Incredintarea minorului pe timpul solutionarii actiunii de divort

Sentinţă civilă 1119 din 19.09.2008


Prin cererea înregistrata la aceasta instanta, reclamanta B.M. a chemat în judecata civila, pe cale de ordonanta presedintiala, pe pîrîtul B. F., solicitînd încredintarea minorei B.A.E. nascuta la 09.05.2004, rezultata din casatoria partilor si obligarea pîrîtului la plata unei obligatii lunare de întretinere, în favoarea acesteia, pîna la solutionarea definitiva a cauzei avînd ca obiect desfacerea casatoriei prin divort si încredintare minor.

În motivare arata ca s-a casatorit cu pîrîtul la 22.09.2002, locuind împreuna la parintii acestuia în sat Busmeni, comuna Farcasa, judetul Neamt iar din casatorie a rezultat minora B.A.E, în vîrsta de 4 ani; sustine ca, în timpul convietuirii, între soti au aparut neîntelegeri pe fondul consumului de alcool în exces al pîrîtului, violentelor exercitate de acesta, chiar în prezenta minorei, refuzului de a contribui la cheltuielile comune ale casniciei, comportament datorita caruia reclamanta, în mai multe rînduri, a fost nevoita sa se refugieze cu minora la locuinta parintilor sai. Mai mult, sustine reclamanta, pîrîtul a devenit dependent de alcool si foarte violent, proferînd amenintari cu moartea la adresa sa, a parintilor acesteia si a minorei, facînd obiectul si a unor cercetari în cauze penale si fiind si condamnat definitiv pentru savîrsirea de fapte penale, motiv pentru care a formulat o actiune civila de divort înregistrata pe rolul judecatoriei competente.

Totodata, reclamanta sustine ca în data de 23.07.2008, în jurul orelor 1400 aflîndu-se în stare de ebrietate, pîrîtul a venit la domiciliul parintilor sai unde mama se refugiase cu minora si sub pretextul vizitarii acesteia, adoptînd un comportament violent a patruns în curte prin spatele grajdului a distrus poarta de la intrare în locuinta, proferînd amenintari si injurii si revenînd apoi, în data de 11.08.2008 cînd, prin folosirea amenintarilor, a luat cu forta minora, ducînd-o la domiciliul parintilor sai, fapte ce fac si obiectul unor plîngeri penale adresate organelor de urmarire penala.

Reclamanta învedereaza ca pîrîtul sufera de afectiuni cronice pe fondul consumului excesiv de alcool, prezentînd tulburari de comportament ce au necesitat spitalizari în cadrul Spitalului Judetean Neamt, cu diagnosticul „intoxicatie etanolica acuta cu tulburari de comportament, etilism cronic”, prezentînd astfel un pericol iminent pentru minora. 

În dovedire, a depus la dosarul cauzei mai multe inscrisuri.

În drept, si-a întemeiat cererea pe disp. art. 581 C.pr.civ. motivînd urgenta acesteia prin faptul ca minora se afla în pericol evident pentru dezvoltarea sa ulterioara datiorita comportamentului violent, agresiv si afectat de consumul de alcool al pîrîtului, bolnav cronic de etilism, dar si vremelnicia cererii datorita înregistrarii pe rolul Judecatoriei Bicaz a cauzei civile de divort avînd ca petit accesoriu încredintarea copilului spre crestere si educare.

Prin avocatul ales, pîrîtul a formulat întîmpinare în care a solicitat respingerea cererii de ordonanta presedintiala, ca nefondata, învederînd ca sustinerile reclamantei cu privire la comportamentul sau agresiv sunt nefondate, ca aceasta avea o relatie extraconjugala de notorietate cu un var al ei, motiv pentru care a parasit în mai multe rînduri domiciliul comun, ca neglijeaza îngrijirea copilului din aceasta cauza, precum si obligatiile casniciei, considerent pentru care este de acord cu actiunea de desfacere a casatoriei prin divort, în cadrul caruia partile urmeaza sa ajunga la o întelegere privind încredintarea minorei si programul de vizita al acestuia.

