Plângere contravenţională. Contravenţii prevăzute în Codul muncii

Sentinţă civilă 115 din 23.01.2012


Plângere contravenţională. Contravenţii prevăzute în Codul muncii.

- Art.260 alin.1 lit.e din Legea 53/2003

JUDECĂTORIA OLTENIŢA – SENTINŢA CIVILĂ NR.115 DIN 23.01.2012 

Prin plângerea înregistrată la această instanţă sub nr. /269/2011, petenta SC E. G. SRL  Olteniţa -  prin reprezentantul său legal  GG,  a solicitat , în contradictoriu cu I.T.M. Călăraşi,  anularea  procesului verbal de contravenţie  seria M3, nr.  1074/18.11.2011 prin care a fost amendată cu suma de 30.000 lei,  în temeiul art.  260 alin. 1 lit. E din Lg. 53/2003 republicat iar în subsidiar, înlocuirea sanctiunii amenzii cu sanctiunea „avertisment. „

In motivarea plângerii, petenta arată că  în urma controlului efectuat , inspectorii  din cadrul ITM Călăraşi  în perioada 15 .11.2011 – 16.11.2011 la  santierul situat în mun. Olteniţa jud. Călăraşi,  ca urmare a producerii  evenimentului soldat cu decesul lui GGC, au fost depistate  3 persoane care au  desfăşurat activitate fără a avea încheiate în formă scrisă contractele individuale de muncă (DD, BFL şi GGC).

Petenta arată că au fost încălcate prev. art. 16 alin. 1 din Lg. 53/2003 rep.

 Arată că celor 3 persoane nominalizate în procesul verbal de contravenţie, le-a  făcut  protecţia muncii în data de 15.11.2011, urmând ca seara că le  încheie contracte de muncă în formă scrisă.

La aceeaşi dată, a avut loc un accident de muncă soldat cu decesul lui  GGC, motiv pentru care ITM i-a oprit fişele  de protecţia muncii şi copiile după cărtile  lor de identitate.

Petenta arată că a  făcut protecţia muncii a celor 3 muncitori, instructajul  fiind făcut de dl. inginer PM autorizat  în protecţia muncii,  astfel că solicită  fişele de protecţia muncii şi copiile după cărtile de identitate ale celor 3 persoane  de la ITM Călăraşi.

Este adevărat că datorită lucrărilor de execuţie pe care le are în curs de execuţie nu a avut timp ca în dimineaţa zilei de 15.11.2011 să încheie contractele individuale de muncă  cu cei 3 angajaţi, dar a doua zi,  a încheiat contractele  individuale de muncă cu  DD şi BFL,  acesta din urmă  încetând activitatea după 5 zile.

In prezent este angajat cu contract individual de muncă numai DD, ceea ce înseamnă că în ultimă instanţă, a intrat în legalitate din acest punct de vedere,  motiv pentru care, solicită anularea procesului verbal de contravenţie,  în caz contrar, plata amenzii contravenţionale de 30.000 lei  însemnând intrarea în faliment a firmei.

In ipoteza în care nu se va anula  în întregime,  solicită aplicarea unei sanctiuni cu  avertismentul, pentru a evita falimentul din care nimeni nu are de câştigat, întrucât firma contribuie cu taxe şi impozite aferente la bugetul de stat.

In drept, a invocat art. 31 şi urm.,  art. 5 din OG nr. 2/2001.

Petenta a depus la dosarul cauzei, copia contractului individual de muncă  încheiat cu BFL, a contractului de muncă încheiat cu DD, ambele la data de 15.11.2011,  copii ale fişelor de instruire individuală  realizată la data de 14.11.2011 şi  copii ale actelor  necesare angajării  pentru  GGC . 

Intimata ITM Călăraşi, a formulat întâmpinare  prin care a solicitat respingerea plângerii  ca neîntemeiată.

In motivarea întâmpinării, arată că în urma controlului efectuat  în perioada 15.11.2011 – 16.11.2011 de către inspectorii de muncă, la obiectivul santier din localitatea Olteniţa jud. Călăraşi, ca urmare a producerii  evenimentului din  data de 15.11.2011, soldat cu decesul numitului  GGC, s-a constatat că la această locaţie desfăşurau activitate în folosul societăţii trei  persoane, fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă  scrisă numitii DD, BFL şi GGC, iar ca rezultat al  celor constatate , inspectorii de muncă au întocmit procesul verbal de contravenţie  nr. 1074 MB/18.11.2011, prin care a fost aplicată  o sanctiune contravenţională  de 30.000 lei, conform art. 260  alin. 1 lit. e din C. Muncii ,  (cuantumul minim prev. de lege, pentru fiecare persoană fără forme legale de angajare).

