Trafic de influenţă în forma prev. şi ped. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. 1 C.pen.,

Hotărâre 1072/3/2011 din 06.01.2011


Dosar nr. 1072/3/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL BUCUREŞTI – SECŢIA A II-A PENALĂ

I N C H E I E R E

Sedinţa din camera de consiliu din data de 06.01.2011

PRESEDINTE –VASILATEANU FLORENTINA

GREFIER – GHEORGHE SILVIA

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie a fost reprezentat de domnul procuror Ionita Vasile.

Pe rol judecarea propunerii privind luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul  II, formulata de Ministerul Public – Parchetul de pe langa ICCJ- DNA.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu a răspuns inculpatul II, aflat in stare de retinere, personal şi asistat de aparatori alesi.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, care învedereaza faptul că procedura este legal îndeplinită.

 Tribunalul, în conformitate cu art.150 C.p.p. si art.70 si urm. C.p.p., a procedat la audierea inculpatului, dupa ce i s-a adus la cunostinta fapta care formeaza obiectul cauzei, dreptul de a avea un aparator, precum şi dreptul de a nu face nicio declaratie, care ,daca este facută, poate fi folosita si impotriva sa , depoziţia inculpatului fiind consemnată în scris şi ataşată la dosarul cauzei.

Nefiind cereri sau exceptii de invocat, se acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public în sustinerea propunerii privind luarea măsurii arestării preventive.

Reprezentantul Ministerului Public, avand cuvantul, solicită admiterea propunerii Parchetului şi să se dispună arestarea preventivă a inculpatului pe o perioada de 29 zile, avand in vedere ca sunt îndeplinite conditiile prev. de art.148 lit.f C.p.p., in sensul ca pedeapsa prevazuta de lege este mai mare de 4 ani, iar lasarea in libertate a inculpatului prezinta pericol concret pentru ordinea publica.

Totodata  solicita sa se aiba in vedere ca săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prev.şi ped de art.6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. 1 C.pen. de către inculpatul II se probează cu următoarele mijloace de probă: denunţul şi declaraţiile denunţătorului BIP, convorbirile telefonice, procesele verbale de redare a convorbirilor ambientale purtate între denunţător şi  inculpat, procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesul verbal de percheziţie domiciliară.

În ceea  ce priveste  pericolul concret pentru ordinea publică, solicita sa se aiba in vedere  valoarea relaţiilor sociale afectate prin infracţiunea săvârşită de către inculpat, respectiv a prestigiului institutiei prefectului,  pericol deosebit evidenţiat de limitele de pedeapsă prevazute de  lege (2-10 ani inchisoare).

 Totodată, trebuie să se aibă în vedere şi modalitatea concretă şi împrejurările în care s-a comis  fapta.

 De asemenea, solicita sa se aiba in vedere  si împrejurarea ca inculpatul nu se află la prima abatere, suferind mai multe condamnări pentru infracţiuni de înşelăciune, ceea ce denotă o oarecare specializare infracţională, cunoscut fiind faptul că infracţiunea de trafic de influenţă este adeseori confundată cu aceea de înşelăciune, întrucât prezintă unele trăsături comune.

Aparatorul  ales al inculpatului, avand cuvantul, solicita respingerea propunerii de arestare preventiva si judecarea inculpatului in stare de libertate, aratand ca  sustinerile parchetului nu sunt fondate in raport de  actele aflate  la dosarul cauzei.

In ceea ce priveste cazierul judiciar,  solicita sa se observe ca inculpatul a fost condamnat pentru o infractiune de inselaciune savarsita in anul 2006,  in concurs cu emiterea unei file CEC care  nu avea toate datele prevazute de Legea 59 /1934 inserate corespunzator. Infractiunea pentru care inculpatul a fost condamnat in anul 2006, cu suspendare,respectiv  aliniatele  de la art 215 C.p care i-au fost reţinute,asa cum sunt arătate  in fisa de cazier, nu au nicio legatura  cu infractiunea prevazuta de art 257 C.p, avand in vedere ca  singura asemanare posibilă ar fi intre  inselaciunea  in conventii, prevazuta la art. 215  alin 4 C.p.

si traficul  de influenta, nu  si cu  emiterea filelor CEC în mod nelegal,cum s-a reţinut în sarcina inculpatului.

