Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Contract de leasing. Neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune şi furt.

Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Contract de leasing. Neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor de înşelăciune şi furt.

- Art.278 indice 1 Cod procedură penală.

SENTINŢA PENALĂ NR.125 DIN 18.05.2012

Sub nr./269/2012 a fost înregistrată la această instanţă plângerea formulată în temeiul art.278/1 C.pr.pen., de petenta SC U L C I.F.N. SA împotriva rezoluţiei nr./P/2010 din 25.10.2011 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa prin care s-a dispus încetarea urmăririi penale faţă de învinuitul ML pentru infracţiunea prev. de art.213 C.p. şi neînceperea urmăririi penale  faţă de ML şi SC A G SRL pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art.26 C.p. rap.la art.215 al.1 şi 3 Cp, art.208 al.1 C.p. şi respectiv art.215 al.1 şi 3 Cp.

În motivarea plângerii arată că prin Rezoluţia din data de 25.10.2011, procurorul de caz, cu aplicarea dispoziţiilor art.228 alin.2 C.P.P., a considerat oportun a dispune aplicarea prevederilor art.10 alin.1 lit.c), d) C.P.P., potrivit cărora acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată în situaţia în care fapta nu a fost săvârşită de învinuit sau inculpat, respectiv faptei îi lipseşte unui dintre elementele constitutive ale infracţiunii.

În dispunerea acestei soluţii, Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa a reţinut că „(…) simpla neexecutare a unei obligaţii civile asumate în baza unui contract nu poate avea consecinţe de natură penală atâta timp cânt nu s-au folosit mijloace frauduloase şi nu poate fi dovedită nici intenţia de a înşela pe cocontractant „(…)”.

 Împotriva acestei rezoluţii petenta a înţeles să formuleze, în termenul legal, plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 275-278 C.P.P. (înaintată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa - în atenţia dlui Prim-procuror - la data e 24.02.2012).

 Deşi potrivit dispoziţiile art.277 C.P.P. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa avea obligaţia de „rezolvare a plângerii în termen de cel mult 20 de zile de la primire si  să comunice de îndată persoanei care a făcut plângerea modul în care a fost rezolvată", învederând  faptul că până la data formulării prezentei nu a primit rezoluţia de confirmare/ informare a soluţiei procurorului de caz.

Solicită aplicarea dispoziţiilor art. 278 ind. 1 alin.2 C.P.P., potrivit cărora „în cazul în care prim-procurorul parchetului (...) nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut la art.277. termenul - de introducere a plângerii la judecătorul de a instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă - curge 1e la data expirării termenului iniţial de 20 de zile".

În fapt, în data de 29.05.2008, între S.C. U L C I.F.N. S.A., societate administrată în sistem dualist, în calitate de Finanţator, şi S.C. A G S.R.L, în calitate de Utilizator, s-a încheiat Contractul de leasing financiar nr…., având ca obiect transmiterea dreptului de folosinţă asupra unui autoturism marca BMW X5 obiectul leasing-ului) pentru o perioadă de 48 de luni (48 de rate de leasing lunare - fiecare rată de leasing fiind scadentă în avans în data de întâi a lunii pentru care este datorată).

Nerespectarea de către utilizator a prevederilor contractuale, respectiv neplata ratelor de leasing la termenele şi în condiţiile stabilite, a avut drept consecinţă directă rezilierea unilaterală a contractului de leasing financiar la data de 09.02.2010, dreptul utilizatorului de a mai folosi autovehiculul încetând la data de 19.02.2010, data indicată în cuprinsul notificării de reziliere ca termen limită pentru predarea obiectului leasingului.

Cu toate acestea, astfel cum a învederat organelor de cercetare penală prin însăşi plângerea penală, utilizatorul nu a înţeles să procedeze în acest sens, comportându-se faţă de bunul mobil aflat în folosinţa şi posesia sa ca un adevărat proprietar, în dauna proprietarului de drept.