Art. 260 alin. 1 lit. e din C. Muncii, cu modificările şi completările în vigoare la data săvârşirii faptei contravenţionale, prevede  obligativitatea angajatorului de a întocmi contracte individuale de muncă, în formă scrisă, pentru toate persoanele care prestează o activitate remunerată, anterior datei de începere a activităţii, iar neîntocmirea acestor contracte atrage  aplicarea unei sanctiuni contravenţionale între 10.000 lei şi 20.000 lei, pentru fiecare persoană în parte. De asemenea,  anterior începerii activităţii, fiecare contract  individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidenţă a salariaţilor, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă. Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activităţii, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă.

Plângerea contravenientului este neîntemeiată,  pentru următoarele motive: La data controlului, nu existau întocmite  contracte individuale de muncă pentru  numiţii  DD, BFL şi GGC,  angajatorul având obligaţia de a-i primi la muncă doar după ce a  întocmit  contracte individuale de muncă, în formă  scrisă şi după ce a transmis aceste contracte, sub  forma electronică la ITM Călăraşi.

Din verificarea documentelor puse la dispoziţie de către administratorul societăţii şi a înregistrărilor din registrul  general de evidenţă a salariaţilor,  transmis  la ITM Călăraşi a rezultat că cele trei persoane mentionate mai sus desfăşurau activitate pentru societate fără a avea întocmite contracte individuale de muncă, aşa cum prevede art. 16 din C. Muncii.

Lipsa încheierii acestor contracte de muncă, deci existenţa faptei contravenţionale la data efectuării controlului, a rezultat şi din faptul  că aceste contracte nu au fost transmise (depuse) la ITM Călăraşi, în format electronic, în registrul general de evidenţă a salariaţilor în format electronic.

In acest sens, trebuie avut în  vedere că prin abrogarea Lg. nr. 130/1999 privind unele măsuri de protectie a persoanelor încadrate în muncă, nu mai existau obligaţiile  referitoare la înregistrarea fizică a contractelor individuale de muncă la  inspectoratele teritoriale de muncă, astfel verificarea asupra modului cum  angajatorul respecta prevederile privind încheierea şi executarea contractelor de muncă se poate realiza , având în vedere datele transmise de către fiecare angajator în registrul general de evidenţă a salariaţilor în format electronic, la inspectoratul  teritorial de muncă. Contractele individuale  de muncă trebuie transmise de către angajator  anterior începerii activităţii de către fiecare salariat în parte, pentru a exista o evidenţă strictă  fidelă, cronologică a contractelor individuale de muncă, prevenindu-se astfel înregistrarea  retroactivă a acestor contracte.

Conform declaraţiilor scrise pe propria răspundere , în temeiul art. 19 alin. 1 lit. k din Lg. nr. 108/1999,  pentru înfiinţarea şi organizarea  Inspectiei Muncii,  republicată,  numiţii  DD şi BFL au declarat că desfăşoară  activitate pentru societate anterior datei în care a avut loc controlul, anume  DD din data de 7.11.2011 iar BFL  din 8.11.2011. Aceştia au precizat că  desfăşurau activitate în folosul petentei, fără a avea încheiate  şi fără a fi semnat contracte individuale de muncă.

De asemenea, din declaraţiile  numitilor DD, BFL şi GG (administratorul societăţii) , a rezultat că la data producerii  evenimentului 15.11.2011, aceştia desfăşurau activitate împreună  cu GGC, care se afla în aceeaşi situaţie – desfăşura  efectiv activitate în folosul petentei, fără  forme de angajare.

In plus, de o mare relevanţă este prezentarea de către administratorul societăţii a fişelor individuale privind securitatea şi sănătatea în muncă a numiţilor DD, BFL şi GGC,  din care rezultă următoarele :  DD a fost admis la lucru  în data de 15.11.2011, BFL în data de 16.11.2011 şi GGC , în data de 16.11.2011.

La data întocmirii actelor de control,  administratorul societăţii a luat la cunoştinţă de continutul acestora şi a semnat fără obiectiuni.

