În condiţiile în care o parte din terenul deţinut de reclamantă nu mai poate fi restituit în natură,acesta este privată de dreptul său de proprietate asupra acestuia,pentru acoperirea prejudiciului suferit reclamanta fiind îndreptăţită să obţină val...

Curtea Europeană,în jurisprudenţa sa,a reţinut în mod constant,că există ,în cadrul art.1 din Protocolul 1 al CEDO,un drept intrinsec la indemnizaţie în cadrul privării de proprietate ,atunci când despăgubirea este necesară în vederea respectării proporţionalităţii între ingerinţa în dreptul individului şi „utilitatea publică”.

În absenţa acestui drept,art.1 nu va asigura decât o protecţie iluzorie şi ineficientă a dreptului de proprietate.Prin urmare nu este suficient ca o privare de liberate să urmărească un scop legitim,de utilitate publică,ci trebuie să existe un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat.

Principalul efect al acţiunii în revendicare îl constituie readucerea bunului în natură şi liber de sarcini în patrimoniul proprietarului şi numai în ipoteza în care acest lucru nu este posibil,ca spre exemplu,în situaţia în care bunul a fost înstrăinat unor terţi  de bună credinţă ,restituirea se va face prin echivalent.

Ori,pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit de către reclamantă ,privată nelegal de proprietatea asupra imobilului preluat abuziv de stat,se impune obligarea Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor la plata valorii de circulaţie a terenului ce nu se poate restitui sau asupra întregii suprafeţe de teren ce face obiectul litigiului,conform aprecierii ce va reveni instanţei de fond,obligaţie ce incumbă acestuia în virtutea faptului că Statul Român este răspunzător de prejudiciul creat prin privarea reclamantei de dreptul de proprietate asupra terenului şi înstrăinarea unei părţi din acesta către apelantul-intervenient.

Asupra apelului civil de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. 704/212/2005 reclamanta P.M. a chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa, Municipiul Constanţa prin Primar şi Consiliul Judeţean Constanţa solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate nulitatea absolută  în parte a Deciziei nr. 478/09.12.1987 emisă de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al Judeţului Constanţa, prin care s-a trecut în proprietatea statului, contra cost, imobilul situat în Constanţa, strada Făgetului nr.13, obligarea pârâţilor Consiliul Local Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 366,91 mp. aferent imobilului situat în Constanţa, str. Făgetului nr.13 şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea acţiunii a arătat reclamanta că este proprietara imobilului situat în Constanţa, str. Făgetului nr.13 în baza actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1919/04.10.1954 şi transcris sub nr. 977/1954, teren pe care a edificat o locuinţă în suprafaţă de 55,54 mp.

Prin Decizia 478/09.12.1987 emisă de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular al judeţului Constanţa în baza Decretului 223/1974, decizie ce nu le-a fost comunicată părţilor, s-a preluat – contra cost – în proprietatea statului imobilul având o suprafaţă utilă de 55,54 mp., iar terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 422,45 mp. a fost preluat fără plată în proprietatea statului.

A menţionat reclamanta că în anul 1997 casa a fost vândută în baza dispoziţiei Legii 112/1995 numiţilor P.C. şi S. prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 28831/08.07.1997, iar terenul în suprafaţă de 55,54 mp. aferent construcţiei a fost atribuit în folosinţă noilor proprietari pe durata existenţei construcţiei.

Reclamanta a arătat că imobilul revendicat a trecut abuziv în proprietatea statului, întrucât Decretul 223/1974 contravenea Constituţiei din 1965, Codul Civil şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului.

În drept au fost invocate disp. art. 480, 481 Cod civ.

Pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar au formulat întâmpinare solicitând respingerea acţiunii ca nefondată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

S-a susţinut că ,în speţă, a fost respectat întocmai Decretul 223/1974, pentru construcţie înstrăinarea făcându-se contra cost, iar terenul intrând în proprietatea statului în condiţiile art. 13 din Legea 59/1974.

S-a arătat că decizia administrativă de trecere în proprietatea statului avea caracter constitutiv de drepturi, precum şi faptul că reclamanta  a avut cunoştinţă de decizie atâta timp cât împreună cu soţul său în prezent decedat a încasat despăgubirea pentru construcţie.

Cât priveşte neconstituţionalitatea Decretului 223/1974 pârâţii au învederat instanţei că excepţiile invocate au fost respinse de Curtea Supremă ca inadmisibile dată fiind abrogarea acestuia prin Decretul-Lege nr. 9/1989.

Pârâtul Consiliul Judeţean Constanţa nu a formulat întâmpinare.

În şedinţa publică din 13.12.2006 numiţii P.S., P.G. şi P.C. a depus la dosar cerere de intervenţie în interes alăturat pârâţilor prin care au înţeles să sprijine apărările acestora.

