu aparţine reclamantei.

Prin urmare,  actul de garanţie menţionat este lovit de nulitate absolută, deoarece a fost încheiat fără consimţământul reclamantei, în calitate de proprietar al imobilului.

În  subsidiar, se  arată că obligaţia corelativă asumată de  pârâtul Ş.A.  a fost  stinsă o dată cu închiderea  procedurii de executare silită colectivă aplicată debitorului principal SC S.T. SRL.

Prin încheierea nr.666/20.02.2006, s-a dispus închiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului şi radierea SC S. T. SRL.

Se  susţine că obligaţia principală a  fost stinsă prin  închiderea procedurii falimentului şi radierea firmei falite din registrul societăţii  comerciale, şi prin urmare,  obligaţia accesorie  de  garantare a fost  stinsă.

Reclamantul Ş.A., în calitate de administrator, a fost exonerat de responsabilitatea  acoperirii pasivului firmei falite cu averea  personală, deoarece cauzele declinului firmei falite nu îi sunt imputabile, situaţie de fapt stabilită prin Decizia civilă nr.6439/19.12.2000.

Pârâta A.V.A.S a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acţiunii, arătând că bunurile constituite ca garanţii ale executării obligaţiilor debitorului pot excede averii debitorului. Ele pot aparţine unor terţi care au consfinţit înscrierea ipotecii asupra acestor bunuri.

Descărcarea de obligaţii a  debitorului nu atrage descărcarea de obligaţii a fidejusorului sau a codebitorului principal, iar imobilul ipotecat răspunde de  întreaga datorie.

Prin Sentinţa civilă nr.1/COM/01 februarie 2007, Curtea de Apel Constanţa, Secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal a  admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Prealabil expunerii situaţiei de fapt şi a analizării motivelor cererii, Curtea reţine că în ceea ce priveşte cererea modificatoare, acesta a fost depusă după prima zi de înfăţişare, însă  poate fi primită dacă pârâtul nu se opune şi numai în faţa primei instanţe.

Din practicaua  Sentinţa civilă nr.1/COM/01 februarie 2007, rezultă ca instanţa a înţeles să respingă cererea modificatoare, fără ca pârâtul să se fi opus, astfel că  cererea modificatoare poate fi primită dacă pârâtul achiesează.

Dispoziţia instanţei în sensul arătat mai sus nu leagă instanţa în favoarea căreia s-a declinat competenţa.

Potrvit art 160 Cod procedură civilă, în cazul declarării necompetenţei, dovezile administrate în instanţa necompetentă rămân câştigate judecăţii şi instanţa competentă nu va dispune refacerea lor decât pentru motive temeinice.

Prin urmare,  textul distinge între situaţia actelor de procedură şi cea a dovezilor administrate în faţa instanţei necompetente. În timp ce dovezile rămân câştigate judecăţii, în privinţa actelor de procedură se aplică regulile privitoare la nulitatea actelor de procedură înscrise în art. 105 alin.2 Cod proc civ., "Actele de procedură îndeplinite de un judecător necompetent sunt nule"

Cât priveşte poziţia procesuală a reclamantului Ş.A., Curtea reţine că acesta nu a formulat vreo cerere de renunţare la judecată sau la dreptul pretins, astfel încât să dobândească calitate procesuală pasivă, modificarea cererii socotindu-se făcută doar în privinţa motivelor, înţelese drept cauză a  acţiunii. Acest aspect se deduce şi din poziţia apărătorului celor doi reclamanţi, care  a înţeles să apere părţile pe care le reprezintă, în calitatea acestora de reclamanţi. 

Pe fondul cauzei, din actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine  că SC S.T. SRL a încheiat cu B.A. SA convenţia de credit nr.25036/10.10.1996 şi Actul adiţional nr.1, Actul adiţional nr.2/27.02.1997, Actul adiţional nr.3/14.14.1997, Act adiţional nr.12612/7.06.1999.

La 14.10.1996, s-a încheiat contractul de garanţie imobiliară între B.A. SA şi Ş.A.  şi Ş.I., prin care reclamanţii garantau cu imobilul proprietate personală situat în  Constanţa, obligaţia de  rambursare a  creditului în sumă de  217.878 USD acordat de B.A. SA debitorului SC S.T. SRL în baza contractului de  credit nr.25036/1996.

