Acţiunea formulată de un beneficiar al prevederilor Legii nr. 290/2003, plata tranşelor prevăzute de hg nr. 1120/2006 la termen, obligarea anrp la respectarea prevederilor legale. Admisibilitatea acţiunii în condiţiile Legii nr. 290/2003, inaplicabilitat

Asupra recursului de faţă,

Constată că prin sentinţa civilă nr.2689/CA din 25.04.2012 pronunţată de Tribunalul Braşov  – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal - în dosarul nr. 13748/62/2011, s-a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul G I în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti, şi în consecinţă: pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 256.835,15 lei contravaloarea celei de-a doua tranşe din suma de 428.058,59 lei acordată reclamantului prin Hotărârea nr. 28/2007 a  Comisiei Judeţene de Aplicare a Legii nr. 290/2003.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin Hotărârea nr. 28/2007 a Instituţiei Prefectului Judeţului B –Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii nr. 290/2003 s-a stabilit acordarea de compensaţii băneşti către reclamant în sumă de 428.058,59 lei pentru bunurile abandonate de autoarea acestuia  B  E  în com. S….

Din acestea pârâta a achitat prima tranşă în cuantum de 171.223,44 lei prin OP nr. 805/07.11.2007 şi cea de-a doua tranşă trebuia să fie achitată până la sfârşitul anului 2008.

Potrivit art. 18 alin. 5 lit. c din HG nr. 1120/2006, compensaţiile băneşti se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat, eşalonat în două tranşe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an şi 60% în anul următor, dacă cuantumul compensaţiilor depăşeşte 100.001 lei.

Textul legal mai sus evocat trebuie interpretat în sensul că plata a fost efectuată în limita sumelor aprobate, însă pe parcursul celor 2 ani, termenul prevăzut de lege, iar nu că plata poate fi făcută peste acest termen oricând în funcţie de sumele alocate, aşa cum neîntemeiat susţine pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în întâmpinare.

Pe cale de consecinţă, refuzul reclamantei de a achita cea de-a doua tranşă este nejustificat în sensul prev.  art. 2 alin. 1 litera i din Legea nr. 554/2004 .

Faţă de aceste considerente, în temeiul prev. art. 18 din Legea nr. 554/2004  instanţa de fond a admis ca fondată acţiunea formulată de reclamant.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor Bucureşti, solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei civile atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantului ca neîntemeiată şi nelegală.

În dezvoltarea criticilor de recurs se aduc următoarele argumente de nelegalitate a hotărârii atacate:

În temeiul art. 299 şi urm., art. 304 pct. 9. art. 3041 din Codul de procedură civilă, Sentinţa civilă nr. 2689/CA/2012 pronunţată în şedinţa publică din data de 25 aprilie 2012 de către Tribunalul Braşov, este netemeinică şi nelegală pentru următoarele considerente:

În fapt, în data de 15.02.2007 Instituţia Prefectului Judeţului B - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a emis pe numele reclamantului G l, Hotărârea nr. 28.

Prin Hotărârea nr. 28/2007 s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 428.058,59 lei compensaţii băneşti pentru bunurile deţinute de autorii M M şi A, abandonate şi sechestrate în localitatea M, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace semnat la Paris în anul 1947.

Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor a dispus, în data de 07.11.20.07, plata tranşei I, reprezentând procentul de 40% din sumă, plată efectuată conform prevederilor art.18, alin. (5) litera c). din Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.290/2003.

Faţă de speţa dedusă judecăţii, conform art. 18 alin. (5) din H. G. nr. 1120/2006 privind aprobarea - Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, „compensaţiile băneşti stabilite prin hotărârea comisiei judeţene ori a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr.290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003, (...) se achită beneficiarilor, în Urnita sumelor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul de stat, (...)."

Din acest text de lege rezultă că plata despăgubirilor este condiţionată de existenţa în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinaţie. Sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor  ca despăgubiri pe Legea nr. 290/2003 sunt publice fiind publicate pe site-ul anrp.gov.ro.

Din aceste sume Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 i-au fost alocate:

- 52.911.909,15 lei în anul 2007;

-17.567.560,94 lei în anul 2008;

- 20.389.425,80 lei în anul 2009;

- 38.849.328,80 Iei în anul 2010;

- 39.635.644 lei în anul 2011.