În susţinerea cererii au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare 28831/16.07.1997 şi certificatul de moştenitor nr. 93/2003 BNP Florin Vişan au dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului casă de locuit având o suprafaţă utilă de 55,54 mp. şi dreptul de folosinţă asupra terenului în suprafaţă de 55,54 mp. pe toată durata existenţei construcţiei.

S-a arătat că admiterea cererii reclamantei ar conduce la declanşarea unor litigii în raport cu reclamanta pentru reglementarea situaţiei juridice a suprafeţei de teren ce le este necesară pentru a-şi asigura accesul la locuinţă şi pentru utilizarea acesteia conform destinaţiei sale.

În drept,au fost invocate invocă disp. art. 49 alin.1 şi 3, 51 Cod pr. civ.

În şedinţa publică din 14.03.2007 instanţa a încuviinţat în principiu, în baza art. 49 şi urm. Cod pr. civ. cererea de intervenţie în interesul pârâţilor.

În şedinţa publică din 22.03.2006 reclamanta a precizat obiectul cererii (pct.1) în sensul că solicită a se constata nulitatea absolută a deciziei în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 366,91 mp. (diferenţa între terenul trecut în proprietatea statului şi terenul atribuit intervenienţilor pe durata existenţei construcţiei).

În cauză au fost administrate proba cu înscrisuri, interogatoriu, expertiză tehnică imobiliară.

Prin sentinţa civilă nr.3377/25.02.2008 instanţa a admis acţiunea,în parte,în sensul că a constatat nulitatea absolută parţială a Deciziei nr. 478/09.12.1987 emisă de Consiliul Popular al Judeţului Constanţa - Biroul permanent al Comitetului Executiv, respectiv în ceea ce priveşte terenul aferent construcţiei preluat în proprietatea statului fără plată,a obligat  pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa si Municipiul Constanta prin Primar să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie imobilul teren în suprafaţă de 358,46 mp situat in Municipiul constanţa, strada Făgetului nr. 13, judeţ Constanţa respectiv terenul astfel cum a fost identificat prin Raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat de expert Niculescu Dorin, mai puţin terenul în suprafaţă de 69,54 mp, pe care este situată construcţia cu caracter permanent cu destinaţia de locuinţă.

A respins cererea de intervenţie în interesul pârâţilor .

Pentru a hotărî în acest fel a reţinut instanţa de fond că prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1919/04.101954 Notariatul de Stat Regional Constanţa (f.5-6) numiţii Georgescu Ştefan şi Georgescu St. Zinca (Zoe) au înstrăinat reclamantei şi soţului acestuia în prezent decedat, Popa Vasile, imobilul teren loc de casă situat în Constanţa, str. Donca Simo 13 formând lotul nr.26 din careul 326, în suprafaţă de 422,45 mp.

Prin Decizia 478/09.12.1987 emisă de Consiliul Popular al Judeţului Constanţa – Biroul Permanent al Comitetului Executiv, s-a dispus, în temeiul disp. art. 2 şi 4 din Decretul 223/1974 şi art. 61 din Legea 57/1968 de organizare şi funcţionare a consiliilor populare, preluarea – contra cost – în proprietatea statului şi transmiterea în administrarea întreprinderii de construcţii, reparaţii şi administrare locativă Constanţa a imobilului situat în Constanţa, str. Făgetului nr.13 având o suprafaţă utilă de 55,54 mp., proprietatea numiţilor Popa Vasile şi Popa Maria, imobil identificat prin planul de situaţie tehnică anexă ce face parte integrantă din decizie.

Conform aceleaşi decizii terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 422,45 mp. proprietatea numiţilor P.V. şi M. s-a preluat fără plată în proprietatea statului conform art. 13 din Legea 59/1974 şi transmis în administrarea ICRAL Constanţa împreună cu construcţia.

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 28831/16.07.1977 încheiat cu RAEDPP Constanţa intervenienta P.S. şi soţul său P.C. au cumpărat imobilul construcţie situat în Constanţa, str. Făgetului nr.13 în suprafaţă utilă de 55,54 mp. Terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 55,54 mp. a fost atribuit cumpărătorilor în folosinţă pe durata existenţei construcţiei (f.102).

Prin cererea formulată reclamanta a solicitat a se constata nulitatea absolută parţială a deciziei de preluare în proprietatea statului a imobilului, respectiv a terenului ce a  făcut obiectul deciziei, mai puţin a terenului atribuit în folosinţă intervenienţilor.

În acest sens instanţa a reţinut că emiterea deciziei a avut la bază Decretul 223/1974 art. 2 şi 4, art. 13 din legea 59/1974 şi art. 61 din legea 57/1968.

