Plângere contravenţională.

Sentinţă civilă 2655 din 22.11.2010


ROMÂNIA

JUDECATORIA MOTRU

SENTINTA Nr. 2655

Sedinta publica de la 22 Noiembrie 2010

Plângere contraventionala

Plângere contraventionala, apreciere asupra efectelor necomunicarii în termen a procesului verbal de contraventie.

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante sub nr. 4270/263/2010 petenta B. N. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contraventie seria AP nr. 1109305 din 4.09.2010 si a solicitat anularea acestui proces verbal.

A aratat petenta în plângere ca procesul verbal contestat a fost întocmit la data de 4.09.2010 si a fost comunicat catre petenta la data de 19.10.2010 asa încât opereaza prescriptie executarii sanctiunii amenzii contraventionale.

A mai solicitat petenta anularea procesului verbal de contraventie întrucât a fost lipsita de dreptul sau de a formula obiectiuni, actul fiind întocmit în lipsa sa.

Ca, agentul constatator nu a precizat instanta la care se poate face contestatie cu toate ca art. 16 din OG 2/2001 precizeaza expres mentiunile ce trebuie facute în procesul verbal cu privire la exercitarea caii de atac si a organului la care se depune plângere.

Ca, agentul constatator a retinut ca fiind încalcate dispozitiile art. 2 pct. 13 lit. a din Legea 61/1991, text de lege inexistent întrucât punctul 13 al art. 2 nu are subdiviziuni literale.

Ca, a apelat la numarul de urgenta 112 fiind deranjata de zgomotul, strigatele si muzica pusa la maxim de catre numitul M. V..

În drept cererea a fost motivata pe dispozitiile OG 2/2001 si art. 7 alin. 2 din Legea 61/1991.

În dovedirea plângerii petenta a depus la dosarul cauzei în copie si în original procesul verbal de contraventie contestat, înscrisuri (filele 7-8) si a solicitat administrarea probei cu martori.

Legal citat intimatul IPJ Gorj nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecata de astazi petenta a depus la dosarul cauzei, prin aparator, procesul verbal de contraventie contestat, în original, si în original dovada corespondentei cu AR (fila 15).

Analizând actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

Petenta a fost sanctionata contraventional la data de 4.09-.2010 retinându-se în sarcina sa ca la ora 22,14 a sesizat telefonic numarul de urgenta 112 în legatura cu fapte comise de M. V., organele de politie constatând ca apelarea a avut un motiv neîntemeiat.

Procesul verbal de contraventie întocmit la 4.09.2010 a fost înaintat petentei la data de 18.10.2010, asa cum rezulta din plicul postal depus la dosarul cauzei si din dovada AR atasata pe acest plic.

Potrivit dispozitiilor art. 14 alin. 1 din OG 2/2001 executarea sanctiunii amenzii contraventionale se prescrie daca procesul verbal nu a fost comunicat catre contravenient în termen de o luna de la data aplicarii sanctiunii.

Art. 25 din OG 2/2001 stabileste ca procesul verbal de contraventie se comunica în termen de cel mult o luna de la momentul aplicarii sanctiunii.

De asemenea trebuie avute în vedere si dispozitiile art. 27 din acelasi act normativ potrivit carora comunicarea procesului verbal se face prin posta cu aviz de primire ori prin afisare.

Cum procesul verbal de contraventie a fost întocmit în lipsa petentei rezulta ca în termen de 30 de zile de la data emiterii acestui proces verbal, înscrisul trebuia comunicat în formele prevazute de art. 27 din OG 2/2001.

Din probatoriul administrat în cauza rezulta ca procesul verbal de contraventie a fost comunicat la data de 18.10.2010 asa încât va fi admisa exceptia prescriptiei executarii sanctiunii contraventionale si pe cale de consecinta va fi anulat procesul verbal de contraventie seria AP nr. 1109305 din 4.09.2010 cu exonerarea petentei de la plata amenzii contraventionale.

Fata de considerentele ce preced instanta apreciaza ca este de prisos a se analiza în continuare  temeinicia si legalitatea procesului verbal de contraventie inclusiv sustinerile petentei pe fondul cauzei.