La 27.03.2006, cu adresa nr.8378, A.V.A.S a transmis comunicarea titlurilor executorii constatatoare ale  creanţei  preluate de la B.A. în calitate de cedent, prin contractul de  cesiune  de creanţă nr.728518/3.12.1999 şi actul adiţional, creanţa în valoare  de  246.738,46 USD a debitoarei SC S.T. SRL pentru care  reclamanţii au  calitate de  garant.

Potrvit art. 1746 Cod civil, ipoteca este un drept real asupra imobilelor afectate la plata unei obligaţii, ceea ce acordă titularului său un  drept de urmărire asupra  bunului în măsura oricărui s-ar găsi şi un drept de  preferinţă.

Plata parţială a creanţei nu micşorează garanţia ipotecară şi întreg imobilul rămâne grevat până la achitarea deplină a  datoriei.

Faptul că procedura falimentului deschisă împotriva SC S.T. SRL a fost închisă, întrucât a avut loc lichidarea integrală a averii debitorului, însă creditoarea AVAS nu a recuperat creanţa datorată în baza contractului de  credit nr.25036/10.10.1996, nu este un motiv pentru a considera stinsă obligaţia accesorie de  garantare, întrucât executarea pornită împotriva  garanţilor ipotecari, în baza O.U.G nr.51/1998, republicată este distinctă de procedura  prevăzută de Legea nr.64/1995 pornită împotriva debitoarei principale, SC S.T. SRL.

Stingerea  ipotecilor se poate realiza pe cale  accesorie, când creanţa principală se stinge prin plată, novaţie, compensaţie, confuziune, remiterea de datorie, anulare.

Numai în aceste situaţii, dispare şi ipoteca care garanta creanţa, cu precizarea că stingerea creanţei produce stingerea ipotecii doar dacă  este totală. În cazul în  care aceasta este parţială, ipoteca va continua să existe în întregime datorită caracterului său  indivizibil.

Potrivit art.1800 Cod civil, stingerea ipotecii poate avea  loc şi pe  cale principală,  prin stingerea obligaţiei principale,  renunţarea creditorului la ipotecă,  prescripţia, pierderea lucrului grevat, stingerea dreptului ipotecat, rezoluţia  sau rezilierea dreptului  de  proprietate a  constitutorului, consolidare.

Din actele şi lucrările  dosarului, nu s-a probat că a intervenit vreo cauză de stingere a ipotecii pe cale accesorie sau principală. Creditoarea AVAS nu şi-a recuperat în cadrul proedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 creanţa, procedura fiind stinsă în baza art.117 alin.1 din lege, ca urmare a lichidarii averii debitorului, şi nu datorită acoperirii integrale a pasivului.

Închiderea procedurii prevăzută de Legea nr.64/1995 nu înseamnă stingerea obligaţiei principale.

Pârâta AVAS, în calitate de  creditor  al SC  S.T. SRL nu a recuperat în totalitate creanţa sa, astfel că, în  temeiul art.39, art.40 şi art. 41 din OUG nr.51/1998, republicată, s-a îndreptat cu o cerere  de  executare silită împotriva  garanţilor ipotecari.

Cât priveşte motivele de anulare întemeiate pe Decizia civilă nr.6349/19.12.2000 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, vor fi înlăturate  de  Curte,  întrucât cauza ce  a  formulat obiectul dosarului nr.1482/2000 avea ca obiect excluderea numitului Ş.A. din SC S.T. SRL, hotărârea pronunţată neavând  nici o relevanţă din perpectiva procedurii executării silite declanşate  de AVAS, în temeiul OUG nr.51/1998,  împotriva  acestuia, în  calitate de  garant ipotecar, cauzele celor două acţiuni fiind  distincte.

Reclamanţii fac  confuzie între reglementările  Legii nr.64/1995, ale  Legii nr.31/1990 cu cele  ale art1746 şi urm. Cod civil şi O.U.G nr.51/1998, republicată, cauzele litigiilor derulate între părţi fiind diferite.