Decretul 223/1974 nu poate fi considerat un titlu valabil al statului având în vedere că încalcă dispoziţiile constituţionale în vigoare la data preluării bunului imobil în proprietatea statului făcând aplicarea unei măsuri de preluare abuzivă şi neconstituţională şi nu a unei exproprieri pentru cauză de utilitate publică.

Acest decret încalcă dispoziţiile art. 36 din Constituţia din 1965 conform cărora dreptul de proprietate personală era ocrotit de lege precum şi dispoziţiile art. 17 conform căruia cetăţenii români sunt egali în drepturi.

Decretul 223/1974, act normativ de rang inferior Constituţiei, încalcă aceste prevederi normative care ocrotesc proprietatea cetăţenilor români, deposedându-i de aceasta la data plecării definitive din ţară, la data expirării termenului stabilit  pentru înapoierea în ţară, şi crea, contrar principiului constituţional prevăzut de art. 17 din Constituţie o diferenţiere între cetăţenii români cu domiciliul în ţară şi cei ce nu mai locuiau în România, deşi rămâneau în continuare cetăţeni ai aceleiaşi ţări.

Decretul 223/1974 este contrar şi Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului adoptată de Adunarea Generală ONU la 10.12.1948 la care şi România este parte semnatară şi care prevedea în art.17 pct. 1 şi 2 că orice persoană are dreptul la proprietate şi că nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.

Conform art. 480 Cod civ. proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însă în limitele determinate de lege.

Potrivit art. 481 Cod civ. nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire.

În speţă reclamanţii au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului teren prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1919/04.10.1954 Notariatul de Stat Regional Constanţa (f.5-6).

În condiţiile în care s-a constatat nulitatea absolută parţială a deciziei de preluare a imobilului nr. 478/09.12.1987 emisă de Consiliul Popular al judeţului Constanţa – Biroul Permanent al Comitetului Executiv pârâţii Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar nu mai sunt în măsură să justifice un titlu asupra terenului pe care să îl opună reclamantei.

Împotriva acestei sentinţe,în termen legal,au declarat apel Consiliul Local al Municipiului Constanţa şi Municipiul Constanţa prin Primar,criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.Arată apelanţii că soluţia instanţei de fond,de constatare a nulităţii absolute parţiale a deciziei nr.478/1987 este eronată.Astfel,terenul în litigiu,în suprafaţă de 55.54 mp.,a cărui restituire se solicită, a trecut în proprietatea statului contra cost,iar terenul aferent construcţiei,în suprafaţă de 422,45 mp a fost preluat fără plată,trecând în proprietatea statului în condiţiile art.13 al legii nr.59/1974.Prin urmare trecerea terenului în proprietatea statului s-a făcut cu respectarea prevederilor art.2 alin.1 din Decretul nr.223/1974.

Este ,de asemenea ,necontestată împrejurarea,arată apelanţii ,că reclamanta a avut cunoştinţă de decizia de preluare,câtă vreme a încasat despăgubirea pentru construcţie şi a cunoscut împrejurarea că şi terenul a trecut în proprietatea statului,ca urmare a preluării construcţiei.

Împotriva sentinţei au declarat apel şi intervenienţii,care au reiterat considerentele de nelegalitate expuse de apelanţii persoane juridice.Au mai arătat apelanţii că ,prin raportare la configuraţia şi dimensiunile întregului lot,diferenţa de teren care ar trebui să fie restituită nu poate fi socotită ca servind exploatării normale a construcţiei,iar menţinerea hotărârii apelate va duce la naşterea premiselor unor litigii în faţa instanţelor în vederea asigurării accesului proprietarilor imobilului în locuinţă şi pentru utilizarea acesteia conform destinaţiei sale.

Prin întâmpinare intimata-reclamantă a solicitat respingerea apelurilor ca nefondate.

În şedinţa publică din data de 27.01.2009 apelantele-interveniente au depus actul de adjudecare al imobilului în litigiu,împrejurare faţă de care instanţa a luat act de transmiterea calităţii procesuale active a apelantelor către adjudecatarul I.C.

În suplimentarea probatoriilor s-a efectuat expertiza tehnică imobiliară,având ca obiectiv identificarea şi evaluarea suprafeţei de teren care,pe lângă suprafaţa de 69,54 mp.afectată de construcţia proprietatea intervenientului Ilie Constantin,care este necesară pentru utilizarea în condiţii normale a construcţiei.

În şedinţa publică din data de 12.01.2010 instanţa a pus în discuţia contradictorie a părţilor considerente de nulitate a hotărârii apelate,care vor fi analizate cu prioritate în cele ce urmează:

Sub un prim aspect actul de adjudecare depus de apelantele-interveniente poartă data de 23.07.2007(fila 45 dosar de apel),iar hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată la data de 25.02.2008,astfel încât neobservarea transmiterii calităţii procesuale de la interveniente către numitul Ilie Constantin,anterior pronunţării hotărârii atrage incidenţa dispoziţiilor art.297 c.pr.civ.,intervenientul în interesul alăturat pârâţilor fiind lipsit de un grad de jurisdicţie.

