Plângere formulata în baza Legii nr. 275/2006. Individualizarea regimului de executare a pedepsei

Sentinţă penală 229 din 07.02.2008


Plângere formulată în baza Legii nr. 275/2006. Individualizarea regimului de executare a pedepsei.

S.P. nr. 229/07.02.2008

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Ploieşti şi înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 18253/281/2007, condamnatul D.C. a formulat contestaţie împotriva încheierii judecătorului delegat pentru executarea pedepselor din cadrul Penitenciarului Ploieşti, nr. 439/10.12.2007.

În vederea soluţionării contestaţiei, s-a dispus ataşarea dosarului nr. 439/2007 în care s-a pronunţat încheierea nr. 439/2007 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor din cadrul Penitenciarului.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Prin raportul nr. 432/2007 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Ploieşti s-a propus schimbarea regimului de detenţie aplicat condamnatului, din regimul închis în regimul semideschis.

Împotriva hotărârii comisiei, condamnatul a formulat plângere, iar prin încheierea nr. 439/10.12.2007 a judecătorului delegat pentru executarea pedepselor a fost respinsă plângerea, ca neîntemeiată şi a fost admisă sesizarea Comisiei, dispunându-se schimbarea regimului de executare a pedepsei aplicate condamnatului.

Analizând contestaţia formulată de condamnat prin prisma susţinerilor sale şi a actelor dosarului, instanţa constată că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele motive:

Porivit disp. art. 26 alin. 2 din Legea nr. 275/2006, schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune dacă persoana condamnată a avut o bună conduită şi a făcut eforturi serioase pentru reintegrarea socială, în special în cadrul activităţilor educative, culturale şi psihoterapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, al instruirii şcolare şi formării profesionale, precum şi în cadrul muncii prestate.

Instanţa reţine că la data de 25.05.2007 Comisia a stabilit ca petentul condamnar să execute pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin s.p. nr. 276/2004 a Judecătoriei Ploieşti în regim închis.

Ulterior, în luna decembrie 2007 Comisia a reanalizat conduita condamnatului, propunând prin raportul nr. 432/2007 schimbarea regimului de executare într-un regim mai blând.

Aşa cum reiese din actele dosarului, condamnatul a manifestat un comportament bun, deşi a fost sancţionat disciplinat o dată ulterior şi-a revizuit comportamentul fiind recompensat, a participat la activităţi cultural educative manifestând interes şi receptivitate, a relaţionat pozitiv cu cadrele unităţii şi cu ceilalţi condamnaţi, se află în relaţii bune cu familia, care îl vizitează periodic.

Instanţa constată astfel că petentul condamnat are un comportament care îl face compatibil cu regimul semideschis, acesta dorind agravarea propriei situaţii şi având în vedere că aplicarea unuia sau altuia din regimurile de executare nu este lăsată la latitudinea condamnatului ci este stabilită de legiuitor în vederea atingerii scopului de reeducare şi reintegrare al pedepsei, care sunt obiective de interes general pentru societate, instanţa urmează să respingă contestaţia formulată, ca neîntemeiată, şi să oblige condamnatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului din oficiu urmând să fie avansat din fondurile Min. Justiţiei.