Anulare act

Sentinţă civilă 1 din 16.01.2014


Dosar nr. xxxxxx/297/2010 anulare act

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA SĂVENI-JUDEŢUL BOTOŞANI

Şedinţa publică de la 27 Ianuarie 2011

Completul compus din:

PREŞEDINTE xaxxxxxxx

Grefier xxxxxxxxxxx

SENTINŢA CIVILĂ  Nr. 62

Pe rol pronunţarea în cauza civilă privind pe reclamantul M.E. şi pe pârâţii CONSILIUL LOCAL XXX, PRIMĂRIA XXX- PRIN PRIMAR şi M.L., având ca obiect anulare act.

Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din data de 20.01.2011, concluziile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, parte integrantă din prezenta sentinţă, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de astăzi.

La pronunţare au lipsit părţile.

INSTANŢA,

Deliberând asupra acţiunii civile de faţă, constată:

Prin cererea înregistrată sub nr. XXX/297/13.07.2010, reclamantul XX  a chemat în judecată pe pârâţii M.L., Consiliul local al oraşului XX şi Primăria oraşului XXX pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se constate nulitatea absolută a contractului de concesiune nr. XXX18.01.2005 încheiat între Consiliul Local S. şi pârâtul M.L pentru suprafaţa de 4 455 mp teren situat în oraşul Săveni, XX, jud. Botoşani, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii, arată reclamantul că, în data de 8.12.2004, a închiriat de la Primăria oraşului Săveni imobilul situat în oraşul Săveni, str. XXX, compus dintr-o construcţie cu suprafaţa de 59,50 mp, depozit cu o suprafaţă construită de 35,38 mp şi suprafaţa de 455 mp teren aferent, în baza contractului de închiriere nr. XXX

Potrivit contractului termenul închirierii era de 1 an, începând cu data de 1.12.2004.

În data de 18.01.2005, între Consiliul local S. şi pârâtul M.L. s-a încheiat contractul de concesiune nr. XX pentru suprafaţa de 766 mp teren situat în oraşul Săveni, str. XXXX, pe o durată de 25 de ani, începând cu data de 1.01.2005.

Deşi în contractul de concesiune menţionat mai sus, terenul concesionat este situat pe str. XXXXX, în schiţa anexă la contract terenul este identificat ca fiind situat pe str. XXX şi include şi suprafaţa de 455 mp teren ce a format obiectul contractului de închiriere nr. XX.

Învederează reclamantul că a deţinut în chirie imobilul în litigiu încă din anul 2001, când se afla în proprietatea SC XX SA şi că nu a înregistrat niciodată restanţe în ce priveşte plata chiriei. Contractul de închiriere nr. XXXX nu a fost reziliat, fiind reînnoit prin încheiere unor contracte de închiriere ulterioare pentru acest imobil.

Arată reclamantul că a aflat de existenţa contractului de concesiune nr. XXX, când a solicitat Primăriei oraşului Săveni eliberarea unei autorizaţii de construire pentru a îngrădi terenul închiriat, cererea sa fiind respinsă datorită existenţei contractului de concesiune nr. 531/18.01.2005 pentru aceeaşi suprafaţă de teren.

Consideră reclamantul că acest din urmă contract este lovit de nulitate absolută, deoarece lipseşte obiectul contractului, parte din terenul concesionat – 455 mp, fiindu-i închiriat în baza contractului de închiriere nr. XX.

În drept, acţiunea se întemeiază pe disp. art. 948 Cod civil.

În dovedirea acţiunii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi expertiză tehnică de specialitate.

Pârâtul M.L. a formulat, în termen legal, întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii ca nefondată, întrucât nu există nici un motiv de nulitate absolută a contractului de concesiune nr. 531/18.01.2005, şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Arată pârâtul că, prin contractul de vânzare cumpărare nr. XX, a cumpărat de la SC Conacet SA XXXlocuinţa situată pe strada XX din oraşul XX, în baza Legii nr. 112/1995 şi că nu a avut nici un fel de litigii în legătură cu imobilul achiziţionat.

