Somatie de plata

Sentinţă civilă 843 din 07.03.2011


JUDECATORIA

Deliberand asupra somatiei de plata de fata, constata urmatoarele:

Sub nr. 962/189 din 03.03.2011 a fost inregistrata la instanta cererea de somatie de plata formulata de creditoarea RAGCL B, in contradictoriu cu debitorul H N-I, pentru suma de 4996,68 lei reprezentand c/val. serviciilor prestate in domeniul energiei termice in folosul debitorului in perioada octombrie 2008-mai 2010, cu cheltuieli de judecata.

In motivarea cererii, creditoarea a aratat ca debitorul nu a platit c/val. serviciilor de furnizarea energiei termice prestate in folosul sau in perioada octombrie 2008 - mai 2010, astfel ca debitorul ii  datoreaza suma de 4996,68 lei . Debitorul s-a angajat sa plateasca facturile in termen de 30 de zile de la scadenta, in caz contrar se vor calcula penalitati de intarziere conform contractului (art. 15), si desi nu a contestat facturile de consum, debitorul nu le-a achitat in termen.

In dovedirea cererii, creditoarea a depus la dosar, in copie : Fisa energie termica H N; contractul de prestari servicii pentru furnizarea energiei termice pentru utilizatori de tip urban nr. X/09.11.2004, delimitarea instalatiilor termice intre operator si utilizator , iar la termenul din data de 17.03.2011 a depus copie de pe ultimele  facturi fiscale emise pe numele debitorului.

Debitorul nu a formulat intampinare si nu s-a prezentat in instanta.

Din analiza actelor si lucrarilor dosarului, se retin urmatoarele:

  Prin contractul de prestari servicii pentru furnizarea energiei termice pentru utilizatori de tip urban nr. X/09.11.2004, creditoarea RAGCL B, in calitate de prestator, s-a obligat sa furnizeze debitorului H N-I , in calitate de utilizator, servicii de furnizarea energiei termice pentru incalzire, cu obligatia corelativa a debitorului de a plati contravaloarea facturilor in termen de 15 zile de la data confirmarii de primire.

Din Fisa de  energie termica H N,  rezulta ca, pentru perioada octombrie 2008-mai 2010, debitorul nu a platit pretul datorat pentru serviciile de furnizarea energiei termice ce i-au fost prestate de catre creditoare, astfel ca, pentru  aceasta perioada debitorul datoreaza creditoarei suma de  4996,68 lei.

In cauza sunt incidente prevederile art.1 din O.G. nr. 5/2001 privind procedura somatiei de plata, conform carora:

„(1) Procedura somatiei de plata se desfasoara, la cererea creditorului, in scopul realizarii de bunavoie sau prin executare silita a creantelor certe, lichide si exigibile ce reprezinta obligatii de plata a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un inscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui inscris, insusit de parti prin semnatura ori in alt mod admis de lege si care atesta drepturi si obligatii privind executarea anumitor servicii, lucrari sau orice alte prestatii.

(2) Suma ce reprezinta obligatia prevazuta la alin. (1), precum si dobanzile, majorarile sau penalitatile datorate potrivit legii se actualizeaza in raport cu rata inflatiei aplicabila la data platii efective”.

Intre creditoare si debitor a fost incheiat contractul de prestari servicii pentru furnizarea energiei termice pentru utilizatori de tip urban nr. X/09.11.2004, contract insusit prin semnatura de catre ambele parti.

Pentru considerentele aratate, retinand caracterul cert, lichid, exigibil al creantei, cererea formulata de creditoare fata de debitorul H N-I este intemeiata, urmand sa fie admisa.

In consecinta, potrivit art. 6 alin. 2-3 din O.G. nr. 5/2001, debitorul va fi somat ca, in termen de 30 de zile de la primirea prezentei ordonante, sa plateasca, creditoarei, suma de 4996,68 lei .

In temeiul art. 274 alin.(1) Cod. pr. civ., debitorul va fi obligat sa plateasca, creditoarei, cheltuielile de judecata efectuate in cauza: 39 lei, taxa judiciara de timbru si 3 lei timbru judiciar.

Cererea a fost legal timbrata.

1