AVAS nu s-a îndreptat împotriva lui Ş.A., în calitate de administrator al fostei SC S.T. SRL, pentru a invoca argumente de  ţin de exonerarea de răspundere pentru ajungerea societăţii în stare de insolvenţă, ci,  în calitatea acestuia de garant ipotecar  pe care o deţine în baza contractului de garanţie imobiliară încheiat, potrivit art 1746 Cod civil. 

În ceea ce priveşte nulitatea  absolută a contractului  de  garanţie  motivată pe lipsa consimţământului, întrucât reclamanta nu ar fi  semnat  contractul de  garanţie imobiliară, Curtea reţine următoarele:

Din lecturarea contractului de garanţie imobiliară, se reţine  că numiţii Ş.A.  şi Ş.I.,  în calitate de  debitori garanţi,  au înţeles să garanteze creditorul SC S.T. SRL, cu imobilul, proprietate personală, contractul purtând semnăturile debitorilor garanţi.

Contractul de garanţie imobiliară a fost autentificat sub nr.10605/18.10.1996, consemnându-se în încheierea de  autentificare  prezenţa acestora în faţa notarului, specificându-se faptul că au consimţit la autentificarea  înscrisului  şi semnând toate exemplarele acestuia.

În ceea ce priveşte cuprinsul încheierii de autentificare, se reţin dispoziţiile art.49 din Legea nr.36/1995, în sensul că incheierea va cuprinde, alături de alte menţiuni următoarele:

 f) numele sau denumirea partilor, domiciliul sau sediul acestora si mentiunea faptului prezentarii lor in persoana, reprezentate ori asistate, precum si modul in care li s-a constatat identitatea, cu exceptia incheierilor prin care se da data certa inscrisurilor sau se legalizeaza copii de pe inscrisuri;

g) aratarea indeplinirii conditiilor de fond si de forma ale actului notarial intocmit in raport cu natura acelui act;

h) constatarea indeplinirii actului notarial si a citirii acestuia de catre de parti;

De asemenea, art.50 alin.1 teza a II-a din aceeaşi lege prevede că în cazul in care notarul public nu cunoaste partile, este obligat sa se convinga de identitatea acestora, stabilita, dupa caz, prin: a) acte de identitate sau legitimatii oficiale prevazute cu semnatura, stampila si fotografia posesorului.

Art.58 alin 1 din  lege dispune că pentru autentificarea unui act, notarul public verifica si stabileste, in prealabil, identitatea partilor.

Art.60 arată că  pentru a a lua consimtamantul partilor, după citirea actului, notarul public le va intreba daca au inteles continutul acestuia si daca cele cuprinse in act exprima vointa lor.

Încheierea de autentificare nr. 10605/18.10.1996  cuprinde  toate menţiunile prevăzute de dispoziţiile legale citate.

Numai încălcarea cerinţelor prev. la art.49 lit.c),f), j), k) se sancţionează cu nulitatea, iar a  celorlalte  cerinţe, cu anularea, or, din  cuprinsul actului nu rezultă lipsa nici unei menţiuni prevăzute  de  lege.

Actul autentic, potrivit art.1171 Cod civil, este acela care s-a făcut  cu solemnităţile cerute de lege, de un funcţionar public, care are dreptul de a funcţiona în locul unde actul s-a făcut.

Înscrisul autentic are o forţă probantă deosebită şi cel care  invocă un înscris autentic, în speţă AVAS, este dispensat de sarcina probei; sarcina probei revine persoanei care contestă exactitatea sau autenticitatea înscrisului, în speţă reclamanta.

Pe de altă, parte,  se reţine că menţiunile  înscrisului privitoare la faptele materiale petrecute în faţa notarului, ca  de exemplu, semnăturile părţilor fac dovada până la înscrierea în  fals, 

În speţă,  reclamanta nu a  probat că semnătura  nu-i aparţine şi nu a înţeles să se  înscrie în fals, potrivit  procedurii  prevăzută de  art 180-185 Cod procedură civilă.

În consecinţă, pentru motivele arătate şi de temeiurile de drept reţinute,  Curtea va constata  acţiunea modificată neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

2

Domenii speta

Spete similare