Suspendare executare act administrativ - întrunirea celor două cerinţe prevăzute de art.14 din Legea nr. 554/2004, respectiv, existenţa „cazului bine justificat şi a pagubei iminente”.

Suspendare executare act administrativ - întrunirea celor două cerinţe prevăzute de art.14 din Legea nr. 554/2004, respectiv, existenţa „cazului bine justificat şi a pagubei iminente”.

Constată că prin sentinţa civilă nr. 1717/CA/19.03.2012 pronunţată de Tribunalul Braşov –secţia a II –a civilă de contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanţii PN şi NDM în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului B şi, în consecinţă s-a suspendat executarea Dispoziţiilor nr. 4725 şi nr. 4726, ambele emise de pârât la data de 01.11.11 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului 6/62/2012, cu privire la măsura dispusă prin art. 3 şi a obligat pârâtul să achite fiecărui reclamant suma de 804,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut că sunt aplicabile în speţă dispoziţiile art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, pe care le-a citat.

Din interpretarea coroborată a prevederilor art. 15 al. 1 şi art. 14 al. 1 din Leg. 554/2004, rezultă că, pentru suspendarea executării unui act administrativ, pe lângă cerinţa iniţierii procedurii de anulare a actului administrativ – îndeplinită in cauză, este necesar a fi întrunite, cumulativ, alte două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită. Cele două condiţii, prin tonul lor restrictiv-imperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, aşadar, dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, care să fie de natură a argumenta existenţa „unui caz bine justificat” şi a „iminenţei producerii pagubei”.

În sensul Legii contenciosului administrativ Nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului  administrativ, iar paguba iminentă constă în  prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public, astfel cum se prevede prin art. 2 lit. t) şi ş).

Tribunalul a reţinut că între părţi s-au purtat mai multe litigii începând cu anul 2009 cu privire la preluarea de către R A P  K RA B, a salvatorilor montani încadraţi la Biroul Salvamont din cadrul Primăriei B.

Astfel, prin Sentinţa Civilă nr. 680/23.06.2009 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. 1647/62/2009 a fost anulată, în parte, HCL 716/29.09.2008 referitor la preluarea de către R P L P K RA B, prin transfer în interesul serviciului, a salvatorilor montani încadraţi la Biroul Salvamont din cadrul Primăriei B, precum şi cu privire la excluderea din cadrul organigramei aparatului de specialitate şi statului de funcţii organizate de către Consiliul Local B pentru Primarul Mun. B a serviciului de salvatori montani. Totodată, Consiliul Local B a fost obligat la îndeplinirea obligaţiei legale de includere, prin hotărâre, în organigrama aparatului de specialitate al Primarului Mun. B a SPS, precum şi la includerea în statul de funcţii al aceluiaşi aparat de specialitate a funcţiei de salvamont montan. Soluţia pronunţată a fost menţinută prin Decizia nr. 809/R/19.11.2009 de Curtea de Apel Braşov.

Prin Sentinţa Civilă nr. 1795/CA/11.04.2011 pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul nr. 12166/62/2010 a fost anulat în parte HCL 424/30.07.2010 emis de Consiliul Local B cu privire la art. 1 şi 2, în ceea ce priveşte restructurarea compartimentului salvamont prin excluderea funcţiei de salvamont montan. Pârâtul Consiliul Local B a fost obligat să includă, în organigrama aparatului de specialitate al Primarului Mun. B şi în statul de funcţii al Primarului, funcţia de salvator montan. Au fost anulate dispoziţiile nr. 6561 şi 6562 şi s-a dispus reintegrarea reclamanţilor P N şi N D M în cadrul serviciului public salvamont, cu obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri şi cheltuieli de judecată către reclamanţi. Curtea de Apel Braşov, prin Decizia nr. 1793/R/20.09.2011 a admis recursul şi a modificat sentinţa doar cu privire la despăgubirile acordate.

