Ordonanţă preşedinţială

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău sub nr. 17392/180/2012 la data de 17.12.2012 reclamanta SC F. SRL a chemat în judecată pârâţii I.P.J. BACĂU şi I.T.R.S.V. BACĂU, solicitând ca pe calea ordonanţei preşedinţiale să fie obligaţi pârâţii la restituirea materialului lemnos confiscat în baza procesului-verbal de dare în custodie a bunurilor reţinute în vederea stabilirii provenienţei / confiscate nr. 0047158, seria CBR, încheiat de intimaţi la data de 11 decembrie 2012 şi respectiv 12 decembrie 2012.

În motivare, arată în esenţă că în data de 11 decembrie 2012 a fost depistat în trafic autovehiculul ce transporta material lemnos aparţinând reclamantei, constatându-se că în avizul de însoţire secundar nr. 374906/11.12.2012 pentru cantitatea de 21,6 mc de fag nu era precizată ora plecării transportului şi a fost completată eronat poziţia RML. Arată că a fost încheiat procesul-verbal de dare în custodie a materialului lemnos menţionat, care stabilea că pentru probarea provenienţei bunurilor reţinute se dă termen până la data de 13 decembrie 2012, ora 12, când se vor prezenta organelor de constatare actele legale doveditoare, în caz contrar, se dispune de către organele de constatare confiscarea bunurilor reţinute. Mai arată că a fost dispusă confiscarea în data de 12.12.2012, deşi era stabilit clar termenul şi ora la care societatea avea obligaţia să prezinte actele. Arată că societatea are sediul în localitatea S., jud. Vrancea, la aproximativ 150 km distanţă de locul săvârşirii presupusei contravenţii, raportările fiind făcute la ITRSV VRANCEA, indiferent de punctul de lucru. Arată că este îndeplinită condiţia urgenţei, în raport de circumstanţele obiective şi subiective invocate, transportul făcea obiectul unui contract cu un partener extern. Susţine că prin restituirea materialului lemnos, societatea îl va vira la export, împrejurare de natură să justifice dreptul său, întrucât ar fi păgubită pentru nerespectarea obligaţiilor asumate prin contract. Mai arată că potrivit art. 36 din Legea 171/2010, materialele lemnoase confiscate, precum şi cele abandonate, se valorifică prin licitaţie, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data confiscării, de către O.S. pe raza căruia s-au depozitat. Arată că valorificarea acestuia ar provoca o pagubă iminentă societăţii, care nu s-ar putea repara, având în vedere caracteristicile specifice ale materialului lemnos, supus procesului tehnologic deosebit pentru produsele destinate exportului. Susţine că agentul constatator a dispus confiscarea înainte de data stabilită în vederea verificării documentelor.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 581 C.proc.civ.

II. Prin sentinţa civilă nr. 339 din data de 17 ianuarie 2013 Judecătoria Bacău a respins cererea ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că la data de 11.12.2012 a fost încheiat de către agentul constatator ing. F.C. din cadrul I.T.R.S.V. Suceava - Inspecţia Judeţeană Bacău şi inspector principal B.B. din cadrul I.P.J. Bacău, procesul - verbal de reţinere în vederea stabilirii provenienţei seria CBR nr. 0047158 a cantităţii de 21,60 mc fag, ce aparţinea societăţii SC F. SA. A arătat că la controlul circulaţiei materialelor lemnoase a fost identificat pe raza localităţii M., autocamionul şi semiremorca, in timp ce  transporta materiale lemnoase pentru care a prezentat avizul de însoţire secundar nr. 3749061/11.12.2012 în care nu era completat ora plecării şi nici sortimentele transportate. A reţinut că s-a dispus măsura sancţionării societăţii conform art. 20 lit. a) din legea nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice şi reţinerea materialului lemnos in vederea stabilirii provenienţei.

