În condiţiile în care locul muncii a fost stabilit prin contractul individual de muncă ,cererea angajatorului adresată salariatului de a se prezenta la locul de muncă convenit nu constituie un abuz

Prin cererea formulată prin reprezentantul său convenţional, doamna avocat F.L., cu împuternicire depusă la dosar (f.10 vol.I), cerere adresată acestei instanţe şi înregistrată sub nr.5578 din 05.09.2008, astfel cum a fost precizată la 24.04.2009 (f.26 vol.I) doamna A.C. a formulat în contradictoriu cu SC A.– Ţ.P.P. contestaţie împotriva deciziei nr.293/05.08.2008 prin care a fost sancţionată disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă, solicitând anularea deciziei nr.293/05.08.2008, reintegrarea în funcţia avută anterior concedierii, aceea de inspector coordonator pensii, obligarea intimatei la plata drepturilor salariale indexate, majorate şi reactualizate începând cu 01.06.2008 şi până la data reintegrării, a contravalorii tichetelor de masă pentru aceeaşi perioadă, a cheltuielilor de deplasare/detaşare pentru perioada lucrată „pe teren” şi a diurnei legale/indemnizaţiei de detaşare de la data angajării până la desfacerea contractului individual de muncă precum şi obligarea intimatei la încheierea unei pensii facultative M. sau la plata contravalorii acesteia, de 50 lei/lună, începând cu data de 02.07.2008 (data îndeplinirii vechimii de 1 an în cadrul societăţii conform CCM) până la data reintegrării, cu cheltuieli de judecată. 

În motivarea acţiunii sale, a arătat contestatoarea, în esenţă, că angajatorul nu a respectat termenul de 30 de zile pentru aplicarea sancţiunii, prima absenţă nemotivată fiind înregistrată la 27.05.2008, abatere constatată la 07.06.2008 iar decizia a fost emisă la 05.08.2008 şi comunicată la 07.08.2008, că angajatorul a încheiat procesul-verbal nr.1/01.08.2008 la o dată ulterioară stabilită pentru cercetarea disciplinară, obstrucţionându-i-se prezenţa la cercetare prin aceea că, deşi prezentă la sediul societăţii la data şi ora indicată în convocator, portarul nu i-a permis accesul în clădire întrucât nu avea cartelă de acces şi nici legitimaţie de serviciu, convocarea emisă la data de 16.07.2008 şi primită de contestatoare la 15.07.2008 fiind nulă.

Pe fondul cauzei, a arătat contestatoarea că potrivit contractului individual de muncă nr.133/16.07.2007 înregistrat la ITM Bucureşti sub nr.3592/02.08.2007 a devenit angajata intimatei în funcţia de inspector coordonator pensii, desfăşurându-şi întreaga activitate la Bacău, în sediul A.Ţ.A. SA – sucursala Bacău, angajatorul nu a avut înfiinţat punct de lucru la Bacău, astfel încât nu se poate prevala de propria turpitudine întrucât a acceptat tacit folosirea spaţiului altui angajator şi, deci, ca activitatea contestatoarei să se desfăşoare la Bacău, în scopul eficientizării şi reducerii la maxim a costurilor unui punct de lucru, astfel încât cererea de chemare la locul de muncă din Bucureşti reprezintă un abuz şi o încercare de îndepărtare a contestatoarei din sistem într-o manieră elegantă şi stilată, bazată pe argumente inspirate din CIM şi ROI dar care nu se grefează pe situaţia de fapt.

În mod incontestabil – susţine contestatoarea – locul său de muncă este la Bacău (modificarea contractului de muncă sub aspectul locului de muncă fiind acceptată tacit întrucât era convenabilă ambelor părţi, angajatorul însuşindu-şi rezultatele muncii sale, concretizate în încheierea unui număr de aproximativ 9650 pensii obligatorii şi 170 pensii facultative, toate încheiate la Bacău), astfel cum rezultă şi din pontajele privind prezenţa transmise prin corespondenţă şi e-mail la Bucureşti din împrejurarea că tichetele de masă erau primite de contestatoare la Bacău, actele necesare angajării şi, ulterior, cele de auditare a activităţii fiind întocmite, de asemenea, la Bacău.

