Atât timp cât procedura de achiziţie publică a fost prevăzută să se desfăşoare pe parcursul mai multor etape, iar acestea urmau să se materializeze prin întocmirea unor acte distincte de evaluare, persoana care se consideră vătămată poate să le conteste doar după finalizarea fiecărei etape în parte, nefiind posibil să se solicite efectuarea controlului de legalitate mai înainte ca autoritatea contractantă să fi definitivat etapa de evaluare vizată şi care să se fi materializat prin întocmirea unui act de autoritate corespunzător acelei etape, chiar dacă, la momentul formulării contestaţiei existau elemente ce ar fi permis o antamare a modului în care urma să se deruleze procedura de selecţie a ofertelor găsite admisibile, din punct de vedere tehnic.
Curtea de Apel Târgu Mureș
Aspecte legate de organizarea şi desfăşurarea licitaţiei bunurilor imobile ale debitoarei, cu nerespectarea prevederilor legale şi obligaţiile de despăgubire
Tribunalul Neamț
Anulare licitatie publica Nesemnarea procesului verbal de toti membrii comisiei de licitatie nu confirma lipsurile constatate de comisie în ce priveste îndeplinirea de catre participanti a conditiilor de participare la licitatie.
Curtea de Apel Galați
CONDIŢII DE VALABILITATE A LICITAŢIEI PUBLICE ÎN CONFORMITATE CU DISP. O.U.G.60/2001
Curtea de Apel Constanța
Achizitie publica – procedura licitatiei deschise. Cerere având ca obiect obligarea autoritatii la plata contravalorii adausului comercial nerealizat si a dobânzii legale aferente.
Curtea de Apel Oradea
Recurs. Achiziţii publice Plângere împotriva Deciziei C.N.S.C.. Justificarea preţului aparent neobişnuit de scăzut, la solicitarea autorităţii contractante, în temeiul art. 222 din Legea nr. 99/2016