Un prim aspect este cel reţinut de instanţa de fond potrivit căruia pentru a opera compensarea trebuie să existe raporturi juridice reciproce directe între părţile implicate, ceea ce în speţă nu s-a realizat.

Asupra recursului de faţă,

Constată că prin sentinţa civilă nr. 3222/CA din 21 mai 2012 pronunţată de Tribunalul Braşov - Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal în dosarul nr. 11006/62/2010, s-a admis cererea de chemare în garanţie formulată de pârâta Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului B în contradictoriu cu chemata în garanţie S.C. D C  S.R.L., prin lichidator G A-CII.

Chemata în garanţie a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 194.879 lei.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin decizia de impunere nr.814/29.10.2009 pârâta a acceptat restituirea către reclamanta din dosarul nr. 3571/62/2010 al Tribunalului Braşov, S.C. R  I S.R.L. a sumei de 3.957.181 lei.

Prin nota de restituire nr. 814/29.10.2009 pârâta a dispus virarea, din suma totală de mai sus, a sumei de 194.879 lei, către SC D C  SRL, aflată în lichidare din data de 15.05.2009.

După cum rezultă din cuprinsul actelor emise de pârâtă şi din cel al întâmpinării, motivul acestei operaţiuni a fost acela că pârâta avea o creanţă împotriva SC D C SRL în sumă de 8010 lei, iar această societate avea, la rândul ei, de recuperat de la reclamanta S.C. R I S.R.L.  o creanţă în sumă de 194.879 lei.

A susţinut pârâta că ar fi efectuat în acest fel operaţiuni de compensare permise de ordinul MFP – ANAF nr. 1308/02.07.2009 şi de poprire prevăzută de art. 149 alin. 1 din OG nr. 92/2003 republicată.

Prin sentinţa civilă nr. 1322/CA/19.10.2010 pronunţată de Tribunalul Braşov, rămasă irevocabilă prin decizia nr.1437/R/23.06.2011 a Curţii de Apel Braşov, instanţa a constatat că pârâta A.F.P. B a aplicat în mod greşit prevederile legale sus menţionate şi a dispus anularea notei de restituire şi a adresei nr. 982127/23.12.2009 emise de pârâtă, care a fost obligată la restituirea către reclamanta S.C. R  I S.R.L. a sumei de 194.879 lei, precum şi la plata cheltuielilor de judecată de 4929,74 lei.

Instanţa de fond a reţinut că nu există reciprocitatea creanţelor, compensaţia neoperând între aceleaşi persoane care au, în acelaşi timp, una faţă de cealaltă calitatea de creditor şi de debitor.

În acest sens sunt dispoziţiile art. 3 din Ordinul nr. 1398/2009 (fila 30 din dosar), care dispune că, în cazul în care contribuabilul (reclamanta) pentru care s-a emis o decizie de rambursare a taxei pe valoare adăugată înregistrează obligaţiei fiscale restante, organul fiscal competent efectuează de îndată compensarea acestuia, întocmind o notă de compensare.

Or, creditoarea reclamantă S.C. R  I S.R.L. nu are şi calitatea de debitor faţă pârâta A.F.P. B, ci doar pe acestea de creditor, compensaţia neputând opera.

Pentru a opera compensaţia într-o astfel de ipoteză în care există şi un terţ (S.C.  D C S.R.L.), debitor faţă de pârâta A.F.P. B şi creditor faţă de reclamanta S.C. R  I  S.R.L., este necesar să intervină şi cesiunea făcută de către S.C. R  I S.R.L. a dreptului de rambursare către terţul S.C. D C S.R.L., care are la rândul său datorii către bugetul de stat.

În acest sens sunt dispoziţiile art. 4 alin. 10 din ordinul nr. 1308/2009 (fila 32) care dispune că, în situaţia în care contribuabilii (reclamanta) nu doresc cesiunea obligaţiilor de rambursare conform alin. 1, se va constitui o bază de dată referitoare la contribuabilii ce deţin drepturi de rambursare, precum şi la creditorii acestora, în scopul înfiinţării popririlor.

În concluzie, doar dacă exista o astfel de cesiune a dreptului de rambursare între creditorul reclamant S.C. R  I S.R.L. şi terţul creditor SC D C SRL, făcută în vederea stingerii unei datorii a cedentului faţă de cesionar, pârâta putea compensa datoria pe care o avea faţă de cedentul reclamant S.C. R  I S.R.L. (transmisă terţului) cu creanţa pe care, la rândul său, pârâta A.F.P. B o avea faţă de terţul cesionar S.C. D C S.R.L., datornic faţă de bugetul de stat.

În lipsa acestei cesiuni, compensaţia nu poate opera între reclamanta S.C. R  I S.R.L., pârâta A.F.P. B şi terţul în faliment S.C. D C S.R.L.

După cum s-a menţionat, compensaţia presupune o desocotire directă între creditorul reclamant şi debitorul pârât, o stingere a două obligaţii reciproce, fiind vorba de două raporturi juridice  distincte, dar între aceleaşi persoane.

