Acţiune în răspundere.Excepţia prescripţiei.

Prin cererea formulată de lichidatorul judiciar E.B. SPRL în calitate de lichidator judiciar al S.C. B.W.P. S.R.L. înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 07.109.2011, cu nr. de  dosar 358/110/2010/a1*  în contradictoriu cu pârâtul N.S. s-a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună angajarea răspunderii personale şi obligarea acestuia la plata sumei de 7.130.623,39 lei, reprezentând pasiv neacoperit al S.C. B.W.P.  S.R.L.

În motivarea cererii s-a arătat că până la data de 27.07.2001, debitoarea a avut ca asociaţi pe O.H. şi O.A., iar ca administrator pe M.V.V..

 Începând cu data de 27.07.2001, structura asociativă şi administrativă a debitoarei a fost modificată în tot, în sensul că, de la această dată, debitoarea are ca asociaţi pe M.S., cetăţean sirian ( 98 % ) şi pe N.S., la acea dată cetăţean sirian ( 2 % ), iar ca administrator pe N.S.. La cererea Direcţiei Regionale Vamale Iaşi, prin sentinţa civilă nr. 53 din 16.02.2006 pronunţată de judecătorul sindic, s-a respins ca nefondată contestaţia debitoarei şi s-a dispus intrarea acesteia în insolvenţă, E.B. SPRL  fiind desemnat administrator judiciar.

Debitoarea prin reprezentant statutar a formulat, la data de 07.03.2006, către instanţele judecătoreşti, recurs ( respins la data de 06.06.2006 ) şi contestaţie în anulare ( anulată la data de 2.11.2006 ) scopul acestora, aşa cum a fost prezentat în raportul cauzal, fiind de fapt facilitarea în detrimentul creditorilor a persoanelor din administrarea societăţii şi societăţilor din grup prin efectuarea înregistrarea unor operaţiuni prin care acestea să fie exonerate de la plata unor debite către falită,

Pe baza actelor debitoarei, puse la dispoziţia lichidatorului judiciar la 11.04.2006, 22.05.2006 şi 27.07.2006, s-a procedat la întocmirea raportului amănunţit asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă şi asupra existenţei premiselor angajării răspunderii acestora, în condiţiile art. 138 din lege, raport depus în dosarul cauzei şi comunicat sub numărul 657 din 10.05.2007 persoanelor prevăzute de lege.

Potrivit raportului cauzal, principalele cauze şi împrejurări care au dus la insolvenţa debitoarei au fost săvârşirea de către administratorul statutar a unor fapte prevăzute la art. 138 din lege, astfel :

-a folosit bunurile şi creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane ( art. 38 alin 1 lit. a );

-a făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice ( art. 138 alin 1 lit. b );

- a dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care a dus, în mod vădit, persoana juridică la ncetarea de plăţi ( art. 138 alin 1 lit. c );

-a ţinut o contabilitate fictivă, a făcut să dispară unele documente contabile şi nu a ţinut contabilitatea în :onformitate cu legea ( art. 138 alin 1 lit. d );

-a deturnat şi a ascuns o parte din activul persoanei juridice ori a mărit în mod fictiv pasivul acesteia ( art. 138 alin 1 lit. e );

-în luna precedentă încetării plăţilor, a plătit şi a dispus să se plătească cu preferinţă unor creditori, în :auna celorlalţi creditori ( art. 138 alin 1 lit. g );

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 138 alin.l lit. a, c, d, e şi g din Legea 85/2006.

În dovedirea cererii, s-au depus acte.

Pârâtul N.S., a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii Ca nefondată.

Instanţa va analiza excepţia prescripţiei, constatând următoarele:

Potrivit art. 139 din L 85/2006 " Acţiunea prevăzută la art. 138 se prescrie în termen de 3 ani. Prescripţia începe să curgă de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariţia stării de insolvenţă, dar nu mai târziu de 2 ani de la data pronunţării deschiderii procedurii. "

Astfel:

Prin sentinţa civilă nr.  53/16.02.2006 s-a admis cererea formulată de creditoarea ANAF –Direcţia Regională pentru Accizel Vamale Iaşi şi s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar E.B. SPRL.

La data de 13.04.2006 s-a dispus deschiderea procerii de faliment si ridicarea dreptului de administrare.

