Arest preventiv

Rezoluţie 20/Î din 09.02.2013


 

Prin cererea înregistrată sub numărul 938/110/2013 din data de 09.02.2013, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău a solicitat arestarea preventivă pentru o perioadă de câte 29 zile fiecare, începând cu data de 09.02.2013 a  inc. D.T., şi D.G., ambii cercetaţi pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, instigare la tentativă la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi instigare la săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 174 – 176 alin. 1 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; art. 25 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. 1, 2 lit. a), b) şi alin. 21 lit. a), c) C. pen., şi art. 25 C. pen. raportat la art. 192 alin. 2 C. pen.cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

S-a reţinut în referat că inculpaţii , luând cunoştinţă despre faptul că victima este un om de afaceri potent financiar şi care lucrează cu cash , care deţine în locuinţă o sumă importantă de bani, cei doi inculpaţi au luat decizia de a o deposeda de valorile pecuniare despre care presupuneau că s-ar afla depozitate în domiciliul victimei.

Astfel, în data de 08.08.2011, împreună s-au deplasat din Rep. Moldova  în localitatea de domiciliu a victimei, unde au căutat să ajungă pe timp de seară. Au rămas în proximitatea acesteia, la adăpostul întunericului şi au studiat posibilităţile de intrare şi modalitatea de acţiune timp de 2 zile.

Din materialul probator administrat rezultă cu certitudine faptul că încă de anterior luaseră legătura cu învinuitul M.R., căruia îi dăduseră detalii cu privire la valoarea depozitului despre care presupuneau că s-ar afla în locuinţa victimei, după cum rezultă şi din denunţul învinuitului V.A..

Totodată, inculpaţii s-au folosit de prilej şi pentru a satisface interesul învinuitului M.M. – nepot prin alianţă al victimei şi aflat în litigiu cu acesta pentru un debit de aproximativ 3.000.000 lei, pe  care i-l datora familiei victimei – singurul interesat  de „dispariţia” victimei, astfel învinuitul M.R. urmând a acţiona şi pentru suprimarea vieţii victimei, odată cu jaful.

Acest învinuit este prieten foarte apropiat cu învinuitul G.N., mai veche cunoştinţă atât a inculpatului D.G., cât şi apropiat al lui D.I. zis „V.” (fratele inculpatului) şi foarte bun prieten cu învinuitul N.V.D., cumătru al aceluiaşi inculpat, care îi oferă chiar şi găzduire acestuia şi încearcă a confirma versiunea apărării inculpaţilor, în sensul că în perioada localizării lor pe raza mun. Bacău şi a com. M., inculpaţii s-ar fi aflat la locuinţa sa şi la casa de vacanţă a socrului său F.S.E., respectiv pe traseul dus - întors dintre acestea.

Învinuitul M.R. a fost cel care a strâns apoi grupul tuturor celor şase care au acţionat în calitate de coautori (el, T.A., V.A., P.I., C.S. şi C.P.) şi urmare a determinării lor de către inculpaţi, s-au deplasat pe teritoriul României, prin P.C.T.F-urile, la momentele, în formulele, cu mijloacele de transport şi cu tehnica de comunicare anterior precizate.

Înainte de a acţiona, în seara zilei de 10.08.2011, în jurul orei 20:00, s-au întâlnit toţi 8 la restaurantul V. din mun. Bacău, unde au staţionat timp de circa o oră, perioadă în care inculpaţii au pus la punct ultimele detalii ale acţiunii cu învinuiţii coautori, după care i-au condus pe aceştia şi le-au indicat locaţia victimei, oferindu-le şi motivaţia acţiunii, respectiv deposedarea victimei de suma de cel puţin 300.000 USD, în timp ce învinuitul M.R. avea şi misiunea uciderii victimei.

Astfel, suma de cel puţin 300.000 USD, despre care se afirmă în autodenunţ, reprezintă, cel mai probabil, plata pentru uciderea victimei.

