Tentantivă de omor. Necesitatea dovedirii intenţiei de a ucide.

Tentantivă de omor. Necesitatea dovedirii intenţiei de a ucide.

Este esenţial de observat că rezultatul periculos – decesul victimei – nu s-a produs nu ca urmare a întâmplării ci pentru că lovitura în cauză a avut o intensitate redusă, în condiţiile în care victima nesesizând că inculpatul este înarmat cu un cuţit, nu a manifestat nicio reacţie prin care să evite lovitura aplicată.

(Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. pen., sent. nr. 56/F/4 mai 2011, nepublicată)

Prin rechizitoriul nr. 318/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului PI pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor, prev. de art. 20 Cod penal rap. la art. 174 alin.1 şi 2 Cod penal.

Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu probele administrate în faza cercetării judecătoreşti, tribunalul reţine în sarcina inculpatului următoarele:

Inculpatul şi soţia acestuia sunt locuitori ai satului Rusu Bârgăului localitate componentă a comunei Josenii Bârgăului, în care îşi are domiciliul şi partea vătămată UG.

Între inculpat şi partea vătămată există o stare tensionată ce durează de mai mulţi ani şi care este determinată de sentimentele de gelozie nutrite de inculpat din cauza unei presupuse relaţii existente între partea vătămată şi soţia sa.

În cursul zilei de 14 octombrie 2009 inculpatul a plecat de la domiciliu, împreună cu fiul său, întrucât urmau să îşi aleagă oile din turma satului şi să le aducă la domiciliu. În drumul lor înspre locul unde urma  a se face „alesul oilor” inculpatul şi fiul său au trecut pe lângă locuinţa părţii vătămate, văzându-l pe acesta în curtea casei sale.

Ulterior acestui moment partea vătămată s-a deplasat la locuinţa inculpatului cu intenţia de a o felicita pe soţia celui în cauză, cu ocazia zilei onomastice. Ajungând la locuinţa martorei, partea vătămată a făcut cuvenitele urări motiv pentru care, la solicitarea sărbătoritei, nora acesteia, PN, l-a servit pe UG cu un pahar de ţuică. Apoi, PP a ieşit în curtea casei după care a revenit precipitată în locuinţă solicitându-i părţii vătămate să plece, cu motivarea că îl văzuse venind spre casă pe soţul său, inculpatul PI.

Partea vătămată nu a dat curs acestei solicitări însă a pătruns în beciul ce avea acces din bucătăria unde se aflase până în acel moment, ascunzându-se sub o masă.

La scurt timp după aceea inculpatul a pătruns în locuinţă, acesta întorcându-se de la locul de alegere a oilor deoarece turma de  oi nu sosise până la acel moment. Sesizând starea de agitaţie a soţiei sale inculpatul a realizat imediat că se întâmplă ceva, cu atât mai mult cu cât aceasta a încercat să îl convingă să meargă până la locuinţa fiicei lor, situată în apropiere. Bănuindu-şi soţia de infidelitate, inculpatul a început să caute prin locuinţă, găsindu-l în cele din urmă pe UG ascuns în locul menţionat.

Inculpatul a încercat să-l lovească cu piciorul pe cel ascuns sub masă însă nu a reuşit, spărgând în schimb un geam ce se afla în faţa mesei. Imediat după aceea partea vătămată a ieşit de sub masă şi s-a îndreptat înspre ieşire însă inculpatul l-a devansat, ieşind înainte, UG ieşind imediat după aceea, mergând în urma inculpatului. În fine, în urma celor doi bărbaţi a ieşit şi martora PP.

În momentul în care inculpatul a ajuns în zona şoprului a luat o bucată de lemn de foc cu care l-a lovit pe UG în zona capului. În momentul în care inculpatul a încercat să lovească din nou pe partea vătămată a dat cu lemnul în tocul uşii după care, cei doi s-au prins de haine şi au început să se îmbrâncească reciproc , căzând la un moment dat, amândoi, în curtea casei.