De asemenea, solicita sa se observe ca în propunerea parchetului, intemeiata pe disp. art 143  alin 4 C.p.p si  art.148 alin 1 lit f C.p.p ,se menţionează că termenul de reţinere de 24 de ore a început să curgă din data de 05.01.2011 ora 11.00 , cand s-a facut procesul verbal  de constatare a flagrantului,dar  inculpatul a fost la dispozitia organelor de cercetare penala de la ora 4.00, iar  din acel moment a fost imobilizat, sens in care,  in opinia sa, din acel moment a inceput sa curga termenul  de retinere.

Apărătorul mai arata ca nu a formulat plangere impotriva  ordonantei de retinere, intrucat pana se  solutiona de procuror aceasta plangere  se judeca si propunerea de arestare preventiva in instanta, dar nu inseamna ca nu s-au adus prejudicii clientului sau, in conditiile in care ordonanta de retinere a invinuitului s-a dat la data de 06.01.2011 ora 4.00.

 In ceea ce priveste  conditiile prev. de art 148 lit f C.p.p solicita sa se  observe ca aceste conditii nu sunt indeplinite, ca pericolul  social pe care l-ar reprezenta inculpatul daca ar fi cercetat in stare de libertate, nu are legatura cu infractiunea pentru care este cercetat,  ca nu exista probe  care sa dovedeasca acel pericolul social  si mai învederează faptul ca din convorbirile telefonice interceptate nu rezulta ca se face vorbire de institutia prefectului judetului Iasi.

Totodata, ca practica judiciara in sprijinul tezei  lipsei pericolului social concret, aparatorul  solicita sa se aiba in vedere decizia 2398 din 12.04.2006 a ICCJ.

Cu privire la  motivarea  ordonantelor emise in data de 06.01.2011, arata ca inculpatul este acuzat  ca ar fi pretins  de la denuntator suma de 100.000 euro,  prevalandu-se de influenta sa asupra prefectului judetului Iasi,  pentru a-l determina sa elibereze cu celeritate titlul  de proprietate pentru 37.000 mp de  teren din Iasi. Fata de inscrisurile  aflte la dosarul de urmarire penala, respectiv actele gasite  in casa inculpatului  la perchezitia domiciliara,  solicita sa se constate  ca  in aceasta cauza nu este vorba de emiterea nici unuia din titlurile de proprietate  pentru terenurile in discutie.

 Cu privire la suma de 35,500 euro, gasita asupra inculpatului, arata ca reprezenta onorariul de avocat, deoarece inculpatul este avocat in Baroul Chisinau din Republica Moldova si la varsta sa  este justificat cuantumul acestui onorariu , aparent prea mare.

 De asemenea, invoca nulitatea absoluta a actelor de urmarire penala, intemeiata pe disp. art 197 alin 2 C.p.p, deoarece  in raport de calitatea persoanei inculpatului II, nu mai sunt aplicabile disp. art. 13 alin 1 lit b din OUG 43/2002,  care atrag competenta materiala si teritoriala a DNA, in chiar rezolutia procurorului  din data de 28.12.2010, de schimbare a incadrarii juridice a faptei, retinandu-se ca  nu exista legatura  intre  prefectul judetului Iasi si inculpat, acesta fiind de altfel si  temeiul pentru care s-a dispus  schimbarea incadarii juridice a infractiunii retinute in sarcina inculpatului II, din complicitate la luare de mita in trafic de influenta.

Al doilea aparator al inculpatului,  avand cuvantul,  solicita  respingerea propunerii de arestare preventiva si judecarea inculpatului  in stare de libertate. Inculpatul II,, avand cuvantul,  arata ca  este de acord cu aparatorii sai.

