Liberare provizorie sub control judiciar.
În cauză cererea a fost formulată de concubina inculpatului-arestat, persoană căreia, textul de lege invocat nu îi recunoaşte calitatea de a introduce o asemenea petiţie.
Trib. Bistriţa-Năsăud, s. pen., înch. nr. 75/F/5 iulie 2010, nepublicată
Prin cererea înregistrată petenta BM a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului ML.
Analizând cererea petentei, prin prisma motivelor invocate dar şi a actelor şi lucrărilor dosarului nr.52 D/P/2009 al DIICOT – Biroul Teritorial Bistriţa, tribunalul reţine următoarele:
Prin încheierea penală nr. 12/CC/15.04.2010 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului ML pentru o perioadă de 29 de zile, pentru săvârşirea infracţiunilor prev.de art.13 alin.1 din Legea nr. 678/2001, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, art.329 alin.2 Cod penal, art.239 alin.1 Cod penal şi art. 86 alin.1 din OUG nr.195/2002.
Ulterior această măsură a fost prelungită succesiv, faţă de inculpat extinzându-se cercetările şi pentru alte fapte de natură penală.
Potrivit dispoziţiilor art.160/6 Cod procedură penală cererea de liberare provizorie poate fi făcută atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul judecăţii, de către învinuit sau inculpat, soţul ori rudele apropiate ale acestuia.
În prezenta cauză cererea a fost formulată de concubina inculpatului-arestat, persoană căreia, textul de lege invocat nu îi recunoaşte calitatea de a introduce o asemenea petiţie.
În consecinţă, pentru motivele mai sus prezentate, în baza dispoziţiilor art.160/8a, alin. 6 Cod procedură penală, cererea introdusă de petentă va fi respinsă ca inadmisibilă.
Tribunalul Bistrița Năsăud
În urma analizării probelor dosarului se constată cu prisosinţă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Această împrejurare rezultă din antecedentele penale ale inculpatului care este recidivist, fiind ...
Tribunalul Caraș Severin
Prima instanţă. Liberare provizorie sub control judiciar. Distincţie intre admisibilitarea în principiu şi admiterea cererii
Tribunalul Brașov
Recurs condamnat sub aspectul respingerii cererii de liberare provizorie - respins
Tribunalul Dolj
Liberare provizorie sub control Judiciar. Temeiul de arestare prevăzut în art. 148 lit. f c.p.p.. Dreptul instanţei de a aprecia asupra oportunităţii lăsării în libertate a inculpaţilor
Curtea de Apel București
(Contestaţie inadmisibila. Încheiere prin care tribunalul respinge, ca nefondată, plângerea formulată de inculpata împotriva ordonanţei procurorului prin care s-a instituit măsura preventivă a controlului judiciar