Mai mult decât atât, în urma încercărilor repetate de recuperare a obiectului leasingului, astfel cum au fost întreprinse de către reprezentanţii societăţii mandatate să procedeze la reposesia bunului mobil finanţat în regim leasing, a rezultat faptul că autovehiculul a dispărut, împreună cu reprezentanţii S.C. A G S.R.L (înseşi soluţia procurorului de caz evidenţiind faptul că bunul mobil se află în Italia - fără a exista acordul prealabil al proprietarului de drept măcar în sensul tranzitării graniţelor).

Inducerea către S.C. U L C I.F.N. S.A. a unei prezumate bune-credinţe a utilizatorului în executarea contractului de leasing financiar, prin plata la termenele şi în condiţiile stabilite prin convenţia părţilor a ratelor de leasing, cu folosirea exclusivă a bunului în scopul şi în limitele stabilite -reprezentând faptele mincinoase prezentate ca adevărate - au fost de natură a determina proprietarul finanţator să procedeze la înregistrarea - la data de 19.10.2010 - la Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi a unei plângeri penale prin intermediul căreia a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorilor sus-indicaţi, sub aspectul săvârşirii cu intenţie a infracţiunilor menţionate (ulterior cauza fiind înaintată spre competentă soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa).

Temeiurile juridice pe care este întemeiată, teoretic, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, respectiv art. 10 lit.c) si d) Cod Proc. Pen., nu justifică, în speţă, măsura dispusă.

Rezoluţia mai sus amintită este netemeinică şi nelegală deoarece este fundamentată pe o propunere care nu cuprinde indiciile sau probele care au fost de natură să ducă la adoptarea ei, organele de cercetare penală limitându-se doar la a constata o stare de fapt eronată şi la a enunţa o opinie personală.

Singurele menţiuni, care ar trebui teoretic să reprezinte justificarea pertinentă a temeiniciei soluţiei adoptate - dar care nu o fac - privesc constatarea existenţei unor relaţii contractuale, a căror nerespectare de către utilizator este de natură a determina imposibilitatea reţinerii în sarcina făptuitorilor a intenţiei de "a induce sau menţine în eroare proprietarul cu ocazia încheierii contractului de leasing".

 Or, în condiţiile în care motivarea soluţiei propuse prin intermediul referatului cu propunere de a nu se începe urmărirea penală constă în prezentarea raţiunilor care au determinat enunţarea propunerii de neîncepere a urmăririi penale şi implicit a emiterii soluţiei de neîncepere, respectiv descrierea mijloacelor de probă administrate în cauză, a situaţiei de fapt reieşite ca urmare a administrării probelor în cadrul actelor premergătoare, consideră că actul emis de procurorul de caz (prin raportare la referatul întocmit de către organele de cercetare penală) nu întruneşte aceste elemente.

Prin promovarea unei propuneri de neîncepere a urmăririi penale faţă de persoanele indicate în cuprinsul plângerii penale, consideră că a fost încălcat unul dintre principiile fundamentale ale dreptului procesual penal, respectiv „rolul activ al organului de urmărire " potrivit căruia „organul de urmărire penală este obligat să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului şi pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluţionări a acesteia”. (art. 202 C.P.P.).

Stricta referire la datele menţionate în plângerea penală - pentru expunerea situaţiei de fapt - şi fundamentarea unei soluţii exclusiv în baza unei opinii vădit subiective a organelor de cercetare penală (nesusţinută de nicio probă), fără a se administra un minim de probatoriu în nu constituie elemente suficiente pentru pronunţarea unei soluţii care să respecte principiul sus invocat.

Pe cale de consecinţă, consideră că o astfel de fundamentare a soluţiei conduce, implicit, la imposibilitatea verificării legalităţii şi temeiniciei activităţilor de cercetare întreprinse de organele de poliţie judiciară în cadrul actelor premergătoare, în condiţiile în care motivarea unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale este indisolubil legata de prezentarea tuturor datelor necesare ştrânse de organele de cercetare în cadrul actelor premergătoare.

În acest sens, emiterea unei soluţii de neîncepere a urmăririi penale constituie un act de o importantă deosebită în contextul în care S.C. U L I.F.N. S.A. nu a recuperat nici până la această dată bunul mobil finanţat în regim leasing şi de care făptuitorii au înţeles să dispună pe nedrept, prejudiciul fiind localizat în patrimoniul proprietarului de drept.

