Cerere de intervenţie principală. Interes

Faţă de împrejurarea că recurenta nu are vocaţie la moştenirea defunctului, intervenţia sa într-un proces, care are ca obiect stabilirea masei succesorale şi a calităţii de moştenitor după acest defunct, este lipsită de interes, atâta timp cât nu invocă fie un drept de proprietate asupra unui bun ce face parte din masa succesorală, fie un drept de moştenire. În acelaşi context, aceasta nu poate invoca nici neacceptarea în termen a succesiunii de către moştenitorii defunctului, deoarece o eventuală înlăturare a acestora de la moştenire nu îi poate profita, întrucât nu poate avea ca efect recunoaşterea calităţii de succesor a intervenientei şi dobândirea moşteniri de către aceasta.

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 199 din 27.06.2012 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 685/308/2007 s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta C. S. împotriva sentinţei civile nr. 1686 din 12.12.2011 a Judecătoriei Sighişoara şi s-a dispus obligarea apelantei la plata către intimata B. E. a sumei de 1659,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că în mod legal prima instanţă a respins cererea de intervenţie în interes propriu a apelantei, având în vedere că aceasta nu poate justifica un interes într-un proces în care se stabileşte calitatea de moştenitori şi masa succesorală după defunctul M. G., în contextul în care este un terţ faţă de moştenire. S-a arătat că, în această calitate, intervenienta nu poate invoca neacceptarea în termen a succesiunii de către părţile din proces. Invocând doar un drept de creanţă asupra moştenirii, aceasta trebuie să aştepte stabilirea calităţii de moştenitor, după care, în contradictoriu cu moştenitorii, să încerce realizarea pretinsei creanţe.

Împotriva acestei hotărâri intervenienta C. S. a formulat recurs, solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei pentru rejudecare Tribunalului Mureş,  în vederea cercetării motivelor de apel formulate la lit. b din declaraţia de apel.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanţa de apel nu a examinat criticile formulate împotriva hotărârii primei instanţe referitoare la modalitatea de soluţionare a acţiunilor principale şi a cererilor reconvenţionale, în considerentele deciziei neregăsindu-se o analiză a acestor critici.

Recurenta a arătat că are un interes legitim pentru a-şi formula apărările în legătură directă cu persoane care pretind a avea drepturi asupra imobilului din a cărui valoare 95% reprezintă investiţii efectuate de aceasta. Pentru admiterea cererii de intervenţie nu este necesară condiţia procesuală a afirmării unui drept, ci doar justificarea unui interes legitim, în cauză acesta fiind justificat de apărarea posesiei, inclusiv prin a demonstra că toţi succesibilii au rămas străini de succesiune, în contextul în care recurenta este posesorul tuturor bunurilor ce compun masa succesorală.

În acest sens, recurenta a subliniat faptul că nu s-a făcut dovada acceptării succesiunii după defunctul M. G. în termenul de 6 luni prevăzut de art. 700 din Codul civil, instanţa reţinând în mod greşit faptul că moştenitorii au intrat în posesia masei succesorale, împrejurare ce constituie o acceptare tacită a moştenirii.

În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 din Codul de procedură civilă.

Intimata G. E. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului promovat de intervenientă şi menţinerea hotărârii atacate ca legală şi temeinică, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată. În acest sens, intimata a subliniat faptul că interesul se apreciază prin raportare la pretenţia pe care intervenienta o formulează, or aceasta nu a solicitat decât respingerea acţiunii, iar intenţia neechivocă de a accepta succesiunea a fost apreciată în mod corect de instanţă în urma analizei materialului probator.

Examinând hotărârea atacată din perspectiva motivelor invocate, instanţa de control judiciar constată că recursul promovat este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că decizia ce face obiectul prezentei analize cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, instanţa de apel răspunzând argumentelor invocate de apelantă în calea de atac promovată. În acest sens, instanţa observă că argumentele arătate în legătură cu modalitatea de soluţionarea a acţiunilor şi cererilor reconvenţionale (lit. b din memoriul de apel) au avut în vedere neacceptarea succesiunii de către moştenitorii defunctului M. G., chestiune cu privire la care Tribunalul a arătat în hotărâre că apelanta este un terţ faţă de moştenire, astfel că nu poate invoca neacceptarea în termen a succesiunii de către părţi. Din această perspectivă, Curtea a constatat că sunt neîntemeiate susţinerile recurentei referitoare la faptul că din cuprinsul hotărârii lipseşte orice referire cu privire la motivele de apel indicate la litera b. în memoriul său.

Cu privire la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, referitor la modalitatea de soluţionare a cererii de intervenţie, Curtea a constatat că în prezenta cauză, C. S. a formulat o cerere de intervenţie principală prin care a invocat excepţiile lipsei calităţii procesuale active a tuturor reclamanţilor din cauză şi excepţia lipsei interesului procesual al acestora, cu motivarea că deţine posesia masei succesorale, pe care aceştia încearcă să i-o tulbure şi că a efectuat investiţii ce reprezintă peste 95% din valoarea imobilului, în timpul concubinajului cu defunctul M. G.

