Înlocuire amendă - respinsă

Sentinţă civilă 704 din 07.10.2013


Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil sub nr.701/259/2013, petenta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. – prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov a solicitat instanţei înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în sumă de 1500 lei aplicată intimatului T.F.V., prin procesul verbal nr. 2850110/25.01.2007, întocmit de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

În motivarea acestei sesizări s-a arătat că se solicită înlocuirea amenzii contravenţionale aplicate intimatului, deoarece acesta nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, conform menţiunilor făcute de către Primăria comunei Baba Ana, judeţul Prahova în Adresa nr.8914/28.12.2012.

În cauză s-a administrat proba cu acte.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa a reţinut în fapt, următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mizil sub nr.701/259/2013, petenta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. – prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov a solicitat instanţei înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în sumă de 1500 lei aplicată intimatului T.F.V., prin procesul verbal nr. 2850110/25.01.2007, întocmit de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov, cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

În urma analizei coroborate a datelor care rezultă din ansamblul probator administrat în cauză, cu susţinerile părţilor, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în materie, instanţa urmează să respingă cererea formulată de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Astfel, instanţa a  reţinut  că art.9 alin.3 din O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, modificată, prevede imperativ faptul că, numai în cazul în care contravenientul nu achită în termen de termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii contravenţionale şi nu există posibilitatea executării silite (asupra bunurilor şi/sau veniturilor contravenientului – nota instanţei) -, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată în a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia în vederea înlocuirii amenzii  cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii -, situaţie care nu se regăseşte în cauza de faţă, având în vedere datele care rezultă din Adresa nr. 5291/29.07.2013 emisă de Unitatea Administrativ Teritorială a comunei Baba Ana – Serviciul Impozite şi Taxe Locale (fila 39 dosar), conform căreia intimatul – contravenient Tudor Florică Valeriu figurează la rolul fiscal cu o serie de bunuri imobile  şi mobile, respectiv: casă de locuit – 55.78 mp.; teren arabil construcţii – 542 mp.; teren arabil extravilan – 5000 mp.; autoutilitare furgon SM.0012083, cc.1557 cmc., nr.matricol 451; autoutilitara furgon SM.ML 64231,cc.2494 cmc. nr.matricol 497; autoutilitara mercedes nez SM.40086478, cc.2148 cmc.nr.matricol 828; opel astra caravan SM.20466910, cc.1598 cmc.nr.matricol 861; remorca N.L.REMA SS.XLPV2000LV0000136.

Având în vedere faptul că intimatul – contravenient deţine, pe de o parte, imobilele indicate anterior, care pot face obiectul urmăririi silite pentru culegerea creanţei Statului reprezentată de amenda contravenţională în valoare de 1500 lei, aplicate contravenientului prin Procesul verbal nr. 2850110/25.01.2007, întocmit de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. – Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Braşov-, în cazul în care acesta nu va achita de bună-voie -, ca şi faptul că, acesta nu a solicitat acordarea unui termen de judecată pentru achitarea amenzii, pentru o evidentă soluţie de respingere ca fiind rămasă fără obiect a cauzei, instanţa a  apreciat că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale cererii enunţate deja anterior şi, pe cale de consecinţă a respins cererea ca fiind neîntemeiată.