A constatat că la data de 12.12.2012 la sediul I.T.R.S.V. Suceava - Inspecţia Judeţeană Bacău, s-a prezentat numita A.E.M., împuternicită a societăţii SC F. SA care a prezentat o parte din documentele solicitate la verificare pentru stabilirea provenienţei, ocazie cu care s-a constatat că in Registrul de evidenţă intrări - ieşiri material lemnos al punctului de lucru, la fila 2100283 la poziţia nr. 11795 i nu 11794- precum menţionat in avizul identificat , era înscris avizul 3749061/11.12.2012 cu menţiunea la sortimentul transportat „deşeuri fag”, şi nu cherestea tivită, precum în documentul emis, motiv pentru care s-a dispus confiscarea materialului lemnos, care a fost inventariat in cadrul O.S. F. stabilindu-se un volum de 25,80 mc şi nu 21,60 mc cum este menţionat in avizul secundar nr. 3749061.

A reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 581 Cod procedură civilă, instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, iar pentru ca o cerere să fie admisibilă pe cale de ordonanţă preşedinţială, se cer întrunite cumulativ condiţiile urgenţei, vremelniciei şi neprejudecării fondului.

A apreciat că, deşi se susţine că măsura are caracter vremelnic şi anume până la soluţionarea plângerii contravenţionale împotriva procesului verbal de constatare a contravenţiei silvice ce formează obiectul dosarului  17393/180/2012, această susţinere este nefondată, deoarece chiar prin acţiunea formulată reclamanta arată că materialul lemnos reţinut de intimate urma să facă obiectul unei livrări externe, astfel că in concret există posibilitatea ca in situaţia restituirii acestuia prin hotărâre judecătorească, el să fie expediat la export. A concluzionat că măsura ce urmează a fi luată tinde a avea un caracter definitiv. 

A apreciat că susţinerile reclamantei referitoare la condiţiile depozitării necorespunzătoare, care ar avea drept consecinţă faptul că materialul lemnos nu ar mai îndeplini condiţiile de calitate cerute de partenerul contractual nu sunt fondate intrucât din avizul de însoţire secundar pentru materialul lemnos transportat prezentat de către reclamantă rezultă că aceasta transporta cherestea de fag tivită, fără a se indica un anumit standard de calitate (China 4 FC, China 3 FC sau altele asemenea).

A reţinut incidenţa art. 41 din O.G. 2/2001 concluzionând că, şi dacă până la soluţionarea plângerii contravenţionale s-ar proceda la valorificarea materialului lemnos confiscat, potrivit legii, există posibilitatea prevăzută de lege ca in situaţia anulării procesului verbal, reclamanta să fie despăgubită ulterior pentru această pagubă produsă. A constatat că nu se poate reţine nici împrejurarea iminenţei unei pagube ireparabile ce s-ar ivi şi nici îndeplinirea cerinţei păstrării unui drept care s-ar păgubi prin întârziere.

Faţă de aceste considerente, instanţa a apreciat că in cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 681 Cod Procedură Civilă, astfel încât cererea a fost respinsă ca nefondată.

III. Împotriva acestei hotărâri reclamanta SC F. SRL a declarat recurs solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei recurate, în sensul admiteri cererii formulate şi restituirii materialului lemnos confiscat.

În motivarea cererii de recurs recurenta reiterează motivele invocate în faţa instanţei de fond, prin cererea introductivă. Susţine că instanţa de fond nu a reţinut complet situaţia de fapt, în sensul că nu a reţinut că i s-a acordat un termen de prezentare a documentelor care nu a fost respectat. Afirmă că  este îndeplinită condiţia caracterului vremelnic deoarece societatea are obiect de activitate forestier şi în derularea activităţii specifice comercializează, prelucrează şi exportă cantităţi de material lemnos, societatea având pe stoc, în depozite ce îndeplinesc condiţiile speciale de depozitare, această cantitate de cherestea. Afirmă că în situaţia în care procesul-verbal de confiscare rămâne valabil, societatea poate restitui această cantitate, pe când O.S., odată înstrăinată cantitatea de cherestea, nu poate restitui un material lemnos de aceeaşi calitate, putând oferi doar contravaloarea acestuia, care, de cele mai multe ori, este una modică. Susţine că produsele exportate prezintă anumite caracteristici specifice, cu preţuri specifice, restituirea unei sume de bani ce reprezintă valoarea de circulaţie a bunurilor nu ar fi de natură a repara prejudiciul societăţii, cauzat de nerespectarea cauzelor contractuale cu partenerii din China, potrivit contractelor depuse la dosarul cauzei.