Începând cu anul 1993, când deţinea imobilul în chirie, nu l-a văzut pe reclamant să ocupe un spaţiu învecinat pe aceeaşi stradă, la nr. 60 sau la nr. 64, astfel încât nu cunoaşte împrejurările în care acesta a închiriat terenul.

Învederează pârâtul că terenul în litigiu se află în spatele construcţiilor compacte din str. 1 XXX şi a fost mult timp nefolosit. După ce a cumpărat locuinţa a închiriat terenul strict aferent acesteia, însă în realitate a folosit o suprafaţă mult mai mare, context în care a închiriat şi restul terenului până la 766 mp. La acea dată, nimeni nu revendica acest teren, iar închirierea era profitabilă pentru administraţia locală.

În anul 1999, i s-a permis să construiască un garaj provizoriu, conform certificatului de urbanism nr. 98/11.10.1999 şi autorizaţiei de construire nr. 98/14.10.1999.

Întrucât primul contract de închiriere a fost încheiat pe o durată de 5 ani, în anul 2004, s-a procedat la închirierea în continuare a suprafeţei de 766 mp teren aferent clădirii pe care o deţinea în proprietate, conform contractului nr. 3705/31.05.2004, pe o durată de 5 ani.

Mai arată pârâtul că a dezvoltat o afacere în oraş şi pentru a avea o anumită certitudine în desfăşurarea comerţului, a solicitat concesionarea suprafeţei de 766 mp teren pe o durată de 25 de ani, context în care s-a încheiat contractul de concesiune nr. 531/18.01.2005.

Menţionează pârâtul că, din anul 1997, foloseşte netulburat terenul în suprafaţă de 766 mp în configuraţia prezentată în schiţa întocmită în data de 31.05.2004, ce a stat la baza reînnoirii contractului nr. 3705/31.05.2004.

Pârâta Consiliul local al oraşului XX a formulat, de asemenea, întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Se arată în întâmpinare că reclamantul M.E. figurează în evidenţele Primăriei oraşului XX cu contractul de închiriere nr. 1439/10.02.2006 având ca obiect folosirea spaţiului „Cafe – bar” în suprafaţă de 94,88 mp şi a terenului aferent în suprafaţă de 455 mp situat în oraşul Săveni, str. XXX. 64 – 66.

Obligaţiile de plată au fost achitate într-adevăr de reclamant, dar nu întotdeauna la termenul stipulat în contract, înregistrând uneori restanţe, în comparaţie cu pârâtul M.L.

Pârâtul M.L. figurează în evidenţele Primăriei oraşului Săveni cu contractul de concesiune nr. 531/18.01.2005 pentru exploatarea suprafeţei de 766 mp teren situat în intravilanul oraşului Săveni, pe strada 1 Decembrie 62 – 64, identificat în parcelele cadastrale nr. 1828 şi 1829, conform schiţei anexă la contract.

Contractul de concesiune nr. 531/18.01.2005 a fost încheiat în prelungirea contractului de închiriere nr. 3705/31.05.2004 având ca obiect aceeaşi suprafaţă de teren, acest din urmă contract fiind încheiat anterior contractului de închiriere nr. 8850/8.12.2005 încheiat între reclamantul M.E.S. şi Primăria oraşului XXX

Existenţa celor două contracte având ca obiect aceeaşi suprafaţă de teren a fost observată de reprezentanţii legali ai Primăriei oraşului XXX de la acea dată, care cu adresa nr. 2293/27.03.2006 i-au solicitat reclamantului să se prezinte la sediul Primăriei pentru clarificarea situaţiei, însă acesta nu a dat curs invitaţiei.

Se menţionează că invitaţia a fost adresată reclamantului, în condiţiile în care acesta a solicitat concesionarea terenului pentru a amenaja o terasă.

