Contestatie împotriva hotărârii Adunării creditorilor

Sentinţă civilă 70/sind din 04.04.2014


ROMANIA

TRIBUNALUL BRASOV

SECTIA a II a CIVILA - DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

SENTINŢA CIVILA nr. 70/sind

Şedinţa Camerei de Consiliu din data de 13.01.2014

JUDECATOR SINDIC – S. O. 

GREFIER – M. G.

Pe rol fiind soluţionarea  contestaţiei formulata de SC T.O. SRL prin lichidatorul C.L. IPURL impotriva Hotararii Adunarii creditorilor  debitoarei S.C. A.T.  SRL .

La apelul nominal facut in şedinţa Camerei de Consiliu au raspuns consilier juridic Adriana Renţea pentru contestatoarea - creditoare SC T.O. SRL - in faliment prin lichidator C.L. IPURL şi avocat C.P.  pentru EOS Insolvency SPRL  lichidatorul debitoarei S.C. A.T.  SRL şi se constata lipsa creditorului P.A. .

Procedura legal indeplinita prin publicarea citaţiei in Buletinul Procedurilor de Insolvenţa  nr. 20049 din 27.11.2013..

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de şedinţa, dupa  care :

Se constata depus la dosarul cauzei prin registratura instanţei punctul de vedere exprimat de EOS Insolvency SPRL lichidatorul debitoare cu privire la contestaţia SC T.O. SRL prin lichidator C.L. IPURL, la tabelul definitiv al obligaţiilor debitoarei.

Reprezentantul contestatoarei şi reprezentantul lichidatorului  arata ca nu au cereri de formulat.

Nefiind cereri de formulat, probe de administrat, instanţa constata cauza in stare de judecata, inchide dezbaterile şi in baza art. 394 Cod procedura civila acorda cuvantul pe fond.

Reprezentantul contestatoarei solicita admiterea contestaţiei şi anularea Hotararii adunarii creditorilor din 23.10.2013. Contestatoarea apreciaza ca este oportuna formularea acţiunii de atragere a raspunderii patrimoniala formulata impotriva fostului administrator al societaţii debitoare  pentru motivele expuse pe larg in contestaţia formulata. Contestatoarea deţine 46,53 % din acţiunile debitoarei  alaturi de creditorul P.A. care este şi administratorul statutar al debitoarei şi care deţine diferenţa de 53,47 % din totalul creanţelor. In adunare a fost luat in considerare şi votul acestuia, care in calitate şi de administrator statutar are interes. Faţa de dispoziţiile art. 17 alin.5 din Legea nr. 85/2006 invocate de contestatoare in cadrul adunarii , dispoziţii care se aplica şi adunarii generale a creditorilor solicita anularea ca  nelegala a Hotararii adunarii creditorilor debitoarei din 23.10.2013. Fara cheltuieli de judecata.

Reprezentantul EOS Insolvency SPRL lichidatorul debitoarei solicita respingerea contestaţiei pentru motivele expuse pe larg in punctul de vedere depus la dosar. Dispoziţiile art. 16 alin-.1 din Legea nr. 85/2006 invocate de contestatoare  circumscriu in mod limitativ atribuţiile comitetului creditorilor care pot fi  exercitate de adunarea creditorilor in situaţia in care acesta nu este constituit. Acţiunea de atragere a raspunderii patrimoniala  impotriva fostului administrator al societaţii debitoare este pusa la indemana creditorilor inscrişi la masa credala şi nu individual. Contestatoarea are posibilitatea sa formuleze aceasta acţiune intemeiata pe dispoziţiile speciale ale Legii nr. 31/1990. Apreciaza ca se incearca crearea unei analogii intre comitetul creditorilor şi adunarea creditorilor. Adunarea creditorilor nu poate hotari decat asupra punctelor stabilite pe ordinea de zi. Hotararea a fost adoptata in condiţii legale şi solicita respingerea contestaţiei, fara cheltuieli de judecata.

