Exercitarea autorităţii părinteşti – respingerea cererii

Prin acţiunea înregistrată la această instanţă sub nr.2668/324/2012 din data de 06.06.2012 reclamanta BV  a chemat în judecată pe pârâtul A M pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună ca autoritatea părintească să se exercite exclusiv de către ea în ceea ce-l priveşte pe minorul A E-V ns. la data de ….. şi să fie obligat pârâtul la cheltuieli de judecată.

În fapt, în motivarea acţiunii reclamanta a  arat că, din relaţia pe care a avut-o  cu pârâtul a rezultat minorul  A E-V ns. la data de …….., care prin sc. 312/09.02.2012 a Jud. T s-a stabilit ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului să se facă de către ambii părinţi.

Reclamanta solicită să se schimbe această măsură şi să i se încuviinţeze să exercite exclusiv autoritatea părintească supra minorului ,deoarece ea lucrează în străinătate şi de fiecare dată cât părăseşte ţara împreună cu minorul trebuie să ceară încuviinţarea pârâtului .

Acţiunea nu este întemeiată în drept.

În dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisuri, anchetă psihosocială şi martori.

A depus la dosar certificatul de naştere al minorei , s.c. 312/2012 a Jud. T.

Pârâtul s-a prezentat în instanţă, a declarat că este de acord cu acţiunea în sensul ca minorul să poată părăsi ţara de câte ori va dori reclamanta pentru a nu mai fi necesar ca de fiecare dată să-i ceară consimţământul.

Pârâtul nu a formulat probe în combaterea acţiunii.

Din examinarea probelor administrate în cauză rezultă următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 312/09.02.2012 a Jud. T s-a stabilit ca exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului A E V, ns. la data de ….., să se facă de către ambii părinţi şi s-a stabilit  locuinţa minorei la reclamantă  în satul I, com. N, jud. G.

Pentru a dispune astfel instanţa a avut în vedere că, în conf. cu art. 483 NCC ambii părinţi au drepturi şi obligaţii faţă de copii lor minori şi că minorul A EV este ataşat în egală măsură de ambii părinţi, aşa încât s-a considerat că autoritatea părintească trebuie să revină ambilor părinţi.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat ca autoritatea părintească să se exercite exclusiv de către reclamantă , ceea ce echivalează cu o cerere formulată în temeiul art.403 NCC, conform căruia în cazul schimbării împrejurărilor instanţa de tutelă va putea modifica măsurile privitoare la drepturile şi îndatoririle părinţilor divorţaţi faţă de copii lor minori.

Din declaraţia martorei BR  propusă de reclamantă rezultă că, minorul locuieşte la domiciliul său şi că reclamanta lucrează în Italia şi de fiecare dată când minorul merge la ea este necesar acordul pârâtului  pentru ca minorul să poată părăsi ţara .

Martora  a mai arătat că pârâtul nu contribuie a întreţinerea minorului , dar că acesta a mai venit să-l vadă pe minor.

Din referatul de anchetă psihosocială rezultă că, minorul locuieşte cu bunicii materni în satul I, com. N, jud. G, unde are condiţii bune de creştere şi educare şi că reclamanta este plecată în Italia pentru a munci însă vine la domiciliu o dată sau de două ori pe an.

Conform referatului, pârâtul locuieşte în casa mamei sale în aceeaşi localitate şi are condiţii modeste obţinând venituri ocazional.

Faţă de aceste probe, instanţa constată că nu s-au schimbat împrejurările avute în vedere la pronunţarea s.c. 312/2012 a Jud. T prin care s-a hotărât ca exercitarea autorităţii părinteşti să se exercite în comun de ambii părinţi.

Reclamanta a solicitat ca exercitarea autorităţii părinteşti să se facă doar de ea, însă pentru acest lucru nu s-a făcut dovada că există motive temeinice în conf. cu art 398 alin 1 N.C.C.

Nu rezultă din probele administrate că  pârâtul este un tată rău şi că a avut un comportament necorespunzător faţă de minor, iar faptul că reclamanta lucrează în străinătate şi că de fiecare dată când minorul o însoţeşte are nevoie de acordul pârâtului, nu este un motiv întemeiat ca autoritatea părintească să se exercite exclusiv de către ea.

Este adevărat că, pârâtul a fost de acord cu acţiunea, însă s-a referit doar la motivele invocate de reclamantă, menţionând că nu mai doreşte să fie deranjat de fiecare dată când reclamanta vrea ca minorul să părăsească ţara,fără însă să cunoască ceea ce presupune exercitarea autorităţii părinteşti exclusiv de către reclamantă , măsură care i-ar limita mult drepturile pe care el le are faţă de minor.

Faţă de  aceste  motive,  instanţa  apreciază  că  este  în  interesul  superior  al  minorului  ca  autoritatea  părintească  să  se  exercite  în  continuare în comun  de  către  ambii  părinţi conform art.397  N. Cod  Civil

Faţă de considerente expuse şi având în vedere dispoziţiile legale enunţate instanţa  priveşte cererea ca fiind nefondată urmând să o respingă ca atare.

Domenii speta

Spete similare