Din actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că la data de 02.12.1999, intervenienta C. S., în baza testamentului autentificat sub nr.1605 din 17 noiembrie 1997 la BNP M. L., a obţinut certificatul de moştenitor nr. 353/1999, în calitate de succesor testamentar al defunctului M. G..

Prin sentinţa civilă nr. 461 din 25 aprilie 2007, pronunţată în dosarul nr. 804/2004 de Judecătoria Sighişoara, hotărâre rămasă irevocabilă, s-a admis acţiunea reclamantei B. E. în contradictoriu cu pârâta C. S. şi s-a constatat nulitatea absolută a testamentului autentificat sub nr. 1665/17 noiembrie 1997 la BNP M. L., privind pe testatorul M. G. şi pe legatara C. S., dispunându-se anularea certificatului de moştenitor nr. 353 din 02.12.1999 emis la BNP Asociaţi P.-M.-U. în dosarul succesoral nr. 304/1999, precum şi a Încheierii Biroului CF Sighişoara, cu nr.3441/9 decembrie 1999, de întabulare a aceluiaşi certificat de moştenitor în CF 5411 Sighişoara, cu consecinţa restabilirii situaţiei anterioare în aceeaşi carte funciară.

În acest context, Curtea a constatat că faţă de împrejurarea că recurenta nu are vocaţie la moştenirea defunctului M. G., intervenţia sa într-un proces, care are ca obiect stabilirea masei succesorale şi a calităţii de moştenitor după acest defunct, este lipsită de interes, atâta timp cât nu invocă fie un drept de proprietate asupra unui bun ce face parte din masa succesorală, fie un drept de moştenire. În acelaşi context, aceasta nu poate invoca nici neacceptarea în termen a succesiunii de către moştenitorii defunctului, deoarece o eventuală înlăturare a acestora de la moştenire nu îi poate profita, întrucât nu poate avea ca efect recunoaşterea calităţii de succesor a intervenientei şi dobândirea moşteniri de către aceasta.

În urma analizării probelor administrate în cauză, instanţa a reţinut că preluarea în posesie a masei succesorale rămase după defunctul M. G., de către reclamanta B. E. şi numitul M. I. sen., are semnificaţia unui act de dispoziţie ce valorează fără vreun dubiu ca acceptare tacită a succesiunii, iar nu ca act de conservare sau administrare, acestea constituind acte şi fapte de acceptare a succesiunii în sensul arătat, cu atât mai mult cu cât reclamanta şi M. I. sen. le-au efectuat şi au stăruit în poziţia lor, deşi pârâta a apelat la autorităţi şi i-a alungat din imobil, prevalându-se de un testament, care s-a dovedit ulterior a nu fi valabil, pentru că nu îl semnase defunctul M. G.

Recurenta a susţinut că instanţa de fond a apreciat eronat probele existente la dosar, reţinând în mod greşit că s-a făcut dovada acceptării succesiunii în termen de către părţi.

Curtea a subliniat că această critică nu este încadrabilă în dispoziţiile art. 304 din Codul de procedură civilă, nefiind susţinute argumente care să vizeze nelegalitatea concluziei instanţei de apel. Făcând trimitere la mijloace de probă şi la modul în care acestea au fost evaluate de instanţă, recurenta tinde la o devoluare a fondului pe acest aspect, ceea ce este incompatibil cu structura recursului, în cadrul căruia nu se verifică temeinicia şi elementele de fapt ale cauzei, ci legalitatea soluţiei adoptate, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt determinată de instanţa de apel.

Cât priveşte argumentul legat de apărarea posesiei şi de valorificarea dreptului de creanţă constând în investiţiile efectuate la imobilul ce face parte din masa succesorală, acesta nu este de natură a justifica un interes în înlăturarea de la moştenire a succesorilor defunctului, ci priveşte interesul pe care îl justifică recurenta în a-şi valorifica dreptul de creanţă invocat asupra moştenirii în contradictoriu cu moştenitorii defunctului, stabiliţi prin hotărârea pronunţată în prezentul litigiu. Prin interes se înţelege folosul practic, imediat, pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare, or, formularea unei cereri de intervenţie principală, prin care se solicită respingerea cererii de chemare în judecată, fără a se urmări prin aceasta recunoaşterea sau stabilirea unui drept propriu al celui care intervine, neputând câştiga pentru sine bunul litigios, nu îndeplineşte această condiţie.

Pentru considerentele expuse, Curtea a constatat că în cauză nu este incident niciun motiv de nelegalitate prev. de art. 304 din Codul de procedură civilă, motiv pentru care, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge ca nefondat recursul promovat de intervenienta C. S. împotriva deciziei civile nr. 199 din 27.06.2012, pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 685/308/2007.

Fiind în culpă procesuală, recurenta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă,  în cuantum total de 735 lei, reprezentând 600 lei onorariu avocaţial, conform chitanţei nr. 3/2013 (fila 55) şi 135 lei cheltuieli de transport, conform bonului  fiscal nr. 89 din 17.01.2013 (fila 53) şi bonului fiscal nr. 35 din 08.11.2012 (fila 54).

Domenii speta

Spete similare