Autoritate de lucru judecat. Acţiune în stabilirea paternităţii

Autoritate de lucru judecat. Acţiune în stabilirea paternităţii. 

În privinţa identităţii de părţi, Curtea a constatat că nu prezintă relevanţă faptul că prima acţiune a fost pornită de mamă, iar a doua a fost pornită de copil, întrucât acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului, neavând importanţă dacă aceasta se porneşte de copil sau în numele său de către  mamă. Din această perspectivă nu se poate aprecia faptul că nu ar exista identitate de părţi, întrucât în primul litigiu nu s-a reţinut şi calitatea copilului. 

Prin decizia civilă nr. 82 din 20.03.2012 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 664/251/2009 s-a admis apelul formulat de pârâtul F. O. împotriva sentinţei civile nr. 851 din data de 9 noiembrie 2011, pronunţată de Judecătoria Luduş, pe care o schimbat-o în tot, în sensul că a admis excepţia autorităţii lucrului judecat şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta Ş. O.-B., prin reprezentant legal Ş. S.-N..

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de apel a reţinut că pentru a exista identitate de obiect între două acţiuni este suficient ca din cuprinsul lor să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este acelaşi în ambele acţiuni. De asemenea, că, dacă statuând asupra obiectului unei cereri, judecătorul ar putea contrazice cele statornicite într-o hotărâre anterioară, afirmând un drept negat sau negând un drept afirmat, există identitate de obiect. Esenţial este să nu se ajungă la două hotărâri contradictorii, în sensul că drepturile recunoscute prin prima hotărâre să nu fie contrazise prin hotărârea ulterioară, astfel că ceea ce trebuie să se verifice este dacă prin noua acţiune nu se urmăreşte acelaşi scop ca în primul proces.

În cauză s-a reţinut că paternitatea apelantului a fost verificată în primul proces, astfel încât cererea de faţă, care urmăreşte acelaşi scop, nu poate fi primită, deoarece există autoritate de lucru judecat.

Având în vedere că în cele două dosare procesul s-a purtat între aceleaşi părţi, (chiar dacă în primul dosar calitatea de reclamantă a avut-o mama reclamantei din prezentul dosar) având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, tribunalul a constatat că în mod greşit a apreciat prima instanţă că nu există autoritate de lucru judecat.

Împotriva acestei hotărâri reclamanta Ş. O. B., prin reprezentant legal, Ş. S.-N., a formulat recurs, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului.

În motivarea recursului, reclamanta a arătat că decizia atacată este nelegală, întrucât nu există autoritate de lucru judecat. Astfel, s-a arătat că temeiul legal al celor două acţiuni estre diferit, în prima fiind invocate dispoziţiile art. 60 alin. 1 din Codul familiei, iar prezenta acţiune este întemeiată pe dispoziţiile art. 60 alin. 4 din acelaşi cod, textul legal indicat făcând o distincţie clară între cele două acţiuni, acţiunea promovată de copil fiind imprescriptibilă faţă de cea promovată de mamă.

S-a mai arătat că nu se poate aprecia faptul că paternitatea a fost stabilită în cadrul primului litigiu, în contextul în care hotărârea nu are la bază o expertiză ADN.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 , 9 din Codul de procedură civilă.

Intimatul F. O. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, arătând că între cele două litigii există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, subliniind în acest sens că titularul acţiunii în stabilirea paternităţii este copilul, indiferent de cine introduce acţiunea.

Examinând decizia atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar constată că recursul promovat este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr. 316 din 20 martie 2001 a Judecătoriei Luduş, pronunţată în dosarul nr. 184/2000 s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S. S. N. în contradictoriu cu pârâtul F. O., pentru stabilirea paternităţii minorei S. O. B., născută la data de 26.09.1999.

Ulterior, S. O. B. prin reprezentant legal S. S. N. a formulat o nouă acţiune pentru stabilirea paternităţii împotriva aceluiaşi pârât.

Analizând argumentele recurentei referitoare la greşita admitere a excepţiei autorităţii lucrului judecat, Curtea a constatat că acestea sunt nefondate.

Astfel, aşa cum în mod legal a constatat şi tribunalul, în cauză există autoritate de lucru judecat, fiind întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Astfel, în privinţa identităţii de părţi, Curtea a constatat că nu prezintă relevanţă faptul că prima acţiune a fost pornită de mamă, iar a doua a fost pornită de copil, întrucât acţiunea în stabilirea paternităţii din afara căsătoriei aparţine copilului, neavând importanţă dacă aceasta se porneşte de copil sau în numele său de către  mamă. Din această perspectivă nu se poate aprecia faptul că nu ar exista identitate de părţi, întrucât în primul litigiu nu s-a reţinut şi calitatea copilului. 

În ceea ce priveşte identitatea de cauză, Curtea a înlăturat argumentele recurentei în sensul că temeiul legal al celor două acţiuni ar fi diferit, respectiv art. 60 alin. 1 şi art. 60 alin. 4 din Codul familiei.

Astfel, cauza cererii de chemare în judecată este reprezentată de instituţia juridică pe care reclamanta îşi întemeiază pretenţia sa, în speţă fiind vorba de o acţiune în stabilirea paternităţii. Textele legale menţionate de reclamantă reglementează termenele de prescripţie a acţiunii, iar împrejurarea că legiuitorul a stabilit un termen de prescripţie pentru acţiunea pornită de mamă în numele copilului, dar a stabilit imprescriptibilitatea acţiunii pornită de copil nu înseamnă că a stabilit doi titulari ai acţiunii în stabilirea paternităţii, singurul titular fiind copilul. Prin urmare există identitate de cauză între cele două litigii.

Cu privire la identitatea de obiect, tribunalul a reţinut în mod corect faptul că este suficient ca din cuprinsul celor două acţiuni să rezulte că scopul final urmărit de reclamant este acelaşi, iar dacă statuând asupra obiectului unei cereri, judecătorul ar putea contrazice cele statornicite într-o hotărâre anterioară, afirmând un drept negat sau negând un drept afirmat, există identitate de obiect, întrucât nu este permis să se ajungă la două hotărâri contradictorii, în sensul că drepturile recunoscute prin prima hotărâre să nu fie contrazise prin hotărârea ulterioară.

Aşa cum legal a constatat tribunalul, paternitatea a fost verificată în primul proces, astfel încât cererea de faţă, care urmăreşte acelaşi scop, nu poate fi primită, întrucât s-ar  nesocoti principiul securităţii raporturilor juridice, apreciat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca unul din elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului şi care impune ca soluţia definitivă pronunţată de o instanţă să nu mai fie pusă în discuţie.

Având în vedere aceste considerente, constatând că nu este incident nici un motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 din Codul procedură civilă, în temeiul prevederilor art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea a respins ca nefondat recursul promovat de reclamanta Ş. O. B., prin reprezentant legal Ş. S. N. împotriva deciziei civile nr. 82 din 20.03.2012, pronunţată în dosarul nr. 664/251/2009 al Tribunalului Mureş.

De asemenea, fiind în culpă procesuală, în temeiul dispoziţiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, recurenta a fost obligată la plata către intimatul F. O. a sumei de 1200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocaţial, conform chitanţei nr. 66 din 24.09.2012 (fila 15).

Domenii speta

Spete similare