Aşa cum rezultă din acţiunea introductivă actele societăţii si actele contabile s-au predat la datele de 11.04.2006, 22.05.2006 şi 27.07.2006.

În baza actelor, a fost întocmit raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la starea de insolvenţă a debitoarei S.C. B.W.P. S.R.L., raport întocmit la data de 10.05.2007 şi în care se precizează persoanele care se fac vinovate de starea de insolvenţă a debitoarei, respectiv N.S. şi M.V.V..

Aşa cum arătam mai sus, termenul de prescripţie curge, potrivit art. 139 din Legea 85/2006 de la data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariţia stării de insolvenţă.

Potrivit art. 8 din Decretul 167/1958 momentul începerii curgerii termenului de prescripţie coincide cu momentul naşterii dreptului la acţiune.

Prin urmare, termenul de prescripţia a început să curgă la data de 11.05.2007 şi s-a împlinit la data de 12.05.10.

Este adevărat că administratorul statutar a contestat raportul cauzal, însă, după depunerea contestaţiei acesta a făcut precizări în sensul că de fapt, contestă două creanţe nu raportul cauzal.

Prin urmare, dacă la data de 18.05.2007 s-a formulat o contestaţie. Soluţionarea cauzei, inclusiv a dosarului de faliment a fost suspendată la 30.03.2009 ca urmare a înaintării la Curtea Constitutională şi a fost repusă pe rol la 16.06.2010 , în aceasta perioadă fiind suspendat termenul de prescripţie.

Însă, chiar şi luând în calcul perioada cât a fost suspendată cauza,  termenul de prescripţie tot apare ca fiind împlinit, întrucât a început să curgă la 11.05.2007 De la data depunerii raportului 1.05.2006 până la 30.03.2009 a curs perioada de 1 an 10 luni si  19 de zile, iar de la repunerea pe rol 16.06.2010 si până la promovarea acţiunii 07.10.2011 s-a scurs perioada de 1 an, 3 luni si 21 de zile, în total 3 ani o luna si 10 zile .

Apărarea  reclamantei în sensul că persoanele vinovate de starea de insolvenţă a debitoarei pot fi identificate doar după efectuarea inventarierii bunurilor, contravine total dispoziţiilor legale ale legii procedurii.

Astfel, însăşi legea este structurată astfel încât, şi în condiţiile în care se deschide mai întâi procedura generală de insolvenţă, administratorul judiciar are obligaţia întocmirii acestui raport cauzal în termen de 60 zile ( în prezent 40 zile).

Or, prevederile legale referitoare la inventariere sunt inserate la sectiunea a-7-a „ Falimentul”, capitolul „ Măsuri premergătoare lichidării”.

În cadrul acestui capitol nu se face referire la stabilirea persoanelor vinovate de declanşarea stării de insolvenţă.

Mai mult decât atât, lichidatorul judiciar are ca atribuţii, potrivit art. 25 din Legea 85/2006 ( forma în vigoare la data deschiderii procedurii):  „(1) Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul, în cazul procedurii simplificate, va întocmi şi va supune judecătorului-sindic, în termenul stabilit de judecătorul-sindic, dar care nu va putea depăşi 60 de zile de la desemnarea sa, un raport asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă.”

Luat metodic, procedura falimentului faţă de S.C. B.W.P. S.R.L. s-a deschis la data de 16.02.2006, dată la care era în vigoarea Legea 64/1995.

Raportul cauzal însă, a fost întocmit după intrarea în vigoare a Legii 85/2006.

Anterior, în luna martie 2006 a fost editat Manual  pentru Bune Practici în Insolveţă.

Astfel potrivit acestuia, principalele capitole care se vor analiza în, cadrul raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă şi asupra existenţei premiselor angajării răspunderii acestora, în condiţiile art. 138 din lege sunt următoarele:

1.Preambul (legislaţia aplicabilă, numirea administratorului, premize avute în elaborarea raportului)

2.Obiectul de activitate, evoluţia şi structura capitalului social a debitorului (dacă există date se va prezenta şi un scurt istoric al debitorului)

3.Analiza situaţiei patrimoniale (se va face analiză pe bilanţ contabil, iar dacă acesta este mai vechi de 12 luni, se vor lua în considerare informaţiile financiare avute la dispoziţie pentru perioada ulterioară ultimului bilanţ contabil)

4.Analiza indicatorilor bilanţieri în istoric (pe 3 ani în urmă de la data deschiderii procedurii)

5.Analiza contului de profit şi pierdere în istoric (pe 3 ani în urmă de la data deschiderii procedurii).

