Ordonanţă preşedinţială. Încuviinţare legături personale între minor şi alte persoane decât părinţii.

Decizie 235 din 15.10.2013


Prin sentinţa civilă nr. 5318 din 25 iulie 2013, Judecătoria Bacău a admis în parte acţiunea formulată de reclamantele P.C. şi P.M. în contradictoriu cu pârâţii C.S.F. şi P.N.A., a respins ca inadmisibilă cererea având ca obiect stabilire locuinţă minor, a admis în parte cererea având ca obiect stabilire drept de vizită minor, a încuviinţat ca reclamantele să aibă legături personale cu minora P.S.T., cu luare la domiciliul acestora din com G. , jud Bacău, astfel: în fiecare lună, cu excepţia vacanţei de vară (lunile iulie-august) a sărbătorilor legale de Crăciun şi de Paşti şi a lunii ianuarie, în primul week-end din lună, de sâmbătă ora 10,00 până duminică ora 20,30; în vacanţa de vară ( lunile iulie-august) o săptămână în luna august în perioada 1-7 august în anii cu număr impar şi în luna iulie în perioada 1-7 iulie în anii cu număr par; de sâmbătă ora 10,00 până duminică ora 20,30 în week-endul anterior sărbătorii de Crăciun şi sărbătorii de Paşti şi anterior zilei de naştere a minorei din luna ianuarie.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarele:

„La data de 17 ianuarie 2011 s-a născut minora P.S.T., fiind primul născut al lui C.S.F. şi P.A.N., nepotul reclamantelor. După câteva luni de la naşterea copilului, pârâţii s-au mutat în comuna G. (la locuinţa străbunicului pârâtului A.), în aceeaşi comună cu reclamantele, împreună cu copilul minor, lăsând copilul minor în grija acestora la domiciliul reclamantelor. Reclamantele s-au ocupat în acest timp de îngrijirea şi creşterea minorei S.T. Pârâta C.S.F. a păstrat legătura cu minora ocupându-se de minoră în timpul zilei, în intervalul de timp în care reclamantele dar şi concubinul său-tatăl copilului- se aflau în timpul programului de lucru. Din probele administrate în dosar rezultă că au existat şi perioade în care pârâta a fost înscrisă la şcoală, locuind la căminul şcolii( primul semestru din anul şcolar 2011-2012) şi a născut un al doilea copil . În perioada sărbătorii Paştelui 2013 pârâţii au luat minora S.T. şi au plecat la domiciliul mamei pârâtei, în localitatea S., jud Bacău, interzicând orice modalitate de întâlnire între reclamante şi minora S.T.

Cu privire la cererea principală, aceea de stabilire a domiciliului minorei la reclamante:

Potrivit art 996 C proc civ, pe calea ordonanţei preşedinţiale instanţa analizează doar sumar situaţia de fapt şi trebuie să verifice numai existenţa condiţiilor de admisibilitate ale ordonanţei, respectiv aparenţa dreptului, caracterul provizoriu al măsurilor, existenţa unor măsuri grabnice,şi neprejudecarea fondului.

Potrivit art 496 C civ, copilul minor locuieşte împreună cu părinţii săi.

Instanţa reţine că, în condiţiile în care părinţii minorei trăiesc într-o relaţie de concubinaj, convieţuiesc, doresc să-şi crească copilul minor la locuinţa comună a acestora în com S. jud Bacău şi beneficiază de condiţii de trai propice creşterii şi educării copilului aşa cum rezultă din conţinutul anchetei sociale efectuate la locuinţa acestora, coroborat cu art 496 C civ, nu există o aparenţă de drept în favoarea reclamantelor. În consecinţă, va respinge cererea reclamantelor având ca obiect stabilire domiciliu minor ca inadmisibilă.

Cu privire la capătul de cerere subsidiar, stabilirea unui program de vizită minor, instanţa reţine că potrivit art 14 din Legea 272/2004, copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament , de a întreţine legături personale cu persoane faţă de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie. Părinţii sau un alt reprezentant legal al copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului. Din probele administrate în cauză rezultă că minora s-a bucurat de viaţă de familie împreună cu cele două reclamante pe o perioadă ce cel puţin un an, că acestea beneficiază de condiţii pentru asigurarea unei dezvoltări normale a copilului , că au un ataşament profund faţă de minora  S.T. şi îşi doresc să menţină o legătură cu aceasta.

În consecinţă, instanţa apreciază că există aparenţa unui drept în favoarea reclamantelor pentru acest capăt de cerere.

Cu privire la cea de-a doua condiţie, caracterul provizoriu al măsurilor, instanţa constată că pe rolul instanţei de judecată Judecătoria Bacău există un alt dosar 7186/180/2013 în care se solicită, pe calea dreptului comun, exercitarea autorităţii părinteşti.

Cea de-a treia condiţie, existenţa condiţiei urgenţei:

 Condiţia urgenţei este îndeplinită prin aceea că reclamantele, în calitate de străbunică şi mătuşă şi în acelaşi timp persoane faţă de care minora a dezvoltat o legătură de ataşament , nu trebuie să piardă legătura personală cu copilul cu atât mai mult cu cât fiind la o vârstă atât de mică de numai doi ani şi jumătate, înstrăinarea copilului poate interveni cu uşurinţă. Cum în primul rând interesul superior al copilului are întâietate, respectiv acela de a păstra nestingherit legătura cu rudele sale( familia lărgită), se impune luarea măsurii urgente în sensul solicitat de reclamante în subsidar .

Cu privire la neprejudecarea fondului, măsura va fi dispusă până la soluţionarea definitivă a cererii de exercitare autoritate părintească dintre părţi care face obiectul dosarului nr. 7186/180/2013 al Judecătoriei Bacău, iar analizând doar sumar probele administrate în cauză, este îndeplinită şi condiţia neprejudecării fondului.

În consecinţă, în temeiul art. 996C.pr.civ., va admite în parte cererea subsidiară formulată pe calea ordonanţei preşedinţiale, şi va stabili dreptul reclamantelor de a avea legături personale cu minora P.S.T., născută la data de 17 ianuarie 2011, cu luare la domiciliul acestora din com G. până la soluţionarea definitivă a cererii de exercitare autoritate părintească dintre părţi care face obiectul dosarului nr. 7186/180/2013  al Judecătoriei Bacău,ţinând seama de faptul că minora va începe cursurile grădiniţei fiind înscrisă în această formă de învăţământ, astfel:

-în fiecare lună, cu excepţia vacanţei de vară (lunile iulie-august) a sărbătorilor legale de Crăciun şi de Paşti şi a lunii ianuarie, în primul week-end din lună, de sâmbătă ora 10,00 până duminică ora 20,30.

-în vacanţa de vară ( lunile iulie-august) o săptămână în luna august în perioada 1-7 august în anii cu număr impar şi în luna iulie în perioada 1-7 iulie în anii cu număr par.

- de sâmbătă ora 10,00 până duminică ora 20,30 în week-endul anterior sărbătorii de Crăciun şi sărbătorii de Paşti şi anterior zilei de naştere a minorei din luna ianuarie.”

Împotriva acestei sentinţe, atât reclamantele cât şi pârâţii au formulat în termen legal apel, motivat şi legal timbrat.

În motivarea apelului lor, reclamantele au arătat, în esenţă, că prima instanţă a stabilit un program de vizitare al minorei insuficient, având în vedere ataşamentul existent între fetiţă şi reclamante. Se mai arată că în casa familiei A., unde locuiesc pârâţii, fetiţa nu are condiţii corespunzătoare de trai şi educaţie, contrar celor reţinute de prima instanţă, pe baza anchetelor sociale. Astfel, nu se ştie care sunt veniturile pârâţilor şi ale familiei acestora, cui aparţine imobilul, în care locuiesc multe persoane, fetiţa nu are jucării, cărţi, iar cele luate de reclamante nu au fost primite de către părinţi, fetiţa este hrănită şi tratată necorespunzător pentru un copil de vârsta ei. Dimpotrivă, în perioada în care a stat la reclamante, fetiţa a beneficiat de cele mai bune condiţii pentru creştere şi dezvoltare, a făcut progrese fizice şi psihice evidente în perioada cât a fost crescută de reclamante şi s-a ataşat foarte mult de ele. Se mai arată că pârâta C.S.F.  a plecat cu gândul de a le-o încredinţa spre creştere, declarând că se află pe mâini bune, şi doar prin intervenţia mamei acesteia fetiţa a fost luată de la reclamante, iar acestora li s-a interzis orice contact cu copilul.