IV. Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimatul ITRSV a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

V. Analizând înscrisurile aflate la dosar, tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de recurs invocat de petentă, prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc.civ. vizează interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii de către instanţa de fond, care a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Acest motiv de recurs sancţionează hotărârea care a nesocotit principiul înscris în art. 969 C.civ (vechiul Cod Civil), trecând peste voinţa părţilor exprimată în contract. În principiu, dacă judecătorii fondului sunt suverani în a interpreta „intenţia comună” a părţilor contractante, în schimb, nu le este permis, când termenii contractului sunt clari şi precişi, să denatureze drepturile şi obligaţiile ce rezultă şi nici de a modifica stipulaţiile ce le cuprind. În cauză nu este dedus judecăţii un contract sau act juridic civil unilateral producător de efecte juridice, pentru a fi incident acest motiv de recurs, ci se pune în discuţie legalitatea unei măsuri luate odată cu întocmirea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii la regimul silvic.

Criticile invocate de recurentă se subsumează în totalitate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ, care vizează situaţia când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. Acest motiv de recurs cuprinde trei ipoteze: lipsa de temei legal, încălcarea legii şi aplicarea greşită a legii. Tribunalul reţine că în speţă prin raportare la criticile formulate, este incidentă ipoteza încălcării legii, invocându-se interpretarea greşită a acesteia prin raportare la situaţia de fapt stabilită în speţă.

Tribunalul constată că instanţa de fond a determinat şi reţinut cu exactitate situaţia de fapt din speţă, aplicând corect dispoziţiile legale incidente.

Aşa cum a arătat şi instanţa de fond, potrivit dispoziţiilor art. 581 alin. 1 C.proc.civ, „instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări”.

Tribunalul observă că reclamanta solicită restituirea bunurilor confiscate până la soluţionarea irevocabilă a plângerii contravenţionale, care în primă instanţă a fost respinsă ca neîntemeiată, soluţia fiind definitivă potrivit vechiului Cod de Procedură Civilă.

Măsura confiscării este, potrivit art. 5 alin. 3 lit. a din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, ce constituie dreptul comun în materie, o sancţiune complementară.

În conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. 1 din OG 2/2001, „persoana imputernicita sa aplice sancţiunea dispune şi confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii. In toate situaţiile agentul constatator va descrie în procesul-verbal bunurile supuse confiscãrii şi va lua în privinţa lor mãsurile de conservare sau de valorificare prevãzute de lege, fãcând menţiunile corespunzãtoare în procesul-verbal”. Dispoziţiile art. 25 alin. 1 din Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice reiterează dispoziţiile de drept comun în materie.

Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. 3 OG 2/2001, plângerea contravenţională suspendă executarea, atât în ceea ce priveşte executarea sancţiunilor contravenţionale principale, cât şi în ceea ce priveşte executarea sancţiunilor contravenţionale complementare.

În ceea ce priveşte executarea sancţiunilor contravenţionale, aceasta este detaliată în capitolul V din OG 2/2001, în art. 40 din OG 2/2001 se arată că executarea sancţiunilor contravenţionale complementare se face potrivit dispoziţiilor legale, iar în art. 41 din OG 2/2001 se prevăd următoarele: „Confiscarea se aduce la îndeplinire de organul care a dispus aceasta mãsura, în condiţiile legii. In caz de anulare sau de constatare a nulitãţii procesului-verbal bunurile confiscate, cu excepţia celor a cãror deţinere sau circulaţie este interzisã prin lege, se restituie de îndatã celui în drept. Dacã bunurile prevãzute la alin. (2) au fost valorificate, instanta va dispune sa se achite celui în drept o despãgubire care se stabileşte în raport cu valoarea de circulaţie a bunurilor”.