Prin urmare, nici  legea, nici practica nu prevăd efectuarea inventarierii pentru a fi posibilă întocmirea raportului prev de art. 59 din legea şi totodată identificarea persoanelor care se fac vinovate de starea de insolvenţă a debitoarei.

Se observă că raportul întocmit în temeiul art. 59 din Legea 85/2006 a fost depus la dosar în mai 2007 iar acţiunea prev de art. 138 din Legea 85/2006 a fost formulată la data de 07.10.2011 .

Întrucât termenul de prescripţie de 3 ani este un termen special prevăzut de legea specială – nr.85/2006 – privind procedura insolvenţei, nu poate fi reţinută ipoteza potrivit căreia o astfel de acţiune ar putea fi introdusă după efectuarea inventarului  cum susţine lichidatorul.

Termenul prevăzut la art. 139 curge de la data când cel îndreptăţit să o exercite a cunoscut, cu ocazia întocmirii raportului amănunţit despre cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei a peroanelor vinovate.

Însăşi reclamanta arată  în raportul depus la dosar la în mai 2007 care sunt principalele cauze care au dus la insolvenţa societăţii dar şi persoanele vonovate de acesta.

Însă, textul de lege prevede  „data la care a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariţia stării de insolvenţă”.

Astfel, legea stabileşte termenul de 3 ani de la data când a fost cunoscută sau trebuia cunoscută persoana care a cauzat apariţia stării de insolvenţă, iar acest termen nu poate fi lăsat la aprecierea administratorului sau lichidatorului judiciar pentru promovarea acestei acţiuni.

In condiţii normale, după data declanşării falimentului, desemnarea lichidatorului şi stabilirea termenului pentru depunerea primului raport de activitate în condiţiile art. 25 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 85/2006, lichidatorul va formula o cerere în condiţiile art. 138 din lege, în termen de 3 ani de la data depunerii raportului.

Această abordare corespunde şi desfăşurării tuturor demersurilor în condiţiile în care administratorul dispune de toate actele şi informaţiile pe care debitorul are obligaţia să le înfăţişeze în conformitate cu art. 35 din Legea nr. 85/2006, de natură a crea administratorului circumstanţele cunoaşterii unei situaţii reale a stării patrimoniale a debitorului în insolvenţă.

Instanţa constată că la fila 2 ultimul paragraf din raportul depus la data de  de E.B. S.P.R.L. ( fl. 8 verso dosar) se arată:” Întrucât debitoarea nea,-a pus la dispoziţie actele solicitate în trei tranşe ( 11.04.2006 acte constitutive; 22.05.2009- o parte din actele contabile şi 27.07.2006 toate actele contabile.....”.

Or, acest aspect relevă în mod cert că lichidatorul judiciar a avut la dispoziţia sa actele financiar contabile ale debitoarei. Aşa cum precizam mai sus, raportul prev. de art. 59 din Legea 85/2006 este întocmit având la baza analiza situaţiei patrimoniale (se va face analiză pe bilanţ contabil, iar dacă acesta este mai vechi de 12 luni, se vor lua în considerare informaţiile financiare avute la dispoziţie pentru perioada ulterioară ultimului bilanţ contabil); analiza indicatorilor bilanţieri în istoric (pe 3 ani în urmă de la data deschiderii procedurii) şi analiza contului de profit şi pierdere în istoric (pe 3 ani în urmă de la data deschiderii procedurii).

Prin urmare, la data depunerii raportului-mai 2007-lichidatorul judiciar a cunoscut, aşa cum prevede art. 138 al.1 din lege, persoanele care se fac vinovate de starea de insolvenţă a debitoarei.

In deplin acord cu argumentul potrivit căruia legiuitorul stabileşte o limită de timp pentru promovarea acestei acţiuni, în scopul securizării circuitului civil şi protecţiei terţilor,  instanţa apreciază că sancţiunea depăşirii acestui termen trebuie pusă în relaţie cu pasivitatea sau culpa celui îndreptăţit a acţiona în acest demers procesual.

Faţă de toate aceste aspecte, instanţa va admite excepţia tardivităţii şi va respinge în consecinţă acţiunea.

Domenii speta

Spete similare