Tâlhărie

Sentinţă penală 210 din 08.02.2012


Obiect: infracţiune de tâlhărie în formă agravată prev. şi ped. de art. 211 al.1,2 lit.a,c, al.21 lit.a,b C.p.

Prin rechizitoriul procurorului de la Parchetul de  pe  lângă Judecătoria Bacău nr.5039/P/2006 s-a dispus punerea  în mişcare a acţiunii penale  şi trimiterea  în judecată a  inculpatului VR  pentru săvârşirea  infracţiunii de tâlhărie în formă agravată prev. şi ped. de art. 211 al.1,2 lit.a,c, al.21 lit.a,b C.p.

În motivarea actului de sesizare  se afirmă că inculpatul la data de 01.08.2001, în jurul orelor 9,15 împreună cu o altă persoană folosind cagule ( măşti din ciorap tricotate cu decupaje pentru ochi şi gură) , prin ameninţarea cu o armă de foc a funcţionarei GW a sustras din Casa de Economii ML suma de 85 850 DM, prejudiciul nerecuperat.

Pentru dovedirea situaţiei de fapt au fost propuse spre administrare  următoarele mijloace de  probă:

- proces-verbal de constatare la locul faptei ;

- dare de seamă ;

- inspectarea autoturismului ;

- declaraţiile martorilor GW , HT , SF, WC , AR; TS;

- raport ;

- menţiuni efectuate de către organele de poliţie;

- raport asupra stării de fapt;

- dare de seamă ;

- raport de expertiză ;

- planşe foto efectuate la faţa locului ;

- actele întocmite de organele de urmărire penală cu ocazia ridicării probei de comparaţie pentru expertiza ADN ;

- planşa foto conţinând instantanee din înregistrările camerei de luat vederi.

Inculpatul a negat săvârşirea faptelor pentru care a fost trimis  în judecată, afirmând că în vara anului 2001, s-a aflat în România, în Delta Dunării şi din anul 1994 nu a mai fost  niciodată pe teritoriul Germaniei.

În apărare inculpatul a propus ascultarea martorilor BA şi BŞ.

Prin sentinţa penală nr. 2391 din 28.11.2008 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 3644/180/2007 s-a dispus în baza art. 211 alin 1,2 lit.a,c, alin.21 lit.a,b Cpen condamnarea inculpatului RV –pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, la pedeapsa de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a,b Cpen. 

În baza art. 71 Cpen s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a  şi b Cpen pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 14 şi art. 346 alin 1 Cprpen s-a luat act că partea vătămată Casa de Economii nu s-a constituit parte civilă .

În baza art. 118 lit.e Cpen s-a confiscat de la inculpatul RV suma de 43 894,41 EUR , sumă dobândită prin săvârşirea infracţiunii.

In baza art. 191 alin.1 Cprpen. a fost obligat  inculpatul la plata sumei de 2000  lei  cheltuieli judiciare avansate de stat.

S-a luat act că inculpatul a fost asistat de apărător ales.

Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel inculpatul fără nici o motivare în cererea scrisă.

Oral în faţa instanţei personal şi prin apărător, apelantul inculpat a criticat hotărârea instanţei pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectul greşitei condamnări întrucât la dosar nu sunt probe din care să se poată reţine vinovăţia sa, singura probă fiind cea a ADN-ului care este nelegală fiind făcută fără acordul inculpatului iar declaraţiile martorilor audiaţi prin comisa rogatorie sunt contradictorii, cu atât mai mult cu cât apărarea nu a avut posibilitatea de a formula întrebări la audierea acestora.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale apelate iar pe fond în principal achitarea potrivit art. 10 lit. c din Cod pr. penală iar în subsidiar reducerea pedepsei aplicate.

Tribunalul examinând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi din oficiu a constatat următoarele:

În conformitate cu dispoziţiile art. 291 cod pr. penală judecata poate avea loc numai dacă părţile sunt legal citate şi procedura este îndeplinită.

Legea prevede, astfel, obligaţia instanţei de a cita părţile pentru judecată, citarea fiind o condiţie pentru a se putea trece la cercetarea judecătorească.

În cauza de faţă, parte vătămată este Casa de Economii pentru care la termenul din 20.10.2008 s-a dispus citarea cu scrisoare recomandată în Germania însă pentru termenul din 17.11.2008 când cauza s-a judecat pe fond procedura nu a fost legal îndeplinită la dosar neexistând nici o dovadă în acest sens.

Instanţa avea obligaţia să citeze partea vătămată, dându-i-se astfel posibilitatea să uzeze de drepturile procedurale conferite prin lege părţii vătămate şi de a lămuri cauza sub toate  aspectele, pe bază de probe.

Mai mult, din actele dosarului rezultă în mod evident că pentru prejudiciul produs părţii vătămate, acesta a fost ulterior despăgubită în baza contractului de asigurare de Casa de Asigurări W situaţie în care acesta trebuia introdusă în cauză şi citată în această calitate.

