Civil- plângere contravenţională

Prin plângerea contraventionala înregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea la data de 3.03.2011 sub nr. ......., petentul contestator ....... a solicitat, în contradictoriu cu intimata Directia generala a Finantelor Publice Tulcea, anularea procesului verbal de contraventie seria A/2009 nr. 0299003 întocmit la data de 11.02.2011 (fila 3).

În motivarea plângerii, contestatorul a aratat, în esenta, ca în perioada 25.04.2010 - 3.09.2010 a fost plecat din tara si ca procesul verbal nu este semnat la rubrica martor de nicio persoana, solicitând în subsidiar înlocuirea amenzii cu avertisment, întrucât nu a fost sanctionat niciodata pentru acest gen de fapta (fila 2).

În drept, plângerea nu a fost motivata.

Intimata a formulat întâmpinare (fila 11) si a depus la dosar copii ale procesului verbal (fila 14-15), dovada comunicarii (fila 16).

La ultimul termen de judecata, 9.08.2011, petentul a depus dovada depunerii declaratiei pe propria raspundere ca de la înfiintare si pâna la 30.02.2011 societatea pe care o admnistreaza nu a desfasurat niciun fel de activitate (potrivit adresei înregistrata la intimata sub nr. 140071/1.03.2011).

Prin sentinta civila nr. 2569/9 august 2011 Judecatoria Tulcea a admis în parte plângerea petentului si a dispus înlocuirea sanctiunii amenzii cu avertisment.

Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de fond a retinut ca prin procesul verbal de contraventie A/2009 nr. 0299003 întocmit la data de 11.02.2011, contestatorul a fost sanctionat contraventional cu amenda în cuantum de 500 lei, retinându-se în fapt ca nu a depus raportarea contabila la 30.06.2010, în calitate de administrator la SC ....... SRL, contraventia fiind prevazuta de art. 41 alin. 2 lit. f din Legea 82/1991 (fila 3).

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea sub aspect formal a procesului verbal de constatare si sanctionare a contraventiei contestat, instanta a retinut ca acesta a fost încheiat cu respectarea dispozitiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absoluta ce ar putea fi invocate din oficiu.

Mai retine prima instanta ca sustinerile petentului referitoare la nesemnarea rubricii martorilor asistenti, neasigurarea dreptului la obiectiuni a contestatorului si necompletarea de intimata a rubricii privitoare la plata a jumatate din amenda în 48 de ore, nu pot atrage decât o nulitate cu caracter relativ a procesului verbal, întrucât anularea acestuia nu este expres prevazuta de OG 2/2001 în situatiile expuse de petent.

Or, pentru a putea invoca o cauza de nulitate virtuala (care nu este expres instituita de lege), se cere ca petentul sa justifice o vatamare produsa prin viciul care afecteaza actul de procedura, instanta urmând a analiza, sub aspectul temeiniciei procesului verbal, care ar fi fost obiectiunile contravenientului, iar în ipoteza în care acestea nu exista sau sunt nesemnificative, rezulta ca petentul nu poate justifica nicio vatamare.

Aceasta interpretare reiese si din recursul în interesul legii XXII/19 martie 2007, prin care Sectiile Unite ale Înalte Curti de Casatie si Justitie au statuat, cu putere obligatorie, ca nerespectarea de catre agentul constatator a obligatiei de a aduce la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare atrage nulitatea relativa a procesului verbal.

Or, potrivit art. 105 alin. 2 Cod procedura civila (coroborat cu art. 47 din OG 2/2001, care prevede ca dispozitiile acestei ordonante se completeaza cu prevederile Codului de procedura civila), nulitatea relativa a unui act de procedura este aplicabila numai daca partii i s-a adus o vatamare care nu poate fi înlaturata decât prin anularea actului.

Pentru a se determina daca petentul a suferit sau nu vreo vatamare în drepturile sale, instanta a analizat daca situatia de fapt retinuta în procesul verbal de contraventie corespunde realitatii.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, s-a retinut ca, desi O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispozitii exprese cu privire la forta probanta a actului de constatare a contraventiei, acesta face dovada situatiei de fapt si a încadrarii în drept pâna la proba contrara, în concordanta cu art. 34 din O.G. 2/2001.

Conform jurisprudentei Curtii Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumata nevinovata si de a solicita acuzarii sa dovedeasca faptele ce i se imputa nu este absolut, din moment ce prezumtiile bazate pe fapte sau legi opereaza în toate sistemele de drept si nu sunt interzise de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, în masura în care statul respecta limite rezonabile, având în vedere importanta scopului urmarit, dar si respectarea dreptului la aparare (cauza Salabiaku v. Franta, hotarârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga Taxi Aktiebolag si Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forta probanta a proceselor-verbale este lasata la latitudinea fiecarui sistem de drept, care este liber sa reglementeze importanta fiecarui mijloc de proba, însa instanta are obligatia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administreaza si apreciaza probatoriul (cauza Bosoni v. Franta, hotarârea din 7 septembrie 1999).