Prin HCL 63/11.02.2011 s-a aprobat organigrama aparatului de specialitate al Primarului Mun. B pentru anul 2011 şi statul de funcţii. Prin Decizia nr. 323/R/27.01.2012, Curtea de Apel Braşov, admiţând recursul reclamantului P N, a dispus suspendarea executării parţiale a HCL 63/2011 cu privire la art. 1 şi 2, în ceea ce priveşte aprobarea lor, referitor la Compartimentul Salvamont şi a funcţiei de referent în cadrul Compartimentului Salvamont prin excluderea din cadrul statului de funcţii a funcţiei de salvatori montani. De asemenea, s-a dispus suspendarea executării Dispoziţiei nr. 3753/2011 de detaşare la RA R  P P K  B până la soluţionarea fondului cauzei.

Prin art. 3 din Dispoziţiile nr. 4725 şi 4726/01.11.2011, în ciuda litigiilor purtate între părţi, la care s-a făcut referire anterior, s-a menţinut detaşarea reclamanţilor la R P L  P K RA.

Tribunalul a apreciat că soluţii irevocabile pronunţate de instanţele judecătoreşti se constituie într-un veritabil caz bine justificat, de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalităţii art. 3 din cele două dispoziţii, privind menţinerea detaşării la R P L P K RA.

De asemenea, şi condiţia pagubei iminente este îndeplinită, faţă de împrejurarea că reclamanţii sunt detaşaţi în cadrul unui alt serviciu decât cel din care fac parte.

Raportat considerentelor expuse, în temeiul art. 14, 15 din Legea contenciosului administrativ Nr. 554/2004, a fost admisă acţiunea.

În temeiul art. 274 Cod Procedură Civilă, a fost obligat pârâtul să achite reclamanţilor cheltuielile de judecată constând în taxă de timbru, timbru judiciar şi onorariu de avocat, conform chitanţelor depuse la dosar.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului B  criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie în temeiul art. 304 pct. 9 şi 304 indice 1 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că: hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, nu au fost întrunite cerinţele art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu s-au arătat care sunt cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente.

Aparenta de nelegalitate trebuia apreciată de către instanţa de judecata in raport cu textele de lege aplicabile in speţa şi in raport cu contractul de prestări servicii nr. 378/18.03.3010 încheiat între Municipiul B şi R P L P K RA, care are ca obiect „asigurarea serviciul de specialitate

salvamont pe pârtiile de schi si traseele montane aflate pe teritoriul administrativ al Municipiului B”. Reclamanţii intimaţi fac in continuare parte din serviciul de salvamont aflat in subordinea Primăriei B, şi sunt plătiţi de aceasta din urma instituţie, statele de plata confirmând fără echivoc acest aspect. Faţă de această situaţie nu poate fi îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Această organizare, nu încalcă legea şi nu încalcă nici hotărârile judecătoreşti anterioare, compartimentul Salvamont funcţionează in subordinea Primăriei, este finanţat de către aceasta, doar ca acesta funcţionează prin încheierea unui contract de prestări servicii încheiat cu R P P K RA.

Dispoziţiile atacate nu vizează desfiinţarea serviciului salvamont şi nici încetarea contractului de muncă al intimaţilor PN şi NDM, fiind o măsură ce nu afectează în nici un fel existenţa serviciului de salvamont şi organizarea acestuia în vederea prestării serviciului de salvare montană.

Art. 33 al.3 din OG nr. 58/1998, prevede că:” funcţionarea activităţii desfăşurate de echipele de salvare se de bugetele unităţilor administraţiei locale pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea” ori în speţă finanţarea acestui serviciu de salvamont a fost asigurată prin încheierea de contracte civile.

Analizarea înscrisurilor depuse la dosar este necesară în vederea stabilirii aparenţei de nelegalitate, iar studierea textelor legale aplicabile este posibilă fără a se intra în abordarea fondului, ori prevederile art. 7 lit. b din Legea nr. 77/2003, care dau posibilitatea recurentei să procedeze la administrarea acestui serviciu de salvamont prin încheierea de convenţii civile determină imposibilitatea stabilirii unei aparenţe de ilegalitate a dispoziţiilor atacate.