Se precizează că fondurile, reprezentând despăgubiri civile, alocate din bugetul de stat Autorităţii Naţionale pentru Restituirea proprietăţilor, sunt acordate în baza:

-Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării, Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940;

-Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele masuri adiacente;

-Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herta, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.

Conform art. 41 din Charta Europeană a Drepturilor Fundamentale şi interpretarea Recomandării/Rec/C.M./2007/7, unde se stabileşte că, „având în vedere împrejurările cauzei şi volumul de activitate al autorităţii administrative competente în materia soluţionării cererilor de acordare a cetăţeniei române", termenul rezonabil reglementat prin art. 41 trebuie analizat în circumstanţele date.

Există foarte multe cereri depuse, iar mijloacele folosite se dovedesc a fi insuficiente.

Cu referire la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, instanţa europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal (această ipoteză, se aplică, prin analogie, situaţiei în care se regăseşte recurenta nu angajează responsabilitatea.

Sunt de amintit aspectele reţinute de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la capacitatea administrativa a CCSD (A.N.R.P.) în Hotărârea Pilot Atanasiu şi alţii împotriva României:

Revenind la cauza de faţă, implementarea recomandărilor puse în vedere de către Curtea Europeană ca urmare a procedurii Hotărârii Pilot pronunţate urmează a se realiza prin noile măsuri legislative propuse, susţinute de măsuri urgente privind întărirea capacităţii instituţionale şi schimbarea viziunii de ansamblu a procedurii administrative.

În aceste condiţii se impune a se constata că, în absenţa disponibilităţilor băneşti ale statului, raportat la dificultăţile prin care trece economia ţării, s-ar stabilii, în momentul de faţă, în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor  o obligaţie imposibil de realizat şi care este în natură să afecteze principiul egalităţii de tratament, recunoscut atât în plan intern cât şi în plan european.

În al doilea rând, din raţiuni financiare creanţele asupra statului pot fi limitate sau eşalonate la plată şi nu pot fi plătite decât în condiţiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudenţa C.E.D.O. În susţinerea apărărilor formulate recurenta a ataşat la cerere ultimul extras de cont al A.N.R.P.

În susţinerea recursului recurenta a depus un extras de cont (fila 7 dosar) privind plata sumei de 3.000 lei din 3.07.2012.

La recursul declarat, pârâta a formulat Precizări la recurs (fila 17 dosar) invocând faptul că potrivit Ordonanţa de Guvern nr. 10/2013, publicat în Monitorul Oficial nr. 114/28.02.2013 „plata tranşelor din titlurile de plată neachitate integral până la data intrării în vigoare a acestui act normativ se face începând cu data de 1.01.2014.

În cauză, creanţa reclamantului a fost stabilită prin Hotărârea nr. 28/15.07.2007, iar cererea de chemare în judecată a fost promovată în anul 2012, astfel încât intră sub incidenţa Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, şi urmează a fi achitată tranşa  şi actualizată începând cu 1.01.2014 conform art. 1 alin. 4 din aceasta.

În concluzie, a solicitat să se constate că în absenţa disponibilităţilor băneşti ale statului, raportat la dificultăţile prin care trece economia ţării, s-ar stabilii, în momentul de faţă, în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor  o obligaţie imposibil de realizat şi care este în natură să afecteze principiul egalităţii de tratament, recunoscut atât în plan intern cât şi în plan european.

În al doilea rând, din raţiuni financiare creanţele asupra statului pot fi limitate sau eşalonate la plată şi nu pot fi plătite decât în condiţiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudenţa C.E.D.O. 

Cu privire la actualizarea acestei sume a precizat următoarele:

„Sumele acordate cu titlu de despăgubiri în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă se actualizează prin aplicarea indicelui preţurilor de consum aferent perioadei cuprinse între începutul lunii următoare celei în care a fost emis titlu de plată şi sfârşitul lunii anterioare datei plăţii efective a fiecărei tranşe”.

În concluzie a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi să se aibă în vedere prevederile Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 10/2013(filele 17 – 21 dosar).

În recurs alte cereri nu au fost formulate.

Recursul a fost declarat în termen legal şi scutit de la plata taxei judiciare de timbru şi timbru judiciar.