În acest sens, având în vedere dispoziţiile art.215 alin.1, 3 C. Pen. care definesc şi pedepsesc infracţiunea de înşelăciune cu prilejul încheierii sau executării unui contract, respectiv „inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate" prin raportare directă la plângerea penală formulată împotriva reprezentanţilor utilizatorului, consideră că sunt întrunite în mod cert elementele constitutive ale cestei infracţiuni.

Astfel, sub aspectul laturii obiective, infracţiunea de înşelăciune presupune, în primul rând, o acţiune de inducere în eroare.

În acest sens, prin raportare directă la momentul încheierii contractului de leasing financiar cu utilizatorul S.C. A G S.R.L, respectiv momentul existent între iniţierea tratativelor stabilirea deplină a acordului de voinţă al părţilor contractante, inducerea în eroare a  petentei s-a materializat în ascunderea adevăratelor intenţii ale utilizatorului în privinţa folosirii potrivit clauzelor contractuale a obiectului leasingului şi a executării cu bună-credinţă a contractului de leasing financiar.

Utilizatorul a înţeles astfel să achite doar avansul şi o parte insignifiantă a ratelor de leasing, dispărând ulterior cu autoturismul marca BMW X5 în Italia, întregul comportament contractual fiind de natură a evidenţia o intenţie directă, calificată prin scop, de intrare în posesia bunului mobil şi dispunere pe nedrept de acesta, în scopul obţinerii de beneficii materiale ilicite.

 Achitând avansul şi o parte neînsemnată a ratelor de leasing (prin raportare directă la valoarea contractuală a bunului mobil), utilizatorul a beneficiat necondiţionat de posesia şi folosinţa autoturismului cu datele de identificare menţionate în cuprinsul plângerii penale, obţinând beneficii ilicite prin înstrăinarea ulterioară a acestuia către terţe persoane.

Pe cale de consecinţă, este evident că făptuitorul a acţionat cu intenţia directă de a înşela petenta prin dispunerea de obiectul leasingului în mod fraudulos, cunoscându-se faptul că petenta nu poate exercita un control direct asupra modului în care un utilizator foloseşte bunurile, în virtutea dreptului de folosinţă ce i-a fost transmis în baza contractului de leasing financiar.

Achitarea unei fracţii infime din preţul cu care petenta a achiziţionat autovehiculul de la furnizor, coroborată cu nepredarea acestuia, deşi numitul M L (în calitatea sa de reprezentant legal al S.C. A G S.R.L.) cunoştea, în mod evident, faptul că este doar simplu utilizator şi nu proprietar al bunului mobil, consideră că reprezintă aspecte care, privite în ansamblu, întregesc latura obiectivă a infracţiunii de înşelăciune în convenţii.

Proprietarul finanţator a fost pus astfel în situaţia de a crede în prezumata bună-credinţă a utilizatorului, considerând că utilizatorul va urmări îndeplinirea scopului contractual, materializat în transferarea dreptului de proprietate a bunului mobil către utilizator, după îndeplinirea tuturor obligaţiilor sale din contractul de leasing financiar şi plata tuturor ratelor de leasing, incluzând atât capitalul, cât şi dobânda, a valorii reziduale şi a tuturor costurilor, taxelor, obligaţiilor şi cheltuielilor datorate de către utilizator în cadrul contractului de leasing financiar (art.6 din condiţiile contractuale generale pentru contractele de leasing financiar).

Or, numitul M L nu a avut niciodată intenţia de a duce la bun sfârşit obligaţiile contractuale şi de a deveni proprietar prin exprimarea opţiunii în acest sens, finalizarea contractului de leasing financiar, ci a urmărit doar inducerea în eroare a S.C. U L C IFN S.A, cu obţinerea de beneficii ilicite (cu prejudicierea  corelativă a proprietarului finanţator).