Or, între creditorul reclamant S.C. R I S.R.L. şi debitorul pârât A.F.P. B există un raport juridic direct rezultând din obligaţia de rambursare a TVA, dar nu există un al doilea raport juridic direct din care să rezulte că există şi o obligaţie de plată a unei sume de bani de către reclamanta S.C. R  I  S.R.L.  direct către pârâtă, S.C. R I SRL  nedatorând sume la bugetul de stat.

Deşi pârâta A.F.P. B a arătat că are de recuperat de la terţul chemat în garanţie aflat în insolvenţă, S.C. D C S.R.L., doar suma de 80.810 lei, în temeiul căreia a considerat că ar avea o creanţă faţă de reclamantă şi că are de restituit reclamantei suma de 194.879 lei, deci o sumă mai mare, nici măcar nu a realizat pretinsa operaţiune de compensare până la concurenţa sumei de 80.910 lei care ar reprezenta creanţa pretins avută faţă de reclamantă, ci efectuează această operaţiune pentru întreaga sumă de 194.879 lei pe care o virează către SC D C SRL.

În acest fel, pârâta a realizat în mod greşit compensarea chiar dacă s-ar avea în vedere accepţiunea eronată în care a înţeles să aplice această instituţie juridică, realizând în fapt o  recuperare a întregii creanţe de 194.879 lei pe care SC D C SRL ar avea-o faţă de reclamantă, deşi pârâta era creditoare asupra societăţii aflate în insolvenţă doar cu suma de 80.810 lei.

S-a realizat astfel, în mod nepermis, o recuperare a creanţelor avute de societatea în insolvenţă S.C. D C S.R.L. fără ca aceasta să acţioneze în vreun fel, doar prin intermediul AFP B, deşi creanţa avută de societatea în insolvenţă faţă de reclamantă nu este o creanţă bugetară cară să implice concursul AFP B.

Prin sentinţa civilă nr. 1655/SIND/29.06.2011 pronunţată de Tribunalul Braşov în dos. nr. 11742/62/2010 de Tribunalul Braşov, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1581/R/29.11.2011 a Curţii de Apel Braşov, a fost verificată realitatea operaţiunii de cesiune pe care SC D C SRL pretindea, în cadrul acţiunii ce a format obiectul dosarului nr. 3571/62/2010 al Tribunalului Braşov, că a realizat-o cu SC C C C I SRL (societate ca avea aceeaşi persoană ca administrator ca şi SC D C SRL) la data de 12.03.2009 şi care a fost invocată de reclamantă pentru a dovedi că nu ar datora nici o sumă de bani către societatea aflată în insolvenţă, SC D C SRL, ci că această sumă ar fi datorată către S.C. C  C C I SRL.

Prin ultimele două hotărâri judecătoreşti de mai sus s-a dispus anularea cesiunii menţionate şi repunerea părţilor în situaţia anterioară cesiunii, statuându-se că aparţine patrimoniului societăţii în insolvenţă, SC D C SRL, respectiva sumă de bani de 194.878,9 lei, care este datorată de SC R I SRL şi care nu fusese achitată de această din urmă societate societăţii în insolvenţă.

Această recuperare efectivă a sumei de către societatea aflată în insolvenţă trebuie însă, în concret, a fi făcută fără de debitoarea SC R  I  SRL şi nu prin reţinerea de către SC D C SRL a unei sume ce i-a fost virată în mod greşit de către pârâta A.F.P. B, care a aplicat greşit regulile compensării menţionate mai sus şi care a fost obligată, prin sentinţa civilă nr. 1322/CA/19.10.2010 pronunţată de Tribunalul Braşov, la restituirea respectivei sume de 194.897 lei către SC R I SRL.

Având în vedere considerente menţionate instanţa de fond a admis cererea pârâtei, fără obligarea chematei în garanţie la plata cheltuielilor de judecată la care a fost obligată pârâta faţă de reclamanta SC R I SRL întrucât culpa pentru situaţia de faţă aparţine pârâtei A.F.P. B, care a aplicat greşit regulile compensaţiei.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, recurentul G A – Cabinet  profesional, în calitate de lichidator judiciar al SC D C  SRL solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie.

În motivare recurenta a arătat că prin sentinţa recurată a fost obligată, în calitate de chemată în garanţie, la plata către pârâta Administraţia Finanţelor Publice B a sumei de 194.879 lei, sumă ce reprezintă TVA restituit SC D C SRL în urma controlului efectuat de Administraţia Finanţelor Publice B.

Recurenta a precizat că la data de 12.03.2009 era deja înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC D C SRL.

Procedura a fost deschisă la data de 5 mai 2009. Administratorul SC D C SRL a încheiat în mod fraudulos un contract de cesiune cu CMD C C I (unde acest administrator deţinea 50% din părţile sociale şi îndeplinea şi calitatea de administrator) şi SC R I SRL în calitate de creditor în vederea transferului unor drepturi patrimoniale ce au derivat din contractele nr.210/2007, 084/2008 şi 140/2008. Această operaţiune reprezenta o cesiune a creanţei în valoare de 194.879 lei avută iniţial de încasat de SC DHD C SRL de la Administraţia Finanţelor Publice B (TVA de rambursat).