În altă ordine de idei,din probele administrate a rezultat,fără dubiu,că restituirea întregii suprafeţe de teren deţinută de reclamantă nu mai este în prezent posibilă, deoarece prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 28831/16.07.1977 încheiat cu RAEDPP Constanţa intervenienta P.S.şi soţul său P.C. au cumpărat imobilul construcţie situat în Constanţa, str. Făgetului nr.13 în suprafaţă utilă de 55,54 mp. Terenul aferent construcţiei în suprafaţă de 55,54 mp. a fost atribuit cumpărătorilor în folosinţă pe durata existenţei construcţiei (f.102).Asupra acestei suprafeţe de teren,precum şi asupra suprafeţei de teren necesară pentru normala utilizare a locuinţei ,în favoarea intervenientelor se naşte un drept de proprietate ope legis în temeiul prevederilor legii nr.112/1995,astfel încât reclamanta în calitate de fost proprietar este îndreptăţită ,asupra acesteia,doar la acordarea de despăgubiri.

În condiţiile în care o parte din terenul deţinut de reclamantă nu mai poate fi restituit în natură,acesta este privată de dreptul său de proprietate asupra acestuia,pentru acoperirea prejudiciului suferit reclamanta fiind îndreptăţită să obţină valoarea de circulaţie a imobilului înstrăinat de stat.

Curtea Europeană,în jurisprudenţa sa,a reţinut în mod constant,că există ,în cadrul art.1 din Protocolul 1 al CEDO,un drept intrinsec la indemnizaţie în cadrul privării de proprietate ,atunci când despăgubirea este necesară în vederea respectării proporţionalităţii între ingerinţa în dreptul individului şi „utilitatea publică”.

În absenţa acestui drept,art.1 nu va asigura decât o protecţie iluzorie şi ineficientă a dreptului de proprietate.Prin urmare nu este suficient ca o privare de liberate să urmărească un scop legitim,de utilitate publică,ci trebuie să existe un raport de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat.

Principalul efect al acţiunii în revendicare îl constituie readucerea bunului în natură şi liber de sarcini în patrimoniul proprietarului şi numai în ipoteza în care acest lucru nu este posibil,ca spre exemplu,în situaţia în care bunul a fost înstrăinat unor terţi  de bună credinţă ,restituirea se va face prin echivalent.

Ori,pentru acoperirea integrală a prejudiciului suferit de către reclamantă ,privată nelegal de proprietatea asupra imobilului preluat abuziv de stat,se impune obligarea Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor la plata valorii de circulaţie a terenului ce nu se poate restitui sau asupra întregii suprafeţe de teren ce face obiectul litigiului,conform aprecierii ce va reveni instanţei de fond,obligaţie ce incumbă acestuia în virtutea faptului că Statul Român este răspunzător de prejudiciul creat prin privarea reclamantei de dreptul de proprietate asupra terenului şi înstrăinarea unei părţi din acesta către apelantul-intervenient.

Pentru aceste considerente ,apreciem că ,sentinţa instanţei de fond,a fost pronunţată într-un cadru procesual incomplet,că instanţa de fond are obligaţia,pentru o justă soluţionare a cauzei, de a pune în discuţia contradictorie a părţilor necesitatea lărgirii cadrului procesual,prin introducerea în cauză,în calitate de pârât şi a Statului Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor,împrejurare faţă de care,constatând incidenţa dispoziţiilor art.297 c.pr.civ.instanţa va desfiinţa sentinţa civilă apelată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

Cu ocazia rejudecării instanţa de fond este liberă şi suverană în a aprecia modalitatea în care va da incidenţă dispoziţiilor art.33 din Normele Metodologice de Aplicare a legii nr.112/1995,respectiv dacă,prin raportare la configuraţia şi dimensiunile terenului,diferenţa de teren de 280,93 mp.va putea fi socotită ca servind exploatării normale a locuinţei şi care este modalitatea optimă de reparare a prejudiciului suferit de reclamantă,cu posibilitatea valorificării raportului de expertiză tehnică imobiliară efectuat în faţa instanţei de apel.

În considerarea argumentelor de fapt şi de drept expuse,în temeiul dispoziţiilor art.297 alin.1 c.pr.civ.instanţa va admite apelul,va desfiinţa sentinţa civilă apelată şi va trimite cauza spre rejudecare primei instanţe cu complinirea şi corectarea cadrului procesual.

1

Domenii speta

Spete similare