Omor calificat, prev. de art.174 cu referire la art.175 lit.i) Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b) Cod penal.

Sentinţă penală 114 din 08.06.2011


Dosar nr. 1394/89/2011 omor calificat, prev. de art.174 cu referire la art.175 lit.i) Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b) Cod penal.

R O M Â N I A

TRIBUNALUL VASLUI

SECŢIA PENALĂ

SENTINŢA PENALĂ Nr. 114

Şedinţa publică de la 08 Iunie 2011

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: RADU-NICOLAE OANĂ

Grefier: ALINA-ROXANA VOLOCARU

Ministerul Public reprezentat de procuror RADU GALAN din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui

Pe rol se află soluţionarea cauzei penale privind pe inculpatul M I, trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prev. de art.174 cu referire la art.175 lit.i) Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b) Cod penal.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică s-a constatat că se prezintă inculpatul M I, aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător ales Abaza Renato, cu împuternicire avocaţială la dosarul cauzei, lipsind părţile civile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, este primul termen de judecată, iar măsura arestării preventive a inculpatului expiră la data de 17 iulie 2011; s-au verificat actele şi lucrările dosarului, după care;

Conform dispoziţiilor art.318 alin.1 Cod procedură penală, preşedintele completului verifică identitatea inculpatului cu datele de stare civilă aflate la dosarul cauzei.

Conform dispoziţiilor art.300 alin.1 Cod procedură penală, instanţa pune în discuţie verificarea regularităţii actului de sesizare.

Reprezentantul Ministerului Public solicită să se  constate că sesizarea a fost făcută cu respectarea dispoziţiilor art.263 şi art.264 Cod procedură penală.

Apărătorul inculpatului, având cuvântul, achiesează la concluziile reprezentantului Ministerului Public.

Instanţa constată regularitatea actului de sesizare, după care, având în vedere că nu sunt alte cereri prealabile de formulat, conform art.322 Cod procedură penală s-a făcut o prezentare succintă a actului de sesizare, instanţa explicându-i inculpatului în ce constă învinuirea ce i se aduce, aducându-i totodată la cunoştinţă dreptul de a nu face nicio declaraţie şi că tot ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa, dreptul de a pune întrebări părţii civile şi martorilor şi de a da explicaţii în tot cursul cercetării judecătoreşti, precum şi obligaţia de a aduce la cunoştinţa instanţei orice schimbare a locuinţei pe tot parcursul procesului penal.

Având în vedere consimţământul exprimat de inculpat, conform dispoziţiilor art.323 Cod procedură penală, s-a procedat la audierea acestuia, declaraţia acestuia fiind ataşată la dosarul cauzei după citire şi semnare.

De asemenea, având în vedere că este primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită, instanţa aduce la cunoştinţa inculpatului prevederile art.3201 Cod procedură penală, introdus prin Legea nr.202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, conform cărora inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare al instanţei şi poate solicita ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Dacă inculpatul înţelege să se prevaleze de dispoziţiile acestui articol, acesta beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii.

Inculpatul M I, având cuvântul, după ce în prealabil a luat legătura cu apărătorul, arată că este de acord să se judece după noile prevederi ale legii, recunoaşte săvârşirea faptelor aşa cum sunt descrise în actul de sesizare a instanţei, cunoaşte probele aflate la dosarul cauzei, probe pe care şi le însuşeşte şi doreşte să beneficieze de reducerea pedepsei. De asemenea, arată că este de acord să achite cheltuielile de spitalizare ale victimei dar şi să achite părţii civile P M suma de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de înormântare.

Instanţa pune în discuţie admisibilitatea solicitării inculpatului de a fi judecat pe baza art.3201 Cod procedură penală.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, raportat la poziţia procesuală a inculpatului, consideră că în cauză sunt îndeplinite condiţiile cerute de art.3201 Cod procedură penală, privind judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei inculpatului.