Reclamantele mai relevă faptul că, din momentul preluării ei de către familia pârâţilor, fetiţa s-a transformat într-un copil slăbit, trist şi persecutat şi că grădiniţa la care este înscrisă fetiţa, deşi nu avea trei ani împliniţi la acest moment, este situată foarte departe de casa familiei unde locuieşte în prezent.

În susţinerea apelului, s-a solicitat proba cu înscrisuri, cu martori, cu cercetarea psihologică a fetiţei şi cu cercetarea la faţa locului.

În motivarea apelului lor, pârâţii au arătat că hotărârea primei instanţe este criticabilă, deoarece nu au fost îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, că interesul minorei, garantat de art. 8 din CEDO,  de a creşte alături de părinţi şi de sora ei trebuie să primeze faţă de interesul reclamantelor care sunt străbunica copilului şi strămătuşa acesteia, care nu a avut niciodată copii şi încearcă să-şi rezolve astfel propriile frustrări.

Se mai arată că, în perioada cât fetiţa şi pârâţii au locuit la reclamante, mama copilului, pârâta C.S.F. a fost cea care a îngrijit-o efectiv pe minoră, că fetiţa nu poate pleca de-acasă fără mama sa şi că, dat fiind vârsta ei mică, a uitat mediul reprezentat de casa reclamantelor.

Mai relevă pârâţii că din probe a rezultat faptul că fetiţa are condiţii corespunzătoare de trai, că părinţii au un comportament responsabil faţă de aceasta şi că scoaterea fetiţei din mediul ei, respectiv de lângă părinţii şi sora ei mai mică de care este foarte ataşată ar constitui o traumă şi ar avea efecte nefaste asupra dezvoltării ei.

Prin cererea de apel, pârâţii au solicitat şi suspendarea executării sentinţei apelate.

În dovedire, apelanţii-pârâţi au solicitat proba cu înscrisuri şi martori.

Instanţa a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri şi fotografii, depuse de părţi la dosar, respingând proba cu martori şi cu emiterea de adrese la medicul de familie al părţilor, la Administraţia financiară pentru relaţii privind veniturile familiei A., precum şi DFASPC Bacău.

La termenul de judecată din 14.10.2013, instanţa a respins cererea de suspendare a  executării sentinţei apelate.

Analizând probatoriul administrat în cauză, prin prisma motivelor de apel invocate de părţi, instanţa reţine că apelul formulat de apelantele reclamante este parţial fondat.