Analizînd cererea de ordonanta presedintiala formulata, sub aspectul motivelor de fapt si de drept invocate, instanta constata ca aceasta este întemeiata, urmînd a o admite.

Astfel, pe baza actelor si lucrarilor dosarului, se retine ca partile au pe rolul Judecatoriei Bicaz cauza civila de divort cu nr. 1322/188/2008, cu termen de judecata la 15.10.2008, în care, ca petit accesoriu desfacerii casatoriei, reclamanta B.M. solicita si încredintarea minorei în vîrsta de 4 ani, rezultata din casatorie , faptul ca sotii sunt despartiti în fapt avînd locuinte separate, fata de actele medicale depuse de acesta la dosar, care atesta ca pîrîtul sufera de tulburari de comportament pe fondul etilismului cronic generat de consumul excesiv de alcool, afectiuni ce au necesitat chiar si internare în unitati medicale si tratament de specialitate pe o perioada de timp în care minora, daca s-ar afla în îngrijirea sa exclusiva ar fi lipsita de supraveghere si ocrotire parinteasca, dar si fata de faptul ca reclamanta a facut dovada ca pîrîtul a suferit o condamnare penala si face obiectul unor cercetari penale si în prezent si avîndu-se în vedere, în primul rînd vîrsta copilului minor – aproximativ 4 ani, vîrsta la care afectiunea si îngrijirea materna sunt primordiale pentru dezvoltarea prezenta si ulterioara a minorului, iar pîrîtul nu face nici o dovada indubitabila ca mama ar avea un comportament neadecvat în raport cu minora, instanta apreciaza ca interesul superior al acesteia, interes ce primeaza în toate cauzele privitoare la copii, poate fi respectat doar prin luarea masurii încredintarii mamei reclamante, pîna la solutionarea definitiva a procesului de divort.

Instanta constata ca sunt întemeiate în aceste conditii toate temeiurile legale prevazute de art. 581 C.p.c. pentru admisibilitatea cererii de ordonanta presedintiala formulate – vremelnicia, urgenta si neprejudecarea fondului, asa cum a motivat si reclamanta în cauza.

În cadrul concluziilor scrise depuse la dosarul cauzei, pîrîtul, prin avocat ales, a învederat ca la data pronuntarii prezentei hotarîri, se afla internat într-o clinica de specialitate pentru a urma tratament de dezintoxicare, minora fiind luata de mama din data de 18.09.2008, în timp ce interesul real al copilului ca sa se afle în îngrijirea parintilor sai – bunicii paterni, sustineri ce nu pot fi avute în vedere de instanta atît timp cît pîrîtul nu a putut proba, în nici un mod, comportamentul neadecvat al mamei reclamante în raport cu minora, iar îngrijirea si supravegherea copilului sunt exercitate, în primul rînd, de catre parinte, ca drept si obligatie primordiala a acestora si doar în cazul incapacitatii ori incapabilitatii parintesti, motivat pot exercita drepturile parintilor, în locul acestora, conform legislatiei în materie în vigoare.

Pentru considerentele mai sus expuse si fata de disp. art. 581 C.p.c. si art. 6132 C.pr.civ., disp. Codului Familiei si ale Legii nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, instanta admitînd cererea, va încredinta minora provizoriu, spre crestere si educare, reclamantei, pîna la solutionarea definitiva a cauzei de divort nr. 1322/188/2008 a Judecatoriei Bicaz.

Totodata, pe acelasi temei – art. 6132 C.pr.civ., coroborat cu disp. art. 86 si urmat. Codul Familiei va obliga pe pîrît la plata unei contributii deîntretinere în favoarea copilului minor, stabilita în cota procentuala, conform textelor legale mai sus invocate, rezultînd din consemnarile autoritatii tutelare în ancheta sociala efectuata ca acesta ar obtine venituri salariale cu caracter stabil ce pot face obiectul popririi în procedura prev. de art. 452 si urm. C.pr.civ..