Apărătorul inculpatului, având cuvântul, achiesează la concluziile reprezentantului Ministerului Public şi depune la dosarul cauzei un set de 16 caracterizări ale inculpatului.

Instanţa apreciază ca fiind admisibilă cererea formulată de inculpat şi consideră ca fiind îndeplinite cerinţele art.3201 Cod procedură penală.

Constatând că nu mai sunt alte cereri formulate, conform art.339 alin.2 Cod procedură penală, tribunalul declară terminată cercetarea judecătorească fiind deschise dezbaterile.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fondul cauzei, precizează că inculpatul M I a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de omor în formă calificată, prev. de art.174 cu referire la art.175 lit.i) Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b) Cod penal.

În fapt, inculpatului i se reţine în sarcină faptul că la data de 22.02.2011, pe fondul unui conflict spontan, determinat de consumul de alcool l-a agresionat pe P A, prin lovirea cu un par în zona capului, cauzându-i leziuni traumatice severe care condus la decesul victimei. Anterior faptei descrise, victima P a fost cea care a rupt un băţ dintr-un gard  şi l-a fugărit pe inculpat, după care inculpatul a găsit un băţ cu care a lovit victima.

În cauză a fost efectuat raportul de expertiză medico-legală de necropsie din care rezultă că moartea victimei P A a fost violentă şi ea s-a datorat comei consecutive unui traumatism cranio-cerebral obiectivat prin hematom extradural, hematom subdural, hemoragie subarahnoidiană, dilacerare şi contuzie cerebrală, fracturi la nivelul calotei şi bazei craniului, complicat în evoluţie cu bronhopneumonie. Leziunile se puteau produce, cel mai probabil, prin lovire activă cu obiect contondent (posibil par) urmată de cădere. Precizează că există legătură de cauzalitate directă între lovitură  şi decesul victimei.

Consideră că a fost dovedită infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului cu materialul probator aflat la dosarul cauzei, administrat în faza de urmărire penală şi în faţa instanţei de judecată. Inculpatul a recunoscut comiterea infracţiunii reţinute în sarcina sa.

Solicită condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de omor în formă calificată, prev. de art.174 cu referire la art.175 lit.i) Cod penal, cu reţinerea stării de provocare şi solicită a se face aplicarea dispoziţiilor art.3201 alin.7 Cod procedură penală, referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime.

Pe durata prev. de art.71 Cod penal, solicită a-i fi interzise inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal. De asemenea, solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor către părţile civile constituite în cauză şi să-i fie dedusă reţinerea şi arestarea preventivă de la 23.02.2011 la zi.

La individualizarea pedepsei, solicită a se avea în vedere gradul de pericol social al acestei infracţiuni, împrejurările în care fapta a fost comisă, persoana inculpatului care recunoaşte şi regretă fapta şi nu are antecedente penale. Precizează că inculpatul a fost expertizat medico-legal, iar din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică rezultă faptul că inculpatul prezintă diagnosticul de tulburare de personalitate de tip antisocial, însă păstrează capacitatea psihică de apreciere critică a conţinutului şi consecinţelor faptelor sale, săvârşind fapta cu discernământ.

Nu în ultimul rând, solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Apărătorul inculpatului, având cuvântul pe fondul cauzei, precizează că acesta este trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.174 cu referire la art.175 lit.i) Cod penal cu aplicarea art.73 lit.b) Cod penal. Arată că situaţia reţinută în actul de sesizare a instanţei este cea reală, fapta fiind recunoscută întocmai de către inculpat, astfel că, sub aspectul încadrării juridice a faptei nu există comentarii.