Deşi intimata invocă Norma nr.18/2007 care reglementează specificul activităţii de inspector, deplasarea în teren presupune costuri suplimentare pentru angajator, care avea obligaţia de a emite ordin de deplasare, cu indicarea exactă a locului, a perioadei de deplasare în teren şi a limitelor împuternicirii, munca în teren reprezentând în fapt o clauză de mobilitate care trebuie acceptată de părţi în mod clar şi neechivoc prin înscrierea în contract în termeni clari şi precişi, cu atât mai mult cu cât în oferta de angajare nu este prevăzută activitatea pe teren.

Nu se poate considera – arată contestatoarea că locul său de muncă este în Bucureşti întrucât nu există vreo dispoziţie pentru desfăşurarea activităţii la un alt angajator iar pentru perioada 27.05.2008 – 30.05.2008 a fost pontată şi plătită, faptul că a primit în contul intimatei acte de aderare Pilon II şi III de la agenţii de marketing din teritoriu, împrejurare recunoscută de societate, demonstrând că nu a fost săvârşită nici o abatere disciplinară.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv care a stat la baza concedierii, a arătat contestatoarea că fapta constând în „acţiuni neautorizate” nu există, nefiind dovedită de către angajator depăşirea competenţei, gravitatea unor astfel de acţiuni constând în nesocotirea deciziei DG 17/2008 al cărei conţinut nu i-a fost adus la cunoştinţă nici la începerea activităţii şi nici în derularea contractului de muncă.

Cererea privind daunele morale a fost motivată de contestatoare prin umilirea la care a fost supusă, prin faptul că deşi avea dreptul la concediu de odihnă i s-a refuzat acordarea lui, prin nesocotirea dreptului său la muncă, la liberă exprimare, la petiţie, prin discriminarea sa faţă de ceilalţi salariaţi (la Bacău, pe acelaşi post, a fost adus un alt angajat – N.I.), prin starea de tensiune familială creată şi prin stresul la care a fost suspusă, în condiţiile unei stări de sănătate fragile.

Motivând în drept acţiunea, contestatoarea a invocat art.268 alin.(5) din L.263/2003, art.38 şi art.41 alin.(1) şi (3) lit.b) din L.53/2003, art.39 alin.(1) lit.c) din L.53/2003, art.19 din Norma nr.1/2006 emisă de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, art.43 alin.(3) din L.31/1990, art.998 şi 999 din Codul civil.

Prin cererea înregistrată sub nr.6190/20.10.2008 pe rolul aceleiaşi instanţe, doamna C. A. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr.303/05.09.2008 emisă de SC A.–T.P.P. SA, decizie prin care a fost sancţionată disciplinar cu desfacerea contractului individual de muncă, invocând nulitatea deciziei dată de menţionarea a două articole: 61 lit. a) şi 264 alin.(1) lit. f) din codul muncii, arătând că angajatorul nu poate sancţiona aceeaşi faptă prin două decizii diferite, faţă de dispoziţiile art.265 alin.(2) din codul muncii şi solicitând obligarea intimatei la plata daunelor morale în cuantum de 5.000 lei, justificate de contestatoare prin starea de confuzie care i-a fost creată prin emiterea deciziei, de timpul pierdut pentru atacarea acestei decizii în justiţie şi de stresul cauzat.

În dovedirea susţinerilor sale, contestatoarea a depus la dosar, o dată cu cererea de chemare în judecată, înscrisuri (f.4-17).