Motivarea instanţei de fond în sensul că nu s-a cunoscut adresa acestei societăţi de asigurare iar efectuarea de verificări ar fi condus la tergiversarea cauzei nu poate fi primită avându-se în vedere că această societate de asigurări este reprezentată în România de SCA PK .

Prin d.p.13/A/2010 Tribunalul Bacău în baza art.379 pct.2 lit.b din C.pr.pen. s-a admis apelul declarat de apelantul inculpat RV, împotriva s.p.nr.2391 din 28.11.2008 pronunţată de Judecătoria Bacău în dosarul nr.3644/180/2007, a desfiinţat sentinţa penală apelată în totalitate şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă – Judecătoria Bacău şi a menţinut actele procedurale efectuate în cauză până la data de 20.10.2008 inclusiv.

Cauza a fost înregistrată în rejudecare  la nr.5766/180/2010.

Prin coroborarea probelor administrate atât în faza de urmărire penală cât şi în faza de judecată,  instanţa a reţinut situaţia de fapt pe care o va expune în continuare.

Casa de Economii este  prevăzută  în partea dreaptă cu o cale de acces spre parcare aflată în spatele  imobilului.

Intrarea principală în filială este dinspre strada F Spaţiul interior este  împărţit  în două de către o tejghea de bancă deasupra căreia se află o suprafaţă de sticlă blindată, creându-se astfel o încăpere la dispoziţia clienţilor şi sectorul rezervat salariaţilor. Întrucât construcţia tavanului clădirii prezintă o înclinaţie ascendentă spre stânga, iar suprafaţa din sticlă blindată are  o înălţime egală pe toată lungimea, în partea  stângă se creează un spaţiu liber între tavanul încăperii şi suprafaţa de sticlă blindată.

În ziua de 01.08.2001, în jurul orelor 9,15, în filială se afla doar funcţionara GW întrucât celălalt angajat al Casei de Economii, HT plecase din clădire pentru  puţin timp , în apropiere, pentru a face  anumite cumpărături.

În filială, în calitate e clientă la data şi ora amintită se afla doar SF, împreună cu fiica sa în vârstă de 6 luni.

In acest timp în parcarea din spatele clădirii a oprit autoturismul marca „, culoare argintie, cu nr. de înmatriculare...Întrucât autoturismul a  fost parcat aproape de  clădire,  iar uşile au fost închise  cu zgomot, funcţionara GW s-a uitat prin fereastra din sectorul angajaţilor şi a observat doi bărbaţi care şi-au acoperit feţele cu cagule.

Martora GW a declanşat alarma şi a rugat-o pe SF să părăsească filiala, realizând că va avea loc un jaf. Unul dintre cei doi bărbaţi a încercat să spargă geamul de la una dintre cele trei ferestre existente înspre parcarea din spate cu ajutorul unei pietre de pavaj, fără a reuşi acest lucru.

Imediat, cei doi autori, din care unul a fost identificat ca fiind inculpatul RV au intrat în clădirea Casei de Economii pe uşa principală (în acest moment martora Simone Freitag părăsea imobilul) . Inculpatul Radu Ciprian Vasile s-a căţărat pe suprafaţa de sticlă blindată şi a pătruns prin spaţiul liber (spaţiul dintre sticla blindată şi tavan) în zona casieriei. A ameninţat-o cu o armă de foc pe funcţionara GW bruscându-o şi strigând în limba germană „dă-mi banii , dă-mi banii". Sub ameninţare martora le-a indicat celor doi autori unde se află casa de bani.

În acelaşi timp, prin uşa de la încăperea caselor a pătruns cel de-al doilea autor în încăperea rezervată salariaţilor Casei de Economii. Atât din casa de bani cât şi din sectorul pentru angajaţi cei doi autori au luat toate bancnotele găsite pe care le-au introdus într-un sac (sacoşă) de culoare deschisă, după care au părăsit rapid Casa de Economii, inculpatul RV având asupra sa sacul cu bani, respectiv suma de 85.850 DM .

Autorii jafului au părăsit locul faptei cu acelaşi autoturism marca .. argintiu cu nr. .. , pe care ulterior l-au abandonat pe un câmp la o distanţă de aproximativ 2,5 km de Casa de Economii, continuându-şi fuga cu un alt autoturism neidentificat.

Întreaga activitatea infracţională a durat 2-3 min. S-a stabilit ulterior că autoturismul … a fost sustras cu puţin timp înainte de data comiterii tâlhăriei.