Mai mult decât atât, în condiţiile în care încetarea dreptului de folosinţă asupra bunului - ca urmare a rezilierii unilaterale a contractului de leasing financiar - trebuia să determine şi predarea autovehiculului, astfel cum în mod imperativ a solicitat proprietarul de drept al acestuia, S.C. U L C I.F.N. S.A., atitudinea vădit intenţionată a utilizatorului de a nu proceda în acest sens - după data rezilierii unilaterale a contractului de leasing financiar - nu poate evidenţia decât finalitatea planului pus la cale în scopul prejudicierii  petentei.

Astfel, din imaginea de ansamblu redată mai sus rezultă în mod cert faptul că făptuitorul nu a avut niciodată intenţia de a duce la bun sfârşit contractul de leasing şi de a deveni proprietar al bunului mobil finanţat în regim leasing prin exprimarea opţiunii în acest sens, la finalizarea la termen a contractului de leasing financiar, rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa fiind astfel vădit netemeinică şi nelegală, în condiţiile în care sunt întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, astfel cum sunt prevăzute şi pedepsite de dispoziţiile art.215 alin.1 şi 3 C.Pen.

Faţă de aceste considerente solicită admiterea plângerii, desfiinţarea rezoluţiei atacate şi trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimaţi pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate.

Pentru o justă soluţionare a cauzei a fost solicitat parchetului dosarul /P/2010 privind pe intimaţi.

Examinând plângerea petentei şi actele dosarului instanţa reţine următoarele:

La data de 15.10.2010 a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Olteniţa plângerea penală formulată de SC U L C IFN SA împotriva SC A G SRL  şi a numitului ML, administratorul acestei societăţi, acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor prev. de art.215 al.1 şi 3 C.p., art.26 C.p. rap. la art.215 al.1 şi 3 C.p. şi art.208 al.1 C.p.

La data de 03.02.2011 a fost începută urmărirea penală faţă de ML sub aspectul infracţiunii de abuz de încredere prev. de art.213 C.pen.

În fapt, se reţine că la data de 29.05.2008, între SC U L C IFN SA, în calitate de finanţator şi SC A G, reprezentată de ML, în calitate de utilizator s-a încheiat contractul de leasing financiar nr…., având ca obiect dreptul de folosinţă în sistem leasing, asupra autoturismului marca BMW X5, cu nr. de înmatriculare …, pentru o perioadă de 48 de luni.

Conform clauzelor contractuale prevăzute la capitolul 4 din contract, întârzierea la plată cu mai mult de 30 de zile a oricărei rate de leasing unilaterală a contractului, cu condiţia transmiterii unei notificări, utilizatorul având obligaţia să restituie bunul în 10 zile calendaristice de la data notificării.

De asemenea, raporturile contractuale încetau în situaţia în care utilizatorul scotea obiectul leasingului în afara teritoriului României, fără autorizarea scrisă a finanţatorului.

Utilizatorul a achitat 13 rate conform graficului de rambursare, după care a încetat plata oricărei rate de leasing, figurând cu un debit de 56.749,99 lei.

Drept urmare, finanţatorul a dispus conform clauzelor contractuale rezilierea contractului de leasing şi prin intermediul unui executor judecătoresc a notificat acest lucru utilizatorului la data de 09.02.2010, urmând ca autoturismul să fie predat de către utilizator până la data de 19.02.2010.

Din raportul de închidere nr./31.08.2010, înaintat către SC U C L SRL de către societatea de recuperare SC O I SRL rezultă că în perioada 15.03.2010 – 23.03.2010 au fost purtate mai multe convorbiri telefonice cu învinuitul ML, acesta afirmând că va plăti sumele restante, iar în caz contrar va restitui autoturismul.

Martorul SD, contabil în cadrul SC AG SRL a declarat că ML se află în Italia, împreună cu autoturismul ce a făcut obiectul contractului de leasing.

Pe cale de consecinţă, prin rezoluţia din 25.10.2011 pronunţată în dosarul /P/2010 procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de SC A G SRL şi ML sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune prev. de art.215 al.1 şi 3 C.p., respectiv complicitate la infracţiunea de înşelăciune prev. de art.26 C.p. rap. la art.215 al.1 şi 3 C.p. şi infracţiunii de furt prev. de art.208 alin.1 C.p. întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor.