Solicită ca pedeapsa ce-i va fi aplicată inculpatului să fie individualizată atât în raport de dispoziţiile art.3201 Cod procedură penală, cât şi reţinându-se dispoziţiile art.74 Cod penal, referitor la împrejurările ce pot constitui circumstanţe atenuante, urmând a se da eficienţă art.76 Cod penal, privind reducerea pedepsei în raport de circumstanţele atenuante ce se regăsesc în cauză cu privire la persoana inculpatului. În acest sens, solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul nu are antecedente penale, a săvârşit această faptă în circumstanţele care sunt descrise pe larg în actul de sesizare a instanţei, iar după săvârşirea faptei, inculpatul a recunoscut şi regretat fapta. Solicită reţinerea, ca probatoriu, şi a caracterizărilor care au fost depuse la termenul de astăzi, din care rezultă că inculpatul nu a fost cunoscut în comunitatea din care face parte ca un element cu un comportament negativ până la momentul în care s-a comis fapta.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, solicită obligarea inculpatului la despăgubiri civile.

Având ultimul cuvânt, inculpatul M I arată că regretă săvârşirea faptei.

S-au declarat dezbaterile închise, după care s-a lăsat cauza în pronunţare, când;

T R I B U N A L U L

Asupra cauzei penale de faţă;

Prin rechizitoriul nr.100/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui întocmit la data de 18.05.2011, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul M I, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, prev. de art.174 cu referire la art.175 lit.i) Cod penal, cu aplicarea art.73 lit.b) Cod penal cauza fiind înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 18.05.2011 sub nr.1394/89/2011.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut faptul că în după-amiaza zilei de 22.02.2011, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, pe un drum public, fiind provocat de partea vătămată P A, i-a aplicat acesteia o lovitură cu un par în cap, cauzându-i în acest fel leziuni care au condus la deces.

La primul termen de judecată cu procedura legal îndeplinită din data de 08 iunie 2011 a fost interogat inculpatul, când acesta a solicitat ca judecata să se desfăşoare potrivit procedurii prev. de art.3201 Cod procedură penală introdus prin Legea nr. 202/2010.

Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor şi şi-a însuşit probele administrate în timpul urmăririi penale  şi s-au depus acte în circumstanţiere de către acesta.

Examinând actele şi lucrările dosarului cauzei, instanţa reţine următoarele;

Inculpatul M I locuieşte în satul R iar, în ziua de 22.02.2011, în jurul orelor 12.00, a fost în vizită la sora sa M A, care locuieşte în satul S, Au băut împreună vin, după care inculpatul a plecat să viziteze şi o nepoată, MO. A băut şi cu aceasta vin, după care s-a hotărât să plece acasă.

In timp ce se deplasa către casă, s-a întâlnit cu victima P A, în faţa locuinţei acestuia. S-au hotărât să meargă amândoi la un bar din apropiere să bea câte o bere.

P A mai consumase în acea zi vin în acelaşi bar, astfel încât atât victima cât şi inculpatul erau sub influenţa băuturilor alcoolice.

Când au ajuns în bar, au constatat că nici unul dintre ei nu are bani la el însă, la scurt timp, a venit în bar M A, un nepot de-al inculpatului, iar acesta i-a cerut cu împrumut suma de 10 lei.

Din aceşti bani inculpatul a cumpărat 4 beri pe care le-a consumat împreună cu victima. Nu au fost probleme între ei cât timp au stat în bar.

După ce au băut berile au ieşit din bar şi au plecat către casă. Pe drum, P A l-a împins pe inculpat, fără vreun motiv anume, iar acesta i-a spus să se liniştească, în caz contrar o să-l lovească. Cei doi au început să se înjure, în timp ce-şi continuau deplasarea.

La un moment dat, P A a rupt dintr-un gard un leat de aproximativ un metru lungime, moment în care inculpatul a fugit înspre un pod din apropiere, 1-a traversat, iar de la marginea râpei a luat un par de 3 metri lungime, cu cioturi. A traversat iarăşi podul şi s-a îndreptat către P A, cu gând să-1 bată.