Conform art. 31 din Legea 171/2010, „În caz de constatare a nulităţii procesului-verbal de constatare a contravenţiei silvice, bunurile confiscate se restituie de îndată celui în drept. Dacă bunurile prevăzute la alin. (1) au fost valorificate, instanţa va dispune să se achite celui în drept o despăgubire care se stabileşte în raport cu valoarea de circulaţie a bunurilor”. Potrivit art. 36 din acelaşi act normativ, „materialele lemnoase confiscate, precum şi cele abandonate se valorifică prin licitaţie, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data confiscării, de către O.S. pe raza căruia s-au depozitat materialele lemnoase în custodie”.

Măsura confiscării a fost adusă la îndeplinire anterior termenului fixat pentru prezentarea documentelor de către societate, ca urmare a faptului că reprezentantul societăţii s-a prezentat cu o zi înaintea expirării termenului şi a pus la dispoziţie documentele necesare, din verificarea cărora a reieşit că există neconcordanţe între avizul de însoţire şi registrul de intrări-ieşiri de material lemnos, fapt ce a determinat încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Prin raportare la această stare de fapt, afirmaţia recurentei în sensul că în mod nelegal s-a procedat la confiscare anterior expirării termenului stabilit este lipsită de fundament, fiind ilogică aşteptarea expirării termenului în condiţiile în care anterior expirării sale, s-a stabilit existenţa unei neconcordanţe în documentele de provenienţă a materialului lemnos.

Instanţa învestită cu soluţionarea ordonanţei preşedinţiale nu poate analiza susţinerile referitoare la temeinicia şi legalitatea procesului-verbal, făcând aprecieri asupra existenţei sau inexistenţei documentelor de transport sau asupra gravităţii eventualelor neconcordanţe dintre documentele prezentate, deoarece o astfel de analiză ar presupune aprecieri ce vizează în exclusivitate fondul plângerii contravenţionale formulate, şi nu aparenţa dreptului.

Formularea plângerii contravenţionale şi suspendarea executării sancţiunii complementare nu presupun restituirea automată a bunurilor confiscate, ci, în condiţiile art. 41 alin. 2 din OG 2/2001, respectiv art. 31 din Legea 171/2010, citate mai sus, restituirea va opera doar în situaţia în care procesul-verbal a fost anulat sau constatat nul. Totodată, anumite categorii de bunuri confiscate (cele a căror deţinere sau circulaţie este interzisă de lege) nu vor fi restituite nici măcar dacă procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei a fost anulat de către instanţă. În consecinţă, legea aplicabilă nu permite restituirea bunurilor confiscate decât în situaţia în care procesul-verbal prin care s-a aplicat măsura confiscării a fost anulat sau constatat nul de către instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale. O astfel de restituire în natură a bunurilor confiscate nu poate fi obţinută pe calea ordonanţei preşedinţiale, pentru că în acest fel s-ar ajunge la situaţia inadmisibilă în care sancţiunea complementară ar fi complet lipsită de finalitate.

