Taxa de poluare prevăzută de o.u.g. nr. 50/2008. Obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile fiscale

Decizie 1070 din 28.06.2011


Taxa de poluare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008. Obligativitatea parcurgerii procedurii  prealabile fiscale.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 50/2008

Codul de procedură fiscală – art. 207 şi urm.

Este inadmisibilă acţiunea întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 50/2008, dacă nu se respectă dispoziţiile art. 207 şi urm. Cod procedură fiscală.

Curtea de Apel Timişoara, Secţia contencios administrativ şi fiscal,

Decizia civilă nr. 1070 din 28 iunie 2011, R.O.

Prin sentinţa civilă nr. 4268/08.12.2010 pronunţată în dosarul nr. 4268/108/2010 Tribunalul Arad admis acţiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanta B.M.A., în contradictoriu cu pârâta AFP Arad, şi în consecinţă:

A anulat Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr. 205604/20.11.2009 emisă de pârâta Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Arad.

A obligat pârâta AFP Arad să-i restituie reclamantei suma de 11.894 lei, reprezentând taxă pe poluare actualizată cu dobânda legală calculată conform art. 124 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, de la data plăţii până la restituirea efectivă.

A obligat chemata în garanţie AFM Bucureşti să îi achite pârâtei AFP Arad suma de 11.894 lei, cu titlu de taxă de poluare pentru autovehicule şi la plata dobânzii legale calculată la această sumă, conform art. 124 alin. (2) din Codul de procedură fiscală.

În cauză au declarat recurs pârâta AFP Arad şi chemata în garanţie AFM Bucureşti şi prin decizia civilă nr. 1070/28.06.2011 pronunţată în dosarul nr. 4268/108/2010, Curtea de Apel Timişoara a admis recursurile, a modificat sentinţa conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a respins acţiunea ca inadmisibilă reţinându-se că prin acţiune reclamanta a solicitat anularea actului administrativ fiscal nr. 93792/21.06.2010 prin care s-a respins la plângerea sa prealabilă şi să se dispună obligarea A.F.P  Arad, la restituirea taxei de poluare în sumă de 11.894 lei achitată la data de 23.11.2009, pentru autoturismul marca Mercedes Benz, tip 903,6/KA/ Sprinter 311 CDI cu număr de identificare WDB9036621R231642, cu dobânzi legale.

Prin cererea adresată AFP Arad la data de 08.06.2010, aflată al filele 12 din dosar fond, reclamanta a solicitat restituirea acestei taxe, cererea fiind respinsă, cu motivarea că taxa de poluare a  fost calculată conform Normelor metodologice de aplicare a  O.U.G. nr. 50/2008 în baza datelor înscrise în cartea de identitate a autovehiculului emisă de Registrul Auto Român, emiţându-se în acest sens Decizie de calcul al taxei de poluare. 

La fila 7 dosar fond se află Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr. 205604/001/20.11.2009 emisă pe numele reclamantei, act în baza căruia reclamanta a achitat, prin chitanţa TS4A nr. 4266322 din 23.11.2009, în contul bugetului de stat suma de 11.894 lei, reprezentând taxa de poluare.

Curtea constată că Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr. 48454/12.12.2008 emisă pe numele reclamantei reprezintă act administrativ fiscal, fiind titlu de creanţă şi constituie înştiinţare de plată, conform menţiunilor cuprinse de aceasta.

Potrivit dispoziţiilor art. 205 alin. (1) Codul de procedură fiscală, împotriva titlurilor de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale, se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este cale administrativă de atac (...). alin. (2) este îndreptăţit la contestaţie numai cel care se consider că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.

Din aceste dispoziţii legale se desprinde în mod clar concluzia că deciziile de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule sunt acte administrative fiscale, ce pot fi contestate după procedura prevăzută de art. 205 şi urm. Codul de procedură fiscală.

Conform art. 205 alin.(1) O.G. nr. 92/2003, împotriva titlului de creanţă se poate formula contestaţie potrivit legii, iar conform art. 206 alin. (2) din acelaşi act normativ obiectul contestaţiei îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul fiscal în titlul de creanţă, iar conform alin. (3) contestaţia se depune la organul fiscal al cărui act administrativ se atacă.

În speţă, reclamanta nu a urmat această procedură administrativă obligatorie, iar coroborat cu art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Curtea constată că s-a optat pentru soluţia menţinerii caracterului obligatoriu al acestei procedurii, pornindu-se şi de la faptul că o asemenea soluţie este impusă şi de noua Constituţie Europeană, care consacră pentru prima dată în catalogul drepturilor fundamentale, dreptul cetăţeanului la o bună administrare.

Conform dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămată într-un drept al sau ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la comunicare, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.

Lipsa parcurgerii proceduri administrative prealabile, duce la respingerea acţiunii ca inadmisibilă, întrucât "neefectuarea reclamaţiei sau efectuarea acesteia în afara termenelor legale administrative constituie un fine de neprimire care duce la respingerea acţiunii in contencios administrativ".

Instanţa de fond în mod greşit a reţinut că prin înscrisul de la fila 10 dosar fond, reclamanta a formulat plângere prealabilă conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reţinând că chiar dacă în principal a solicitat restituirea sumei de 11.984 lei cu titlu de taxă de poluare pentru înmatricularea autovehiculului, contestatoarea a contestat şi Decizia nr. 205604/001/20.11.2009 privind calculul taxei de poluare, însă în raport de data emiterii decizie de calcul - 20.11.2009 şi data formulării acestei plângerii iunie 2010, aceasta este tardiv formulată, cu încălcarea termenelor imperative de 30 zile prev. de art. 207 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aspect ce echivalează cu neefectuarea acestei procedurii şi cu respingerea ca inadmisibilă a acţiunii reclamantei.