Intre timp, în drum au ieşit şi martorii S V şi S V, fraţi, primul conducându-l pe cel de-al doilea la poartă pentru a pleca acasă. De asemenea, a ajuns la faţa locului şi martorul B V, care venise împreună cu soţia sa la socrii săi, vecini cu familia S şi care era cu maşina, vrând să o parcheze.

S V l-a văzut pe P A cu leaţul în mână şi i-a spus să nu facă scandal, după care l-a prins de haine şi îl împingea, spunându-i să plece acasă.

În acest moment, inculpatul a ajuns în apropierea victimei, moment în care P A s-a smucit din mâinile lui S V şi a făcut un pas înspre inculpat, dar nu a mai apucat să ridice leaţul deasupra capului să-l lovească, întrucât inculpatul i-a aplicat imediat o lovitură de par în cap, victima căzând la pământ.

După ce inculpatul a lovit victima, a plecat către casă, aruncând parul în râpa din apropiere.

Martorul B V a sunat la apelul de urgenţă „112" după care, împreună cu martorul S V, au urcat victima în maşină şi au transportat-o până la Primăria Iana, unde a fost preluată de ambulanţă.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală de necropsie nr. 379/2011 întocmit de IML Iaşi, moartea numitului P A a fost violentă. Ea s-a datorat comei consecutive unui traumatism cranio-cerebral obiectivat prin hematom extradural, hematom subdural, hemoragie subarahnoidiană, dilacerare şi contuzie cerebrală, fracturi la nivelul calotei şi bazei craniului, complicat în evoluţie cu bronhopneumonie. Leziunile traumatice constatate la cadavru s-au putut produce, cel mai probabil, prin lovire activă cu obiect contondent (posibil par) urmată de cădere. Între leziunile cranio-cerebrale survenite în urma traumatismului din data de 22.02.2011 şi decesul victimei există o stare de legătură de cauzalitate directă.

Fapta inculpatului este dovedită cu: proces-verbal de sesizare; proces-verbal de cercetare la faţa locului şi planşa foto anexă; raport de expertiză medico-legală de necropsie nr. 379/2011 întocmit de IML Iaşi; declaraţiile părţilor civile; declaraţiile inculpatului; raport de expertiză medico-legală psihiatrică nr. A 1/2707/2011 întocmit de INML „Mina Minovici" Bucureşti; declaraţiile martorilor; proces-verbal de conducere în teren şi planşă foto anexă; procese-verbale de examinare.

Fapta inculpatului M I, de a aplica o lovitură cu un par în capul victimei P A cauzându-i acesteia leziuni ce au condus la deces, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii omor calificat, prev. de art.174 cu referire la art.175 lit.i) Cod penal cu aplicarea art.73 lit.b) Cod penal.

Pentru infracţiunea  săvârşită inculpatului i se va stabili  o pedeapsă la individualizarea  căreia  în cadrul general, prev. de art. 52 şi 72 Cod penal, vor fi avute în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, datele privind persoana inculpatului, atitudinea acestuia în timpul procesului, precum şi dispoziţiile art.3201 alin.7 Cod procedură penală, aşa cum a fost modificat prin Legea nr.202/2010, precum şi faptul că faţă de acesta, în mod corect s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art.73 lit.b) Cod penal referitoare la provocarea sa de victimă.

Pe durata prev. de art.71 Cod penal îi vor  fi interzise inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a) teza a II-a şi b) Cod penal.

Gravitatea faptei comise de inculpat îl face nedemn de a fi ales în autorităţile publice  sau  în funcţii elective  publice, precum şi dreptul de a ocupa  o funcţie  ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe  durata executării pedepsei  precum şi pe o perioadă  după executarea  acesteia (cauza Hirst contra Marii Britanii).

Prin fapta sa, inculpatul a încălcat relaţiile sociale referitoare la dreptul la viaţă, valoare fundamentală protejată în mod egal, indiferent de titular.

Potrivit art.2 alin.1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, dreptul la viaţă al oricărei persoane este protejat de lege, iar potrivit art.22 alin.1 din Constituţia României, dreptul la viaţă este garantat.