În anul 2010, când s-au scos la vânzare o parte din terenurile concesionate şi spaţiile închiriate, reclamantul şi-a manifestat intenţia de a cumpăra spaţiul şi terenul aferent, aceeaşi intenţie fiind exprimată şi de către pârâtul M.L.. Atât reclamantul, cât şi pârâtul M.L. au fost invitaţi la sediul Primăriei, cărora li s-a propus ca situaţia creată să fie clarificată după expirarea contractului de închiriere nr. 8850/8.12.2004, respectiv după data de 1.01.2011, urmând a se ţine seama şi de contractul cel mai vechi deţinut de unul dintre aceştia.

În cauză, instanţa a administrat la solicitarea părţilor proba cu înscrisuri:  contract de închiriere nr. 2/14.11.2003, fişa de calcul a chiriei anexă la contract, contractul de închiriere nr. 8850/8.11.2004, fişa de clacul a chiriei anexă la contract, contractul de închiriere nr. 1439/10.02.2006, fişa de calcul a chiriei anexă la contract, contractul de vânzare cumpărare nr. 1/27.08.1997, contractul de închiriere nr. 3705/31.05.2004, plan situaţie anexă la contract, contractul de concesiune  531/18.01.2005, certificat de urbanism nr. 98/11.10.1999, autorizaţie de construire nr. 98/14.10.1999 şi proba cu expertiză tehnică de specialitate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa va reţine că între reclamantul M.E.S. şi SC Conacet SA XX s-a încheiat contractul de închiriere nr. 2/14.11.2003 având ca obiect folosirea spaţiului comercial cu destinaţia CAFE-BAR în suprafaţă de 94,88 mp şi a terenului aferent în suprafaţă totală de 455 mp situat în oraşul XXX, str. XXX nr. 64-66, jud. Botoşani, pe o durată de 1 an, începând cu data de 14.11.2003.

În prelungirea acestui contract, între reclamant şi Primăria oraşului XX s-a încheiat contractul de închiriere nr. 8850/8.12.2004 având acelaşi obiect, termenul închirierii fiind de 1 an, începând cu data de 1.12.2004.

După expirarea acestui contract, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 1439/10.02.2006 privind folosirea spaţiului comercial în suprafaţă de 94,88 mp şi a terenului aferent în suprafaţă de 455 mp situat în oraşul Săveni, str. XX nr. 64-66, termenul închirierii fiind de 5 ani, începând cu data de 1.01.2006.

Pârâtul M.L. a încheiat cu Primăria oraşului Săveni contractul de închiriere nr. 3705/2004 având ca obiect folosirea terenului în suprafaţă de 766 mp situat în oraşul Săveni, str. 1 Decembrie nr. 62, jud. Botoşani, pe o durată de 5 ani, începând cu data de 31.05.2004.

Pe parcursul derulării acestui contract, pârâtul M.L. a încheiat cu Consiliul local al oraşului Săveni contractul de concesiune nr. 531/18.01.2005 având acelaşi obiect, pe o durată de 25 de ani, începând cu data de 1.01.2005.

De reţinut este faptul că pârâtul M.L. este proprietarul unei construcţii cu destinaţia de locuinţă situată în oraşul XX, str. XXX, jud. Botoşani, achiziţionată în temeiul Legii 112/1995, conform contractului de vânzare cumpărare nr. 1/27.08.1997 încheiat cu SC CONACET SA XXX.

Potrivit raportului de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic D.F. suprafaţa de 443,775 mp teren situat în intravilanul oraşului XXX, în parcelele cadastrale nr. 1828 şi 1829 formează atât obiectul contractului de închiriere nr. 1439/10.02.2006, cât  şi al contractului de concesiune nr. 531/18.01.2005.

Contractul de închiriere nr. 1439/10.02.2006 a fost încheiat în temeiul Legii 213/1998, bunul închiriat intrând în proprietatea privată a oraşului XXi, ca urmare a desfiinţării SC CONACET SA XXXi, deţinătorul iniţial al acestui imobil.

Anterior acestui contract, reclamantul M.E.S. a deţinut imobilul în litigiu în baza contractului de închiriere nr. 8850/8.12.2004 încheiat cu Primăria oraşului XXXi pe o durată de 1 an, începând cu data de 1.12.2004.

