Aplicabilitatea prevederilor oug 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase , în ce priveşte restituirea obiectelor din metale preţioase preluate abuziv

Prin sentinţa civilă 8313/15.10.2009 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosar 7830/180/2007 s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a BNR.

S-a respins cererea introdusă în contradictoriu cu această parte că fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

S-a admis în parte cererea, formulată de reclamanta H.A., în contradictoriu cu pârâţii STATUL ROMÂN PRIN BNR, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR ŞI ECONOMIEI, prin DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BACĂU.

S-a admis cererea de intervenţie formulată de C.I., domiciliat în Bacău şi s-a respins cererea de intervenţie formulată de H.G. şi H.M.

 A fost obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Economiei la plata către reclamantă şi intervenient (ambele părţi primind câte o cotă de 1/2) a următoarelor sume:

- contravaloarea la data plăţii (în funcţie de cotaţiile BNR) a 122,103 g aur fin, 3,15 g argint fin, diamante - 0,30 carate şi briliante - 0,5 carate.

- 1000 RON - contravaloare manoperă bijuterii.

-8975 RON - contravaloare autocamion

În motivarea acestei soluţii Judecătoria a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 5387/1959 a Tribunalului Popular Raion T.O., mătuşa reclamantei, H.M. a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 2, 5 şi 14 din Legea nr. 284/1947, astfel cum a fost modificată prin Decretul nr. 209/1950 şi art. 25 pct. 6 din Codul penal.

S-a dispus prin aceeaşi sentinţă ca pedeapsă complementară confiscarea următoarelor bunuri: autocamion, o brăţară de aur lucrată artistic având pe faţă o floare cu şase petale cu mai multe pietre albe, două verighete de diferite mărimi, un lănţişor din aur rupt cu încuietoare la capete, un medalion din aur galben, un lănţişor cu încuietoare, 6 coroane de aur dentar şi 16 monede de aur.

Prin decizia nr. 2967/2001 a Curţii Supreme de Justiţie a fost admis recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului General şi s-a dispus casarea hotărârii menţionate anterior în ce priveşte greşita aplicare a pedepsei complementare a confiscării averii care a fost înlăturată.

În ce priveşte cererea de restituire a bunurilor confiscate instanţa a luat act în cele din urmă că temeiul de drept nu îl reprezintă O.U.G. nr. 190/2000 iar ca o consecinţă, procedura specială de restituire reglementată de această lege nu este aplicabilă în cauză.

În aceste condiţii, BNR, ca reprezentant al Statului Român nu are calitate procesuală în cauză, aceasta aparţinând Ministerului Finanţelor şi Economiei, urmând a fi respinsă astfel cererea introdusă în contradictoriu cu această instituţie .

Ca efect al pronunţării deciziei nr. 2967/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, Statul Român a fost practic obligat la restituirea către persoanele îndreptăţite a restitui bunurile cu privire la care s-a dispus în mod greşit măsura confiscării.

Având în vedere că aceste bunuri nu mai există fizic, instanţa a apreciat că se impune restituirea contravalorii acestora.

Au fost efectuate astfel mai multe expertize în cauză, singura expertiză valabilă fiind cea realizată de ANPC, care potrivit art. 14 din OUG nr. 190/2000 este, fără nici un fel de rezervă, singura instituţie în măsură să efectueze pe teritoriul României expertizarea metalelor şi a pietrelor preţioase.

Având în vedere însă că această instituţie a refuzat să realizeze o evaluare completă a bijuteriilor confiscate, identificând şi evaluând doar cantitatea de metal preţios fin conţinută, instanţa a avut în vedere şi o sumă de 1000 RON ca reprezentând valoarea manoperei conţinută de aceste bijuterii, apreciind-o drept rezonabilă în raport de volumul şi caracteristicile bijuteriilor confiscate.

Instanţa a acordat suma menţionată mai sus cu titlu de contravaloare manoperă apreciind că părţile au dreptul la o restituire integrală a contravalorii prejudiciului cauzat prin confiscare, doar contravaloarea metalului preţios nefiind în măsură să acopere acest prejudiciu.

În ce priveşte evaluarea autocamionului marca, instanţa a avut în vedere valoarea de 8975 RON stabilită de expertul G.R. (fila 94 - dosar 11713/2005).