JUDECATORUL  SINDIC

Asupra cauzei de faţa:

Prin cererea formulata şi inregistrata pe rolul acestei instanţe la data de 29.10.2013, sub numar dosar XXXX/62/2013/a2 creditoarea SC T.O. SRL-in faliment, prin lichidator judiciar C.L. SPRL a formulat contestaţie impotriva Hotararii adunarii creditorilor debitoarei SC A.T. SRL-in faliment din data de 23.10.2013.

In motivarea contestaţiei se arata ca deține o creanța in valoare de 87.018,56 lei, cu o pondere de 46,53 % din totalul creanțelor inscrise in tabelul definitiv al debitoarei alaturi de administratorul statutar P.A. care deține diferența de 53,47% din totalul creanțelor.

Se mai arata de contestatoare ca in adunarea creditorilor din data de 23.10.2013 a votat pentru formularea unei acțiuni in raspunderea fostului administrator, dar administratorul statutar P.A. a votat impotriva deși acesta trebuia sa se abțina de la vot.

Tot contestatoarea a aratat ca in cauza sunt incidente dispozițile art. 17 al. 5 din Legea nr. 85/2006, administratorul statutar care avea un interes direct trebuind sa nu voteze cu privire la punctul privind formularea unei acțiuni in raspundere impotriva sa.

In drept au fost invocate prevederile Legii nr. 85/2006.

Prin punctul de vedere depus administratorul judiciar EOS INSOLVENCY SPRL a solicitat respingerea contestaţiei avand in vedere ca dispozițiile art. 16 al. 1 din Legea nr. 85/2006 stabilesc in mod limitativ ce atribuții ale comitetului creditorilor vor fi exercitate de adunarea creditorilor in situația in care din cauza numarului mic de creditori nu este constituit un comitet al creditorilor.

Mai arata administratorul judiciar ca procedura insolvenței este o procedura consensuala ce nu urmarește favorizarea unui creditor in detrimentul celorlalți, cu excepția situațiilor expres prevazute de lege

In dovedire şi in aparare instanţa a administrat proba cu inscrisuri in cadrul careia au fost depuse la dosarul cauzei fotocopii de pe proces verbal al hotararii adunarii creditorilor, sentința, adrese, notificari.

Contestaţia este scutita de plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

Analizand actele şi lucrarile dosarului instanţa reţine urmatoarele:

La data de 23.10.2013 a avut loc Adunarea creditorilor debitoarei SC A.T. SRL-in faliment, care a avut ca unic punct discutarea oportunitații formularii unei acțiuni in raspunderea administratorului statutar P.A..

La aceasta adunare, contestatoarea care deține 46,53 % din totalul creanțelor inscrise in tabelul definitiv al debitoarei a votat pentru formularea unei astfel de acțiuni, pe cand administratorul statutar P.A., care deține diferența de 53,47% din totalul creanțelor a votat impotriva.

Onorariul propus de administratorul judiciar a fost de 3.500 lei/ luna (fix) şi 8% din valoarea sumelor distribuite in favoarea creditorilor in procedura insolvenţei.

Instanţa urmeaza sa admita contestaţia formulata de creditoarea SC T.O. SRL-in faliment, prin lichidator judiciar C.L. SPRL pentru motivele care vor fi aratate in continuare:

Astfel, potrivit art. 138 al. 3 din Legea nr. 85/2006, daca administratorul judiciar ori, dupa caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţa a debitorului şi/sau a hotarat ca nu este cazul sa introduca acţiunea prevazuta la alin. (1), aceasta poate fi introdusa de preşedintele comitetului creditorilor in urma hotararii adunarii creditorilor ori, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor, iar conform art. 14 al. 7 din acelaşi act normativ, hotararea adunarii creditorilor poate fi desfiinţata de judecatorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat impotriva luarii hotararii respective şi au facut sa se consemneze aceasta in procesul-verbal al adunarii, precum şi la cererea creditorilor indreptaţiţi sa participe la procedura insolvenţei, care au lipsit motivat de la şedinţa adunarii creditorilor.

De asemenea potrivit art. 2 din Legea nr. 85/2006, scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat in insolvenţa, iar conform art. 17 al. 5 din același act normativ, daca un membru al comitetului creditorilor se afla, datorita interesului propriu, in conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor participanţi la procedura, acesta se va abţine de la vot.

