Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 27 iulie 2012, a fost respinsă propunerea de arestare preventivă a inculpatului G.P., reţinându-se că inculpatul a săvârşit mai multe infracţiuni de furt sustrăgând numai bunuri consumtibile , respectiv mâncare, cuantumul prejudiciilor cauzate fiind redus, neexistând temerea că punerea în libertate ar declanşa puternice reacţii în rândul opiniei publice , sau că acesta se va sustrage urmăririi penale, acesta neavând contacte în străinătate.
Prin Încheierea nr. 41din data de 03.august 2012 , Tribunalul Gorj a admis recursul Parchetului, dispunând arestarea inculpatului pe o perioadă de 29 de zile de la data punerii în executare a mandatului.
Comentariu:
Considerăm că , prin admiterea propunerii de arestare preventivă a inculpatului, avându-se în vedere starea de recidivă a acestuia , s-a încălcat principiul constituţional al scopului şi rolului educativ al pedepsei , limitându-i inculpatului G.P integrarea în societate şi reabilitarea.
Astfel , din fişa Cazierului Judiciar al acestuia , rezultă că inculpatul este recidivist, începându-şi activitatea infracţională din anul 1992 , pentru acelaşi tip de infracţiuni de furt , refuzându-i-se sistematic posibilitatea încadrării în muncă şi realizarea unor venituri proprii minime de existenţa., în condiţiile în care a declarat că nu are rude în străinătate şi nu a părăsit niciodată teritoriul României, neexistând riscul sustragerii de la urmărirea penală.
Tribunalul Bistrița Năsăud
În cauză sunt întrunite cerinţele art. 143 Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit infracţiunile pentru care sunt cercetaţi în modalitatea descrisă anterior, relevante fiind îndeosebi declaraţiile inculpa...
Tribunalul Bistrița Năsăud
La aprecierea stării de pericol social concret pentru ordinea publică s-a avut în vedere nu doar natura infracţiunilor pentru care sunt cercetaţi inculpaţii, dar şi modalitatea concretă în care s-a desfăşurat activitatea infracţională, caracterul or...
Judecătoria Iași
Respingere cerere înlocuire măsură preventivă prevăzută de art.145 Cod procedură penală cu măsura preventivă prevăzută de art.145 1 Cod procedură penală
Tribunalul Maramureș
Măsura arestului la domiciliu este suficientă şi oportună
Tribunalul Bistrița Năsăud
Fata săvârşită de inculpaţi a cauzat o reală tulburare în rândul comunităţii locale din care fac parte aceştia dar şi un sentiment de dezaprobare din partea colectivităţii, în contextul în care infracţiunile de violenţă sunt tot mai frecvente. Ca urm...