Ca urmare a controlului de rambursare TVA efectuat de Administraţia Finanţelor Publice B la SC R I SRL soldul de 194.879 lei reprezentând TVA de rambursat aferent contractelor fraudulos cesionate a fost virat în contul de lichidare deschis la Bankpost SA B.

Recurenta a susţinut că nota de restituire nr.4703/28.10.2009 a fost corect întocmită de Administraţia Finanţelor Publice B astfel că a solicitat respingerea cererii de chemare în garanţie prin care SC D C SRL a fost obligat la plata sumei de 194.879 lei.

Intimata Administraţia Finanţelor Publice B a depus la dosar  o notă de şedinţă  prin care a arătat că nota de restituire nr.4703/28.10.2009 a fost corect întocmită, cererea de chemare în garanţie putând fi considerată ca lipsită de obiect.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor art.3041 Cod procedură civilă, instanţa de control judiciar constată că recursul promovat împotriva sentinţei civile nr. 3222/CA/21 mai 2012 a Tribunalului Braşov este nefondat.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov sub nr. 3571/62/2010 reclamanta SC R I SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administraţia Finanţelor Publice B anularea notei de restituire nr. 4703/29.10.2009, prin care pârâta a dispus virarea sumei de 194.879 lei către lichidatorul SC D C SRL, anularea adresei nr. 98127/23.12.2009 emisă de pârâtă, prin care s-a soluţionat negativ plângerea prealabilă, obligarea pârâtei la plata sumei de 194.879 lei reprezentând TVA deductibilă de rambursat şi la plata cheltuielilor de judecată.

În această cauză pârâta Administraţia Finanţelor Publice B a formulat cerere de chemare în garanţie a SC D C SRL reprezentată legal prin lichidatorul G A solicitând obligarea chematei în garanţie la restituirea sumei de 194.879 lei reprezentând TVA deductibilă de rambursat şi la plata cheltuielilor de judecată solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea din 11 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosar nr. 3571/62/2010 s-a dispus disjungerea cererii de chemare în garanţie a SC D C SRL şi formarea unui nou dosar. În consecinţă s-a format dosarul nr. 11006/62/2010.

Prin sentinţa civilă nr. 1322/CA/19 octombrie 2010 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosar nr. 3571/62/2010 s-a admis cererea formulată de reclamanta S.C. R I S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului B.

S-au anulat nota de restituire nr. 4703/29.10.2009 şi adresa nr. 982127/23.12.2009 emisă de pârâtă.

Pârâta a fost obligată la restituirea către reclamantă a sumei de 194.879 lei.

Pârâta a fost la plata către reclamantă a sumei de 4929,74 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 1437/R/23 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosar nr. 3571/62/2010 s-a respins recursul declarat de recurenta pârâtă Administraţia Finanţelor Publice B împotriva sentinţei civile nr. 1322/CA/19.10.2010 pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia comercială şi de contencios administrativ în dosarul nr. 3571/62/2010.

Recurenta a fost obligată să plătească intimatei SC R I SRL suma de 1000 lei cheltuieli de judecată parţiale în recurs, respingând restul pretenţiilor intimatei reclamante cu acest titlu.

În această situaţie sentinţa pronunţată de instanţa de fond  prin care s-a admis cererea de chemare în garanţie este corectă.

Un prim aspect este cel reţinut de instanţa de fond potrivit căruia pentru a opera compensarea trebuie să existe raporturi juridice reciproce directe între părţile implicate, ceea ce în speţă nu s-a realizat.

Un al doilea aspect este cel privitor la modul în care s-a soluţionat în mod irevocabil cererea principală de chemare în judecată.

Actul prin care pârâta Administraţia Finanţelor Publice B a restituit chematei în garanţie SC D C SRL, prin lichidator G A, suma de 194.879 lei, a fost anulat irevocabil astfel că temeiul în baza căruia s-a restituit această sumă de bani nu mai subzistă.

Pe cale de consecinţă potrivit principiului „quod nullum est nullum producit effectum” în mod corect instanţa de fond a dispus restituirea acestei sume, pentru a da eficienţă atât principiului menţionat anterior cât şi principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară.

Pentru aceste considerente, constatând că motivele invocate în recurs sunt nefondate, Curtea în temeiul art. 312 alin. 1 Cod  procedură civilă va respinge recursul declarat de recurenta de recurentul G A – Cabinet profesional, în calitate de lichidator judiciar al SC D C SRL, societate în insolvenţă împotriva sentinţei civile nr. 3222/CA/21 mai 2012 a Tribunalului Braşov.

Decizia nr. 463/R/31 ianuarie 2013, Dosar nr. 11006/62/2010 – redactat judecător CEC

Domenii speta

Spete similare