Aceasta rezultă şi din faptul că primul care acţionează este chiar învinuitului M.R., în sensul că acesta are cea mai activă participare la comiterea faptelor, acesta fiind cel care imobilizează victima împreună cu învinuitul C.S. şi îi aplică banda adezivă peste căile anaerobe, lăsând-o să se sufoce şi producând-i astfel decesul.

Cei doi inculpaţi au rămas în proximitatea locului comiterii faptelor, iar cu ocazia audierii lor neagă că s-ar fi aflat pe raza satului L. din com. M., jud. Bacău, deşi terminalele lor de telefonie mobilă sunt localizate cu certitudine în acea zonă, chiar şi în celula 21724, care preia apelurile iniţiate / recepţionate de utilizatorii reţelei ORANGE ROMÂNIA aflaţi în acea zonă.

De asemenea, din analiza listingurilor telefonice rezultă cu certitudine faptul că inculpaţii s-au aflat în proximitatea locuinţei victimei nu numai în noaptea uciderii acesteia ci şi în perioada 08.08.2011, ora 19:18 – 10.08.2011.

Totodată, analiza în discuţie demonstrează existenţa de comunicări telefonice chiar şi între cei doi inculpaţi şi învinuitul N.V.D., deşi toţi trei declară unisens că s-au aflat tot timpul împreună în aceiaşi locaţie.

S-a solicitat arestarea preventivă a celor doi  inculpaţi  avându-se în vedere temeiurile prev. de art.148 lit.b,f din C.p.p. : inculpaţii au încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin punerea de acord a declaraţiilor lor cu învinuitul N.V.D., iar lăsarea lor în libertate le-ar permite atragerea şi influenţarea unor eventuali martori şi chiar a celorlalţi învinuiţi.

De asemenea, inculpaţii au comis cu intenţie un concurs real, format din trei infracţiuni, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, pentru fiecare dintre acestea. Ba, mai mult, una dintre infracţiunile ce intră în concurs este pedepsită alternativ cu detenţiunea pe viaţă şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Avem în vedere natura faptelor penale comise de către inculpaţi, gravitatea acestora, de impact social şi mediatic deosebit şi care conferă inculpaţilor un grad de periculozitate socială sporit.

Din materialul probator administrat în dosarul cauzei rezultă cu certitudine faptul că cei doi inculpaţi au determinat alte persoane să pătrundă în locuinţa victimei, să o deposedeze prin violenţă  de valorile din aceasta şi să o ucidă, astfel victima neputându-se afla în siguranţă nici în propriul domiciliu.

Circumstanţele agravante ale participării a cel puţin 3 persoane şi mobilul complex al acţiunii sunt de natură a spori cu atât mai mult gravitatea faptelor comise de inculpaţi.

Oportunitatea luării în cauză a celei mai aspre dintre măsurile preventive se justifică şi prin aceea că infracţiunile de mare violenţă, de genul celor din prezenta cauză, cunosc, în ultima vreme, o recrudescenţă, astfel că măsurile de combatere a acestui fenomen trebuie să aibă o eficienţă reală, cu caracter de exemplaritate, cu atât mai mult cu cât faptele reţinute în sarcina inculpaţilor este în măsură să pună la îndoială însăşi corectitudinea actului de justiţie, împrejurări faţă de care reprezentanţii statului sunt chemaţi să dea dovadă de maximă exigenţă şi fermitate.

Totodată, s-a apreciat că arestarea preventivă a inculpaţilor se impune şi pentru desfăşurarea în bune condiţii a urmăririi penale, în cauză impunându-se continuarea cercetărilor, în condiţiile în care urmărirea penală se desfăşoară şi faţă de încă alte 10 persoane, mare parte dintre acestea fiind cetăţeni străini.

Audiaţi fiind, cei doi inculpaţi au susţinut că nu au săvârşit nici una din infracţiunile de care sunt  acuzaţi amintindu-şi că într-o zi din luna august 2011 au venit la Bacău şi l-au ajutat pe înv. N.D.V. să placheze cu rigips podul unei cabane din satul M., com. M. jud. Bacău, această activitate desfăşurându-se cu aproximaţie în intervalul 10-24 , în acea noapte dormind la locuinţa înv. N.D.V. din mun. Bacău.  Au mai precizat că nu au fost niciodată în satul  L. din com. M..