TRIBUNALUL,

 Deliberând asupra propunerii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, constată:

Prin referatul întocmit la data de 06.01.2011 în dosarul nr.300/P/ 2010, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie- a înaintat propunerea de arestare preventivă a inculpatului  II pentru o perioadă de 29 zile, începând cu data de 07.01.2011 până la data de 04.02.2011.

În motivarea propunerii arestării preventive a inculpatului s-a precizat faptul că inculpatul II a pretins de la denunţătorul BIP  suma totală de  100.000 euro (plătibilă în 2 tranşe a câte 50.000 euro), prevalându-se de influenţa sa asupra prefectului judeţului Iaşi, TSD, pentru a-l determina să elibereze titlul de proprietate pentru suprafaţa de teren de 37.459,96 m.p., situată în …………….

La data de 05.01.2011, inculpatul II a fost surprins în flagrant primind suma de 37.500 euro de la denunţătorul BIP, în scopul de a-l determina pe prefectul judeţului Iaşi să emită titlul de proprietate pentru suprafaţa de 37.459,96 m.p., situată în mun. …………………..

Concomitent cu primirea sumei de 37.500 euro, inculpatul  i-a remis denunţătorului  un document (Hotărârea nr. 345/2008 a Prefectului judeţului Iaşi) pe care acesta din urmă i-l solicitase inculpatului, drept dovadă a influenţei pe care inculpatul a afirmat că o are asupra prefectului. Hotărârea nr. 345/2008 a Prefectului judeţului Iaşi se afla la dosarul depus de titularul terenului mai sus menţionat la Prefectura Judeţului Iaşi.

Prin Ordonanţa  din data de 06.01.2011,  s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei  inculpatului II, din complicitate la infracţiunea de luare de mită, prev. şi ped. de art. 26 C. pen. rap. art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 254 alin 1 C. pen. în infracţiunea de trafic de influenţă, prev. şi ped  de art.  6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. 1 C.pen.,

S-a mai arătat că din probele administrate a rezultat că inculpatul se află în situaţia prev. de art.148 lit. f C.p.p. in sensul ca pedeapsa prevazuta de lege este inchisoarea mai mare de 4 ani,  iar lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul va avea în vedere următoarele:

Pentru a se dispune arestarea preventivă a inculpatului trebuie să fie întrunite condiţiile prevăzute de art.143 C.pr.pen. privind existenţa în cauză a probelor şi indiciilor temeinice (în sensul art.681 C.pr.pen.) din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârşit fapta prevăzută de legea penală pentru care este cercetat, să fie îndeplinită condiţia prevăzută de art. 136 alin. 6 C.pr.pen., respectiv ca pentru infracţinea săvârşită legea să prevadă doar pedeapsa închisorii şi să existe probe din care să rezulte vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148 C.pr.pen., dispoziţiile procedurale sus menţionate fiind compatibile cu prevederile art. 5 parag.1 lit. c şi parag. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (C.E.D.O.).

Instanţa constată că în cauza sunt îndeplinite cerinţele  prevazute de disp. art.143 Cpp, existand indicii teminice că inculpatul a savarsit  fapta pentru care se solicită arestarea sa, nefiind necesar ca în momentul  discutarii arestării  arestarii să fie adunate probe suficiente pentru a formula o acuzare completă.

Probele şi indiciile temeinice pot conduce la reţinerea unei suspiciuni rezonabile în sensul existenţei unor date, informaţii care să convingă un observator obiectiv şi imparţial că este posibil ca o persoană să fi săvârşit o faptă prevăzută de legea penală (în acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Fox, Campbell şi Hartley c.Marii Britanii, Hotărârea din 30 august 1990, parag. 31-32).