Prezentă la încăierarea celor doi bărbaţi, martora PP a intervenit despărţindu-i pe aceştia astfel încât partea vătămată s-a ridicat şi a părăsit curtea imobilului inculpatului, deplasându-se la sediul postului de poliţie comunal pentru a reclama cele întâmplate. Cu această ocazie s-a constata că partea vătămată prezenta o plagă prin tăiere, la  nivelul toracelui şi leziuni la cap, motiv pentru care lucrătorul de poliţie a solicitat intervenţia ambulanţei.

Partea vătămată a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, fiind internată în cadrul Secţiei Chirurgie în perioada 14-20.10.2009 cu diagnosticul : „Plagă prin tăiere nepenetrantă bază hemitorace stâng. Agresiune cu armă albă TCC, comoţie cerebrală. Plagă contuză frontal. Excoriaţie ureche dreaptă. Lovitură cu corp contondent (bâtă)”.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 2605/II/2/74 din 21.10.2009 întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Bistriţa Năsăud, rezultă că partea vătămată a prezentat leziuni corporale traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur şi corp tăietor înţepător; că leziunile au necesitat 15 – 16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare; că acestea nu întrunesc  caracteristicile medico-legale ale noţiunii de punere în primejdie a vieţii şi că pot data din 14.10.2009.

Prin actul de sesizare al instanţei de judecată s-a mai reţinut faptul că, după ce partea vătămată şi inculpatul au căzut – în urma îmbrâncelilor reciproce – acesta din urmă l-a lovit cu  un cuţit în partea stângă a abdomenului pe partea vătămată.

Ca urmare a acestei împrejurări, coroborată cu accepţiunea juridică a noţiunii de  punere în  primejdie a vieţii (potrivit căreia orice leziune produsă în zone vitale ale corpului reprezintă practic o primejduire a vieţii victimei), dar şi cu declaraţia inculpatului potrivit căreia „dacă avea un lemn mai mare în mână acolo ar fi rămas  jos în ocol”, depoziţie relevantă, în aprecierea acuzării, pentru determinarea poziţiei subiective, cu care a acţionat inculpatul, procurorul a calificat fapta celui în cauză ca tentativă la infracţiunea de omor.

În aprecierea instanţei de judecată, împrejurarea că inculpatul a aplicat o lovitură de cuţit părţii vătămate nu este dovedită prin probele administrate în cauză (cu excepţia actului medico-legal care face dovada leziunilor constatate şi a modalităţii producerii acestora şi nu a autorului leziunilor) de  o manieră care să înlăture orice dubiu şi care, coroborate, să conducă la concluzia că inculpatul a acţionat cu intenţia (chiar indirectă) de a ucide.

Mai mult decât atât însă, tribunalul apreciază că şi în ipoteza în care, versiunea prezentată de acuzare s-ar adeveri, tot nu s-ar putea reţine în sarcina inculpatului PI existenţa unei intenţii criminale.

Ambele concluzii anterior relevate se sprijină pe probele cauzei, coroborate între ele dar şi pe actele şi lucrările  dosarului nr. 667/P/2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria  Bistriţa , invocat în rechizitoriu şi acvirat prezentei cauze.

Sub un prim aspect este de reţinut că inculpatul, deşi a recunoscut lovirea victimei cu bucata de lemn şi intenţia sa de a-i aplica o a doua lovitură acesteia cu acelaşi obiect, a negat constant lovirea victimei cu cuţitul.

Martora PP, singura persoană prezentă la incident a relevat că nu l-a văzut pe soţul său având cuţit asupra sa, sau să lovească cu cuţitul pe partea vătămată.

Chiar dacă depoziţia martorei poate fi privită cu reţinere – dată fiind calitatea sa – este însă de observat că nici chiar victima nu a susţinut că a fost lovită cu cuţitul de către inculpat.