Recurentele s-au conformat atât dispoziţiilor legale cât şi dispoziţiilor hotărârii 680/CA/23.06.2009 pronunţată în dosarul nr. 1647/62/2009 de Tribunalul Braşov, doar că Serviciul de Salvamont este asigurat prin încheierea unei convenţii civile, pentru că, serviciul salvamont ca şi organizare administrativă, în prezent nu poate îndeplini condiţia prevăzută de lege, şi anume aceea de a avea 6 persoane angajate.

Serviciul este organizat în continuare de intimate, se află în subordinea sa şi funcţionează în modalitatea încheierii unui contract de prestări servicii, încheiat la îndrumarea ANSMR, după modelul altor oraşe din ţară.

In prezent pârâta încearcă să respecte hotărârile judecătoreşti pronunţate anterior, şi in acelaşi timp să respecte şi contractul de prestări servicii care este valabil încheiat la acest moment, astfel că singura posibilitate legală de a funcţiona şi respecta hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză este aceea ca reclamanţii să se prezinte la serviciu şi să presteze activitatea de salvare montană în executarea contractului de prestării servicii, prin detaşare în interes de serviciu la R P  K  RA, urmând a fi plătit de către Primăria Municipiului B, cu sumele de bani arătate in dispoziţia nr. 4725 si 4726/01.11.2011, în baza contractului din urma încheiat intre reclamanţi şi pârâtă şi cu respectarea atribuţiilor fişei postului.

Intimaţii reclamanţi P N şi N D M au depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa civilă nr. 1717/CA/19.03.2012 pronunţată de Tribunalul Braşov raportat la motivele de recurs invocate Curtea constată că recursul este nefondat.

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Braşov sub nr. 865/62/2012 în data de 30.01.2012 reclamanţii P N şi N D Ml au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Primarul municipiului B suspendarea executării actului administrativ dispoziţia nr. 4725/1.11.2011 prin care s-a dispus menţinerea detaşării numitului P N cu începere de la data de 3.08.2011 şi după 01.11.2011 la R P P K RA B şi respectiv a deciziei nr. 4726/1.11.2011 prin care s-a dispus menţinerea detaşării numitului N D M, cu începere de la data de 4.04.2011 şi după 01.11.2011 la R P P K RA B.

Au arătat că există în mod cert serioase îndoieli conform art.2 lit.t cu privire la modul de realizare a obligaţiilor legale reglementate de legile speciale ce guvernează activitatea salvamont.

Astfel, serviciul salvamont trebuie să fie organizat de Consiliul Local B conform Ordonanţei nr. 58/1998, modificată prin O.G. nr.5/2003 ce a fost aprobată prin Legea nr. 229/2003 şi H.G. nr. 77/2003, respectiv art. 33 alin.2 care prevăd „ obligaţia consiliilor locale pe a căror rază teritorială se află pârtii de schi să organizeze, până la 30.09.2003, înfiinţarea de servicii publice locale salvamont”, nu birouri, nu compartimente ci servicii.

Realitatea organizării acestui serviciu în condiţiile textelor de lege invocate anterior şi eficienţa sa este pusă la îndoială de măsura detaşării reclamanţilor la o societate comercială, în speţă R P P K RA B, deoarece conform art. 7 lit. a şi b din HG nr. 77/2003 ce prevede clar cum poate serviciul public salvamont – din cadrul consiliilor locale, să îşi constituie formaţiile de salvatori montani prin: încheierea de contracte de muncă, contracte de colaborare, contracte de voluntariat cu fiecare salvamont montan atestat; prin încheierea de contracte civile de prestări servicii cu societăţi civile profesionale de salvatori montani sau organizaţii neguvernamentale care au ca scop salvările montate.

În concluzie, s-a menţionat că numai cu aceştia pot încheia contracte şi numai aceştia pot desfăşura activitate salvamont în condiţiile legii.