Examinând actele şi dosarul de urmărire penală instanţa constată că propunerea de arestare preventivă este întemeiată pentru următoarele considerente:

Pentru a se dispune arestarea preventivă a unui inculpat, trebuie să fie întrunite:

 - condiţiile prev. de art.143 Cod procedură penală, privind existenţa în cauză a probelor şi indiciilor temeinice (în sensul art.68/1 Cod procedură penală), din care rezultă presupunerea rezonabilă că a săvârşit fapta prev. de legea penală pentru care este cercetat;

- să fie îndeplinită condiţia prev. de art.136 alin.6 Cod procedură penală, respectiv că pentru infracţiunea săvârşită, legea să prevadă doar pedeapsa închisorii;

- să existe probe din care să rezulte vreunul din cazurile prev. de art.148 Cod pr. penală, dispoziţiile procedurale susmenţionate fiind compatibile cu prevederile art.5 paragraful 1 lit.c şi paragraful 3 din C.E.D.O.

În cazul de faţă au fost invocate temeiurile prev. de art.148 lit.f din C.p.p. situaţie în care trebuie îndeplinite două condiţii: 1. inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani ; 2. există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică şi art.148 lit.b din C.p.p. există date că inculpatul încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influenţarea unei părţi, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă;

1. În cauză există indicii temeinice cu privire la săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale şi s-a pus în mişcare acţiunea penală.

Astfel inculpaţii au aflat că victima ar fi deţinut la locuinţa o sumă mai mare de bani şi au luat hotărârea ( singuri sau împreună cu alte persoane )  de sustrage această sumă.

În acest scop au fost cooptaţi direct sau prin intermediul fraţilor lor D.P. şi D.I. zis V.,  6 cetăţeni moldoveni care urmau să pătrundă în casă şi să sustragă banii după imobilizarea şi uciderea victimei .

 În ziua de 08.08.2011 cei doi inculpaţi s-au deplasat din Republica Moldova ( au intrat în România prin PCTF Sculeni cu un autoturism marca N. )  în satul L. com. M. jud. Bacău ( la orele 19.18 şi 23.26 terminalul telefonic al inc. D.T. a fost localizat pe raza acestei localităţi ) unde se afla locuinţa victimei , supraveghind activitatea acesteia şi stabilind modalitatea de acţiune.

Această activitate a celor doi a continuat şi în următoarea zi, iar după ce au finalizat planul de acţiune în funcţie de programul victimei, de locaţia casei acesteia, în ziua de 10.08.2011 au chemat pe cei 6 învinuiţi din Republica Moldova .

Aceştia au intrat în ţară separat în 3 echipe de câte doi , prin puncte de trecere a frontierei diferite şi au achiziţionat 3 cartele telefonice Orange România .

Inculpaţii s-au întâlnit cu aceştia la restaurantul V. din mun. Bacău prezentându-le planul de acţiune timp de aproximativ o oră , după care i-au condus la locuinţa victimei . Au rămas în apropiere în timp ce cei 6 învinuiţii au pătruns în locuinţă au imobilizat victima ,  i-au acoperit căile respiratorii cu bandă adezivă şi au căutat bani . Aceştia au consumat băuturi alcoolice timp în care victima a decedat prin asfixiere.

După comiterea faptei inculpaţii D.G. şi D.T. s-au îndreptat spre Iaşi ( la ora 9,54 terminalul telefonic al inc. D.T. înregistrează trafic în Iaşi ), părăsind România cu acelaşi autoturism în data de prin PCTF Albiţa ( ora 8,58 ) şi revenind în România la ora 15.38.

Ceilalţi 6 învinuiţi s-au deplasat spre Bulgaria , părăsind România prin PCTF Vama Veche în intervalul orar 12.08-12.31. 