In cauza de faţa, aşa cum am aratat şi cum reiese şi din Procesul verbal al adunarii creditorilor debitoarei SC A.T. SRL-in faliment din data de 23.10.2013, la adunarea creditorilor contestatoarea care deține 46,53 % din totalul creanțelor inscrise in tabelul definitiv al debitoarei a votat pentru formularea unei astfel de acțiuni, pe cand administratorul statutar P.A., care deține diferența de 53,47% din totalul creanțelor a votat impotriva.

In aceste condiții exista clar un conflict de interese intre creditorul P.A. care a votat impotriva formularii unei acțiuni in raspundere și administratorul statutar P.A., cel pentru care trebuia sa se ia hotararea adunarii creditorilor.

Chiar daca in cauza de fața nu s-a putut desemna un comitet al creditorilor, din cauza numarului redus de creditori, nu inseamna ca un membru al comitetului creditorilor ar putea vota in adunarea creditorilor intr-o situație care il privește in mod direct.

Dispozițiile art. 17 al. 5 din Legea nr. 85/2006 se aplica prin analogie și in cazul adunarii creditorilor, existand un conflict de interese cu interesul concursual al creditoarei SC T.O. SRL-in faliment, prin lichidator judiciar C.L. SPRL, aceasta din urma neputand sa-și exercite drepturile prevazute de lege și anume cele prevazute de art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Daca s-ar permite acest lucru s-ar aduce atingere și scopului prevazut de art. 2 din Legea nr. 85/2006, existand riscul ca pasivul debitoarei sa nu poata fi acoperit prin acțiunile unui creditor care are interes intr-o anumita situație.

Daca nu i s-ar permite creditorului majoritar sa introduca acțiune in raspundere datorita opoziției creditorului majoritar care are interes, s-ar incalca și dispozițiile art. 6 din CEDO,privnd accesul efectiv la o instanța de judecata.

Concluzionand, exista clar un conflict de interese intre creditorul P.A. care a votat impotriva formularii unei acțiuni in raspundere și administratorul statutar P.A., cel pentru care trebuia sa se ia hotararea adunarii creditorilor.

Faţa de cele aratate, instanţa, in baza art. 14 al. 8 din Legea nr. 85/2006, va admite contestaţia formulata de creditoarea SC T.O. SRL-in faliment, prin lichidator judiciar C.L. SPRL, privind anularea Hotararii adunarii creditorilor debitoarei SC A.T. SRL-in faliment din data de 23.10.2013 şi in consecinţa va dispune desfiinţarea Hotararii adunarii creditorilor debitoarei SC A.T. SRL-in faliment din data de 23.10.2013.

De asemenea instanţa va dispune administratorului judiciar EOS INSOLVENCY SPRL reconvocarea Adunarii creditorilor in vederea hotararii asupra oportunitații formularii unei acțiuni in raspunderea administratorului P.A., urmand ca la aceasta adunare creditorul P.A. sa se abțina de la vot.

Fața de prevederile art. 451-454 NCPC instanța va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

HOTARAŞTE

Admite contestaţia formulata de creditoarea SC T.O. SRL-in faliment, prin lichidator judiciar C.L. SPRL, cu sediul in Braşov, str. B.P. H., nr. x, jud. Braşov, privind anularea Hotararii adunarii creditorilor debitoarei SC A.T. SRL-in faliment din data de 23.10.2013 şi in consecinţa:

Dispune desfiinţarea Hotararii adunarii creditorilor debitoarei SC A.T. SRL-in faliment din data de 23.10.2013.

Dispune administratorului judiciar EOS INSOLVENCY SPRL reconvocarea Adunarii creditorilor in vederea hotararii asupra oportunitații formularii unei acțiuni in raspunderea administratorului P.A..

Fara cheltuieli de judecata.

Cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.

Data in Camera de Consiliu şi pronunţata in şedinţa publica din data de 13.01.2014.

JUDECATOR SINDIC GREFIER

S. O.P.  M.G.

Red.O.S./Dact.M.G./14.01.2014

 3 ex.