Astfel, din declaraţia păreţii vătămate rezultă că  după ce a fost lovită cu lemnul în cap de către inculpat, cei doi s-au încăierat şi au căzut, că după ce s-au ridicat de la pământ inculpatul a pătruns în locuinţă revenind apoi în curte cu un cuţit în mână, cu care l-a ameninţat, motiv pentru care UG a ieşit în stradă fără a mai fi lovit şi s-a deplasat la postul de poliţie, unde a constatat că prezenta o plagă tăiată la nivelul toracelui.

Apreciind ca veridică versiunea prezentată de partea vătămată, este greu de explicat motivul pentru care inculpatul – care avea asupra sa un cuţit, atâta vreme cât se susţine că acesta lovise cu cuţitul pe partea vătămată în momentele anterioare – a mai pătruns în casă pentru a se înarma cu un cuţit cu care să revină apoi în curte pentru a o ameninţa pe partea vătămată.

Pe de altă parte este de remarcat faptul că actul de sesizare nu răspunde  la întrebările pe care le ridică starea de fapt reţinută şi anume: de ce a mai lovit inculpatul pe partea vătămată cu lemnul în condiţiile în care avea supra sa cuţitul?; cum a  fost posibil ca, în momentele în care erau  căzuţi la sol, lovindu-se reciproc, inculpatul să scoată cuţitul şi să lovească?; care este cuţitul folosit de inculpat la agresiunea exercitată asupra părţii vătămate? (cuţitul nu a fost identificat şi în consecinţă nu a fost înaintat instanţei în vederea confiscării).

În contextul stării de fapt reţinute prin rechizitoriu, coroborat cu împrejurările că victima nu a văzut să fi fost lovită cu cuţitul şi că, după ce s-au ridicat de la sol inculpatul a pătruns în locuinţă şi s-a înarmat cu un cuţit, nu este exclusă nici varianta în care leziunea evidenţiată în zona toracelui să se fi produs în momentul în care cei doi bărbaţi se rostogoleau pe sol, victima lovindu-se într-un obiect tăietor-înţepător aflat pe jos.

Sub al doilea aspect, instanţa apreciază că şi în situaţia în care inculpatul ar fi aplicat lovitura cu cuţitul acesta nu a acţionat cu intenţia (nici măcar indirectă) de a suprima viaţa victimei.

În primul rând este de reţinut că, din raportul de constatare medico-legală întocmit în cauză rezultă că, plaga nepenetrantă pe care o prezenta partea vătămată, nu a pus în primejdie viaţa acesteia.

Totodată, în procesul de decelare a intenţiei infracţionale este deosebit de important a se analiza cu atenţie ansamblul elementelor obiective ale faptei dedusă judecăţii, pentru ca astfel, să se poată conchide corect în privinţa elementului subiectiv. Din această perspectivă este esenţial a se observa, în  această analiză, atât obiectul vulnerant utilizat de făptuitor, zona anatomică sau organele vizate prin agresiune, cât şi numărul loviturilor aplicate şi intensitatea acestora.

În speţă însă, analiza tuturor acestor factori nu relevă existenţa unei intenţii criminale la inculpatul PI.

Este real că obiectul vulnerant pretins folosit de inculpat – cuţit – cât şi zona vizată de pretinsa agresiune exercitată de cel în cauză – bază hemitorace stâng – pot dobândit semnificaţia reţinută de acuzare în stabilirea laturii subiective însă aceasta, doar dacă se coroborează cu o anumită intensitate a loviturilor aplicate.

În concret, dacă inculpatul a lovit cu cuţitul pe partea vătămată, acesta a aplicat o singură lovitură, de intensitate redusă victimei, fapt reflectat de împrejurarea că leziunea produsă a fost o plagă nepenetrantă şi de numărul redus de zile de îngrijiri medicale necesare îngrijirii ( 15-16 zile).

În context, este esenţial de observat că rezultatul periculos – decesul victimei – nu s-a produs nu ca urmare a întâmplării, ci pentru că lovitura în cauză a avut o intensitate redusă, în condiţiile în care victima nesesizând că inculpatul este înarmat cu un cuţit, nu a manifestat nicio reacţie prin care să evite lovitura aplicată.

În practica judiciară în materie s-a arătat constat că sunt relevante pentru caracterizarea juridică a faptei ca tentativa de omor, împrejurările în care aceasta a fost comisă, obiectul vulnerant cu care a fost lovită victima, intensitatea loviturilor, regiunea corpului în care a fost aplicată şi consecinţele cauzate, durata îngrijirilor  medicale, împrejurarea că, prin caracterul lor, leziunile au pus sau nu în pericol viaţa victimei fiind mai puţin semnificative (C.S.I. s.p. decizia nr. 3691/1991).

În egală măsură însă, instanţele au apreciat că este greşit să se considere că orice vătămare corporală produsă într-o zonă vitală a corpului, chiar dacă a necesitat un număr de zile de îngrijiri medicale trebuie neapărat să fie încadrată ca tentativă la omor, fără a se ţine seama de împrejurările concrete în care s-a consumat fapta şi de modul derulării acţiunii.

În fine, sub aceleaşi aspecte, instanţa supremă a statuat că, pentru stabilirea corectă a încadrării juridice a faptei, instanţa trebuie să ia în considerare locul unde s-a aplicat lovitura, intensitatea şi urmările acesteia, precum şi obiectul vulnerant folosit (C.S.J s.p. decizia nr. 2295/1995).

Din aceste perspective, analiza modului de derulare a evenimentelor relevă cu pregnanţă faptul că inculpatul nu a acţionat cu intenţia de a ucide deoarece, în caz contrar, nu s-ar fi limitat la aplicarea unei singure lovituri de cuţit, de mică intensitate ci ar fi lovit în mod repetat,  cu intensitate sporită, profitând de lipsa de reacţie a victimei, care nu văzuse cuţitul şi astfel nu avea de ce să manifeste o opoziţie mai serioasă la agresiunea ce se exercita împotriva sa.

Dincolo de toate aceste considerente, din analiza actelor şi lucrărilor dosarului nr. 667/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa, comparativ cu cele existente în prezenta cauză, se remarcă lipsa de consecvenţă a parchetului în aprecierea unor fapte de aceeaşi natură.

În concret, în dosarul mai sus menţionat, inculpatul a fost cercetat pentru o faptă comisă ulterior celei dedusă judecăţii în prezenta cauză, faptă ce prezintă asemănări izbitoare cu cea descrisă în acest dosar, dar care a primit o altă încadrare juridică.

Mai exact, în sarcina inculpatului s-a reţinut că, la data de 14.02.2010, fiind provocat de soţia sa PP care l-a lovit cu un lemn peste mână, a lovit-o pe aceasta cu un cuţit luat de pe masă, în zona hemitoracelui stâng, provocându-i leziuni corporale traumatice ce au necesitat internarea acesteia în spital.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 419/II/a/9 din 19.02.2010 a rezultat că victima PP a suferit o plagă înjunghiată faţă laterală la baza hemitoracelui stâng, leziune ce s-a putut produce cu un corp tăietor sau tăietor-înţepător şi care a necesitat pentru vindecare 12 -13 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare, această neîntrunind caracteristicile medico-legale ale punerii în primejdie a vieţii.

În cauză s-a apreciat că, în raport de mecanismul de producere al leziunii şi de intensitatea redusă a loviturii, care nu a fost de natură a pune în primejdie viaţa victimei, fapta inculpatului întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prev. de art. 180 alin.2 şi alin.2/1 Cod penal, finalmente confirmându-se neînceperea urmăririi penale faţă de PI ca urmare a intervenirii împăcării părţilor, soluţie ce a rămas definitivă.

Aşa fiind, în raport de leziunile produse victimei, prin lovirea cu bucata de lemn în zona capului, astfel cum sunt descrise în  actul medico legal (plagă contuză suprasprincenos drept, cu cruste brune, pe cale de detaşare, hematom periorbitar în binoclu; plagă contuză pe faţa anterioară a pavilionului urechii drepte, acoperită cu crustă brună), leziuni care au necesitat pentru vindecare sub 20 de zile de îngrijiri medicale, dar şi de lipsa intenţiei de a ucide a inculpatului, tribunalul apreciază că fapta acestuia de a lovi, în condiţiile şi cu consecinţele descrise, întrunesc în drept elementele constituite ale infracţiunii de lovire, prev. de art. 180 alin.2 Cod penal.

Ca urmare, în baza disp. art. 334 Cod procedură penală, se va dispune schimbarea încadrării juridice dată faptei reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, din tentativă la infracţiunea de omor, prev. de art. 174 alin.1 şi 2 Cod penal, în infracţiunea de lovire, prev. de art. 180 alin.2 Cod penal.

Pe de altă parte, în favoarea inculpatului se va reţine circumstanţa atenuantă a scuzei provocării, apreciindu-se  că acesta a săvârşit fapta sub stăpânirea unei puternice tulburării sau emoţii determinată de o provocare din partea părţii vătămate, produsă printr-o atingere gravă a demnităţii persoanei.

În concret, actul provocator a constat în  vizitarea soţiei inculpatului, în lipsa acestuia de la domiciliu, cu toate că între părţi există o stare tensională veche, determinată de suspiciunile inculpatului cu privire la infidelitatea soţiei sale, suspiciuni alimentate de conduita nepotrivită a părţii vătămate.

În consecinţă, reţinând scuza provocării în favoarea inculpatului, instanţa apreciază că acesta are o culpă de 75% în comiterea faptei penale.

În fine, în favoarea inculpatului se va reţine şi circumstanţa atenuantă prev. de art. 74 lit. „a” Cod penal, constând în conduita corespunzătoare a inculpatului anterior săvârşiri faptei, conduită reflectată atât de lipsa antecedentelor penale cât şi de conţinutul referatului de evaluare nr. 204/SP BN/15.02.2011 întocmit în cauză de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud.

În baza textelor legale mai sus menţionate şi făcând şi aplicarea art. 72 Cod penal, referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepselor, şi ale art. 63 Cod penal şi art. 76 lit.  „e” Cod penal, instanţa va condamna pe inculpat la pedeapsa de 300 lei amendă penală pentru infracţiunea reţinută în sarcina sa.

Totodată, se vor pune în vedere inculpatului disp. art. 63/1 Cod penal referitoare la condiţiile înlocuirii amenzii penale în cazul sustragerii cu rea-credinţă de la executarea acesteia.

În latura civilă a cauzei este de reţinut că, prin scriptul depus la dosarul de urmărire penală Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa s-a constituit  parte civilă cu suma de 2774 lei reprezentând contravaloarea spitalizării victimei pe perioada 14 – 20.10.2009.

La rândul său, partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză, iniţial cu suma de 1.500 lei, potrivit declaraţiei date în instanţă, iar ulterior, prin scriptul depus  pentru termenul din 16.02.2011, cu suma de 150 lei reprezentând daune morale, despăgubiri cu care inculpatul nu a fost de acord să le suporte.

Apreciindu-se însă că sumele pretinse cu titlu de despăgubiri civile sunt justificate, partea vătămată suferind, în mod indubitabil, un prejudiciu moral prin fapta comisă în dauna sa, în baza disp. art. 14 Cod procedură penală, rap. la art. 998 Cod civil, se va dispune obligarea inculpatului la plata acestora, în cuantum de 75%, raportat la culpa reţinută şi anume: 112,50 lei cu titlu de daune morale în favoarea părţii civile UG; 2080,50 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare în favoarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa.

Domenii speta

Spete similare