Formulând întâmpinare prin reprezentantul său convenţional, doamna avocat L.L.G., cu împuternicire depusă la dosarul cauzei (f.23), SC A.Ţ.P.P. SA a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, din conţinutul deciziei 303/2008 rezultând că este vorba despre o decizie de constatare a împlinirii termenului de preaviz, fiind doar o formalitate scriptică şi neputând face obiectul unei acţiuni în instanţă, excepţia lipsei de interes, decizia de desfacere a contractului de muncă fiind decizia nr.293/2008. Prin aceeaşi întâmpinare, a arătat intimata, pe fondul cauzei, că cele două articole menţionate în cuprinsul deciziei nr.303/2008 fac referire la aceeaşi situaţie de fapt şi de drept, că nu se poate vorbi despre aplicarea a două sancţiuni pentru aceeaşi faptă, prin decizia nr.303/008 constatându-se împlinirea termenului de preaviz iar cu privire la daunele morale solicitate, a invocat intimata excepţia necompetenţei materiale a tribunalului, având în vedere temeiul juridic invocat – art.998, 999 cod civil şi excepţia netimbrării, art.269 alin.(1) Codul muncii reglementând răspunderea pentru un prejudiciu material şi nu moral, daunele morale pretinse nefiind justificate (f.24,25, 32,33).

Acţiunile sunt legal scutite de plata taxei judiciare de timbru potrivit art.285 din Codul muncii (art.270 după renumerotarea textelor), atât în ceea ce priveşte cererea de anulare a deciziile emise de angajator cât şi în ceea ce priveşte cererea de acordare a daunelor morale, angajatorul putând fi obligat, în temeiul dispoziţiilor cuprinse în Codul muncii, la plata de despăgubiri atât pentru acoperirea prejudiciilor materiale cât şi a celor morale cauzate salariatului.

Prin încheierea din 13.02.2008 instanţa a dispus conexarea cauzelor. 

La acelaşi termen de judecată – 13.02.2008 (f.21), instanţa a încuviinţat pentru contestatoare administrarea probei testimoniale şi a probei cu înscrisuri iar pentru intimată administrarea probei cu înscrisuri, a probei testimoniale şi a probei cu interogatoriul contestatoarei.

Astfel, părţile au depus la dosar înscrisuri (f.27-77, 87-141, 148-271,288-293,296-300 vol. I, 1-121,178-192 vol.II), prin reprezentantul său legal intimata a răspuns la interogatoriul propus de contestatoare, în conformitate cu prevederile art.222 Cpc (f.82-86, 280-286 vol. I) iar la termenul de judecată din 20.07.2009 instanţa a audiat în calitate de martor pe doamna A.E.A. (f. 143 vol.I) şi a luat interogatoriu contestatoarei (f.144-147 vol.I).

Prin încheierea din 12.02.2010 instanţa a dispus suspendarea judecăţii cauzei în temeiul art.244 alin.(1) pct.1 cpc (f.127,128 vol.II), judecata fiind reluată la data de 7.09.2012 (f.176 vol.II) la cererea părţilor, cereri înregistrate la 29.05.2012 (f.157) şi, respectiv la 16.07.2012 (f.162 vol.II), ca urmare a soluţionării irevocabile a dosarelor nr.1873/110/2008 şi 5124/110/2008 (f.146-152, 154-156,163-169 vol.II).

Prin reprezentantul său convenţional, contestatoarea a depus la dosar şi concluzii scrise, însoţite de înscrisuri (f. 217 - 238 vol.II).

Examinând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele:

Prin încheierea contractului individual de muncă înregistrat sub nr.3592/02.08.2007 la ITM Bacău, completat cu actul adiţional nr.04/18.09.2007 (f.62-64 vol.I) doamna C. A. a dobândit calitatea de salariat al A. – Ţ., pentru o perioadă nedeterminată începând cu data de 16.07.2007, ocupând funcţia de „inspector coordonator pensii”, la punctul D din contract „locul de muncă” menţionându-se că „activitatea se desfăşoară la sediul AZT P.P. din Bucureşti, şi pe teren”.

