Acţiunea în nulitatea absolută a titlului de proprietate. Justificarea interesului legitim.

Decizie 354 din 30.03.2010


Acţiunea în nulitatea absolută a titlului de proprietate. Justificarea interesului legitim.

Noţiunea de interes legitim în sensul dispoziţiilor legii fondului funciar

s-a definit în literatură şi practica judiciară din ultimii ani ca fiind vocaţia celui ce invocă nulitatea de a beneficia el însuşi de reconstituirea dreptului de proprietate .

Prin încheierea  pronunţată la  6.11.2008  in dosarul nr.  859/284/2008 , Judecătoria Răcari  a disjuns cererea  reconvenţională formulată  la  29.10.2008 de către  parata-reclamanta D.M. in contradictoriu cu reclamanţii - pârâţi V.S. şi V.G.  –persoane fizice - si paratele Comisia  locala Slobozia Moara si Comisia judeţeană Dâmboviţa pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra  terenurilor.

Noua cauza  a  fost înregistrată  la aceasta  instanţă sub nr. 4555/284/2008.

In  motivarea cererii  s-a arătat ca  se solicita sa se constate ca  titlul de  proprietate nr. 134134/16.07.2004- autor  R.I. este lovit  de  nulitate absoluta parţială  in ceea ce priveşte suprafaţa de  5000 mp  fiind  moştenirea defunctului  tata al  reclamantei  J.G.Ş., ce  urmează a fi scos  din  titlu  si sa fie trecut pe  numele  defunctului având ca  moştenitoare pe fiica sa D.M.  , aceasta fiind  moştenitoarea testamentară a defunctului său tata J.G.Ş.  de la  R. R. I.  prin testamentul autentificat sub nr.  34/28.01.1958  .

Prin sentinţa civilă nr. 2943/11.11.2009 Judecătoria Răcari a respins excepţia lipsei de interes , a admis acţiunea şi a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 134134/16.04.2004 în sensul scoaterii din acesta a suprafeţei de 5000 m.p. teren situat în tarlaua 13, parcela 82/1/3 pe raza comunei Slobozia Moară .

Pentru a pronunţa această sentinţă civilă instanţa de fond a reţinut că prin testamentul autentificat sub nr.34/28 din 20.01.1958 numita R.I. l-a instituit pe J.G.Ş. legatar cu titlu particular pentru suprafaţa de 5000 m.p. teren arabil , că pentru această suprafaţă de teren J.E. , fiica lui J.Ş. şi mama reclamantei solicită reconstituirea dreptului de proprietate, prin cererea nr. 1533/19.03.1991 , că la decesul autoarei R.I. terenul în litigiu urma să fie dobândit conform dispoziţiilor testamentare de cel care fusese instituit legatar cu titlu particular respectiv autorul reclamantei J.C.Ş. şi că în această calitate autoarea reclamantei a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren ce-i revenea ca urmare a voinţei exprese a testatoarei în acest sens.

Împotriva sentinţei civile a declarat recurs pârâtul V.Ş. susţinând că în cauză există autoritate de lucru judecat , că prin sentinţa civilă nr. 2943/11.11.2009 s-a constatat nulitatea absolută parţială a titlului de proprietate nr. 134134/16.07.2004 în sensul scoaterii din acesta a suprafeţei de 5000 m.p. teren , că anterior prin sentinţa civilă nr. 3679/18.11.2008 s-a admis acţiunea formulată de V.Ş. şi s-a constatat nulitatea absolută parţială a aceluiaşi titlu de proprietate scoţându-se suprafaţa de 5000 m.p. pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate mamei recurentului din prezenta cauză şi că din compararea dispozitivului celor două hotărâri judecătoreşti rezultă că în cauză există autoritate de lucru judecat.

S-a mai arătat de către recurent că prin testamentul autentificat a fost instituită legatar cu titlu particular tatăl reclamantei , că atâta timp cât autorul acesteia nu şi-a valorificat legatul cu titlu particular reclamanta nu mai are posibilitatea legală de a valorifica în nici un mod testamentul autorului său , că nu există nici o dovadă că autoarea reclamantei a solicitat expres reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de teren pe care reclamanta a solicitat-o prin cererea înregistrată sub nr. 1533/19.03.1991 că autoarea reclamantei nu a contestat soluţia comisiei locale de fond funciar şi că reclamanta nu are calitate procesuală activă întrucât autorul său nu a acceptat succesiunea defunctei R.I.

Intimaţii nu au formulat întâmpinare.

Examinând sentinţa civilă în raport de motivele de recurs , de actele şi lucrările dosarului ca şi de dispoziţiile legale incidente în cauză tribunalul va admite recursul pentru considerentele ce se vor arăta în continuare :

Din adresa nr.2270/5.05.2009 emisă de Primăria Slobozia Moară rezultă că prin cererea nr.1533/19.03.1991 atât autoarea reclamantei a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul cu care defuncta R.I. s-a înscris în fosta cooperativă agricolă de producţie iar prin cererea nr. 1533/19.03.1991 autoarea pârâţilor a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 0,50 ha ce îi fusese testat de aceeaşi defunctă prin testamentul întocmit la data 25.02.1953.

Prin testamentul nr. 34/28.01.1958 defuncta R.I. a instituit ca legatar particular pe J.G.Ş. pentru suprafaţa de 5000 m.p. teren situat în punctul „Moarta” , teren pentru care nu s-a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate de către beneficiarul testamentului .

Ori atâta timp cât autorul reclamantei nu şi-a valorificat legatul cu titlu particular în condiţiile legii fondului funciar , reclamanta nu mai are posibilitatea să valorifice în nici un mod testamentul autorului său, astfel că aceasta nu justifică un interes legitim în sensul prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997 pentru a invoca nulitatea absolută a titlului de proprietate nr. 134134/16.07.2041 în sensul de a scoate din respectivul titlu suprafaţa de 5000 m.p. ce îi fusese testată autorului său, nefăcându-se dovada reconstituirii dreptului de proprietate pentru terenul în litigiu .

În mod greşit a reţinut instanţa de fond că mama reclamantei a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul în suprafaţă de 5000 m.p. , întrucât aceasta prin cererea înregistrată sub nr. 1533/19.03.1991 a solicitat suprafaţa de 1,27 ha teren cu care defuncta R.I. s-a înscris în CAP în perioada anilor 1959-1961 în calitate de moştenitoare legală a defunctei aşa cum reiese din adresa nr. 2170/5.05.2009 ( fila 98 dosar fond ) şi tot în aceeaşi adresă se atestă faptul că testamentul a fost prezentat de către reclamantă în data de 29 .10.2008 în cadrul dosarului nr. 859/284/2008 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 3679/18.11.2008 .

Prin urmare , cum reclamanta intimată nu este beneficiara reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu , neputând justifica un interes ocrotit de lege în invocarea nulităţii absolute a titlului de proprietate şi faţă de considerentele de mai sus tribunalul în temeiul art. 312 Cod procedură civilă va admite recursul (decizia civilă nr. 354/30.03.2010)

Domenii speta