R P P K RA B este o societate comercială, ce nu are obiect de activitate salvări montane, pentru ca acestea nu pot face obiectul activităţii societăţilor comerciale, astfel că detaşarea reclamanţilor este ilegală şi în mod vădit împiedică organizarea efectivă a acestui serviciu şi îi lipseşte în totalitate eficienţa, ceea ce contravine efectiv obligaţiilor legale şi reprezintă o serioasă îndoială cu privire la legalitatea actelor administrative de detaşare.

Pe parcursul anilor, din 2008 şi până în prezent, pârâtul a încercat în diverse modalităţi eliminarea reclamanţilor din cadrul primăriei, iniţial prin: transferare la RPP K RA B, transfer anulat prin sentinţa civilă nr. 680/CA/23.06.2009, rămasă irevocabilă prin decizia nr.809/R/19.11.2009 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. 1647/62/2009; încetarea contractelor individuale de muncă anulate prin sentinţa civilă nr. 1795/CA/11.04.2011 definitivă la Tribunalul Braşov şi rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1793/R/2001 a Curţii de Apel Braşov pronunţată în dosarul nr. 1266/62/2010 şi, în prezent prin detaşarea la RPP K  RA B, suspendată prin decizia civilă nr. 323/R/27.01.2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 11123/62/2011.

Reclamanţii au solicitat deci suspendarea executării acestor acte administrative în condiţiile art.14 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit articolului menţionat “în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente după sesizarea în condiţiile art.7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”. Art.14 din Legea 554/2004 reglementează posibilitatea suspendării actelor administrative atacate până la pronunţarea instanţei de fond în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art.7 a autorităţii publice care a emis actul, art. 15 reglementează situaţia posibilităţii suspendării actelor administrative atacate până la pronunţarea instanţei pe cererea de anulare a acestora după promovarea acestei acţiuni.

În speţă, reclamanţii au contestat actele administrative prin care s-a dispus detaşarea lor la o societate comercială în condiţiile în care sunt hotărâri judecătoreşti care constată nelegalitatea excluderii din organigrama primăriei a serviciului de Salvamont iar prin detaşarea lor s-ar ajunge la imposibilitatea asigurării traiului decent.

S-a făcut şi dovada depunerii la organul emitent a plângerii prealabile. Îndeplinirea acestei condiţii – îndeplinirea procedurii prealabile nu a fost contestată.

Se vor analiza în consecinţă întrunirea celorlalte două cerinţe respectiv, existenţa „cazului bine justificat şi a pagubei iminente”.

Sunt cazuri bine justificate împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ (art.2 alin.1 lit.t din Legea 554/2004). Paguba iminentă este prejudiciul material viitor şi previzibil sau după caz perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public (art.2 alin.1 lit.ş).

Se reţine deci că admiterea cererii de suspendare este condiţionată de dovedirea unor motive bine justificate şi a unei pagube iminente ce ar putea leza patrimoniul reclamanţilor sau ar perturba grav funcţionarea unei autorităţi publice sau a unui serviciu public. Cele două condiţii trebuie îndeplinite cumulativ, ele determinându-se reciproc, logic neputându-se vorbi despre caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei şi invers nu poate fi vorba despre iminenţa pagubei când cazul nu este bine justificat. Cele susţinute de recurent sunt corecte din acest punct de vedere.

În speţă, prin actele administrative contestate s-a dispus în conformitate cu prevederile art. 42, art. 45 şi art. 46 din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la modificarea contractului individual de muncă prin detaşare, precum şi prevederile art. 8 din H.G. 77/2003 şi de asemenea în temeiul art. 63 alin.5 lit.e şi art.68 alin.1 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ca începând cu data de 03.08.2011, dl P N să fie detaşat la R P L  P K  RA B până la soluţionarea pe fond a dosarului aflat pe rolul Tribunalului Braşov, dar nu mai mult de un an, iar începând 01.04.2011 dl N D să fie detaşat la R P L P K  RA B până la soluţionarea pe fond a dosarului nr. 12166/62/2011 aflat pe rolul Tribunalului Braşov, dar nu mai mult de un an. 