Prin decizia nr.293/05.08.2008 (f.79-82 vol.II) societatea angajatoare a aplicat sancţiunea desfacerii disciplinare a contractului individual de muncă al doamnei C. A., în conformitate cu dispoziţiile art.61 lit. a) coroborat cu art.264 alin.(1) lit.f) din Codul muncii, acordând angajatei un preaviz de 20 de zile lucrătoare, reţinându-se ca abateri disciplinare înregistrarea unui număr de 17 absenţe nemotivate ale contestatoarei de la locul de muncă, în perioada 23.06.-15-07.2008 precum şi acţiunile neautorizate în teren ale salariatei, faţă de care nu au existat dispoziţii privind atribuirea de competenţe în raport de agenţii de marketing în vederea derulării vânzării asociate perioadei de aderare continuă, aşa cum aceasta este definită prin Norma 18/2007, cu nerespectarea procedurilor opţionale impuse de noul cadru de derulare al vânzării de pensii obligatorii Pilon II, expunând astfel societatea în faţa partenerilor contractuali.

Decizia nr.293/2008 a fost emisă cu respectarea cerinţelor impuse de art.252 alin.(1) din Codul muncii, asupra cărora contestatoarea a insistat (f.3 vol.I), dispoziţii potrivit cărora angajatorul dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei. Astfel, prima faptă pentru care a fost aplicată sancţiunea disciplinară constă în refuzul salariatei de a se prezenta la serviciu în perioada 23.06.-15.07.2008 şi prin urmare nu se poate reţine că la data de 07.06.2008 a avut loc constatarea abaterii, cum în mod eronat pretinde contestatoarea (f.3 vol.I), pentru lipsa nejustificată de la serviciu în perioada 27.05.-23.06.2008 aceasta fiind sancţionată disciplinar cu „avertisment”, potrivit deciziei nr.273/25.06.2008 (f.30-32 vol.I). Omisiunea angajatului de a se prezenta la locul de muncă reprezintă o faptă cu caracter continuu, care se epuizează în momentul în care angajatorul deţine indicii suficiente potrivit cărora această omisiune se datorează intenţiei angajatului său şi nu unei împrejurări obiective (boală, accident etc.) care l-au împiedicat pe salariat să îşi îndeplinească obligaţiile de serviciu independent de voinţa lui. Se observă, sub acest aspect, că decizia nr.293/2008 a fost emisă după ce prin adresa nr.273/25.06.2008 – anexa 3 contestatoarei i s-a adus la cunoştinţă faptul că cererea înregistrată sub nr.13.340/09.06.2008 referitoare la acordarea concediului de odihnă începând cu data de 09.06.2008 nu se aprobă (f.35 vol.I) şi după ce, prin anexa 1 la aceeaşi adresă şi prin adresa nr.14428/14.07.2008 contestatoarea a fost înştiinţată cu privire la lipsa documentelor justificative pentru absenţele înregistrate, ultimul certificat medical prezentat referindu-se la intervalul 13.05.-26.05.2008 şi cu privire la faptul că foile de pontaj aferente lunii iunie 2008 transmise de contestatoare prin corespondenţă nu justifică neprezentarea sa la locul de muncă de la sediul angajatorului (f.33, 36 vol.I).

În ceea ce priveşte procedura cercetării disciplinare prealabile, instanţa apreciază că neregularităţile semnalate de contestatoare nu sunt de natură să atragă vicierea acestei proceduri şi, deci, anularea deciziei de sancţionare disciplinară întrucât simpla menţiune din cuprinsul adresei de convocare în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile nr.14442 potrivit căreia această adresă ar fi fost emisă la o dată ulterioară datei reale nu constituie decât o simplă eroare materială, fără nici o relevanţă în plan juridic de vreme ce contestatoarea confirmă faptul că adresa i-a fost comunicată la data de 16.07.2008 (f.3 vol. I), deci în timp util pentru a se prezenta la cercetarea stabilită pentru data de 24.07.2008 la sediul angajatorului din Bucureşti.