În conformitate cu art. 581 alin. 1 C.proc.civ, instanţa poate să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara. Tribunalul constată însă că, aşa cum prevede art. 41 alin. 3 din OG 2/2001, repararea eventualei pagube cauzate proprietarului bunurilor confiscate ca urmare a valorificării acestora anterior anulării sau constatării nulităţii procesului-verbal se face prin acordarea de către instanţă a unei despăgubiri la valoarea de circulaţie a bunurilor. Tribunalul nu poate reţine teza propusă de recurentă, în sensul că acordarea despăgubirii la valoarea de circulaţie a bunurilor (aşa cum impun dispoziţiile legale citate) nu ar fi de natură să conducă la repararea integrală a pagubei pretins a fi fost create, deoarece prejudiciul adus societăţii prin măsura confiscării se analizează strict prin raportare la valoarea bunurilor. O eventuală nerespectare a clauzelor contractuale de către societate, fapt ce ar conduce la necesitatea despăgubirii de către societate a partenerului contractual are la bază culpa societăţii, care a completat eronat documentele de provenienţă, culpa sa proprie generând o dificultate în realizarea în termen a obligaţiilor contractuale.

Din interpretarea per a contrario a dispoziţiilor art. 581 alin. 1 C.proc.civ. rezultă cu claritate că urgenţa este prezumată de lege (teza finală) şi instanţa ar putea ordona măsuri vremelnice numai pentru necesitatea înlăturării piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări, situaţia premisă fiind dată de existenţa unei executări silite în curs, executare care este împiedicată de către debitor. Textul citat nu protejează interesele debitorului în cursul executării silite, nici un eventual drept al debitorului de a se opune executării silite.

În consecinţă, situaţiei de fapt în speţă îi sunt aplicabile doar dispoziţiile din teza întâi a art. 581 alin. 1 C.proc,civ, referitoare la posibilitatea instanţei de a ordona măsuri vremelnice în cazuri grabnice pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere.

Singura modalitate prin care proprietarul bunurilor confiscate (care în speţă este şi contravenient, nu un terţ) poate contesta măsura confiscării este cea reglementată de art. 32 alin. 1 din OG 2/2001, prin formularea unei plângeri contravenţionale împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prin care s-a aplicat sancţiunea complementară a confiscării bunurilor. Aceasta este procedura specială instituită de lege pentru contestarea acestor categorii de măsuri. Totodată, numai ca efect al urmării acestei proceduri speciale, şi după constatarea nulităţii sau anularea procesului-verbal, se restituie bunurile confiscate de drept, sau instanţa poate dispune obligarea la plata unei despăgubiri, dacă bunurile au fost valorificate anterior anulării sau constatării nulităţii procesului-verbal.

Potrivit unor principii de drept fundamentale, regula specială derogă de la regula generală, iar norma specială este de strictă interpretare, aplicabilitatea sa neputând fi extinsă altor situaţii decât cele expres reglementate.

În speţă, odată cu formularea plângerii contravenţionale, proprietarul bunurilor confiscate poate invoca aspecte privind legalitatea şi temeinicia sancţiunii complementare a confiscării iar restituirea bunurilor confiscate va avea loc exclusiv dacă este întrunită situaţia premisă (a anulării sau constatării nulităţii procesului-verbal de către instanţă). Pentru acest motiv, instanţa reţine că cererea proprietarului bunurilor confiscate (reclamantă în prezenta cauză), care a urmat o altă cale specială decât cea prevăzute de lege pentru a-şi realiza interesele şi a i se restitui bunurile, respectiv formularea unei cereri de ordonanţă preşedinţială (art. 581 C.proc.civ), nu este întemeiată.

Admiterea unei astfel de solicitări în afara cadrului plângerii contravenţionale, pe calea unei ordonanţe preşedinţiale, ar conduce la eludarea pe cale jurisdicţională a dispoziţiilor art. 41 din OG 2/2001, care reprezintă legea specială. Analizând aceste dispoziţii legale, se reţine că instanţa nu poate restituirea bunurilor confiscate decât odată cu întrunirea condiţiilor prevăzute de legea specială (după admiterea unei plângeri contravenţionale în sensul anulării sau constatării nulităţii procesului-verbal), după cum nu poate dispune plata unei despăgubiri pentru bunurile confiscate decât dacă acestea au fost valorificate anterior anulării sau constatării nulităţii procesului-verbal. Legea prevede atât condiţiile de restituire a bunurilor confiscate, cât şi posibilitatea recuperării prejudiciului suferit ca urmare a valorificării bunurilor anterior anulării procesului verbal prin echivalent, respectiv obligarea la plata unei despăgubiri către proprietar.

