R O M Â N I A
TRIBUNALUL BRAŞOV
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Minuta sentinţei nr. 166/CC/SIND
Şedinţa publică 16.04.2013
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite contestaţia, astfel cum a fost precizată la data de 06.03.2013, de creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, împotriva raportului de activitate al administratorului judiciar nr.27010 din data de 11.01.2013, şi în consecinţă:
Dispune ca administratorul judiciar să o înscrie pe creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, în tabelele de creanţă ale debitoarei SC OSACA SRL, şi cu suma de 520.536 lei.
Dispune ca administratorul judiciar să achite creditoarei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov suma de 45.345 lei, ca şi creanţă curentă, conform prevederilor art.64 alin.6 din Legea nr.85/2006.
Dispune ca administratorul judiciar să verifice suma de 100.659 lei, reprezentând diferenţa până la suma de 621.195 lei, solicitată prin declaraţia de creanţă de către creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov şi să-şi spună punctul de vedere cu privire la cererea creditoarei de plată a acestei sume ca şi creanţă curentă.
Definitivă şi executorie.
Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare.
Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică azi, 16.04.2013.
Judecător sindic,
ss indescifrabil
Curtea de Apel Craiova
Competenţa şi compunerea instanţei investite cu o cale de retractare.
Curtea de Apel Alba Iulia
Contestaţie în anulare. Calitate procesuală activă
Tribunalul Bihor
Decizia civila nr. 580/R/2010, Contestatie in anulare, cerere intemeiata pe disp. art. 318 C pr. civ.
Curtea de Apel Craiova
Contestaţie în anulare. Inadmisibilitate.
Curtea de Apel Brașov
Suspendare permis de conducere măsură administrativă sau sancţiune contravenţională complementară în cazul prevăzut de art. 103 alin 1 lit. c) din OUG nr. 195/2002.