Referitor la acest autocamion, instanţa a reţinut că acesta a aparţinut defunctei H.M. iar nu intervenientului C.I. în condiţiile în care autovehiculul a fost confiscat de la defunctă, C.I. necontestând la momentul confiscării dreptul de proprietate al defunctei.

De asemenea prin probele administrate în cauză intervenientul nu a reuşit să dovedească faptul că el ar fi fost proprietarul autovehiculului, martorii confirmând doar că el este cel care obişnuia să îl conducă.

Cât priveşte persoanele îndreptăţite la restituire, instanţa apreciază că acestea sunt reclamanta în calitate de nepoată şi intervenientul în calitate de soţ supravieţuitor la momentul decesului lui H.M.

În ce priveşte cerere de intervenţie formulată de H.M. şi H.G. având în vedere că nu s-a făcut dovada faptului că H.G. (bunicul intervenienţilor) ar fi acceptat moştenirea în termen instanţa a dispus respingerea acesteia .

Astfel, singura probă administrată în cauză în această privinţă este declaraţia martorului C.I.(fila 136-dosar 6165/2003).

Ori instanţa nu va avea în vedere această declaraţie testimonială la soluţionarea cauzei urmând a o înlătura, în condiţiile în care martorul a declarat că defuncta H.M. a fost înmormântată de H.G., ulterior decesului acesteia H.G. rămânând să locuiască în imobilul defunctei, declaraţia fiind vădit contradictorie declaraţiilor date de martorii M.D., F.V. (dosar 6165/2003), C.I., M.V. (dosar 11713/2005).

În consecinţă, instanţa a obligat Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Economiei la plata către reclamantă şi intervenient (câte o cotă de ½) a următoarelor sume: contravaloarea la data plăţii, în funcţie de cotaţia BNR a 122,103g aur fin, 3.15g argint fin, 0.30 carate diamante şi 0.5 carate briliante conform expertizei realizate de ANPC(fila 175); 1000 RON contravaloare manoperă bijuterii şi 8975 RON contravaloare autocamion .

Împotriva acestei soluţii au formulat recurs C.I. , STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANŢELOR ŞI ECONOMIEI, prin DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BACĂU, H.G.  ŞI H.M.

A. Recursul declarat de C.I. critica sentinţa sub aspectul incorectei obligări a Statului Roman la plata către acesta şi reclamanta în cotă de ½ a bunurilor confiscate şi contravalorii autocamionului întrucât din probele administrate rezulta că autocamionul a fost bunul său propriu iar celelalte bunuri au fost comune. Aceasta situaţie rezulta din autorizaţia de exercitare a meseriei de cărăuşie.

În mod eronat instanţa nu a avut în vedere expertiza efectuata de expert M.V. iar valoarea manoperei a fost stabilita la o valoare derizorie.

În drept a invocat prev. art. 304 Cod procedură civilă.

B. Recursul declarat de STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR ŞI ECONOMIEI, prin DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BACĂU vizează greşita aplicare a prev. art. 40 al. 2 din HG 1344/2003 în care se stabileşte că Statul este reprezentat în litigiile prev. de art. 34 al. 1 din O.U.G. 190/2000 de către Banca Naţionala a României astfel că în mod greşit a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Statului.

În ce priveşte obligarea Statului prin M.F.P. la plata contravalorii automobilului confiscat, recurentul considera că aceasta cererea ar fi trebuit disjunsa iar în ipoteza în care s-ar considera în sensul că aceasta măsura nu este oportuna, ar trebui reţinut de către instanţa de recurs că intimata reclamanta nu a făcut dovada confiscării efective iar expertiza auto nu este edificatoare în cauza.

În drept a invocat prev. art. 304 ind. 1 şi art. 304 pct. 7 şi 9 c. pr. civ.

C. Recurentii H.G. şi H.M. considera că în mod greşit prima instanţă nu a considerat că recurenţii-intervenienţi sunt moştenitori ai defunctei C.M., instant apreciind eronat probatoriul administrat în cauza necoroborând declaraţiile de martor cu celelalte probe administrate. Arata că martorul audiat la cererea acestor recurenţi a declarat fără putinţă de tăgadă că autorul recurenţilor a intrat în posesia bunurilor succesorale.

Un alt motiv de recurs priveşte valoarea bunurilor reţinute de instanţă, valoare care este mult prea mică ceea ce nu acoperă integral prejudiciul suferit.

Instanţa nu s-a pronunţat în nici un fel pe cheltuielile de judecata .