Indiferent dacă este vorba despre bunuri de gen sau despre bunuri individual determinate, restituirea acestora operează doar ca efect al anulării procesului-verbal sau constatării nulităţii acestuia, iar admiterea unei ordonanţe preşedinţiale cu acest obiect conduce nu doar la încălcarea dispoziţiilor speciale aplicabile (art. 41 din OG 2/2001), ci şi la prejudecarea fondului cauzei, deoarece restituirea nu poate fi făcută de sine stătător, ci numai în condiţiile în care se apreciază că procesul-verbal este lovit de nulitate.

Nu în ultimul rând, sub aspectul temeiniciei susţinerilor reclamantei, se observă că aceasta nu a făcut nicio dovadă cu privire la caracterul impropriu al condiţiilor de depozitare a bunurilor confiscate şi iminenţa deprecierii acestora, pentru a justifica întrunirea condiţiei urgenţei, deşi sarcina probei îi aparţinea. Aceasta s-a limitat la a presupune că bunurile sunt depozitate în condiţii improprii, şi că nu vor fi luate toate măsurile necesare pentru conservarea bunurilor, presupunere nejustificată de nici un element obiectiv care să fi fost dovedit în cauză, în condiţiile în care materialul lemnos a fost depozitat la un ocol silvic.

Este de observat şi faptul că recurenta însăşi se contrazice în afirmaţii, atunci când susţine, pe de o parte, că societatea ar deţine pe stoc cantităţi însemnate de cherestea având aceleaşi calităţi cu cea confiscată, fapt ce i-ar da posibilitatea să restituie cantitatea în măsura în care ar fi menţinută soluţia de respingere a plângerii contravenţionale, iar pe de altă parte, că numai cantitatea confiscată ar fi aptă să asigure îndeplinirea obligaţiilor contractuale faţă de partenerul contractual. În condiţiile în care deţine cantităţi însemnate de material lemnos având aceeaşi calitate, în vederea executării obligaţiilor contractuale, societatea are posibilitatea de a livra din materialul lemnos deţinut pe stoc, privitor la care pretinde că ar avea calităţi identice cu cel confiscat.

Totodată, dacă s-ar dispune restituirea, anterior analizării plângerii contravenţionale, în cazul în care s-ar respinge această plângere, reclamanta ar putea restitui bunuri de gen de aceeaşi calitate, spre confiscare, fiind pusă sub semnul întrebării vremelnicia măsurii ce se solicită a fi dispusă. Astfel, prin restituirea bunurilor confiscate anterior soluţionării plângerii, s-ar putea ajunge în situaţia ca bunurile confiscate să fie valorificate tocmai de către proprietar, cu ignorarea chiar a scopului sancţiunii complementare a confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii, care este acela de a lipsi proprietarul de bunurile pentru obţinerea cărora, cu ajutorul cărora a săvârşit o contravenţie.

Susţinerea reclamantei că ar putea restitui bunuri de gen de aceeaşi calitate şi valoare nu poate fi primită, tocmai pentru că finalitatea legii nu este aceea de a lipsi proprietarul de bunurile sale, indiferent de destinaţia sau modalitatea de producere sau folosire a acestora, ci numai de bunurile pe care le-a destinat săvârşirii unei contravenţii, folosit în vederea săvârşirii unei contravenţii sau care au rezultat din săvârşirea unei contravenţii, esenţial fiind caracterul ilicit (contravenţional) al destinaţiei bunurilor, sau modalităţii de producere/folosire a acestora.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 C.proc.civ, tribunalul va respinge ca nefondat recursul formulat.

Prezenta decizie este irevocabilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 377 alin. 2 C.proc.civ.

Domenii speta

Spete similare