Partaj

Sentinţă civilă 1890 din 16.04.2009


R O M Â N I A

JUDECATORIA ONESTI, JUDETUL BACAU

Dosar nr.2036/ 270/2009

ÎNREG. 16.04.2009 Partaj

SENTINTA CIVILA NR.1890

Sedinta publica din data de  16.06.2009

COMPLETUL DE JUDECATA FORMAT DIN:

PRESEDINTE – LUMINITA  ANGHEL

GREFIER - CARMEN ZBEREANU

Astazi a fost pe rolul instantei solutionarea cauzei civile pentru partaj formulata de reclamanta J. M. împotriva pârâtei M. L.

La apelul nominal facut în sedinta publica a raspuns reclamanta asistata de avocat Savin Mihaela si procuratorul U. M. pentru pârâta.

Procedura  completa.

S-a facut referatul oral  al cauzei de grefierul de sedinta, dupa care,

Procurator U. M. pentru pârâta depune la dosar procura speciala autentificata sub nr.10784/13.05.2009.

Instanta verifica datele din cartea de identitate al procuratorului cu cele din procura speciala.

Avocat Savin Mihaela pentru reclamanta depune la dosar  certificatul de atestate fiscala si o tranzactie. Nu are alte probe de solicitat.

Reclamanta arata ca parintii sai au împroprietarit-o pe ea si pe sotul ei cu terenul din tranzactie. Casa a construit-o cu sotul sau.

Procurator U. M. pentru pârâta arata ca nu au facut demersuri conform Legii 18/1991.Nu are alte probe de solicitat.

Întrebate fiind de catre instanta, partile  arata ca au cunostinta de continutul tranzactiei care reprezinta vointa lor.

Nemaifiind cereri noi de formulat, constata cauza în stare de judecata si acorda cuvântul  pe fond.

Avocat Savin Mihaela pentru reclamanta solicita a fi admisa actiunea si a se lua act de tranzactia încheiata de parti. Nu solicita cheltuieli de judecata.

Procurator U. M. pentru pârâta solicita a se lua act de tranzactia încheiata de parti.

Dezbaterile fiind terminate, cauza a fost lasata în pronuntare,

I N S T A N T A

Deliberând,

Asupra cauzei civile de fata ;

Prin cererea înregistrata pe rolul acestei instante la data de 16.04.2009 sub nr. 2036/270/2009, reclamanta J. M., domiciliata în Tg.Ocna,  a chemat în judecata pe pârâta  M. L., cu acelasi domiciliu, solicitând iesirea din indiviziune de pe urma defunctului J. V., decedat la data de 6.03.2003.

În motivare se arata ca partile sunt mostenitoarele legale ale defunctului J. V. si doresc lichidarea starii de indiviziune.

În drept, au fost invocate dispozitiile art.728 Cod civil.

Cererea a fost timbrata cu 20 lei taxa judiciara de timbru si 0,3  lei timbru judiciar.

Prin procura speciala autentificata sub nr. 10784/13.05.2009 de catre Sectia Consulara a Ambasadei României la Roma, pârâta a împuternicit pe av. U. M. sa o reprezinte în prezentul dosar.

Reclamanta a depus la dosar sesizare pentru deschiderea  procedurii succesorale, actul dotal nr. 372/19.04.1947, acte de stare civila.

Pârâta a depus certificat de atestare fiscala.

La termenul de astazi, reclamanta, personal si pârâta prin procurator, s-au prezentat cu o tranzactie, declarând ca, în acest mod, doresc sa stinga litigiul dintre ele.

Asupra cererii de tranzactionare, instanta face urmatoarele consideratii:

La data de 6.03.2003 a decedat de cujus J. V.. Au ramas ca mostenitori legali cu vocatie succesorala, reclamanta, în calitate de sotie supravietuitoare si pârâta, în calitate de descendent gradul I, fiica.

Reclamanta a solicitat la masa de împartit urmatoarele imobile, în cota de ½:

- teren arabil în suprafata de 743 m.p. dupa declarasia la rolul agricol, 716 m.p. dupa masuratorile cadastrale, curti constructii situat în intravilanul orasului Tg.Ocna, jud. Bacau;

- teren arabil în suprafata de 1866 m.p. dupa declaratia la rolul agricol, 1512 m.p. dupa masuratorile cadastrale situat în intravilanul orasului Tg.Ocna, jud. Bacau, ambele terenuri fiind învecinate si având urmatoarele  vecinatati: ;

- casa în suprafata de 110,2 m.p., construita din paianta, pe fundatie din beton, acoperita cu tigla, formata din trei camere, 1 baie si o bucatarie;

- o locuinta în suprafata  de 54,19 m.p., cu destinasia de magazie, construita din paianta, pe fundatie din beton, acoperita cu tigla;

- o anexa din lemn, cu o suprafata de 68,2 m.p., imobile situate pe terenul în suprafata de 743 m.p. teren curti constructii, cu vecinatatile mentionate mai sus.

Pentru terenuri, reclamanta a depus actul dotal nr.372/19.04.1947(fila 6 dosar) prin care S. M. (mama reclamantei) constituie ca dota, în vederea casatoriei fiicei sale, reclamanta, cu numitul V. J., o portiune de teren de aproximativ 4 prajini sau 7 ari 16 ct. ari, loc de gradina, situat pe str.  din orasul Tg.Ocna. În act se mentioneaza ca regimul adoptat este cel dotal, cu mentiunea ca este scutita de raport.

Instanta retine ca acest teren este bun propriu al reclamantei si nu poate forma obiectul unei dezbateri  succesorale, întrucât reclamanta traieste, iar potrivit art.651 Cod civil succesiunile se deschid prin moarte. Asta înseamna ca, pâna la momentul mortii reclamantei, mostenitori – legali sau testamentari – nu au nici un fel de drept asupra patrimoniului acestuia.

Legea ocroteste atât categoria bunurilor comune ale sotilor, cât si aceea a bunurilor proprii, astfel încât nu se poate aduce atingere nici intereselor comune ale fostilor soti, nici intereselor privind bunurile proprii ale acestora.

Cu privire la terenul în suprafata de 1866 m.p. învecinat cu terenul despre care s-a facut vorbire, reclamanta nu a dovedit ca ar fi apartinut defunctului J. V. sau a fost dobândit de reclamanta si defunct, în timpul casatoriei.

Nici asupra constructiilor, reclamanta nu a adus dovezi privind proprietatea, simpla achiesare din partea pârâtei nefiind în masura  sa complineasca dispozitiile art.1169 Cod civil potrivit carora, cel ce face o propunere înaintea judecataii trebuie sa o dovedeasca.

Pentru aceste motive, cererea de tranzactionare va fi respinsa.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

H O T A R A S T E :

Respinge cererea de tranzactionare formulata de reclamanta J. M., domiciliata în Tg.Ocna, str. , împotriva pârâtei M. L., cu acelasi domiciliu.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica, azi 16.06.2009.

Domenii speta