Sesizare Curte de Conturi-inadmisibilitate

Sentinţă civilă 179 din 06.02.2009


Dosar nr. 2990/88/2008

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

Sentinţa Civilă nr. 179

Şedinţa publică  de la 06 Februarie 2009

Prin Incheierea nr. 47 din 17  decembrie 2008, Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Tulcea a sesizat Tribunalul Tulcea, sesizare înregistrată sub nr. 2990/88/2008, solicitând, pentru stabilirea răspunderii juridice, obligarea la plată, în solidar, în favoarea Primăriei Comunei B , a pârâţilor TD şi SM , pentru prejudiciul în sumă de 45.823 lei şi dobânda de 6.562 lei, precum şi pentru dobânda calculată după data de 12 decembrie 2008 şi până la data recuperării prejudiciului de la persoanele răspunzătoare.

Prin Incheierea menţionată, s-a reţinut că potrivit punctului 1 din Raportul de control intermediar examinat, instituţia a fost prejudiciată cu suma totală de 45.823 lei, prin plata unor drepturi salariale neprevăzute de legislaţia în vigoare, sumele fiind plătite de la titlul II „bunuri şi servicii”.

Sumele au fost achitate prin casieria instituţiei, în numerar, ca drepturi speciale pentru „menţinerea sănătăţii şi securităţii muncii şi asigurarea protecţiei” precum şi pentru achiziţionarea de vestimentaţie în cuantum de 300 lei pe lună, şi respectiv 500 lei/semestru pentru fiecare salariat.

Prin această faptă a fost produs un prejudiciu în sumă totală de 45.823 lei, neexistând temeiul legal pentru acordarea drepturilor speciale, legislaţia în vigoare, referitoare la salarizarea personalului instituţiilor publice, neprevăzând posibilitatea acordării acestor drepturi, ba mai mult, interzicând negocierea prin contract a drepturilor a căror acordare şi cuantum sunt stabilite prin dispoziţii legale.

Alăturat încheierii din 17 decembrie 2008, s-au anexat raportul de control intermediar din 12 decembrie 2008, cu anexele acestuia, state de plată, explicaţiile scrise ale pârâţilor, acordul de muncă nr. 5928/1 noiembrie 2006, situaţia sumelor acordate nelegal, precum şi alte înscrisuri.

În apărare, pârâtele TD şi SM au depus întâmpinare, precum şi înscrisuri.

Examinând cauza, instanţa reţine că, prin raportul de control nr. S/160 din 12 decembrie 2008 şi respectiv raportul de control intermediar nr. 1214 din 12 decembrie 2008, întocmit urmare a verificării contului de execuţie şi a bilanţului contabil încheiat pe anul 2007 de către Consiliul Local al comunei B , judeţ Tulcea, s-a constatat că instituţia a fost prejudiciată cu suma totală de 45.823 lei prin plata unor drepturi salariale neprevăzute de legislaţia în vigoare pentru refacerea capacităţii de muncă şi pentru ţinută necorespunzătoare, de la titlul II „bunuri şi servicii”, prin aceasta fiind încălcate prevederile art. 54 alin. 6 din Legea nr. 273/2006; art. 7 din O.G. nr. 119/1995, art. 8 alin. 1, art. 12 alin. 1 şi art. 24 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, lipsa de temei legal rezultând şi din adresa nr. 1107 din 23 ianuarie 2008 emisă de D.M.P.S. TULCEA, cât şi din adresa nr. 420965 din 13 februarie 2008 emisă de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.

S-a mai constatat că, răspunderea pentru producerea prejudiciului revine pârâţilor TD – primar, în calitate de ordonator principal de credite, şi SM , în calitate de contabil în cadrul compartimentului financiar-contabil, care a acordat viza de control financiar preventiv propriu, la suma iniţială de 45.823 lei, fiind calculate şi dobânzi de la data efectuării plăţilor şi până la data de 12.12.2008 în sumă de 6562 lei.

La termenul fixat cu judecata cauzei, instanţa a pus în discuţie admisibilitatea cererii în raport de dispoziţiile Legii nr. 217 din 24 octombrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 prin care s-au abrogat dispoziţiile art. 40 şi următoarele care reglementau competenţa materială şi teritorială a instanţelor Curţii de Conturi, ce ulterior a revenit instanţelor judecătoreşti, odată cu preluarea judecătorilor financiari.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de excepţia invocată, instanţa reţine următoarele:

Actul normativ menţionat, în forma în vigoare, nu mai prevede posibilitatea Curţii de Conturi, prin Camerele de Conturi judeţene, de sesizare a instanţei judecătoreşti pentru stabilirea răspunderii civile pentru pagubele cauzate şi plata de amenzi pentru abateri cu caracter financiar de către administratori, gestionari şi contabili, precum şi de celelalte persoane supuse jurisdicţiei Curţii de Conturi, art. 31 alin. 3 stipulând că în situaţiile în care se constată existenţa unor abateri de la legalitate şi regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entităţii publice audiate această stare de fapt, iar stabilirea întinderii prejudiciului şi dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia revin acesteia.

De asemenea, în art. 1 alin. 4 din Legea nr. 94/1994, modificată prin legea nr. 217/2008, se prevede că litigiile rezultate din activitatea Curţii de Conturi se soluţionează de instanţele judecătoreşti specializate.

In consecinţă, coroborând prevederile legale arătate, se concluzionează că stabilirea răspunderii persoanelor vinovate şi a întinderii prejudiciului se poate realiza de către instanţele judecătoreşti numai la solicitarea entităţii publice verificate.

Relativ la aplicarea legii în timp, având în vedere că sesizarea instanţei s-a realizat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 217/2008, este de subliniat că, potrivit art. 725 alin. 1 şi 2 Cod proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare şi proceselor în curs de judecată, începute sub legea veche, precum şi executărilor silite începute sub acea lege, în timp ce procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanţe.

In opinia instanţei, art. 725 alin. 2 are în vedere ipoteza în care acţiunile aflate în curs de judecată rămân în competenţa instanţelor judecătoreşti, doar că se modifică instanţa competentă să judece respectivul tip de cauză, nu însă şi situaţia în discuţie când se aplică regula instituită prin alin. 1 pentru că nu se mai poate stabili răspunderea unor persoane pentru prejudicii aduse instituţiilor în cadrul cărora funcţionează la cererea unui terţ – organ de control, în lipsa solicitării entităţii publice păgubite, numai aceasta din urmă fiind în măsură să decidă modul de acţiune.

In aceste condiţii, faţă de dispoziţiile legale învederate, sesizarea Curţii de Conturi a devenit inadmisibilă, urmând ca entitatea publică controlată prin conducerea sa, să decidă modul de valorificare a concluziilor raportului de control întocmit, şi în privinţa acesteia procedurile fiind de imediată aplicare.

Aşa fiind, având în vedere aspectele prezentate, instanţa urmează a respinge ca atare sesizarea Curţii de Conturi a României – Camera de Conturi Tulcea, ca inadmisibilă.

1

Domenii speta