În ceea ce priveşte cererea de stabilire a domiciliului minorei S.T la reclamante, în mod corect prima instanţă a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 496 N.c.c., aparenţa dreptului nu este în favoarea reclamantelor, având în vedere că părinţii au o relaţie stabilă, mai au un copil şi doresc să se ocupe de creşterea şi educarea ambelor fiice. În acest sens, tribunalul reţine şi dispoziţiile art. 483 N.c.c., care prevăd că autoritatea părintească se exercită de către ambii părinţi, precum şi ale art. 399 N.c.c., potrivit cărora în mod excepţional, copilul poate fi dat în plasament la o rudă sau la un terţ. Or, împrejurarea excepţională care ar justifica această măsură ar fi neglijarea gravă  a copilului de către părinţi sau abuzurile grave şi repetate asupra acestuia săvârşite de părinţi sau de persoane plasate în mediul în care trăieşte copilul. În acest sens, apelantele –reclamante au încercat să acrediteze ideea că locuinţa familiei A. (părinţii apelantei-pârâte) nu constituie un mediu prielnic pentru copil, că atât pârâţii cât familia acestora nu au venituri sigure, că fetiţei nu i oferă mâncare şi îmbrăcăminte corespunzătoare, jucării şi alte obiecte legate de dezvoltarea ei spirituală şi i se aplică corecţii fizice. Toate aceste aspecte nu au fost dovedite în speţă, fiind contrazise de anchetele sociale efectuate în cauză, care au relevat că familia trăieşte în condiţii satisfăcătoare. Simpla împrejurare că reclamantele au nivel de trai mai ridicat şi au oferit fetiţei obiecte de îmbrăcăminte, jucării şi mai multe oportunităţi de distracţie şi de petrecere a timpului liber, nu justifică luarea fetiţei din mediul familial, respectiv de lângă părinţi şi de lângă sora ei, atâta vreme cât aceştia îi oferă minimul necesar, din punct de vedre material, pentru ca minora să se dezvolte optim din punct de vedere fizic şi psihic, în aceste împrejurări traiul într-o familie normală, formată din părinţi şi fraţi, bazată pe relaţii de ataşament, având o mai mare valoare pentru creşterea şi dezvoltarea unui copil decât aspectele materiale, evaluabile în bani ale vieţii acestuia. De-altfel, preocuparea reclamantelor pentru asigurarea unui trai decent fetiţei se poate concretiza şi printr-o contribuţie materială, chiar bănească, la creşterea copilului, fiind greu de crezut că părinţii vor refuza orice formă de ajutor venit de partea acestora.

Ca atare, cererea reclamantelor este neîntemeiată, fiind în mod corect respinsă de prima instanţă.

Cu privire la cererea de stabilire a unui program de vizitare a minorei, instanţa de fond a avut în mod corect în vedere dispoziţiile Legii nr. 272/2004, reţinând temeinic că între reclamante şi minoră s-au dezvoltat legături de ataşament, că copilul s-a bucurat de viaţa de familie alături de acestea, în perioada cât a locuit acolo, aproape un an, şi că acestea oferă condiţii materiale şi morale pentru găzduirea fetiţei şi păstrarea unor relaţii de familie. De-asemenea, potrivit Legii nr. 272/2004, a jurisprudenţei consacrate a CEDO în materia art. 8 din Convenţia europeană, care garantează în sens larg dreptul la ocrotirea vieţii de familie pentru toate persoanele implicate în astfel de relaţii, precum şi a Convenţiei de la Strassbourg, asupra relaţiilor personale privind copii, invocată de către reclamante, pârâţii în calitate de părinţi nu pot împiedica relaţiile personale ale copilului cu persoane alături de care acesta s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în care instanţa decide în acest sens, apreciind că există motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a copilului, ceea în mod evident nu este cazul în speţă.

Ca atare, sub acest aspect aparenţa dreptului este în favoarea reclamantelor.

În ceea ce priveşte condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţială, cale procedurală aleasă de reclamante pentru a-şi valorifica drepturile, instanţa reţine că neîndeplinirea cumulativă a acestora a constituit, în esenţă, motivul principal de apel invocat de apelanţii-pârâţi.

În acest sens, instanţa apreciază că apelul acestora nu este fondat, în speţă fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă, urmând a fi făcute consideraţii cu privire la condiţia urgenţei şi a neprejudecării fondului, condiţia vremelniciei nefiind contestată de către pârâţi, având în vedere existenţa dosarului nr. 7186/180/2013, aflat pe rolul Judecătoriei Bacău.

În ceea ce priveşte condiţia urgenţei, în completarea celor reţinute de prima instanţă referitor la vârsta mică a minorei, care se poate înstrăina cu uşurinţă, instanţa reţine că în prezent pârâţii au interzis reclamantelor să vină în contact cu minora, iar această situaţie se perpetuează şi în prezent, chiar şi după pronunţarea sentinţei apelate care a fost executorie, astfel cum rezultă din procesele-verbale întocmite de executorul judecătoresc, sens în care instanţa apreciază că pârâţii dau dovadă de rea-credinţă, prin îndepărtarea minorei de reclamante şi plasarea ei într-o locaţie necunoscută.

