Divorţ prin acordul părţilor- art. 38 al.2 Codul familie.
Reclamanţii au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună desfacerea căsătoriei înregistrată în registrul de stare civilă al primăriei de domiciliu, prin acord şi reluarea de către părţi a numelui purtat anterior încheierii căsătoriei.
În motivarea cererii se arată că părţile s-au căsătorit la data de ..... însă, sunt despărţiţi, în fapt, de circa 12 ani, din relaţia de căsătorie nerezultând copii. Mai arată părţile că, relaţiile de familie sunt grav şi iremediabil vătămate, neputându-se relua relaţia de convieţuire.
În drept au fost invocate disp. art. 37 al.2, 38 al.2 C.fam.
Cererea s-a timbrat conform reglementărilor în materie (f.5 dosar).
În dovedirea cererii se ataşează la dosar certificatul de căsătorie în original, procură judiciară autentificată.
Totodată, părţile, în conformitate cu art. 617 alin.2 Cod de procedură civilă, au cerut ca motivele de divorţ, evidenţiate de ansamblul probator al cauzei, să nu fie expuse.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt.
Părţile s-au căsătorit la data de ..., căsătoria lor fiind înregistrată sub nr. ..., din ..., în Registrul de stare civilă al Primăriei comunei ..., conform certificatului de căsătorie aflat la fila ... în dosar. Din căsătoria părţilor nu au rezultat copii.
Având în vedere că ambele părţi şi-au manifestat expres în faţa instanţei acordul privind desfacerea căsătoriei lor şi reţinând că sunt realizate condiţiile prevăzute art. 38 al. 2 Codul familiei, respectiv a trecut mai mult de un an de la data încheierii căsătoriei părţilor şi nu există copii minori rezultaţi din căsătorie, instanţa, în baza acestui text de lege coroborat cu art. 37 al. 2 Codul familiei va admite cererea şi va dispune desfacerea căsătoriei prin acordul părţilor.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privitor la nume, în baza art. 40 al. 3 Codul familiei instanţa va dispune ca reclamanta să-şi reia numele purtat anterior căsătoriei, respectiv acela „Stăvărelu”.
Urmează a lua act că părţile nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Constanța
Plângere penală formulată împotriva ordonantelor procurorului de netrimitere în judecată pentru săvârsirea infractiunilor de ”abuz în serviciu” si ”favorizarea infractorului”. Respingere.
Tribunalul București
Spaţii comerciale amplasate ilegal pe domeniul public. Demolare. Respectarea condiţiilor prevăzute de lege. Lipsa caracterului penal al faptei
Tribunalul Argeș
infracţiuni de corupţie (Legea nr. 78/2000)
Judecătoria Craiova
Autoritate de lucru judecat – revendicare Amendă judiciară – cerere vădit neîntemeiată – abuz de drept – condiţii ale exercitării dreptului de acces la instanţă
Judecătoria Târgu Jiu
Abuzuri