În drept a invocat prev. art. 299 şi urm Cod procedură civilă.

Intimata BNR prin întâmpinare arată că în speţă sunt aplicabile prev. O.U.G. 190/2000 iar reprezentarea Statului este asigurata de B.N.R., că dispoziţiile acestui act normativ special nu prevăd şi acordarea de despăgubiri pentru manopera de prelucrare a bijuteriilor. În cazul revendicării autocamionului reprezentarea este asigurata de Statul Roman prin M. F. P. 

H.A. a formulat întimpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de H.G. şi H.M. întrucât aceştia nu au făcut dovada acceptării succesiunii după autorul său, H.G.

La termenul din 26.10.2012 au fost introduşi în cauza moştenitorii intimatei-reclamante, decedata pe parcursul judecarii recursului - Ţ.R., P.A. şi moştenitoarea recurentului C.I. - C.M.

În recurs nu s-au administrat probe noi în condiţiile art. 305 Cod procedură civilă.

A, C Recursul declarat de intervenientii C.I. şi H.G. şi H.M. sunt neîntemeiate pentru motive ce se vor expune în cele ce urmează.

Sub un prim aspect, tribunalul retine că, defunctei H.M. i-au fost confiscate prin sentinţa penala 2126/5 12 1959 o serie de bunuri, pentru săvârşirea unor infracţiuni, astfel cum au fost reţinute şi de prima instanţa că pedeapsă complementară  şi anume: confiscarea  unui: autocamion marca şi a unor bijuterii precum: o brăţară de aur lucrată artistic având pe faţă o floare cu şase petale cu mai multe pietre albe, două verighete de diferite mărimi, un lănţişor din aur rupt cu încuietoare la capete, un medalion din aur galben, un lănţişor cu încuietoare, 6 coroane de aur dentar şi 16 monede de aur.

La 23.07.1960 aceasta s-a căsătorit cu recurentul C.I. astfel cum rezulta din certificatul de căsătorie depus în dosarul 2037/2003 al Judecătoriei Oneşti. În concluzie, dat fiind faptul că măsura confiscării a fost dispusa în anul 1959 deci anterior căsătoriei cu recurentul C.I. funcţionează prezumţia că bunurile confiscate sunt bunuri proprii ale defunctei H.M., prezumţie ce nu a fost răsturnata prin vreo altă proba administrata în cauza. Deşi recurentul C.I. a susţinut că a convieţuit cu defuncta anterior căsătoriei, aceasta nu înseamnă automat că autocamionul a fost proprietatea sa numai în baza înscrisului intitulat AUTORIZAŢIE DE FUNCŢIONARE, valabilă pe anul 1956 întrucât acest înscris nu constată proprietatea bunului ci doar îl autorizează pe recurentul intervenient să desfăşoare meseria de cărăuşie.

Al doilea motiv de recurs al recurentului C.I. vizează greşita reţinere de către prima instanţă a expertizei efectuate de  către ANPC, tribunalul constata că în mod greşit a considerat prima instanţă inaplicabile de plano, prevederile OUG 190/2000 R ,si NML aprobate prin HG 1344/2003.

Art. 1 din O.U.G. 190/2000 R prevede că, ordonanţa de urgenţă reglementează producerea, prelucrarea, utilizarea, comercializarea, introducerea, scoaterea din ţară şi tranzitul pe teritoriul României al metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase, activităţile conexe ale acestora, precum şi prestările de servicii privind aceste bunuri iar art. 18 din acelaşi act normativ, că: în desfăşurarea activităţii sale Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor este singura instituţie în măsură ca, pe teritoriul României:

a) să emită norme interne de lucru şi să stabilească tarifele pentru activităţile de analiză, marcare şi expertizare pe care le efectuează;

b) să stabilească mărcile utilizate de producătorii interni, importatori sau, după caz, de comercianţi, pe bază de tarife proprii, precum şi marca proprie de certificare;

c) să efectueze expertize ale metalelor preţioase şi ale pietrelor preţioase, dispuse de instanţele de judecată şi de notariatele publice, la solicitarea organelor de urmărire penală, a organelor vamale sau a organelor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, precum şi la cererea persoanelor fizice şi juridice;

d) să constate şi să sancţioneze abaterile de la prevederile legale referitoare la marcarea metalelor preţioase.