Deşi susţine, de asemenea, că prezenţa sa la data şi ora indicată la sediul SC A. T. P. P. SA din Bucureşti a fost obstrucţionată prin aceea că portarul nu i-a permis accesul întrucât nu avea cartelă de acces şi nici legitimaţie de serviciu, contestatoarea nu administrează nici o dovadă în sprijinul acestor afirmaţii. Refuzul portarului de a permite accesul unei persoane necunoscute care nu prezintă legitimaţia sa de angajat în serviciul instituţiei în sediul căreia doreşte să pătrundă nu poate fi considerat un abuz decât în măsura în care se dovedeşte şi împrejurarea că angajatorul este cel în culpă pentru nepredarea unei astfel de legitimaţii angajatului său. Pe de altă parte, răspunzând la interogatoriu (f.146 vol.I), contestatoarea revine asupra afirmaţiei sale iniţiale, formulată în cererea introductivă de instanţă: „Nu am afirmat că mi s-a îngrădit dreptul de a participa la audiere. Nu mi s-a dat voie să intru în clădire. Am sunat la secretariat” (întrebarea nr.11) şi recunoaşte că a primit adresa prin care angajatorul i-a cerut să comunice orice motiv obiectiv care a împiedicat-o să se apere în cadrul procedurii de cercetare, arătând că a primit adresa respectivă foarte târziu, fără a insista în probarea acestei împrejurări care ar fi fost imputabilă angajatorului şi nu sieşi (întrebarea nr.13).

Nici pe fondul cauzei susţinerile contestatoarei nu pot fi considerate întemeiate întrucât, astfel cum s-a reţinut cu putere de lucru judecat prin decizia nr.1352/10.10.2011 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 5124/110/2008 prin contractul individual de muncă încheiat şi înregistrat sub nr.133/16.07.2007 se menţionează faptul că activitatea se desfăşoară la sediul A. Ţ. P.P. din Bucureşti, şi pe teren, salariata – contestatoare fiind încunoştinţată cu privire la locul în care urma să îşi desfăşoare activitatea încă de la ofertare (f.28 vol.I), neputându-se vorbi despre o modificare tacită a locului de muncă din Bucureşti în Bacău. Chiar dacă, în pofida clauzelor contractului individual de muncă, angajatorul a permis ca salariata să îşi desfăşoare activitatea la Bacău, pentru că această împrejurare era convenabilă la acest moment ambelor părţi, cerinţa adresată contestatoarei de a se prezenta la locul de muncă din Bucureşti nu constituie un abuz ci reprezintă exercitarea prerogativelor convenţionale, în acord cu negocierile purtate în vederea încheierii contractului individual de muncă.

Potrivit art.8 alin.(1) din Codul muncii relaţiile de muncă se bazează pe principiul consensualităţii şi al bunei-credinţe or opţiunea contestatoarei de a refuza să se prezinte la locul de muncă convenit în perioada 23.06.-15.07.2008, după ce pentru lipsa de la serviciu în perioada anterioară, 27.05.-23.06.2008 fusese deja sancţionată disciplinar cu avertisment, în condiţiile în care angajatorul i-a atras atenţia că atitudinea sa poate determina aplicarea unei sancţiuni mai aspre (adresa 14428/14.07.2008 - f.132 vol.I) denotă cu suficientă evidenţă reaua-credinţă a salariatei, prima faptă reţinută ca abatere disciplinară în cuprinsul deciziei nr.293/2008 fiind suficient de gravă pentru a justifica ea singură desfacerea contractului individual de muncă.

