Plângere contravenţională. neindicare act normativ şi cuantum amendă aplicată pentru fiecare dintre contravenţiile reţinute

Sentinţă civilă 6072 din 03.08.2006


Din examinarea procesului verbal împotriva căruia s-a formulat prezenta contestaţie, se constată că agentul constatator nu indică actul normativ ce prevede caracterul contravenţional al celei de a doua fapte reţinute în sarcina contestatorului, la rubrica destinată acestei menţiuni lucrătorul de poliţie notând numai ”H.G.R./2003” şi nici cuantumul amenzii aplicate pentru fiecare dintre cele două contravenţii.

În această situaţie, chiar dacă s-ar aprecia că, nefiind prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute, neindicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia nu afectează valabilitatea procesului verbal, nu poate fi cenzurat de instanţa de judecată modul în care agentul constatator a aplicat sancţiunea amenzii pentru fiecare dintre cele două fapte contravenţionale reţinute în sarcina contestatorului, în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art.21 din O.G.nr.2/2001. (sentinţa civilă nr.6072/03.08.2006)

În data de 05.06.2006 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei sectorului 2 Bucureşti plângerea contravenţională formulată de contestatorul  P.F.I. în contradictoriu cu  intimata BRIGADA DE POLIŢIE RUTIERĂ A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, solicitându-se instanţei anularea procesului-verbal seria PR nr.0875491 încheiat la data de 17.04.2006, prin care s-a dispus sancţionarea  petentului cu amendă contravenţională în cuantum de 1000 lei, reţinându-se atât faptul că„a condus auto B-44-DIZ şi  a depăşit coloana de vehicule oprite la semaforul electric” iar „prin manevra efectuată a circulat pe sensul opus” precum şi faptul că „datele menţionate în permisul de conducere nu corespund cu datele menţionate în cartea de identitate eliberată în anul 2005”.

În motivarea plângerii, contestatorul arată că nu a comis nici o contravenţie în trafic şi că şi-a preschimbat permisul de conducere, fiind menţionat domiciliul său actual.

 S-au depus la dosar, în copie: procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei şi copia actului de identitate al petentului.

Prin întâmpinarea depusă la dosar o dată cu înaintarea plângerii la instanţa de judecată,  intimata a solicitat respingerea plângerii şi menţinerea procesului verbal încheiat cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art.16 (1)  din O.G.2/2001  aprobată cu modificări prin Legea nr.180/2002, cu modificările ulterioare, procesul verbal de constatare a contravenţiei trebuie să cuprindă, printre alte menţiuni obligatorii, actul normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia.

Totodată, prin dispoziţiile cuprinse la art.10, actul normativ stabileşte regulile privind sancţionarea în cazul concursului de contravenţii constatate prin acelaşi proces-verbal.

Astfel, dacă sunt îndeplinite cele două condiţii: să fie vorba de acelaşi contravenient şi acesta să fi săvârşit mai multe contravenţii, se procedează la aplicarea sancţiunii pentru fiecare dintre contravenţii, cu respectarea regulii prevăzute la alin. 2, aceea potrivit căreia sancţiunile contravenţionale se cumulează fără a putea depăşi dublul maximului amenzii prevăzute în contravenţia cea mai gravă.

Din examinarea procesului verbal împotriva căruia s-a formulat prezenta contestaţie, se constată că agentul constatator nu indică actul normativ ce prevede caracterul contravenţional al celei de a doua fapte reţinute în sarcina contestatorului, la rubrica destinată acestei menţiuni lucrătorul de poliţie notând numai ”H.G.R./2003” şi nici cuantumul amenzii aplicate pentru fiecare dintre cele două contravenţii.

 Interpretând într-o manieră proprie dispoziţiile art.10 din O.G. nr.2/2001, agentul constatator a cumulat limitele amenzilor prevăzute la art.226 literele e)  – între 150 lei (RON) şi 500 lei (RON) pentru contravenţia reglementată de art.67 alin.(1) -  şi, respectiv f) – între 200 lei (RON) şi 800 lei (RON)  pentru contravenţia reglementată de art.152 lit.k, sumele rezultate fiind menţionate drept limite legale ale sancţiunii contravenţionale – 350 lei  şi 1300 lei, şi a aplicat contestatorului o singură amendă, de 1000 lei.

În această situaţie, chiar dacă s-ar aprecia că, nefiind prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute, neindicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia nu afectează valabilitatea procesului verbal, nu poate fi cenzurat de instanţa de judecată modul în care agentul constatator a aplicat sancţiunea amenzii pentru fiecare dintre cele două fapte contravenţionale reţinute în sarcina contestatorului, în raport de criteriile de individualizare prevăzute de art.21 din O.G.nr.2/2001.

Faţă de cele reţinute, plângerea contravenţională este întemeiată, astfel că urmează a fi admisă fără a mai fi necesară analizarea celorlalte motive de netemeinicie invocate de petent.