Aşa fiind, Tribunalul consideră că prevederile legii speciale sunt aplicabile în spete în care  se solicita restituirea unor bunuri din metale preţioase intrate în proprietatea privată a Statului, potrivit legii. Or, măsura confiscării dispusa prin sentinţa penala 2126/5.12.1959 deşi este dispusa în temeiul legii -Codul penal şi legile speciale de la momentul respectiv, reprezintă totodată şi o măsura abuziva în înţelesul art. 34 ind. 1 din O.U.G. 190/2000, aceasta raportat şi la considerentele DC 2967/7.06.2001 pronunţata în recursul în  anulare  în dosarul 1212/2001 în care se precizează că măsura confiscării este excesiva.

În concluzie, în mod corect instanţa a ţinut cont de expertiza efectuata de ANPC, cu amendamentul că motivarea primei instanţe este defectuoasă, în fapt şi drept fiind incident textul de lege mai sus citat.

Referitor la recursul declarat de  H.G. şi H.M., tribunalul retine că în mod corect s-a pronunţat prima instanţă în legătura cu neacceptarea succesiunii de către bunicul acestora, H.G. dat fiind că, pe de o parte declaraţia martorului audiat în  dosarul 6165/2003 nu se coroborează cu nici o alta proba administrată în cauza iar pe de altă parte nici nu este edificatoare întrucât, numitul H.G. frate al defunctei H.M. a locuit cu  aceasta şi a efectuat cele necesare înmormântării ceea ce nu conduce la concluzia acceptării succesiunii, aceasta trebuind a fi manifestata în mod neechivoc.

B. Recursul declarat de STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR ŞI ECONOMIEI, prin DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BACĂU este întemeiat, motivarea care a stat la baza acestei soluţii fiind prezentată parţial în cadrul motivelor expuse relativ la recursul declarat de recurentul C.I. în sensul incidentei OUG 190/2000 în prezenta cauză .

Potrivit art. 34 ind. 1 din O.U.G. 190/2000 :

(1) Persoanele fizice şi juridice ale căror obiecte din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase de natura celor prevăzute la art. 3 au fost preluate abuziv, cu încălcarea reglementărilor în vigoare, după anul 1946 şi până în anul 1990, pot solicita restituirea acestora instanţelor de judecată de la domiciliul reclamantului, până la data de 31 decembrie 2003.

(2) În cazul obiectelor din metale preţioase, aliaje ale acestora şi pietre preţioase preluate abuziv, care nu se mai regăsesc fizic, fiind topite sau valorificate, se vor acorda despăgubiri în condiţiile şi în limitele stabilite prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, emise de Ministerul Finanţelor Publice şi de Banca Naţională a României.

 Art. 40 al.2 din HG 1344/2003 impune ca, reprezentarea statului în faţa instanţelor de judecată în litigiile prevăzute de art. 34^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 261/2002, cu modificările şi completările ulterioare, este asigurată de Banca Naţională a României atât în cazul proceselor aflate pe rol la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000, cât şi în cele intentate în baza acestui act normativ.

În concluzie, BNR este reprezentantul legal al statului în ce priveşte restituirea metalelor preţioase iar M.F.P. este reprezentantul statului în litigii privind restituirea altor categorii de bunuri preluate abuziv, în speţă a autocamionului  marca astfel cum rezulta din prev. art. 25 din Decretul 31/1954.

În ce priveşte necesitatea disjungerii cererii de restituire a autocamionului, tribunalul considera că aceasta măsura nu se justifica în faţa instanţei de fond, dat fiind că administrarea probelor s-a efectuat raportat la toate bunurile solicitate. În ce priveşte caracterul abuziv al măsurii confiscării autocamionului, tribunalul consideră că a impune în sarcina reclamantei să facă proba unui proces verbal de confiscare reprezintă o sarcină excesiva din moment ce în chiar sentinţa de condamnare se face vorbire despre un proces verbal de inventariere iar acesta este depus la dosarul 6165/2003. În ce priveşte expertiza auto recurenta avea posibilitatea să formuleze obiecţiuni la fondul cauzei  astfel că, în acest moment procesual este decăzută din acest drept.

Cum asupra valorii manoperei bijuteriilor nu s-au formulat critici, aceasta va fi menţinuta în cuantumul stabilit de prima instanţă.

Faţă de cele expuse, raportat la considerentele astfel reţinute, tribunalul va modifica în parte sentinţa recurată şi va dispune în consecinţă.

Domenii speta

Spete similare