Pe parcursul derulării acestui contract, Primăria oraşului Săveni a încheiat cu pârâtul M.L. contractul de închiriere nr. 3705/2004 pe o durată de 5 ani, începând cu data de 31.05.2004.

În cele trei contracte de închiriere a fost inserată clauza potrivit căreia relocaţiunea tacită este exclusă, astfel că în perioada 1.12.2005 – data expirării contractului de închiriere nr. 8850/8.12.2005 şi 10.02.2006 – data încheierii contractului de închiriere nr. 1439/10.02.2006, singurul contract ce permitea folosirea terenului în litigiu era contractul de concesiune nr. 531/18.01.2005 încheiat cu pârâtul M.L..

În ce priveşte regimul aplicabil contractului de concesiune nr. 531/18.01.2005, instanţa va reţine că acest contract a fost încheiat în temeiul Legii 219/25.11.1998 privind regimul concesiunilor ( abrogată în data de 30.06.2006 ), care în art. 1 lit. c stabileşte că pot forma obiectul concesiunii bunuri proprietate publică ori privată a statului, judeţului, oraşului sau comunei, în schimbul unei redevenţe.

În accepţiunea Legii nr. 219/25.11.1998 şi ulterior a OUG nr. 54/2006, dreptul de concesiune este un drept real – opozabil erga omnes, inclusiv concedentului, temporar şi inalienabil, ce conferă concesionarului dreptul de a poseda bunul, de a-l folosi în scopul stabilit de părţi şi de a-i culege fructele.

Contractul de închiriere nr. 8850/8.12.2005 a încetat ca urmare a împlinirii termenului locaţiunii, astfel că sigurul contract de care se poate prevala reclamantul, la data promovării prezentei acţiuni, este contractul de închiriere nr. 1429/10.02.2006, care spre deosebire de contractul de concesiune, dă naştere unui raport juridic obligaţional. 

Reclamantul invocă ca motiv de nulitate absolută a contractului de concesiune nr. 531/18.01.2005,  nevalabilitatea obiectului actului juridic.

Ori, pentru a fi valabil, obiectul actului juridic trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Astfel, obiectul actului juridic trebuie să existe, trebuie să se afle în circuitul civil, să fie determinat sau determinabil, să fie posibil şi să fie licit şi moral.

La data încheierii contractului de concesiune nr. 531/18.01.2005, se constată că sunt îndeplinite toate condiţiile de valabilitate ale obiectului actului juridic civil, chiar dacă bunul concesionat forma la acea dată obiectul unui alt act juridic civil, de vreme ce concesionarul avea deja în folosinţă acest bun în temeiul unui alt contract.

Pentru a afecta valabilitatea actului juridic, imposibilitatea realizării obiectului contractului trebuie să fie absolută – adică prestaţia să nu poată fi îndeplinită, deoarece nimeni nu poate fi îndatorat la o obligaţie imposibilă – nulla imposibilium obligatio est.

În final, a analiza valabilitatea contractului de concesiune nr. 531/18.01.2005 prin prisma unui contract de închiriere a cărui valabilitate a încetat, ca urmare a împlinirii termenului pentru care a fost încheiat, apare ca fiind lipsită de interes, iar analiza contractului de concesiune prin prisma unui contract de închiriere încheiat ulterior ridică problema valabilităţii acestuia din urmă.

În consecinţă, instanţa, pentru toate considerentele expuse mai sus, va respinge acţiunea ca nefondată.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge acţiunea formulată de  reclamantul M.E.S,  domiciliat în XXX, în contradictoriu cu pârâţii CONSILIUL LOCAL XX, jud. Botoşani, PRIMĂRIA XX- PRIN PRIMAR şi M.L., domiciliat XXX

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.01.2011.

PREŞEDINTE, GREFIER,

Plecat în C.O., semnează grefierul şef,

Red. XX./08.07.2011

Tehn.XX

6 ex./08.07.2011