În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 143. C.pr.pen raportat la art.681 C.pr.pen, Tribunalul reţine că în cauză există probe directe şi indicii temeinice (probe indirecte) din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a savarsit  infractiunea pentru care este cercetat , relevante in acest sens fiind denunţul şi declaraţiile denunţătorului BIP, convorbirile telefonice, procesele verbale de redare a convorbirilor ambientale purtate între denunţător şi  inculpat, procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesul verbal de percheziţie domiciliară, toate aflate la dosarul de urmărire penală şi care justifică luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpat.

 Potrivit actului de denunt, ca modalitate de sesizare a organelor judiciare, martorul  denuntator BIP a adus la cunostinta organelor de urmarire penala  savarsirea unor fapte de corupţie de către prefectul judetului Iasi, TSD, prieten apropiat, din spusele denuntatorului , cu inculpatul II, care  urmau sa faciliteze obtinerea pe numele  numitului AL, titluri de proprietate  pentru trei suprafete de teren, care apartineau de drept numitei GDA.

Asadar, incepand cercetarile, organele de urmarire penala, l-au  vizat si  pe domnul prefect al judetului Iasi, TSD, care  a facut  obiectul actelor de urmarire penala specifice (a se vedea interceptarile autorizate  ale convorbirilor telefonice si inregistrarile audio-video).

De altfel, cercetarile vizau trei persoane, respectiv  pe domnul prefect TSD, care la data  savarsirii faptelor  descrise in denunt, avea calitatea de  subprefect si presedinte al Comisiei Judetene  de Fond Funciar, inculpatul II care  era  intermediarul dintre prefect  si domnul AL, acesta  din urma fiind cel care dorea  sa obtina  contra  unei sume de bani solutionarea favorabila a cererilor de eliberare a titlurilor de proprietate  pentru cele trei terenuri.

Asadar,  cercetarile vizau fapte de coruptie,din cele  prev. de art 6 din Lg. 78/2000 rap la art. 254,art. 257 si respectiv art.255 C.p, fapte care atrag  competenta DNA potrivit  art.13 alin 1 lit a din OUG 43/2002, astfel  cum a fost modificata prin OUG 143/2005, text  care prevede ca:“Sunt de competenta DNA infractiunile prevazute in Lg. 78/2000 pentru  prevenirea descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, savarsite in una dintre urmatoarele conditii: a. daca indiferent de calitatea persoanelor  care le-au comis,… valoarea sumei sau  a bunului care formeaza obiectul infractiunii de coruptie este mai mare decat  echivalentul in lei a 10.000 de Euro;”

Or,  in speta urmau sa se dea , respectiv primeasca,  10.000 euro pentru suprafata de 10 ha padure, 150.000 euro pentru suprafata de 9 ha  din zona Bucium si 1.000.000 euro pentru terenul de 33,47 ha din zona Copou.

Ca atare,  instanta nu va  primi ca intemeiat argumentul nulitatii actelor de urmarire penala efectuate  in cauza  de DNA, pe motiv de necompetenta materiala si teritoriala ( a se vedea ca practica judiciara in acest sens ,a fortiori, si decizia ÎCCJ nr. 521 din 12.02.2008-Sectia Penala, atasată la dosar).

Referitor la atributiile persoanei asupra careia urma sa se exercite traficul de influentă, s-a afirmat ca aceasta, respectiv prefectul  judetului Iasi, nu avea ca atributii sa elibereze respectivele titluri de proprietate pentru terenurile  mai sus amintite, ceea ce face ca in cauza sa nu fie indeplinite elementele  constitutive  ale infractiunii de trafic de influenta sub aspectul laturii obiective.

Instanta constata insa ca din probele existente la dosar rezulta ca la data savarsirii faptelor prefectul TSD era subprefect si in plus, ( ceea ce  intereseaza din persepectiva vizata de aparare) avea calitatea de presedinte al Comisiei Judetene  de Fond Funciar, deci era in atributiile  sale de serviciu, asa cum  cer dispozitiile  art.257 C.p, eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor din judetul Iasi.