Or, având în vedere că a trecut mai bine de 6 luni de la ultimul contact între reclamante şi minoră, urgenţa măsurii, având în vedere imperativul păstrării relaţiilor închegate între acestea, apare a fi şi mai bine conturată.

Referitor la neprejudecarea fondului, această condiţie trebuie analizată ca fiind în strânsă legătură cu aparenţa în drept.

Este evident că stabilirea unui program de vizitare nu constituie o măsură definitivă, ci una provizorie, care poate fi cu uşurinţă modificată prin soluţionarea dosarului nr. 7186/180/2013, în care vor fi tranşate pe fond litigiile dintre părţi.

Pe de altă parte, încuviinţarea de legături personale este justificată de aparenţa de drept care există în favoarea reclamantelor, astfel cum s-a arătat mai sus.

Nu se poate reţine, astfel cum au invocat apelanţii-pârâţi, că a încuviinţa păstrarea legăturilor personale între reclamante şi minoră echivalează cu a pune interesul acestora mai presus de interesul superior al minorei, aceasta din urmă neputând fi prejudiciată, ci, dimpotrivă, universul ei spiritual va fi consolidat prin menţinerea unor relaţii de familie în sens larg. Nu se poate reţine că minora n-ar putea să-şi viziteze rudele fără mama ei, nemaifiind în aceea relaţie de strânsă dependenţă care caracterizează perioada de sugar şi că plecarea ei de acasă pentru câteva zile ar traumatiza-o, fiind evident că reclamantele, care sunt extrem de ataşate de fetiţă, ar face eforturi ca aceasta să se simtă bine.

Pe de altă parte, programul solicitat de către reclamante nu poate fi încuviinţat, fiind excesiv, având în vedere relaţiile de rudenie între fetiţă şi reclamante, şi de natură a afecta minora, fiind prea încărcat, având în vedere vârsta copilului, distanţa dintre domiciliul părţilor şi faptul că minora urmează cursuri preşcolare.  În egală măsură, tribunalul apreciază că programul stabilit de prima instanţă, trebuie nuanţat şi redimensionat, pentru echilibrarea intereselor ambelor părţi, după cum urmează:

-din  2 in 2 ( două) săptămâni, in week-end de sâmbătă, ora 10, până duminica ora 18, cu excepţia  vacanţei de vară, lunile iulie-august).

-in vacanţa de vară, o săptămână  in luna august, in perioada 1-7  august in anii impari  si o săptămână in luna iulie, in perioada 1-7 iulie, in anii pari ;

-a doua si a treia zi de Crăciun in anii cu nr.  impar, începând cu  26 decembrie ora 10,00  si până  pe 27 decembrie ora 18,00;

-a doua zi de Paşti, in anii cu nr. par intre orele 10-18, cu luarea minorei la domiciliu.

Astfel, instanţa apreciază că, într-adevăr, un contact lunar între reclamante şi minoră este nesatisfăcător pentru păstrarea unor relaţii de familie normale, vizitarea la două săptămâni urmând a institui o rutină echilibrată, compatibilă cu programul minorei. Instanţa nu a încuviinţat ca vizita să înceapă de vineri ora 17, având în vedere că minora este înscrisă la grădiniţă, iar ora de terminare a vizitei, în ziua de duminică a fost fixată la ora 18, cu luarea în considerare şi a distanţei dintre domiciliilor părţilor şi a programului de somn ideal al minorei. În ceea ce priveşte sărbătorile creştineşti, programul solicitat de reclamante era în detrimentul părinţilor, care au prioritate în astfel de împrejurări, astfel încât nu poate fi încuviinţat ca atare.

Pentru considerentele ce preced, instanţa va admite în parte apelul formulat de apelantele reclamante, schimbând în parte sentinţa apelată şi va respinge apelul formulat de apelanţii – pârâţi ca nefondat.