În analiza principiului proportionalitatii, trebuie observat ca dispozitiile Legii 82/1991 care au fost încalcate au drept scop garantarea reglementarilor privitoare la obligatia agentilor economici de a organiza si a conduce contabilitatea proprie, respectiv contabilitatea financiara si contabilitatea de gestiune adaptata la specificul activitatii.

Persoana sanctionata are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul caruia sa utilizeze orice mijloc de proba si sa invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurarii ca situatia de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfasurare al evenimentelor, iar sarcina instantei de judecata este de a respecta limita proportionalitatii între scopul urmarit de autoritatile statului de a nu ramâne nesanctionate actiunile antisociale prin impunerea unor conditii imposibil de îndeplinit si respectarea dreptului la aparare al persoanei sanctionate contraventional (cauza Anghel v. România, hotarârea din 4 octombrie 2007).

Având în vedere aceste principii, instanta a constatat ca procesul verbal de contraventie beneficiaza de o prezumtie relativa de veridicitate si autenticitate, permisa de Conventia Europeana a Drepturilor Omului, iar petentul nu a negat comiterea faptei, învederând ca se afla plecat din tara în cautarea unui loc de munca.

Prin urmare, fapta exista si a fost comisa de petent.

Pentru aceste motive, întrucât situatia de fapt consemnata în procesul verbal corespunde realitatii, petentului nu i s-a produs nicio vatamare, neoperând vreo cauza de nulitate relativa a procesului verbal.

În ceea ce priveste individualizarea sanctiunii, instanta a retinut ca în speta sunt aplicabile dispozitiile art. 7 alin. 2 din OG 2/2001, potrivit cu care în cazul în care fapta este de gravitate redusa se aplica sanctiunea avertismentului, chiar daca nu este prevazuta în actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiei.

Astfel, a apreciat prima instanta ca atingerea adusa valorii sociale protejata de lege este extrem de redusa, întrucât:

- petentul a învederat ca de la înfiintare si pâna la 30.02.2011 societatea pe care o administreaza nu a desfasurat niciun fel de activitate (potrivit adresei înregistrata la intimata sub nr. 140071/1.03.2011),

- statul, prin Ministerul de Finante, nu a suferit vreun prejudiciu, întrucât societatea administrata de petenta nu a desfasurat activitate,

- nu a existat intentia petentului de a se sustrage de la plata obligatiilor sale de natura fiscala,

- sanctiunea avertismentului este suficienta pentru a conduce la îndreptarea petentului.

Împotriva acestei hotarâri organul constatator Directia generala a finantelor publice Tulcea a declarat recurs în termen.

În motivarea recursului s-a aratat ca solutia primei instante este netemeinica si nelegala deoarece petentul a mai fost sanctionat cu avertisment pentru nedepunerea situatiilor financiare, lucru de care instanta de fond nu a tinut cont, iar depunerea declaratiilor de inactivitate sau a raportarilor contabile este obligatorie pe durata functionarii societatii.

Mai arata recurenta ca savârsirea în mod repetat a faptelor contraventionale consemnate în procesele-verbale de contraventie evidentiaza reaua - credinta a reprezentantului legal al societatii.

La data de 14 octombrie 2011 intimatul-petent ....... a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat de recurenta - organ constatator, Tribunalul constata ca acesta nu este întemeiat.

Astfel, în motivele de recurs recurenta arata ca petentul a mai fost anterior sanctionat cu avertisment tot pentru nedepunerea raportarii contabile în anul 2009, însa nici la instanta de fond (unde nu a amintit nimic despre aceasta împrejurare) si nici în recurs nu a depus nicio dovada în acest sens. Simpla sustinere a organului constatator ca o persoana a mai fost anterior sanctionata nu poate fi retinuta de instanta atât timp cât ea nu este sustinuta de vreo proba.

De asemenea, în acord cu judecatorul fondului, Tribunalul constata ca sanctiunea amenzii stabilita de agentul constatator nu este proportionala cu pericolul concret al faptei comise de petent, avertismentul fiind suficient pentru restabilirea ordinii de drept încalcate, asta si în conditiile în care, desi cu întârziere, petentul si-a îndeplinit obligatia depunerii declaratiei de inactivitate.

Nu înseamna însa ca, în conditiile în care în viitor va mai comite astfel de contraventii, petentul nu va putea fi sanctionat cu sanctiuni mai severe.

Asa fiind, Tribunalul va respinge recursul declarat de recurenta - organ constatator ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare