Atribuire prin ordin a terenului. Aplicarea art. 36 din Legea nr. 18/1991.

Atribuire prin ordin a terenului. Aplicarea art. 36 din Legea nr. 18/1991.

Rezultă neîndoielnic faptul că trebuie atribuit în proprietate doar terenul atribuit anterior  în folosinţă ca efect al preluării la stat, iar nu întreaga suprafaţă de teren ce era aferentă construcţiei înstrăinate prin contractul de vânzare cumpărare.

Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. I civ., dec. nr. 121/R/11 aprilie 2012

Prin sentinţa civilă nr. 3574/2011 pronunţată de Judecătoria Năsăud a fost admisă excepţia lipsei  calităţii  procesuale  pasive  a  pârâtei  Instituţia  Prefectului Judeţului  Bistriţa Năsăud, excepţie  invocată  de către  această  pârâtă  şi  în consecinţă a fost respinsă  acţiunea civilă  formulată  de  reclamant împotriva  pârâtei Instituţia Prefectului Judeţului  Bistriţa Năsăud  ca fiind  formulată  împotriva unei  persoane  lipsită  de calitate  procesuală  pasivă.

A fost admisă, în  parte, acţiunea  civilă  formulată  de reclamantul Protopopiatul ortodox  Român  Năsăud  împotriva  pârâtului  Prefectul  Judeţului Bistriţa Năsăud  şi  în consecinţă:

 A fost obligat  pârâtul să  emită  ordinul  de  restituire  în proprietatea reclamantului a  suprafeţei  de  100  mp din  terenul înscris  în  CF  25 416  Năsăud  (provenit  din conversia  de  pe  hârtie a  CF nr. 3381 Năsăud) nr. top.  272/5/b, teren  aferent casei  de  locuit.

A fost respinsă  ca  nefondată  acţiunea civilă  formulată  de reclamant  pentru  diferenţa  de  suprafaţă  de  350  mp  teren înscris în  CF  25416 Năsăud nr. top. 272/5/b. S-a luat act  că  nu  s-au  solicitat  cheltuieli  de  judecată.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs reclamantul.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi din oficiu potrivit art.304/1 Cod procedură civilă, tribunalul constată că nu există temeiuri care să atragă casarea ori modificarea sentinţei atacate, caz în care recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat potrivit argumentelor ce vor arătate în cele ce urmează.

Tribunalul constată că prin acţiunea civilă precizată, reclamantul  Protopopiatul Ortodox  Român Năsăud  a  chemat  în judecată  pe  pârâtul  Prefectul Judeţului Bistriţa Năsăud, solicitând  instanţei  să  fie  obligată  pârâtul  să  emită  Ordinul  de restituire  în proprietate  a  suprafeţei  de 450 mp  teren înscris  în CF  25416 Năsăud  nr. top. 272/5/b  situat  în  Năsăud  str. ME  nr….,  invocând ca temei legal dispoziţiile  art.  36  şi  următoarele  din Legea  nr. 18/1991.

Instanţa de fond a admis în parte acţiunea doar în ce priveşte suprafaţa de teren de 100 mp atribuită în folosinţă şi a respins ca nefondată pentru diferenţa de 350 mp, soluţie pe care tribunalul o găseşte legală şi temeinică, motiv pentru care va fi menţinută în întregime.

Este necontestat faptul că reclamantul prin  contractul  de  vânzare  cumpărare  nr. 76/08.02.1984 autentificat  de  fostul Notariat  de Stat  Local  Năsăud  a  cumpărat  de  la  foştii  proprietari  de  CF construcţiile constând din  casa  de locuit cu  nr.  32  şi  dependinţele înscrise în CF 3349  Năsăud  nr.  top.  275/5/b  fiind  transcrise  în  Cf  3381  Năsăud ( nou  înfiinţată), iar în  baza  art.  30  alin. 2  din Legea  nr. 58/1974,  în vigoare  la  data  încheierii contractului de vânzare cumpărare sus-arătat, terenul a trecut  în proprietatea Statului  Român.

Potrivit art.36 alin 3,4 din Legea  nr. 18/1991 invocate de recurent terenurile atribuite în folosinţă pe durata existenţei construcţiilor dobânditorilor acestora, ca efect al preluării terenurilor aferente construcţiilor, în condiţiile dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 58/1974 cu privire la sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale, trec în proprietatea actualilor titulari ai dreptului de folosinţă a terenului, proprietari ai locuinţelor. Dispoziţiile art. 23 rămân aplicabile.

Din acest text legal incident în cauza dedusă judecăţii rezultă neîndoielnic faptul că trebuie atribuit în proprietate doar terenul atribuit anterior  în folosinţă ca efect al preluării la stat, iar nu întreaga suprafaţă de teren ce era aferentă construcţiei înstrăinate prin contractul de vânzare cumpărare. În cauză, în mod judicios a stabilit prima instanţă că doar suprafaţa de teren de 100 mp a fost atribuită reclamantului în folosinţă prin decizia  Consiliului Popular  al Oraşului  Năsăud  privind  trecerea  în proprietatea  Statului Român a  terenului aferent construcţiilor, teren atribuit în folosinţă  pe  durata  existenţei, decizia fiind emisă cu respectarea dispoziţiilor  art. 30 alin.3  din Legea  nr. 58/1974.

Aşa fiind, în mod judicios a fost pârâtul să emită  ordinul  de  restituire  în proprietatea reclamantului a  suprafeţei  de 100  mp  din  terenul înscris  în  CF  25 416  Năsăud  (provenit din conversia  de  pe  hârtie a CF nr. 3381 Năsăud) nr.  top.  272 / 5/b. Tribunalul arată că nu există temei legal pentru a fi obligat pârâtul să emită ordin de atribuire şi pentru diferenţa de 350 mp teren, faptul abrogării Legii nr. 58/1974 nu poate să determine o soluţie de admitere în întregime a acţiunii, pentru că s-a adăuga la lege, deoarece prin art. 36 din legea nr.18/1991 nu s-a prevăzut că trebuie atribuit în proprietate întreaga suprafaţă de teren ce era aferentă locuinţei şi pe care era situată construcţia cumpărată de dobânditor.

În ce priveşte prevederile art. 36 alin. 4 din legea nr.18/1991 ce arată că dispoziţiile art. 23 rămân aplicabile, tribunalul reţine că nici acestea nu pot determina o soluţie de admitere în întregime a acţiunii precizate formulate de reclamant.

Potrivit art. 23 din legea nr.18/1991 republicată  sunt şi rămân în proprietatea privată a cooperatorilor sau, după caz, a moştenitorilor acestora, indiferent de ocupaţia sau domiciliul lor, terenurile aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădina din jurul acestora, determinate potrivit art. 8 din Decretul-lege nr. 42/1990 privind unele măsuri pentru stimularea ţărănimii.

(2) Suprafeţele de terenuri aferente casei de locuit şi anexelor gospodăreşti, precum şi curtea şi grădină din jurul acestora sunt acelea evidenţiate ca atare în actele de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente funciare, la data intrării în cooperativa agricolă de producţie.

(2^1) În cazul înstrăinării construcţiilor, suprafeţele de teren aferente prevăzute la alin. (2) sunt cele convenite de părţi la data înstrăinării, dovedite prin orice mijloc de probă.

(3) Pentru suprafaţa de teren agricol atribuită de cooperativa agricolă de producţie ca lot de folosinţă, potrivit prevederilor art. 4 din Decretul-lege nr. 42/1990, nu se reconstituie sau nu se constituie dreptul de proprietate persoanei căreia i s-a atribuit, indiferent dacă acest teren se află în continuarea grădinii în intravilan sau în alt loc, în extravilan, cu excepţia celor strămutaţi, pentru realizarea unor investiţii de interes local sau de utilitate publică.

(4) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi persoanelor din zonele cooperativizate, care nu au avut calitatea de cooperator.

Din examinarea acestui text legal, tribunalul arată că reiese cu claritate că acesta este aplicabil exclusiv persoanelor fizice şi vizează suprafeţele de teren din zonele cooperativizate, în prima ipoteză persoanelor ce au avut calitatea de cooperator ori moştenitorilor acestora, iar în ultima ipoteză a textului legal şi persoanelor ce nu au avut calitatea de cooperator. În cauză, în mod evident reclamantul fiind persoană juridică, nici nu putea fi membru cooperator, deci nu îi sunt aplicabile aceste prevederi legale la care face trimitere art.36 alin.4 din lege.

În aceste condiţii, tribunalul arată că art.36 alin.4 din Legea nr. 18/1991 e aplicabil doar în cazul persoanelor fizice proprietare ale construcţiilor ce solicită atribuirea în proprietate prin ordin a prefectului a terenurilor proprietate de stat ori preluate de stat anterior anului 1990, iar nu şi persoanelor juridice cum este cazul reclamantului. Mai mult, tribunalul arată că nu ar fi aplicabile art.23 din legea nr.18/1991 în cazul reclamantului întrucât terenul solicitat prin acţiune nu este un teren situat într-o zonă cooperativizată, pe de o parte, iar pe de altă parte, construcţia dobândită de reclamant prin contractul  de  vânzare  cumpărare  nr. 76/08.02.1984  la data intrării în vigoare a Legii nr.18/1991 nu mai era folosită ca locuinţă, ci constituia sediul reclamantului, persoană juridică, aspect indicat de recurent.

Reclamantul ar putea dobândi dreptul de proprietate asupra terenului de 350 mp dacă încheie cu proprietarul terenului un act juridic translativ de proprietate, în condiţiile în care nu l-a solicitat în temeiul legii nr.10/2001 aşa cum s-a indicat de intimatul pârât. În ce priveşte poziţia exprimată de intimatul pârât în sensul că s-ar impune a se constata de către instanţa de judecată a erorii preluării terenului de statul român, acesta urmând să fie înscris pe cumpărător, tribunalul arată că aceasta excede cadrului procesual dedus judecăţii, reclamantul neformulând asemenea pretenţii în această cauză, situaţie în care în mod evident instanţa, ţinând cont de prevederile art.129 alin.6 Cod procedură civilă, nu poate analiza şi hotărî asupra unei cereri cu care nu a fost investită prin acţiunea precizată formulată de reclamant.

Domenii speta

Spete similare