Această situaţie de fapt a rezultat din probatoriul administrat de organele de urmărire penală.

Astfel listingul traficului telefonic înregistrat în perioada 08-10.08.2011 din celula 21724 purtând denumirea „ L., com. M., localitatea L. jud. Bacău „ în raza căreia de acţiune se afla locuinţa victimei, precum şi de la posturile telefonice , dar şi procesele verbale de analiză a acestor listinguri dovedesc faptul că cei doi inculpaţi s-au aflat în zona în care se afla locuinţa victimei în intervalul 08-10.08.2011, pe traseul Bacău - L. şi au avut convorbiri telefonice  între ei, cu fraţii lor din Republica Moldova , cu  posturi telefonice ucrainene şi cu înv. N.V.D. ( convorbiri sau sms-uri legate probabil , în cea mai mare parte, de activitatea infracţională pentru care sunt cercetaţi ) filele 19-59 vol.X.

Postul telefonic al inc. D.T. a înregistrat trafic la data de 08.08.2011 orele 17.18 , 22.33 şi 22.34  în celula L. , sat L. jud. Bacău , ultimul apel chiar cu fratele său inc. D.G., următoarele fiind înregistrate în zona străzii  E. , zonă în care locuieşte  înv. N.V.D. .

A doua zi s-au înregistrat două apeluri la orele 09.40 şi 09.50 din aceeaşi celulă , rămânând în zonă până în jurul orei 13.40 ( la ora 13.58 fiind înregistrat din zona dealul dintre C. şi M. , iar la 2.50 pe str. Ş.M. din Bacău ) . Deplasările în zona L. au fost făcute de inculpatul D.T. pentru a studia programul victimei, locuinţa sa , posibilităţi de acces, de părăsire a locului faptei) .

În ziua în care a D.V. a fost omorât , în intervalul orar 21.09. – 23.06  acelaşi post telefonic a înregistrat trafic din celula în care se afla locuinţa victimei, iar anterior în intervalul 20.54 – 20.59 din str. M. nr. 38 unde se află restaurantul V. unde au înregistrat trafic şi terminalele telefonice ale învinuiţilor care au intrat ulterior în locuinţa victimei.

Postul telefonic al inc. D.G. a înregistrat trafic de date la data de 08.08.2011 orele 20.50, 22.06 , 22.34 şi 22.35 în celula L. , sat L. jud. Bacău următoarele fiind înregistrate în zona străzii  E. , zonă în care locuieşte  înv. N.V.D.

A doua zi s-a înregistrat trafic de la acelaşi telefon  la orele 10.46.12 şi 10.46.17, 11,30, şi 11.31  din aceeaşi celulă în care se afla şi locuinţa părţii vătămate, rămânând în zonă până în jurul orei 11.31 ( la ora 11.51 fiind înregistrat din zona dealul dintre C. şi M. , iar la 2.49 pe str. Ş.M. din Bacău ) . Deplasările în zona L. au fost făcute de inculpatul D.G. împreună cu inc. D.T. pentru a studia programul victimei, locuinţa sa , posibilităţi de acces, de părăsire a locului faptei) .

De remarcat că în intervalul 16.44 – 18.59 apelurile acestuia au fost localizate în zona loc. M. , localitatea prin care victima se deplasa obligatoriu spre casă , când venea din mun. Bacău.

În ziua comiterii faptei postul telefonic utilizat de inc. D.G. înregistrează ultimul apel la ora 19.45 din mun. Bacău str. E.

Pe de altă parte cei doi inculpaţi au intrat împreună în ţară din Republica Moldova în ziua de 08.08.2011 în jurul orei 03.00 şi au ieşit din ţară la data de 12.08.2011 cu acelaşi autoturism .

Aşa cum s-a menţionat m ai sus inculpaţii au susţinut că au venit la Bacău într-o zi de la mijlocul lunii august 2011 la solicitarea înv. N.V.D. pentru a-l ajuta la placarea mansardei unei vile din satul M. , activitatea începând în jurul orei 10 dimineaţă şi încheindu-se cu o mică petrecere ce a ţinut până târziu. A mai susţinut că nu au fost niciodată în loc. L.