Prin refuzul său de a da curs cererii angajatorului de a se prezenta la locul de muncă din Bucureşti, în mod, de asemenea, evident, contestatoarea a acţionat în teritoriu fără a fi autorizată în acest sens, expunând în acest fel societatea angajatoare faţă de partenerii contractuali, cea de a doua faptă cu caracter disciplinar reţinută în sarcina angajatei prin decizia de sancţionare derivând din prima, fără a fi necesară administrarea de dovezi distincte în dovedirea săvârşirii sale.

Respingând ca nefondată contestaţia formulată împotriva deciziei nr.293/05.08.2008, se vor constata ca fiind implicit nefondate şi respinse ca atare şi cererile contestatoarei referitoare la reintegrarea sa pe postul deţinut anterior, la obligarea intimatei la plata despăgubirilor echivalente cu drepturile salariale de care ar fi beneficiat de la data concedierii şi până la data reintegrării precum şi cererea referitoare la plata tichetelor de masă începând cu data de 23.06.2008 până la data reintegrării, cu menţiunea că aceste tichete nu pot fi acordate nici pentru perioada 1.06.2008 – 23.06.2008, perioadă în care contestatoarea a lipsit nemotivat de la serviciu, astfel cum se reţine prin decizia nr.1352/2011 pronunţată de Curtea de apel Bacău anterior amintită.

Analizând în mod distinct cererea privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de deplasare/detaşare pentru perioada lucrată „pe teren” şi a diurnei legale, respectiv a indemnizaţiei de detaşare de la data angajării până la data desfacerii contractului individual de muncă, tribunalul constată că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.43-47 din Codul muncii, contestatoarea desfăşurându-şi activitatea la Bacău nu în temeiul unei dispoziţii de detaşare sau de delegare, cu acceptul angajatorului şi fără a suporta cheltuieli de deplasare sau de cazare şi de hrană suplimentare întrucât şi-a desfăşurat activitatea în localitatea de domiciliu.

În ceea ce priveşte cea de a doua cerere având un regim juridic distinct de cea principală - cererea de obligare a SC A. Ţ. – P.P. SA la încheierea unei poliţe de pensie facultativă „M.” sau la plata contravalorii acesteia, de 50 lei/lună, începând cu data de 02.07.2008, la care contestatoarea a împlinit un an de vechime în cadrul societăţii conform CCM, şi până la data reintegrării, tribunalul constată şi această cerere ca nefiind fondată, până la momentul închiderii dezbaterilor contestatoarea neadministrând nici o probă în susţinerea sa, cu respectarea principiilor oralităţii şi contradictorialităţii, înscrisurile referitoare la această pretenţie ridicată de fosta angajată fiind depuse o dată cu concluziile scrise, înregistrate la data de 2.10.2012 .

Referitor la acţiunea conexă, tribunalul constată că la data de 05.09.2008 angajatorul a emis decizia nr.303 (f.4 dosar 6190/110/2008) prin care se decide încetarea contractului de muncă al doamnei C. A. la data de 05.09.2008, conform art.61 lit. a) coroborat cu art.264 alin.(1) lit. f) din codul muncii, ca urmare a expirării perioadei de preaviz stabilite prin decizia nr.293/05.08.2008.

Această decizie completează decizia nr.293/2008 nereprezentând o nouă decizie de sancţionare, cum în mod eronat pretinde contestatoarea iar menţionarea în cuprinsul său atât a dispoziţiilor art.61 cât şi dispoziţiilor art.264 (248 în actuala numerotare a textelor) din Codul muncii, nu constituie un motiv de nulitate a deciziei, nefiind incident nici unul din motivele de nulitate prevăzute în mod expres şi limitativ de legiuitor.

Cum pretenţiile formulate de contestatoare şi analizate până acum au fost găsite ca neîntemeiate, nici cererea privind acordarea de daune morale nu poate primi o altă soluţie decât aceea de respingere.

Domenii speta

Spete similare