Fond - Comercial - Deschidere procedura insolventa - Contestatie la deschidere

Sentinţă civilă 275 din 20.06.2009


Dosar nr. 2033/88/2008

TRIBUNALUL TULCEA

SECTIA CIVILA, COMERCIALA SI CONTENCIOS ADMINISTRATIV

SENTINŢA CIVILĂ Nr. 275

Şedinţa publică de la 20 Februarie 2009

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea la nr. 2033/88/2008, reclamantul ........... a solicitat deschiderea procedurii falimentului împotriva pârâtei debitoare S.C. ........... S.R.L. TULCEA.

In motivarea cererii, reclamantul a arătat că a fost angajat la societatea pârâtă şi că aceasta nu i-a plătit drepturile băneşti de la angajare, drepturi în valoare de 14.400 lei.

In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar Sentinţa civilă nr. 394 din 18 februarie 2008 a Judecătoriei Tulcea, contract individual de muncă.

La data de 3 septembrie 2008, pârâta S.C. ........... S.R.L. TULCEA a formulat contestaţie la cererea reclamantului, solicitând respingerea cererii întrucât societatea nu se află în stare de faliment iar salariile au fost plătite mai mult chiar decât i s-ar fi cuvenit.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 85/2006, insolvenţa este definită ca acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor, iar insolvenţa este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 zile de la scadenţă nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori.

In cauză, reclamantul creditor solicită declanşarea procedurii falimentului societăţii debitoare, invocând neplata drepturilor salariale dar nu a făcut această dovadă a creanţei salariale solicitate iar Sentinţa civilă nr. 394/18 februarie 2008, a Tribunalului Tulcea depusă la dosar în sprijinul cererii formulate nu stabileşte obligaţia pârâtei debitoare de a-i plăti reclamantului vreo sumă de bani cu titlu de salariu neachitat, ci obligă pârâta doar să reconstituie vechimea în muncă aferentă perioadei 2 februarie 2006 – 31 decembrie 2006.

Pentru aceste motive, se va admite contestaţia formulată de debitoare şi se va respinge cererea reclamantului ca nefondată.