Prin aceeaşi rezoluţie procurorul a dispus încetarea urmăririi penale faţă de ML pentru săvârşirea infracţiunii de abuz de încredere prev. de art.213 C.p., întrucât lipseşte plângerea prealabilă.

Pentru a pronunţa această soluţie procurorul a reţinut că, în ceea ce priveşte infracţiunea de înşelăciune şi complicitate la infracţiunea de înşelăciune, refuzul făptuitoarei SC AG SRL de a plăti ratele lunare la care s-a obligat reprezintă o neexecutare a obligaţiei contractuale şi atrage răspunderea sa contractuală, nu penală. Simpla neexecutare a unei obligaţii civile asumate în baza unui contract nu poate avea consecinţe de natură penală atâta timp cât nu s-au folosit mijloace frauduloase.

Referitor la infracţiunea de furt prev. de art,208 al.1 C.p. săvârşită de ML, procurorul a reţinut că, autoturismul marca BMW X 5 a intrat în posesia acestuia în baza unui raport juridic, respectiv contractul de leasing încheiat de societate al cărui administrator este cu petenta, astfel că nu se poate reţine că a fost luat din posesia sau detenţia proprietarului fără consimţământul acesteia.

Cu privire la infracţiunea de abuz de încredere, a reţinut că plângerea a fost formulată cu nerespectarea termenului de 2 luni prev. de art.284 C.pr.pen., potrivit căruia plângerea prealabilă se introduce în termen de 2 luni din ziua în care persoana vătămată a ştiut cine este făptuitorul.

În speţă, petenta a formulat plângerea la data de 25.10.2010 în condiţiile în care rezilierea contractului de leasing a fost dispusă la data de 09.02.2010, aceasta fiind şi data de la care începe să curgă termenul de 2 luni pentru introducerea plângerii prealabile pentru infracţiunea de abuz de încredere.

Împotriva soluţiei adoptate de procuror petenta a formulat plângere la primul procuror invocând nelegalitatea şi netemeinicia acesteia.

Prin rezoluţia din 16.03.2012 pronunţată în dosarul nr./II/2/2012 prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Olteniţa a respins plângerea petentei ca nefondată, apreciind soluţia adoptată prin rezoluţia nr./P/2010 din 25.10.2011 ca fiind legală şi temeinică.

După respingerea plângerii făcute conform art.275 – 278 C.pr.pen. împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi respectiv încetarea urmăririi penale, petenta în termen legal a formulat plângere conform art.278/1 C.p.p.

Verificând rezoluţia atacată pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, instanţa constată că aceasta este temeinică şi legală.

Din probele administrate rezultă că între petentă în calitate de finanţator şi SC AG reprezentată de ML în calitate de utilizator s-a încheiat contractul de leasing financiar nr…. având ca obiect transmiterea dreptului de folosinţă în sistem leasing asupra autoturismului marca BMW X5 cu nr. de înmatriculare … pentru o perioadă de 48 de luni. Conform clauzelor contractuale, întârzierea la plată cu mai mult de 30 de zile a oricărei rate de leasing scadente integral sau parţial, sau a oricărei alte sume scadente în cadrul contractului de leasing financiar, deşi a fost transmisă utilizatorului o notificare corespunzătoare de către finanţator, constituie o culpă a utilizatorului şi finanţatorul poate opta între a cere executarea silită întocmai a obligaţiilor ce-i revin utilizatorului prin contractul de leasing financiar cu plata de daune – interese, a rezilia de plin drept contractul de leasing financiar în condiţiile prev. la 4.2. lit.B din contract fără a mai fi necesară punerea în întârziere şi fără nici o altă formalitate prealabilă, cu plata de daune interese de către utilizator şi a lua orice altă măsură, separat de cele de mai sus sau cumulativ cu acestea, pe care o va considera necesară.  În speţă, petenta, în calitate de finanţator a optat pentru rezilierea unilaterală a contractului de leasing financiar la data de 09.02.2010, utilizatorul având obligaţia de a preda autoturismul până la data de 19.02.2010.