Reclamanţii au susţinut pe calea plângerii prealabile şi apoi prin cererea de chemare în judecată că pe parcursul anilor, din 2008 şi până în prezent, pârâtul a încercat în diverse modalităţi eliminarea reclamanţilor din cadrul primăriei, iniţial prin: transferare la R P P K RA B, transfer anulat prin sentinţa civilă nr. 680/CA/23.06.2009, rămasă irevocabilă prin decizia nr.809/R/19.11.2009 a Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. 1647/62/2009; încetarea contractelor individuale de muncă anulate prin sentinţa civilă nr. 1795/CA/11.04.2011 definitivă la Tribunalul Braşov şi rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1793/R/2001 a Curţii de Apel Braşov pronunţată în dosarul nr. 1266/62/2010 şi, în prezent prin detaşarea la R P P K  RA B, suspendată prin decizia civilă nr. 323/R/27.01.2012 pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. 11123/62/2011. Subliniază că deşi pârâtul a avut cunoştinţă de aceste procese, respectiv de anularea HCL nr. 63/2011 şi a primelor dispoziţii de detaşare ce fac obiectul dosarului nr. 6547/62/2011 şi a dispoziţiilor de menţinere a detaşării ce fac obiectul dosarului nr. 6/62/2012, au fost convocaţi la Comisia de Disciplină a Primăriei Municipiului B în vederea desfacerii contractelor de muncă.

Aparenţa de nelegalitate priveşte ignorarea de către emitentul dispoziţiilor a efectelor sentinţei civile nr. nr. 680/23.06.2008 pronunţată de Tribunalul Braşov şi a sentinţei nr. 1795/CA/11.04.2011 pronunţată de aceiaşi instanţă, ambele irevocabile.

Toate aceste aspecte sunt de natură să creeze o îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ atacat. Pe calea suspendării nu se soluţionează fondul cauzei ci doar « se pipăie » Nu se impune motivarea amplă a tuturor aspectelor de fond invocate de către părţi aşa cum susţine recurentul.

 Prin punerea în executare a dispoziţiilor de detaşare s-ar produce o pagubă iminentă în patrimoniul reclamanţilor, aceştia putând rămâne fără posibilitatea întreţinerii curente. Chiar dacă sumele de bani pot fi recuperate (inclusiv cu dobânzi), lipsa acestor resurse financiare care prin natura lor sunt destinate asigurării traiului zilnic pentru reclamanţi şi familia lor pot conduce la consecinţe grave şi în plan social nu numai economic. Curtea reţine şi faptul că îndeplinirea acestei cerinţe nu a fost criticată prin recursul declarat.

Raportat la circumstanţele cauzei, apreciem că în speţă condiţia “pagubei iminente” se verifică. De asemenea, am arătat că există “cazul justificat”. Corect a constatat întrunirea acestor cerinţe ale legii şi prima instanţă. Reclamanţii au probat cele arătate anterior, dovezile fiind depuse la dosarul Tribunalului Braşov.

Pentru a pronunţa o soluţie cu privire la cererea dedusă judecăţii se va avea în vedere şi recomandarea nr. R(89)8 din 13.09.1989 a Comitetului de Miniştri din cadrul Comisiei Europene care a considerat că este de dorit să se asigure persoanelor o protecţie jurisdicţională provizorie în funcţie de împrejurările concrete ale cauzei pentru a nu cauza acestora un prejudiciu ireparabil şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat pe măsura posibilului.

Am arătat că hotărârea este motivată, se face o analiză amplă a tuturor argumentelor părţilor, iar legea este corect aplicată raportat la obiectul pricinii, susţinerilor părţilor şi probele administrate.

Pentru toate considerentele arătate apreciind că sunt întrunite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 Curtea în baza art. 312 alin 1 Cod procedură civilă  raportat la art. 304 pct. 9 şi 304 indice 1 Cod procedură civilă urmează respingă recursul şi să menţină sentinţa civilă atacată cu completarea motivării din prezenta deciziei.

Decizia nr. 2241/R/3 mai 2012/MC

Domenii speta

Spete similare