Plângere contravenţională

Sentinţă civilă 48 din 10.02.2009


SENTINŢA CIVILĂ Nr. 281 Şedinţa publică de la 10.02.2009

INSTANŢA:

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. ., 7260/2009 în data de 5.01.2009 petenta AL a solicitat anularea procesului verbal de contravenţie seria JR nr. 756665 întocmit de intimată la data de 24.11.2008 prin care a fost sancţionată cu amendă de 1.000 de lei pentru săvârşirea contravenţiei prev. de art. 1 lit. b din Legea 12/1990, constând în aceea că în data de 24.11,2008, ora 15.4, aflându-se în faţa staţiei CFR din municipiul Moineşti petenta a comercializat o pereche de pantofi bărbăteşti şi o pereche cizme de damă fără a avea autorizaţie pentru desfăşurarea de acte de comerţ. In subsidiar petenta a solicitat înlocuirea sancţiunii amenzii cu avertismentul.

In motivarea plângerii petenta a arătat că procesul verbal este nelegal întrucât nu s-au respectat dispoziţiile art, 16 alin. 7 din OG 2/2001, agentul constattator neaducându-i la cunoştinţă că are dreptul să facă obiecţiuni. Mai mult în procesul verbal la rubrica "alte menţiuni" s-a constat că petenta a recunoscut fapta, situaţie care nu este conformă cu realitatea. Sub aspectul temeiniciei procesului verbal petenta a negat că ar fi săvârşit fapta pentru care a fost sancţionată contravenţional.

în drept petenta a invocat dispoziţiile art. 31 şi următoarele din OG 2/2001.

în dovedirea plângerii petenta a depus la dosarul cauzei procesul verbal de contravenţie seria JR nr. 756665 (fila 4).

Potrivit art. 36 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru şi art. 1 din OG 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea contravenţională formulată de petenta este scutită de plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar.

în cauză intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii şi menţinerea procesului verbal de contravenţie.

în drept intimata a invocat dispoziţiile art. 115-118 C.pr.civ., OG 2/2001 şi Legea 12/1990.

în susţinerea apărărilor intimata a depus la dosarul cauzei raportul agentului constatator (fila 19) precum şi o adresă din partea Autorităţii Administrativ Teritoriale a municipiului Moineşti prin care se solicita înlocuirea amenzii cu prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

La termenul de astăzi instanţa a pus în discuţie excepţia tardivităţii plângerii.

Analizând excepţia tardivităţii plângerii invocată din oficiu reţine următoarele:

Prin procesul verbal de contravenţie seria JR nr. 756665 petenta a fost sancţionată cu amendă de 1.000 de lei pentru săvârşirea contravenţiei prev. de art. 1 lit. b din Legea 12/1990, constând în aceea că în data de 24.11.2008 ora 15.40 aflându-se în faţa staţiei CFR din municipiul Moineşti a comercializat o pereche de pantofi bărbăteşti şi o pereche cizme de damă fără a avea autorizaţie pentru desfăşurarea de acte de comerţ.

Potrivit art. 31 alin. 1 OG 2/2001 împotriva procesului verbal de contravenţie se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia iar potrivit art. 34 alin. 1 OG 2/2001 instanţa trebuie să verifice din oficiu înainte de a trece la judecarea cauzei dacă petentul a introdus plângerea în termen.

Procesul verbal contestat a fost încheiat în data de 24.11.2008, în aceeaşi zi fîlndu-i înmânat petentei aşa cum rezultă din copia procesului verbal ataşată la dosar la fila 7. Plângerea a fost depusă prin poştă de către apărătorul petentei în data de 11.12.2008, aşa cum rezultă din ştampila poştei pusă pe plicul de la fila 5 dosar. Termenul de 15 zile expiră pe data de 10.12.2008. în consecinţă, având în vedere că plângerea nu a fost depusă în termenul legal, instanţa urmează să admită excepţia tardivităţii plângerii şi să respingă plângerea ca tardivă.

HOT. 10.02.2009

Admite excepţia tardivităţii plângerii. Respinge plângerea contravenţională ca tardivă.

Menţine procesul verbal de contravenţie seria JR nr. 756665 încheiat de către intimată în data de 24.11.2008, ca fiind legal şi temeinic întocmit. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.02.2009.