În urma cercetărilor efectuate de organele judiciare din Germania s-a stabilit că unul dintre autorii infracţiunii descrise mai sus este inculpatul RV

Astfel, organele de poliţie au fost anunţate despre jefuirea Casei de Economii sosind imediat la faţa locului. Efectuând verificări în spatele clădirii filialei au fost găsite o piatră de pavaj şi o şapcă de baseball. Nu au fost identificate urme papilare întrucât ambii autori au purtat mănuşi în momentul comiterii jafului. în continuarea cercetărilor, la circa 2,5 km de locul faptei, circumscripţia teritorială H a fost identificat autoturismul marca argintiu cu nr. .. ce a fost abandonat pe un câmp în imediata apropiere a unei pepiniere de pini.

Lângă portiera dreapta faţă a fost descoperită în iarbă o mască confecţionată dintr-un ciorap de culoare închisă cu decupaje pentru ochi.

Transversal, în spatele autoturismului, între pini, a fost descoperită a doua cagulă cu decupaje pentru ochi, ambele corpuri delicte fiind ridicate de către organele de poliţie pentru cercetări.

Prin hotărârea din 3.08.2001 a Judecătoriei de Primă Instanţă din M, s-a dispus examinarea cagulelor descoperite în autoturismul utilizat pentru săvârşirea faptei cu privire la existenţa de celule corporale, precum şi examinarea molecular genetică a acestor celule pentru compararea identităţii cu a viitoarelor persoane bănuite. Institutul de Medicină Legală din M, pe baza elementelor de deghizare (cagulelor) a reuşit să descopere o urmă ADN care permite identificarea. Această urmă ADN stocată a prezentat concordanţe cu alte urme ridicate de la locul săvârşirii faptei ce formau obiectul unor alte proceduri efectuate de organele judiciare germane, respectiv:

- tâlhăria unei instituţii bancare din data de 28.02.1995 din localitatea G;

-  tâlhăria asupra unei filiale a Casei de Economii din C din 19.11.1999;

Organele judiciare germane s-au confruntat în vara anului 2001 cu mai multe jafuri comise în condiţii asemănătoare ca urmare a :

-  descrierii persoanelor care au săvârşit faptele;

- modul de operare : spargerea sau tentativa de spargere a ferestrelor; utilizarea unor autoturisme sustrase cu puţin timp înainte, folosite la părăsirea locului  faptei  şi  abandonate în  relativa apropiere  a acestora;

- limbajul folosit conducea la concluzia că autorii provin din spaţiul est european;

- existenţa unor indicii concrete care demonstrau că după abandonarea autoturismului sustras şi folosit la săvârşirea jafului, autorii erau transportaţi cu un alt autoturism de eventualii complici.

Pornind de la presupunerea că autorii jafului au luat legătura prin intermediul reţelei de telefonie mobilă cu un alt complice care îi aştepta cu un alt autoturism pentru a-şi continua fuga de la locul faptei, organele competente au dispus obligarea operatorilor de telefonie mobilă din Germania să comunice convorbirile telefonice de la data de 01.08.2001, în intervalul oral cuprins între 8,45- 9,45 în zona .. (locul de săvârşire a faptei în perioada  imediat dinainte şi după săvârşirea acesteia).

Aceleaşi verificări s-au efectuat şi cu privire la jaful filialei Casei de Economii din H .

Prin compararea datelor s-a identificat un nr. de telefon mobil care a fost apelat în intervalul relevant pentru săvârşirea faptelor atât în perimetrul H cât şi în perimetrul F.

Acest număr de telefon aparţinea unei persoane cu numele de MS, .

S-a stabilit ulterior că susnumita este căsătorită cu cetăţeanul de origine germană .., fiind însă concubina cetăţeanului român, AT, Au fost identificate ulterior prin intermediul interceptărilor convorbirilor telefonice şi celelalte persoane din anturajul MS, respectiv AR,  OH .

S-a stabilit că în vara anului 2001, inculpatul  RV s-a aflat în Germania unde a locuit pentru aproximativ 2 săptămâni la TS.

Inculpatul  făcea parte din anturajul acestor persoane alături de cetăţenii români, RD, VB, LD, TD, CM, MC .

Cu excepţia lui RD, toţi ceilalţi au fost arestaţi la data de 19.11.2001 alături de TS de către autorităţile germane pentru activităţi infracţionale desfăşurate pe teritoriul acestui stat.

Autorităţile germane au solicitat ulterior organelor competente din România recoltarea unor probe de salivă de la inculpatul RV care să permită prelevarea ADN -ului şi compararea cu proba ADN identificată pe cagula pe care acesta a purtat-o la comiterea tâlhăriei din data de 01.08.2001.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, primind cererea de comisie rogatorie, la data de 4.06.2004, au procedat la ridicarea a două mucuri de ţigară fumate de inculpat în sediul IPG şi au trimis probele ridicate autorităţilor germane .