De asemenea, conform aceloraşi clauze utilizatorul este în culpă şi atunci când scoate obiectul leasingului în afara teritoriului României fără autorizarea scrisă a finanţatorului potrivit art.2.7.1. din condiţiile generale.

În cazul în care obiectul leasingului nu este restituit finanţatorului în termenul de 10 zile menţionat în contract, finanţatorul este îndreptăţit să intre în posesia obiectului Leasingului fără nici o altă formalitate prealabilă şi fără a fi necesară intervenţia instanţei de judecată, întrucât contractul de leasing financiar constituie titlu executoriu.

În caz de neexecutare a obligaţiei de restituire finanţatorul poate folosi toate mijloacele proprii pentru luarea în posesie a obiectului leasingului.

În speţă intimata SC A G administrată de ML a achitat avansul şi un număr de 13 rate lunare din cele 48, conform graficului de  rambursare, rămânând cu un debit de 56.749,99 lei.

Din raportul de închidere nr./31.08.2010 înaintat de SC O I SRL – societate de recuperare – către petentă rezultă că în perioada 15.03.2010 – 23.03.2010 au fost purtate mai multe convorbiri telefonice cu administratorul ML, acesta afirmând că va plăti sumele restante iar în caz contrar va restitui autoturismul, lucru care nu s-a întâmplat până în prezent. Conform declaraţiei martorului SD, contabilul societăţii, ML s-ar afla în Italia unde a plecat cu autoturismul ce face obiectul contractului de leasing.

Rezultă din cele de mai sus că, în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în convenţii, respectiv complicitate la infracţiunea de înşelăciune în convenţii, la încheierea contractului nefiind folosită nici o manoperă dolosivă faţă de petentă. Neexecutarea obligaţiilor ce derivă dintr-un contract încheiat nu constituie infracţiunea de înşelăciune dacă nu s-au folosit manopere dolosive.

 Înşelăciunea în convenţii poate fi realizată nu numai printr-o acţiune de inducere în eroare, ci şi printr-o acţiune de menţinere în eroare. Menţinerea în eroare, spre deosebire de inducerea în eroare, presupune nu crearea ci păstrarea în mintea victimei a reprezentării greşite a realităţii la care aceasta a ajuns independent de activitatea făptuitorului.

Atât acţiunea de inducere în eroare cât şi acţiunea de menţinere în eroare trebuie să aibă loc cu prilejul încheierii sau executării unui contract.

În speţă, neachitarea ratelor lunare la termenul scadent, de către intimata SC AG SRL, reprezintă o neexecutare a obligaţiei contractuale şi atrage răspunderea civilă conform clauzelor contractului de leasing financiar.

În cazul în care părţile au fost de bună – credinţă cu ocazia încheierii contractului nu se poate vorbi de existenţa unei acţiuni frauduloase de inducere în eroare şi, deci, nici ale săvârşirii infracţiunii de înşelăciune în convenţie. Faptul că, ulterior, pe parcursul executării contractului, una din părţi nu-şi îndeplineşte obligaţia asumată, nu poate fi asimilat cu o activitate de inducere în eroare sau cu o manoperă frauduloasă de felul celor incriminate în art.215 C.pen.

În ceea ce priveşte infracţiunea de furt prev. de art.208 al.1 C.pen. în mod temeinic şi legal procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale întrucât în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, intimaţii având posesia autoturismului în baza contractului de leasing financiar încheiat cu petenta.

Chiar dacă acest contract a fost reziliat, şi autoturismul trebuia restituit, lucru pe care nu l-au făcut, nu se poate reţine că acesta a fost luat din posesia sau detenţia petentei fără consimţământul său.

Soluţia este legală şi în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz de încredere prev. de art.213 C.pen. în cauză nefiind respectat termenul de 2 luni pentru introducerea plângerii prev. de art.284 C.pr.pen.

 În concluzie, intimata va respinge plângerea petentei ca nefondată şi va menţine rezoluţia atacată.

Domenii speta

Spete similare