6.În materia divorţului, competenţa teritorială este stabilită de prevederile speciale ale art.607 C.pr.civilă, textul aplicându-se şi în situaţia în care ambii soţi domiciliază în străinătate – decizia civilă nr.217/04.05.2010 – dosar nr.4102/118/2010.
Prin sentinţa civilă nr.9215/21.05.2009, Judecătoria Constanţa a admis acţiunea, în sensul că a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părţi la 30.10.1971 şi înregistrată în registrul stării civile al localităţii Turcoaia, jud. Constanta, sub nr.17 din 30.10.1971, din culpă comună şi a dispus revenirea pârâtei la numele anterior căsătoriei.
Conform art.38 alin.1 Codul familiei, instanţa a constatat că există motive temeinice pentru care raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, de acest lucru făcându-se vinovate ambele părţi, reclamantul că nu a făcut suficiente compromisuri pentru a continua căsătoria, iar pârâta că a consumat excesiv băuturi alcoolice şi a avut manifestări violente fizic şi verbal faţă de reclamant, astfel cum reiese din declaraţia martorului M.C.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta, din cuprinsul înscrisului olograf reprezentând motivele de apel şi al notelor ulterioare ataşate la dosar de către aceasta rezultând, în esenţă, că cererea de divorţ trebuia soluţionată de Tribunalul din Trento, Italia.
Examinând legalitatea sentinţei civile apelate prin prisma motivelor de apel astfel cum au fost precizate în rejudecare, tribunalul reţine următoarele:
Potrivit.art.5 C.proc.civ., „cererea se face la instanţa domiciliului pârâtului. Dacă pârâtul are domiciliul în străinătate sau nu are domiciliu cunoscut, cererea se face la instanţa reşedinţei sale din ţară, iar dacă nu are nici reşedinţa cunoscută, la instanţa domiciliului sau reşedinţei reclamantului.
În materia divorţului, competenţa teritorială este stabilită de prevederile speciale ale art.607 C.proc.civ., potrivit cărora „Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cel din urmă domiciliu comun al soţilor. Dacă soţii nu au avut domiciliu comun sau dacă nici unul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cel din urmă domiciliu comun, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul, iar când pârâtul nu are domiciliul în ţară, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul reclamantul.
În speţă, din probele administrate şi susţinerile părţilor rezultă că ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în Constanţa, iar în cuprinsul deciziei de casare nr.5/FM/18.01.2010 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa (obligatorie în rejudecare în privinţa aspectelor dezlegate de instanţa de recurs, potrivit art.315 C.proc.civ) se reţine că, în prezent, nici una dintre părţi nu mai domiciliază la această adresă, ci în localitatea Trento din Italia, aşa cum rezultă din declaraţia martorului M.C., audiat de prima instanţă, dar şi din spusele apelantei-pârâte.
O dovadă în plus că şi intimatul-reclamant domiciliază în prezent în Italia, iar nu în Constanţa, unde şi-a indicat adresa în cererea de chemare în judecată, este faptul că acesta a fost reprezentat la judecata în fond de d-na avocat Ş.G., împuternicită în acest sens prin procura autentificată sub nr.111/02.02.2009 la BNP Nicolae Cauţiniuc.
Ori, reprezentarea lui în primă instanţă prin mandatar a fost posibilă, potrivit disp.art.614 C.proc.civ., numai pentru că a făcut dovada prin înscrisurile din dosarul de fond că are reşedinţa în localitatea Ton din Provincia Trento- Italia, figurând în evidenţele populaţiei din localitatea respectivă ca rezident din aprilie 2008.
În această situaţie, faţă de prevederile art.607 C.proc.civ., se constată că Judecătoria Constanţa nu trebuia să procedeze la soluţionarea pe fond a cererii de divorţ cu care a fost investită din moment ce atât reclamantul, cât şi pârâta domiciliază în străinătate, respectiv în Provincia Trento din Italia, soluţia consacrată în doctrină şi practica judiciară pentru o asemenea situaţie fiind aceea de respingere a cererii pentru lipsa de competenţă a instanţelor de judecată româneşti.
În considerarea argumentelor expuse şi în temeiul art.296 C.proc.civ., prin admiterea apelului declarat de pârâtă, se va schimba în tot sentinţa civilă atacată, în sensul că acţiunea de divorţ va fi respinsă pentru necompetenţa generală a instanţelor din România.