( Posibilitatea îndreptării erorilor materiale conform art. 281 Cod pr. civilă strecurate în dispozitivul hotărârilor de expedient pronunţate potrivit art. 272 Cod pr. civilă)
Prin încheierea din 05 mai 2009 la sentinţa civilă nr. 415/2009 a Judecătoriei Roşiorii de Vede, s-a admis cererea de îndreptare eroare materială formulată de petentul M.M. , în sensul că în loc de „ Tarla 10” se trece „ Tarla 19” referitor la terenul de 6.418 mp reţinându-se că, deşi în tranzacţia încheiată înfăţişată în scris a fost trecut „Tarla 10” iar dispoziţiile art. 272 Cod pr. civilă sunt imperative dispunând în mod expres „ învoiala va fi înfăţişată în scris şi va alcătui dispozitivul hotărârii”, în astfel de speţe se impune îndreptarea erorilor materiale întrucât părţile ce nu au atacat sentinţa pronunţată (hotărârea de expedient) nu mai au nicio altă cale de soluţionare a unui astfel de incident
Judecătoria Curtea de Argeș
Fara titlu
Judecătoria Câmpeni
Retinere permis.
Tribunalul Brașov
Apel parte civilă şi inculpaţi, respins
Curtea de Apel Iași
Lipsa încheierii de dezbateri. Consecinţa casării hotărârii pronunţate
Curtea de Apel Timișoara
Art. 155 indice 1 Cod procedură civilă. Condiţii