Învinuitul N.V.D. a susţinut aceeaşi variantă arătând că inculpaţii au venit dimineaţă la rugămintea sa , pentru a izola cu vată minerală şi rigips podul casei de vacanţă al socrului său F.E. din satul M.. Lucrările au început în jurul orelor 9,30- 10 . 00 , iar seara au făcut un grătar inculpaţii dormind la locuinţa sa din Bacău . Învinuitul a mai preciza că inculpaţii nu au stat niciodată în locuinţa mai mult de o noapte.

În primul rând aceste afirmaţii nu sunt credibile –  e greu de crezut că cei doi inculpaţi  ( administratorii unor firme ) au venit tocmai din Republica Moldova ( au intrat în ţară în 08.08.2011 , iar după amiază  au ajuns în Bacău )  să izoleze şi să placheze cu rigips podul unei cabane a înv. N.V.D. , o activitate ce dura în mod normal câteva ore şi avea costuri mult mai mici decât contravaloarea benzinei utilizată de inculpaţi, costuri care nu reprezentau o mare pierdere pentru  înv. N.V.D.

În al doilea rând această variantă este contrazisă de listingurile apelurilor telefonice ale celor doi inculpaţi : din acestea rezultă că inculpaţii au venit din Republica Moldova încă din data de 08.08.2011 , au luat legătura cu înv. N.V.D. , s-au deplasat de mai multe ori, inclusiv în noaptea crimei în zona în care locuia victima, au înnoptat în aceeaşi locaţie în Bacău situată în zona E. ( toţi trei precizează că  au înnoptata la locuinţa  înv. N.V.D. situată în aceeaşi zonă ) , s-au apelat reciproc din locaţii diferite ( Bacău , L., str. Ş.M. )  ) începând cu orele 10.00 în ziua de 10.08.2011  în condiţiile în care ( conform declaraţiilor lor ) s-au aflat până noaptea la cabana din satul M.  jud. Bacău.

În acelaşi timp telefonul inc. D.T. a înregistrat trafic în momentul în care se afla în zona M. nr.38 unde este situat restaurantul V. , la ora la care au înregistrat trafic şi telefoanele celor 6  înv. cetăţeni moldoveni , autori ai faptelor , iar aceştia au fost observaţi în restaurant împreună cu încă două persoane ( pe nota de plată sunt menţionate 8 porţii de ceai ) , iar în autodenunţul înv. V.A. se menţionează că două persoane au indicat celor 6 învinuiţi locuinţa victimei ( i-au condus cu automobilul lor ) şi le-au spus că e posibil ca aceasta să deţină în casă 300.000 dolari . În acelaşi autodenunţ se precizează că cei doi erau cunoscuţi de R. ( M. ) , dar acesta din urmă a intrat  anterior în ţară împreună cu D.P. fratele inculpaţilor ( 19.07.2011 ora 20.30) , iar cei doi au ieşit după aprox. 8 ore prin acelaşi punct de frontieră Albiţa ( 20.07.2011 ora 04.10).

Toate acestea trebuie coroborate cu celelalte probe administrate care dovedesc existenţa faptelor de tâlhărie , violare de domiciliu şi omor ( procese verbale de necropsie, procesul verbal de cercetare la faţa locului , declaraţiile martorilor etc. ) .

Articolul 5 lit.c) din Convenţia europeană a drepturilor omului condiţionează legalitatea privării de libertate de existenţa unor motive verosimile, temeinice că s-a săvârşit sau că se va săvârşi o infracţiune sau autorul va fugi după săvârşirea unei infracţiuni. Noţiunea de motive verosimile a fost interpretată de Curtea Europeană în sensul existenţei unor date, informaţii, care să convingă un observator obiectiv că e posibil ca persoana respectivă să fi săvârşit infracţiunea ce face obiectul judecăţii. Aceste date nu trebuie să aibă aceeaşi forţă cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau pentru a formula acuzarea.