Gradul sporit de pericol social al faptei  este evidenţiat  de recentele modificări  ale C. Muncii, produse prin Lg. nr. 40/2011, legiuitorul înţelegând repercursiunile nerespectării  acestor prevederi legale în domeniul muncii,  înăsprind sanctiunile aplicabile în cazul acestei contravenţii, astfel că amenzile pentru săvârşirea contravenţiei au fost majorate considerabil, de la  un minim  special de 3.000 lei la un minim special de 10.000 lei, şi până la  un maxim  special de 30.000 lei, pentru fiecare persoană identificată fără forme legale de angajare, fiind desfiinţat pragul  maxim al amenzii, care era de 100.000 lei.

De asemenea, pericolul social al faptei contravenţionale,  rezultă din interdependenţă între  plata contribuţiilor şi accesul la  drepturile de asigurări sociale şi alte măsuri de protectie socială.

Prin lipsa unui contract individual de muncă salariatul respectiv  nu beneficiază  de drepturile  ce i se cuvin : concediu de îngrijire copil până la 2 ani, dreptul la pensie, dreptul la şomaj, indemnizaţia pentru boli profesionale şi accidente de muncă etc.

Având în vedere aceste argumente legale, rezultă fără echivoc că faptele contravenţionale au fost săvârşite, fiind corect constatate şi consemnate de către inspectorii de muncă, iar sanctiunea  aplicată este bine proporţionată, ţinându-se cont, la individualizarea faptei, de vinovăţia angajatorului, de pericolul social al contravenţiei, de numărul persoanelor fără forme legale identificate la acelaşi angajator, fiind aplicat minimul prev. de lege.

Faţă de aceste motive, solicită respingerea plângerii ca netemeinică şi menţinerea  procesului  verbal, cu obligarea acesteia la plata amenzii.

In drept,  a invocat art. 115 – 118 C.pr.civilă.

Din  analiza probelor existente la dosarul cauzei rezultă că în perioada 15 – 16.11.2011, la Santierul situat în mun. Olteniţa , inspectorii de muncă din cadrul ITM Călăraşi, MD şi AA,  au identificat 3 persoane  care prestau activitate în momentul efectuării controlului  împreună cu  numitul GGC  care a decedat pe acest şantier. La verificarea contractelor de muncă, realizate la data de 18.11.2011, s-a constatat că  numiţii DD,  BFL şi GGC, prestau activitate fără a avea încheiat în formă scrisă, contract individual de muncă.

Petenta a mentionat că  urma să încheie contracte de muncă celor 3 persoane şi că în dimineaţa zilei de 15.11.2011,  datorită  lucrărilor ce erau în  curs de execuţie,  nu a avut timp să  încheie contractele de muncă celor 3 angajaţi,  dar a încheiat aceste contracte în ziua  următoare.

Potrivit  art. 260 alin. 1 lit.e ,  din Lg. 53/2003 , rep. ( din C. Muncii), constituie contravenţie  şi se sanctionează cu amendă de la 10.000 lei  la 20.000 lei,  pentru fiecare persoană identificată , primirea la muncă  a până la 5 persoane  fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. 1 din Lg. 53/2003 rep.

Potrivit art.16 alin. 1 , contractul individual de muncă se încheie  în  baza consimţământului părtilor  , în formă scrisă,  în  limba română . Obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă  în formă scrisă revine angajatorului, iar forma scrisă este obligatorie pentru  încheierea valabilă a contractului.

Din analiza acestui text de lege,  se reţine  ca obligatorie forma scrisă  a contractului individual de muncă şi existenţa acestui contract  la momentul la care  se începe activitatea la angajatorul respectiv.  Este adevărat că petenta a depus  copia unor contracte de muncă,  încheiate în formă scrisă,  în data de 15.11.2011,  cu  numiţii DD şi  BFL  , însă aceste  înscrisuri  au fost  realizate după ce persoanele  respective au început activitatea .

Se constată astfel că plângerea nu este întemeiată, fapta contravenţională fiind de netăgăduit.

In ceea ce priveşte  solicitarea petentei  de în locuire  a amenzii contravenţionale cu  sanctiunea „ avertisment „  urmează a fi respinsă ,  fapta fiind de o gravitate deosebită , în cazul de faţă fiind depistată în urma  producerii unui accident  la locul de muncă, soldat cu  decesul uneia dintre persoanele  căreia ar fi urmat să i se  încheie contract de muncă  după cum susţine petenta.

Domenii speta