Curtea, examinând actele şi lucrările dosarului, sentinţa civilă atacată nr.2689/CA din 25.04.2012 pronunţată de Tribunalul Braşov  – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal  prin prisma criticilor de recurs, a prevederilor Legii nr. 290/2003, a prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, a Legii nr. 554/2004 republicată şi având în vedere dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă constată recursul ca nefondat pentru următoarele considerente:

Din verificarea întregului probatoriu de la dosar raportat la obiectul acţiunii reclamantului, la temeiul de drept aplicabil, şi faţă de argumentele reţinute de instanţa de fond ce au stat la baza emiterii hotărârii atacate în cauză de pârâtă, se constată că în mod corect a apreciat instanţa de fond situaţia de fapt şi de drept dedusă judecăţii pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.

În ce priveşte criticile de recurs, instanţa reţine următoarele:

În fapt, în data de 15.02.2007 Instituţia Prefectului Judeţului B - Comisia pentru aplicarea Legii 290/2003 a emis pe numele reclamantului G l, Hotărârea nr. 28.

Prin Hotărârea nr. 28/2007 s-a stabilit cu titlu de despăgubire suma de 428.058,59 lei compensaţii băneşti pentru bunurile deţinute de autorii M M şi A, abandonate şi sechestrate în localitatea M, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace semnat la Paris în anul 1947.

Serviciul pentru Aplicarea Legii nr.290/2003 din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor a dispus, în data de 07.11.20.07, plata tranşei I, reprezentând procentul de 40% din sumă, plată efectuată conform prevederilor art.18, alin. (5) litera c). din Normelor metodologice de aplicare a Legii nr.290/2003.

Ca atare, hotărârea favorabilă şi care a stabilit creanţa reclamantului este din data de 15.02.2007, iar acţiunea reclamantului este din data de 28.11.2011.

Tranşa I din despăgubiri a fost dispusă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în procent de 40% în data de 7.11.2007.

Ori, de la această dată şi până la data pronunţării acţiunii de faţă au trecut mai mult de cei 2 ani consecutivi prevăzuţi în dispoziţiile art. 18 alin. 5 din Hotărârea de Guvern 1120/2006.

Ca atare, acţiunea reclamantului este justificată în fapt şi în drept, fiind vorba de aproape 6 ani de când s-a emis hotărârea de stabilire a creanţei (respectiv 5.01.2007, aproape peste 5 ani şi 5 luni de la plata primei tranşe, până la data pronunţării deciziei de recurs în prezentul dosar.

Sub aspectul termenului rezonabil de plată a acestei despăgubiri instanţa de recurs apreciază că este vorba de un termen peste cel definit ca rezonabil (din 2007 – 2013).

În esenţă, criticile de recurs privesc imposibilitatea efectivă de plată a celei de a doua tranşă, pe motivul numărului mare de cereri, în acest sens şi pentru limitarea sumelor acordate anual pentru a face aceste plăţi.

Ori, aceste aspecte nu-i pot fi imputate reclamantului care are un drept de creanţă certă, lichidă şi care trebuie onorat de pârâtă într-un termen rezonabil.

Pentru aceste motive nu se poate reţine susţinerea recurentei şi criticile aduse sentinţei civile atacate.

Referitor la Precizarea de recurs (filele 17-21 dosar) în sensul că sunt incidente prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 10/2013, instanţa de recurs apreciază că în cauză nu se poate reţine aceste aspect, deoarece titlul de creanţă este vechi din 2.01.2007, iar acţiunea reclamantului a fost formulată în 2011, şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului  nr. 10/1013  a fost publicată în 28.01.2013.

Ca atare, actul normativ fiind adoptat ulterior pronunţării hotărârii atacate şi ulterior formulării acţiunii reclamantului, aceasta nu poate conduce la ideea că se impune admiterea recursului pârâtei şi respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată, aspect solicitat de recurentă deoarece legea civilă nu retroactivează.

Prevederile legii noi reprezintă o chestiune de punere în executare şi de executare efectivă a hotărârii instanţei rămase definitivă şi irevocabilă şi nu reprezintă un argument pentru a admite recursul şi pentru a modifica sentinţa civilă atacată, deoarece tranşa a – II-a conform legii trebuia achitată în cei doi ani consecutiv, termen prevăzut de Hotărârea de Guvern nr. 1120/2006 de aplicare a Legii nr. 290/2003.

În concluzie, toate criticile de recurs formulat şi precizat de recurenta pârâtă se vor înlătura ca nelegale.

Ca atare, se constată că recursul declarat în cauză este nefondat, şi în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă va fi respins.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

Decizia nr. 1653/R din 2 aprilie 2013, Dosar nr. 13748/62/2011, redactat judecător MI

Domenii speta

Spete similare