În consecinţă, instanţa constată existenţa unor indicii temeinice cu privire la săvârşirea de către  inculpaţii D.T. şi D.G. a  infracţiunilor prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 174 – 176 alin. 1 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; art. 25 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. 1, 2 lit. a), b) şi alin. 21 lit. a), c) C. pen., şi art. 25 C. pen. raportat la art. 192 alin. 2 C. pen.cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;, infracţiuni comise în intervalul 08.08.2011 – 11.08.2011 şi care au avut ca urmare moartea numitului D.V.  şi care au constat în determinarea şi sprijinirea celor 6 învinuiţi V.A., P.I. , C.P. , C.S. şi M.R.  să pătrundă fără drept în locuinţa numitului D.V.  , să-i sustragă banii şi să-l omoare .

În ceea ce priveşte  prima din cele două condiţii prevăzute de art. 148 lit.f din C.p.p. necesare pentru  luarea măsurii arestării preventive, instanţa constată că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile  pentru care sunt cercetaţi inculpaţii sunt mai mari de 4 ani ( de la 15 la 25 de ani ori detenţiunea pe viaţă pentru infracţiunea de omor, de la 7 la 20 de ani închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie şi de la 3 la 10 ani pentru infracţiunea de violare de domiciliu ) .

De asemenea instanţa apreciază că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol rezultat în primul rând din gradul de pericol social foarte ridicat al faptelor comise , una din acestea afectând ireversibil un drept fundamental  , dreptul la viaţă, împrejurările în care au fost comise faptele – prin implicarea mai multor persoane din mai multe ţări , cu premeditare, pe timp de noapte , într-o locuinţă .

La stabilirea acestui pericol contribuie şi rezonanţa socială negativă a acestor fapte şi starea de insecuritate creată în urma comiterii acestora , faptele având un impact puternic asupra întregii colectivităţi , iar lăsarea în libertate a persoanelor care sunt implicate în astfel de fapte antisociale ar afecta puternic ordinea de drept.

În acelaşi timp lipsa unei reacţii prompte din partea autorităţilor judiciare împotriva persoanelor care comit asemenea fapte , ar  determina apariţia  neîncrederii în sistemul judiciar , ar afecta ordinea de drept şi chiar ar încuraja implicarea altor persoane în comiterea unor astfel de fapte antisociale.

La toate acestea se adaugă şi activităţile desfăşurate de inculpaţi pentru a zădărnici aflarea adevărului prin stabilirea unui alibi împreună cu înv. N.V.D. , împrejurare care nu constituie singur temei al arestării conform art. 148 lit.b din C.p.p. în condiţiile în care au trecut aprox. 1 an şi 6 luni de la comiterea faptei , dar contribuie la stabilirea pericolului concret pe care l-ar reprezenta lăsarea acestora în liberate.

În consecinţă lăsarea în libertate a celor doi inculpaţi  ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică fiind astfel îndeplinită şi cea de-a doua  condiţie prev. de art. 148 lit. f din C.p.p. 

Pentru aceste motive, în baza art. 1491 din C.p.p. cu referire la art.143 şi art. 148 al.1 lit.f din C.p.p. din C.p.p.  instanţa va admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul  Bacău şi va dispune arestarea preventivă a inculpaţilor D.T., zis „F.” şi D.G., zis „G.”, ambii cercetaţi pentru instigare la săvârşirea infracţiunii de omor deosebit de grav, instigare la tentativă la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi instigare la săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 25 C. pen. raportat la art. 174 – 176 alin. 1 lit. d) C. pen. cu aplicarea art. 75 lit. a) C. pen.; art. 25 C. pen. raportat la art. 20 C. pen. raportat la art. 211 alin. 1, 2 lit. a), b) şi alin. 21 lit. a), c) C. pen., şi art. 25 C. pen. raportat la art. 192 alin. 2 C. pen.cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; pentru o perioadă de câte 29 zile fiecare, începând cu data de 09.02.2013 şi până la 09.03.2013 .