În conformitate cu hotărârea Judecătoriei de Primă Instanţă din B s-a procedat la compararea urmelor ADN provenind de la cele două mucuri de ţigară P cu urma ADN culeasă de pe masca confecţionată din ciorap utilizată la comiterea tâlhăriei. Conform expertizei efectuate de Institutul de Medicină Legală al Clinicii Universitare M, caracteristicile ADN identificate la nivelul cagulei sunt identice cu proba ADN izolată din saliva de pe mucurile de ţigări şi aparţin inculpatului RV

Paguba pricinuită părţii vătămate Casei de Economii ML estimată la valoarea de 85.850 D.M. ( 43894,41 euro) a fost acoperită  de către  WP în baza contractului de asigurare .

WP subrogîndu-se  în drepturile părţii vătămate Casa de Economii M, s-a constituit parte civilă şi a solicitat obligarea  inculpatului  la plata sumei de 43894,41 euro.

Partea vătămată Casa de Economii M nu s-a constituit  parte civilă.

Apărarea inculpatului în sensul că, afirmând că în vara anului 2001, s-a aflat în România, în Delta Dunării şi din anul 1994 nu a mai fost  niciodată pe teritoriul Germaniei, urmează a fi înlăturată din următoarele considerente:

- expertiza ADN demonstrează dincolo de orice dubiu că inculpatul este unul din autorii tâlhăriei comise la Casa de Economii M din data de 1.08.2001;

- din declaraţiile martorilor AR şi TS rezultă că inculpatul  s-a aflat în Germania în vara anului 2001.

Declaraţiile inculpatului  RV sunt în contradicţie cu materialul probator administrat în cauză.

Iniţial inculpatul a susţinut că organele de poliţie din Germania din motive rasiale i-au „plantat" urme ce conţin ADN la locul faptei (fără a putea explica de unde ar fi provenit aceste probe, atât timp cât inculpatul nu a mai fost în Germania din anul 1994, conform propriilor declaraţii), pentru ca ulterior să susţină că persoana care a comis tâlhăria a adus din România o cagulă purtată de el în Delta Dunării, în scopul de a se proteja de vânt şi a lăsat-o la locul faptei pentru a-l învinovăţi fără drept.

Pentru aceleaşi considerente expuse mai sus urmează a fi înlăturate şi declaraţiile martorilor propuşi de inculpat, respectiv BA, BŞ şi CN, care au declarat că RV, în luna august 2001, s-ar fi aflat în Delta Dunării, în România.

La reţinerea situaţiei de fapt instanţa a avut  în vedere  următoarele mijloace de probă:

- proces-verbal de constatare la locul faptei ; dare de seamă ; inspectarea autoturismului ; declaraţiile martorilor ,  raport ;  menţiuni efectuate de către organele de poliţie din M ; raport asupra stării de fapt;  dare de seamă ; raport de expertiză ; planşe foto efectuate la faţa locului ; actele întocmite de organele de urmărire penală cu ocazia ridicării probei de comparaţie pentru expertiza ADN ;

planşa foto conţinând instantanee din înregistrările camerei de luat vederi.

În drept,  fapta  inculpatului,  întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de tâlhărie în formă agravată prev. şi ped. de art. 211 al.1,2 lit.a,c, al.21 lit.a,b C.p.

În temeiul art. 345 C.p.p. având  în vedere că fapta există, constituie infracţiune şi că a fost săvârşită de către  inculpat, urmează a dispune condamnarea acestuia.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa va ţine seama de criteriile  generale prev. de art.72 C.p. respectiv  dispoziţiile părţii generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate  în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârşite, persoana  inculpatului .

În temeiul art. 71al.1,2 C.p.  instanţa va aplica inculpatei pedeapsa accesorie a  interzicerii  drepturilor prev. de art.64  lit.a teza II şi b C.p.

În temeiul art. 7 din Lg.76/2008 instanţa va dispune recoltarea de la inculpat a probelor biologice  în vederea stocării acestora  în S.N.D.G.J.

În temeiul art. 14 C.p.p., art.346 C.p.p., art. 998 C.Civil, instanţa constatând îndeplinite în mod cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale subiective  pentru fapta proprie respectiv fapta  ilicită prezentată mai sus, raportul de cauzalitate  între acesta şi prejudiciul produs, existenţa  prejudiciului şi culpa inculpatului, urmează a dispune obligarea acestuia la repararea  pagubei produsă  părţii civile WP .

Instanţa va avea în vedere că asiguratorul WP prin repararea pagubei produsă părţii vătămate Casa de Economii M în baza contractului  de asigurare se substituie în drepturile acesteia.

În temeiul art. 14 C.p.p. şi art. 346 C.p.p. instanţa  va lua act de neconstituirea  părţii vătămate Casa de Economii M ca parte civilă.

În baza art. 191 al.1 C.p.p. instanţa constatând culpa procesuală a inculpatului, urmează a dispune obligarea acestuia, la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.