Probele administrate în faza de urmărire penală conduc în mod indubitabil la vinovăţia inculpatului M I faţă de infracţiunea reţinută în sarcina sa.

La individualizarea judiciară a pedepsei se va ţine seama de circumstanţele personale şi reale ale comiterii infracţiunii, de faptul că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, a fost provocat de partea vătămată prin aceea că aceasta l-a bătut anterior, şi că acesta a recunoscut şi regretat faptele comise, fiindu-i aplicabile dispoziţiile art.3201 Cod procedură penală. Astfel, instanţa de judecată îi va aplica acestuia o pedeapsă de 9 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal, fiind aplicabil art.76 alin.2 Cod penal.

În cursul urmăririi penale s-a constituit parte civilă în cauză mama victimei, numita P M cu suma de 2.000 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare ale acestuia.

Inculpatul a fost de acord să-i achite părţii civile P M această sumă şi astfel, instanţa de judecată va dispune obligarea acestuia la plata sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuielile de înmormântare pentru victima P A.

În baza art.313 din Legea nr.95/2006 va fi obligat inculpatul M I să achite părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Profesor Dr. Nicolae Oblu Iaşi suma de 7.605,22 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art.118 lit.b) Cod penal se va dispune confiscarea de la inculpatul M I un par, corp delict, folosit de inculpat la comiterea infracţiunii şi aflat la Camera de corpuri delicte a instanţei fiind înregistrat la poziţia nr.76/2011 din Registrul de corpuri delicte a Tribunalului.

În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală va fi menţinută starea de arest a inculpatului M I.

În temeiul art.88 alin.1 Cod penal se va dispune deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei reţinerii şi arestării preventive a inculpatului, începând cu data de 23.02.2011 la zi.

Conform art.191 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, acesta beneficiind de asistenţă juridică din partea avocatului ales Abaza Renato Ricardo Gabor.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Pentru  săvârşirea infracţiunii  de  omor calificat,  prev.  de art.174 cu referire la art.175 lit.i) Cod penal cu aplicarea art.73 lit.b) raportat la art.76 alin.2 Cod penal şi art.3201 Cod procedură penală, condamnă inculpatul  M I,  la pedeapsa de 9 ani  închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a) teza a II-a şi b) Cod penal.

Pe durata executării pedepse interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a) teza a II-a şi b) Cod penal,  în condiţiile art.71 Cod penal.

Admite acţiunea civilă formulată de civilă  P M, mama victimei PA şi obligă inculpatul M I să-i achite acesteia suma de 2.000 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuieli de înmormântare, conform art.14 şi art.346 alin.1 Cod procedură penală.

În baza art.313 din Legea nr.95/2006 obligă inculpatul M I să achite părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă Profesor Dr. Nicolae Oblu Iaşi suma de 7.605,22 lei, cu titlu de despăgubiri civile.

În baza art.118 lit.b) Cod penal dispune confiscarea de la inculpatul M Iun par, corp delict, folosit de inculpat la comiterea infracţiunii şi aflat la Camera de corpuri delicte a instanţei fiind înregistrat la poziţia nr.76/2011 din Registrul de corpuri delicte a Tribunalului.

În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală menţine starea de arest a inculpatului M I.

În temeiul art.88 alin.1 Cod penal dispune deducerea din pedeapsa aplicată a perioadei reţinerii şi arestării preventive începând cu data de 23.02.2011 la zi.

Obligă inculpatul  M I 830 lei  cheltuieli judiciare  către stat, din care suma de 800 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate la urmărirea  penală şi suma de 30 lei reprezentând cheltuieli judiciare la judecata cauzei.

Cu  drept  de  apel  în  10  zile  de  la  comunicare.

Pronunţată în şedinţă  publică, azi, 08 iunie 2011.

Domenii speta