Prin urmare, fapta inculpatului II, care a promis ca va interveni pe  langa presedintele  Comisiei Fondului Funciar, respectiv  subprefectul TSD, in sensul eliberarii, mai rapide  si prin fraudarea drepturilor legitime  ale numitei GDA, a celor trei titluri de proprietate solicitate de numitul AL, intruneste  din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infractiunii de trafic de influenta.

Asadar, este de netagaduit  existenta in cauza cel putin  a unor indicii temeinice din care sa rezulte  presupunerea rezonabila ca  fapta retinuta in sarcina inculpatului a fost savarsita , in conditii care  sa atraga  incidenta dispozitiilor legii penale ( art.6 din Lg. 678/2000 rap la art. 257 al 1 C.p), asa cum  cer dispozitiile art. 143 rap la art. 68/1 C.p.p.

Pe de alta parte, faptul  invocat de aparare ca la respectivele terenuri se punea problema  acordarii unor despagubiri  titularilor cererilor de  retrocedare  si  nu a emiterii  titlurilor  de proprietate, in conformitate cu dispozitiile Lg.18/1991 a fondului funciar,  reprezinta un argument al unui eventual abuz savarsit in dauna  persoanei indreptatite ( GDA), care fireste ca in locul obtinerii in natura  a terenurilor urma sa primeasca  o despagubire  in bani, asa-zisa prin  echivalent.

 In sfarsit, faptul  ca in  acest  moment propunerea de arestare preventivă  s-a facut doar pentru inculpatul II, constatandu-se  ca nu s-a putut proba implicarea prefectului  judetului Iasi, domnul TSD, in  activitatea infractionala descrisa de denuntator,  nu inseamna ca este exclusa competenta  DNA, pe motiv că urmarirea penala nu  mai vizeaza  vreuna  dintre persoanele enumerate  in cuprinsul  disp. art. 13 al. 1 lit b din OUG 43/2002,  cum a fost initial ,competenta acestei institutii ramânând  castigată  din perspectiva prevederilor art.13 al 1 lit. a ,care nu stabilesc competenta acestei institutii dupa calitatea persoanei faptuitorului, ci dupa alte criterii, cum ar fi cel al cuantumului prejudiciului produs.

 Instanta nu poate primi nici argumentul potrivit caruia banii ( suma de 35,500 euro) erau onorariul de avocat al inculpatului, deoarece insasi calitatea de avocat a inculpatului este indoielnica, acesta sustinand ca este avocat in Republica Moldova, in conditiile in care are cazier judiciar  pentru savarsirea infractiunii  de inselaciune. Astfel, este greu de crezut  aşa ceva, cu atat mai mult cu cat inculpatul nu a facut dovada  unui raport juridic  de reprezentare ca mandatar legal si calificat al clientului său, precum si a incasarii  licite, cu titlu de onorariu, a banilor gasiti asupra sa cu ocazia prinderii in flagrant.

În concluzie,ţinând cont de considerentele expuse mai sus,având în vedere şi prevederile art.136 C.p.p.,art.143 şi art.148 lit .f C.p.p., Tribunalul va admite propunerea  Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- DNA şi în conformitate cu art 149 ind.1 C.p.p., va dispune luarea măsurii arestării preventive a inculpatului  în cauză pe o perioadă de 29 de zile, de la  06.01.2011 la 03.02.2011.

Vazand si disp art 192 alin 3 C.p.p.,

PENTRU  ACESTE MOTIVE

IN  NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite propunerea Parchetului  de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi  Justiţie - Direcţia Nationala Anticoruptie.

În  temeiul  disp. art.149 ind.1 pct 10  C.p.p dispune luarea  măsurii  arestării preventive a inculpatului II, pentru  o perioada de 29 de zile, cu începere de la 06.01.2011 pâna la 03.02.2011, inclusiv.

Conform art.192 alin.3 cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.

Cu drept de recurs in  termen de 24 de ore de la pronunţare.

Cercetată in Camera de Consiliu si pronunţată în şedinţă publică, azi  06.01.2011..

PREŞEDINTE,  GREFIER,